Analiza macroeconomica a pietei muncii - echilibrul si dezechilibrul pietei muncii

1. PIATA MUNCII SI PARTICULARITATILE EI

2. INSTRUMENTE ALE ANALIZEI MACROECONOMICE A PIETEI MUNCII

3. ECHILIBRUL SI DEZECHILIBRUL PIETEI MUNCII

3.1. Echilibrul in conditii de concurenta perfecta

3.2. Dezechilibrele pe piata muncii

4. INTEGRAREA PIETEI MUNCII IN ECHILIBRUL GENERAL

4.1. Echilibrul de subutilizare

4. 2. Migratia internationala a fortei de munca

Piata bunurilor, piata monetara si piata muncii sunt structuri de piata interdependente. Oferind servicii - marfa, munca este supusa acelorasi mecanisme ale pietei, putandu-se obtine concluzii asemanatoare privitoare la: cerere, oferta, echilibru, probleme de dezechilibre si de ajustare. Odata determinate simultan venitul (V) si rata dobanzii (i), ramane sa aflam daca produsul national asigura utilizarea deplina a factorilor de productie, si in special a factorului munca.

1. PIATA MUNCII SI PARTICULARITATILE EI

1.1. Cererea si oferta de munca

In economiile moderne, lucratorii isi vand serviciile lor de munca posesorilor de capital in cadrul pietei muncii. Aceasta piata opereaza in fiecare tara ca si la scara mondiala (migratia internationala a fortei de munca).

Piata muncii reprezinta locul de intalnire si confruntare dintre cererea de munca, manifestata de detinatorii de capital in calitate de cumparatori si oferta de munca, exprimata de posesorii fortei de munca in calitate de vanzatori ai unor servicii specifice. Cererea si oferta de munca se ajusteaza la un anumit pret specific, denumit salariu.

Negocierile dintre participantii la piata muncii se soldeaza prin incheierea unui contract de angajare si stabilirea unui nivel al salariului. Deci, nevoia de munca devine cerere, iar disponibilitatea de munca se manifesta ca oferta numai cu conditia angajarii si salarizarii. Activitatile nesalariale ale micilor producatori, liber - profesionistilor, femeilor casnice sau studentilor nu fac obiectul pietei muncii. Pe aceasta piata, cererea si oferta de munca se refera la o intreprindere, o ramura, localitate, societate, la un individ sau la o anumita profesie.

Cererea de munca provine de la antreprenori (firme) si este data de volumul total de munca salariata necesar activitatilor dintr-o intreprindere, ramura sau economie nationala. Se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca (salariata).

Cererea de munca la nivelul unei tari este influentata de mai multi factori, dintre care amintim:

marimea capitalului si eforturile de investitii;

nivelul inzestrarii tehnice a muncii;

volumul resurselor naturale si gradul lor de valorificare.

Oferta de munca este reprezentata de volumul de munca pe care il pot depune lucratorii de diferite profesii, pentru diferite intreprinderi, domenii de activitate, ramuri sau economie nationala, in conditii salariale. Disponibilitatile de munca salariata sunt generate de resursele de munca de care dispune o tara la un moment dat. Aceste resurse pot fi privite atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ.

Cantitatea totala de munca de care dispune societatea este data de populatia activa (vezi indicatorii ocuparii in fig.1) si de durata anuala a muncii (nr. mediu de ore de munca prestate de o persoana intr-un an).

Fig. 1. Indicatorii ocuparii in marime absoluta

Sursa: I. Ciurea - Macroeconomie deschisa, Pitesti, 2007.

Calitatea resurselor de munca este data de structura socio-profesionala a fortei de munca si de continutul muncii (raportul dintre efortul fizic si cel intelectual, ponderea muncii salariate in totalul populatiei ocupate . ).

Cererea si oferta de munca au urmatoarele caracteristici;

Cererea de munca este derivata din cererea de bunuri si servicii; de aceea, pe termen scurt, cererea de mana de lucru este practic invariabila, intrucat dezvoltarea unor activitati existente si initierea altora noi, generatoare de locuri de munca, necesita investitii, adica bani si timp;

Oferta de munca este conditionata in primul rand de factorii demografici (natalitate, mortalitate, spor natural);

Oferta este conditionata de si de factorul timp, intrucat pana la varsta de munca orice generatie trebuie sa creasca si sa se instruiasca corespunzator;

Oferta de munca are o mobilitate relativ redusa ca urmare a faptului ca oamenii sunt, in general, atasati de mediul social-economic, iar varsta, sexul, starea sanatatii, temperamentul etc. influenteaza mobilitatea;

Forta de munca are caracter neconservabil (nu poate fi stocata), care confera ofertei de munca un caracter eminamente perisabil si relativ rigid.

1.2. Particularitatile si imperfectiunile pietei muncii

Ca segment de piata distinct, piata muncii cunoaste anumite particularitati:

piata muncii este mai complexa, mai organizata si mai reglementata fata de celelalte piete, in ciuda caracterului ei de atomicitate. Interventiile sindicatelor, ale statului si chiar ale opiniei publice, din ratiuni de justitie si protectie sociala,sunt elemente semnificative care influenteaza aceasta piata.

spre deosebire de alte piete, piata muncii este aproape intotdeauna imperfecta.

piata muncii este extrem de neomogena din punctul de vedere al gradului de instructie,varstei, sexului, originii etc., fiind formata din segmente de piata care nu se pot substitui reciproc decat in anumite limite sau deloc, segmente care sunt slab concurente.

insuficienta informatiilor privitoare la locurile de munca disponibile la un moment dat si caracterul relativ nebulos al previziunilor in acest domeniu, fac din acest segment, o piata relativ opaca, slab transparenta.

conditionarile demografice, fiziologice si psihosociale ale ofertei de munca constituie tot atatea bariere la intrarea pe piata.

gradul ridicat de rigiditate si sensibilitate al disponibilitatilor de munca ii confera o mobilitate relativ redusa.

De aceea, pretul mainii de lucru (salariul) nu se ajusteaza exclusiv prin prisma economiei de piata; dincolo de determinarile sale economice, acest pret este influentat de elemente sociale, politice si psihologice. Piata fortei de munca apare ca o piata inelastica, cu preturi relativ fixe (rigide indeosebi la scadere) si nu se echilibreaza continuu, lucru care are implicatii asupra ocuparii.

Specificitatea pietei muncii se intrepatrunde cu caracterul ei derivat. Piata muncii are rolul major de a asigura activitatile social-economice cu resursele de munca necesare. Daca un produs nu se vinde, inseamna ca nici resursa de munca folosita pentru producerea lui nu se cauta. Se deduce astfel ca si pretul care se formeaza prin jocul cererii si ofertei de munca este un pret specific, in raport cu preturile celorlalte bunuri: ceea ce oscileaza in jurul punctului de echilibru (ca si preturile obisnuite) este salariul real si nu salariu nominal (banesc), care manifesta o mare rigiditate[1].

2. INSTRUMENTE ALE ANALIZEI MACROECONOMICE A PIETEI MUNCII

Principalele instrumente de studiere si explicare a pietei muncii sunt:

1. Produsul fizic marginal al muncii - PF_{mg L} - exprima modificarea ce intervine in volumul fizic al productiei (unei firme subramuri, ramuri sau la nivelul economiei nationale) prin schimbarea (cresterea sau reducerea) cu o unitate a volumului muncii.

PF_{mg L} - produsul fizic marginal al muncii, L reprezentand munca exprimata prin numarul de salariati sau numarul de ore-munca;

PF_{mg L} se exprima numai fizic, iar L se exprima de obicei valoric, fiind asimilata cu modificarea salariului nominal.

2. Venitul marginal (valoarea produsului marginal al muncii) VP_{mg L}

VP_{mg L} = PF_{mg L} x P ,

in care:

- P = pretul de vanzare al PF_{mg L}.

Curba venitului marginal are o evolutie descendenta in concordanta cu legea randamentelor descrescande, potrivit careia produsul marginal al muncii scade pe masura ce intr-o firma sau activitate se foloseste o cantitate tot mai mare de munca, celelalte conditii ramanand constante.

3. Egalitatea dintre venitul marginal si costul marginal al muncii. Aceasta reprezinta o conditie absolut necesara incepand de la care se obtine un profit tot mai mare.

Costul marginal reprezinta sporul de cheltuieli antrenate de cresterea cu o unitate a volumului muncii (in fapt este vorba de cresterea salariului nominal).

C_{mg L} = VP_{mg L},

unde:

C_{mg L} = costul marginal al muncii.

Aceasta egalitate este conditia maximizarii profitului: profitul firmei este cu atat mai mare cu cat venitul marginal este mai mare, costul marginal ramanand constant.

Ecuatia maximizarii profitului consta in egalitatea salariului real cu produsul fizic marginal al muncii.

Echilibrul firmei poate fi perturbat numai daca sporirea salariului marginal este insotita de cresterea intr-o alta proportie a pretului bunurilor produse: daca salariul nominal creste mai repede decat pretul bunurilor produse, salariul real creste si firma angajeaza mai putina forta de munca; in timp ce volumul de munca solicitat scade, produsul marginal al muncii si valoarea acestuia cresc, iar firma continua sa angajeze un volum mic de munca pana cand produsul marginal al muncii atinge o valoare egala cu cea a noului salariu real marit.

In concluzie, volumul cererii de munca al firmei este invers proportional cu salariul real. Daca firma isi mareste volumul muncii pe unitate de timp, celelalte conditii ramanand neschimbate, salariul real trebuie sa scada pana ce compenseaza scaderea produsului marginal al muncii.

Curba produsului fizic marginal al muncii este, in acelasi timp, si curba cererii de munca a firmei. De aceea, evolutia descrescatoare a curbei produsului fizic marginal al muncii si venitului marginal al firmelor implica realizarea unui salariu real mic, pentru ca ele angajeaza un volum mai mare pe unitatea de timp.

4. Salariul de echilibru defineste echilibrul care se formeaza pe piata muncii in ansamblu sau, adica intre cererea si oferta de munca agregate si reprezinta acel nivel al salariului la care se poate satisface cea mai mare parte a cererii si ofertei de munca. Salariul de echilibru are, pe piata muncii, acelasi rol pe care il are pretul de echilibru pe piata celorlalte bunuri economice.

Teoretic, salariul de echilibru este salariul pe care-l primeste cea mai mare parte a populatiei ocupate.

Daca salariul de echilibru creste sau scade, in volumul cererii si ofertei de munca satisfacute intervin modificari importante, iar pe termen lung modificarile de acest gen influenteaza evolutia ofertei de munca.

Salariul negociat colectiv

Nu se practica in toate tarile, iar acolo unde exista poate juca un rol mai mult sau mai putin important, in functie de gradul de generalizare, ca si alte aspecte precum: gradul de sindicalizare, organizare a salariatilor etc.

Acolo unde exista, salariul negociat colectiv poate reprezenta semnalul unei tendinte pe piata muncii, unei schimbari in raportul cerere-oferta de munca sau in rolul sindicatelor, un element in orientarea revendicarilor salariatilor necuprinsi in sindicate, al noilor generatii care intra in campul muncii si o componenta a costurilor, cu implicatii pe multiple planuri.

Rolul salariului negociat colectiv pentru functionarea pietei muncii este foarte important atunci cand coincide cu salariul de echilibru. Salariul negociat colectiv poate avea si o evolutie proprie, dar atunci semnificatia sa se restrange la un spatiu economic mai mic, unde are tendinta sa joace rolul de element de referinta atat pentru exprimarea cererii si ofertei de munca, cat si pentru determinarea marimii salariului angajatilor.

In esenta, pe piata muncii rolul salariului negociat colectiv poate fi explicat astfel: cand sindicatul salariatilor negociaza salarii mai mari, cererea de munca scade iar oferta creste, intr-o asemenea situatie salariul negociat colectiv, fiind superior salariului de echilibru, determina formarea unui excedent de oferta de munca (in raport cu cererea). Cand cererea de munca sporeste, iar numarul de salariati ramane neschimbat, marimea salariului creste. Pentru salariatii din afara uniunii sindicale, echilibrul cererii cu oferta determina stabilirea unui salariu mai mic decat salariul negociat colectiv.

Piata bunurilor, piata monetara si piata muncii sunt structuri de piata interdependente. Oferind servicii - marfa, munca este supusa acelorasi mecanisme ale pietei, putandu-se obtine concluzii asemanatoare privitoare la: cerere, oferta, echilibru, probleme de dezechilibre si de ajustare. Odata determinate simultan venitul (V) si rata dobanzii (i), ramane sa aflam daca produsul national asigura utilizarea deplina a factorilor de productie, si in special a factorului munca.

3. ECHILIBRUL SI DEZECHILIBRUL PIETEI MUNCII

3.1. Echilibrul in conditii de concurenta perfecta

Legile cererii si ofertei domina si piata muncii. Intr-un model ideal al pietei muncii, in conditii de concurenta pura si perfecta, cand salariile si preturile ar fi foarte flexibile, productia ar trebui sa se situeze mereu la nivelul numarului maxim de locuri de munca; piata muncii s-ar echilibra automat si, implicit resursele de munca ar putea fi utilizate deplin, 100%.

La nivelul unei ramuri curba cererii de munca este functie descrescatoare de pretul serviciului acestui factor de productie, respectiv de salariu. La salarii mari, cererea de munca este redusa, patronii avand posibilitatea sa substituie munca cu alte resurse mai ieftine, cum ar fi masinile. In cazul in care salariile scad, substituirea se va realiza in sens invers, astfel incat cererea de munca tinde sa creasca.

Oferta de munca este functie crescatoare de salariu. La salarii mari, lucratorii sunt dispusi sa presteze ore suplimentare, pensionarii sunt tentati sa se reintegreze in munca, femeile casnice sa se integreze in activitate, iar studentii sa se angajeze temporar. De asemenea, o crestere a salariilor intr-o anumita zona sau intr-o anumita ramura este de natura sa atraga lucratorii din alte zone ale tarii sau din alte ramuri. Dimpotriva, salariile mici determina o miscare oarecum inversa in sensul cresterii populatiei nesalariale (casnici, pensionari, mici intreprinzatori etc.).

Dinamica cererii si ofertei intr-o tara sau alta este influentata intr-o anumita masura si de migratia internationala a fortei de munca (emigratie sau imigratie) si, mai ales, de libera circulatie a fortei de munca in contextul integrarii europene. Echilibrul pietei muncii dintr-o ramura reprezinta punctul de echilibru rezultat din intersectarea curbelor cererii si ofertei de munca (punctul E din fig. 6.3.). El reprezinta acea combinatie a cuplului salariu-cantitate de munca (ceruta sau oferita) care este acceptata de ambele forte ale pietei (antreprenori si salariati).

Daca se modifica cererea sau oferta se modifica si punctul de echilibru (fig. 6.4.). De pilda, atunci cand cererea de munca se reduce de la C_L0 la C_L1, iar oferta ramane neschimbata, noul punct de echilibru E₁ marcheaza un nivel de ocupare mai redus L₁ si un nivel al salariului mai mic S₁. Atunci cand oferta de munca sporeste de la O_L0 la O_L1, cererea ramanand neschimbata, echilibrul trece de la E₀ la E₂, astfel incat o reducere a salariului de la S₀ la S₁, se traduce printr-o crestere a volumului ocuparii de la L₀ la L₂ . Daca modificarile sunt simultane si proportionale - cererea scade iar oferta creste - punctul de echilibru E₃ releva un nivel de ocupare neschimbat E₀, dar o diminuare a salariului de echilibru din S₀ in S₂.

Salariul de echilibru desemneaza acel nivel al salariului pentru care cererea globala este egala cu oferta globala de munca intr-un anumit domeniu si pentru un anumit segment de piata (calificare). El indeplineste acelasi rol pe care il are pretul de echilibru pe piata bunurilor, fiind salariul pe care il primeste cea mai mare parte a populatiei unei tari si care asigura cel mai mare nivel al ocuparii fortei de munca. Flexibilitatea salariului ar garanta ca pietele muncii, la nivelul ramurilor si economiei nationale, sa ramana in echilibru. Pe fiecare piata, un salariu si un nivel de ocupare de echilibru egalizeaza oferta si cererea. Dar nu intotdeauna este posibil ca aceste piete, neomogene si rigide, sa se mentina in echilibru. Anumite interventii pe aceste piete (salarii negociate colectiv, legislatia salariului minim etc.) pot influenta acest lucru.

3.2. Dezechilibrele pe piata muncii

Este normal ca intr-o economie de piata, problema ocuparii sa fie abordata si analizata prin prisma pietei muncii la nivelul ei national. Din aceasta perspectiva, resursele de munca (oferta) si nevoile de munca (cererea) sunt trecute prin sita exigentelor si regulilor remunerarii si salarizarii, asa cum am vazut deja. Ocuparea (folosirea) resurselor de munca reprezinta participarea populatiei apte de munca la realizarea activitatilor social - economice dintr-o tara. Dintr-un motiv sau altul, nu exista economie care sa utilizeze intotdeauna in mod integral capitalul si forta de munca; fluctuatiile in utilizarea acestor resurse determina variatii mai mari sau mai mici ale PIB (PNB) real.

Piata contemporana a muncii se poate afla, fie in situatia de echilibru, fie in cea de dezechilibru. In modelul teoretic de analiza, ocuparea de echilibru L_E reprezinta nivelul ocuparii depline. Dezechilibrele pe piata muncii imbraca, in principiu, doua forme: subocuparea si supraocuparea (fig. 6.5).

Subocuparea reprezinta acea stare a pietei muncii in care oferta depaseste cererea , o parte dintre lucratori ramanand fara slujbe. La un salariu real S₁ mai mare decat salariul de echilibru S_E apare un exces de oferta, respectiv un fenomen de somaj. In aceasta situatie, echilibrul pietei muncii se poate restabili numai prin cresterea numarului angajatilor de la L₁ la L_E.

Supraocuparea se identifica cu acea situatie a pietei muncii in care oferta se situeaza sub nivelul cererii, aparand un deficit de munca. La un salariu real L₂ mai mic decat cel de echilibru L_E exista un exces de cerere de munca. In aceasta situatie (mai rar intalnita), revenirea la nivelul ocuparii depline necesita fie resurse de munca suplimentare (imigratie) la nivelul cresterii economice asteptate, fie o accentuare a cresterii productivitatii muncii.

Se impun in continuare cateva precizari referitoare la echilibrul ocuparii, pentru a putea intelege continutul extrem de complex al somajului.

1) Echilibrul pietei muncii trebuie abordat sub mai multe aspecte: ca, echilibru functional, care defineste relatia dintre ocupare si productivitate, potrivit ecuatiei: crestere = productivitate + volumul ocuparii; ca echilibru structural, care exprima distribuirea ocuparii pe ramuri, sectoare, profesii, calificari etc; ca echilibru intern, propriu pietei muncii, dintre cererea si oferta de munca.

2) Termenul de ocupare deplina are un inteles concret - istoric si statistic. In prezent, ocuparea deplina a fortei de munca nu presupune o ocupare in proportie de 100 %, ci, in situatii normale, una in jur de 98 -95 %, existand un somaj natural de circa 2 -5 %, considerat ca "un rau necesar " economiei de piata. Oamenii trec in permanenta dintr-o situatie in alta, iar multi se afla in situatii intermediare. Mai mult, situatia pietei muncii exercita o anumita influenta asupra comportamentelor individuale (ii determina pe unii sa se pensioneze, sa aleaga inactivitatea . ). De aceea, frontiera dintre ocuparea propriu-zisa si somajul propriu-zis este labila.

3) Piata muncii nu functioneaza ca o piata obisnuita, prezentand o serie de particularitati: este prin definitie o piata inelastica, extrem de neomogena, fiind conditionata de o serie de factori extraeconomici si influentata de actiunea specifica a partenerilor sociali (patronat, sindicate, stat). Asa se face ca nu salariile flexibile sunt cele care caracterizeaza piata contemporana a muncii, ci salariile inflexibile, cele care nu se ajusteaza suficient de rapid la cerintele pietei. Exista, deci, numeroase dificultati in delimitarea riguroasa a starilor de echilibru si de dezechilibru.

4. INTEGRAREA PIETEI MUNCII IN ECHILIBRUL GENERAL

4.1.Echilibrul de subutilizare

Piata muncii este o piata administrata care se indeparteaza mult de pietele perfecte , daca nu cumva este cea mai imperfecta piata. Rigiditatea salariilor, cauza somajului in teoria neoclasica, se datoreaza tuturor partenerilor sociali.

Firmele isi administreaza salariile pe baza unor grile de salarii fixate, de regula, pentru un an, iar cand sunt ajustate dupa acest interval de timp urca toate cu acelasi procentaj. Daca firmele se vor afla in fata unui deficit sau exces de forta de munca, ele vor reactiona mai degraba prin modificarea altor conditii de angajare (calificare, abilitate, creativitate, spirit de initiativa) decat prin ajustarea cuantumului salariilor.

Pe de alta parte, inflexibilitatea salariilor, mai ales la reducere, este generata si de revendicarile salariatilor. Pe pietele sindicalizate rigiditatea salariilor este mai mare, salariile fiind negociate colectiv cam o data la trei ani, in conditiile unei evolutii normale a economiei. Lucratorii sindicalizati accepta rareori reduceri de salarii, chiar in situatia in care se simt amenintati de spectrul somajului.

Reglementarile legislative (privind salariul minim pe economie . ) accentueaza si ele inflexibilitatea acestor preturi specifice.

Datorita caracterului inelastic al pietei muncii, nici cererea si nici oferta de munca nu reactioneaza in aceeasi masura la modificarile de pret (salariu).

In toate tarile lumii exista o piata a muncii in care cererea si oferta de mana de lucru nu se echilibreaza perfect. Prognozele in domeniul pregatirii personalului sunt cele mai nebuloase, iar ocuparea fortei de munca si folosirea ei eficienta sunt laturi contradictorii. In plus, pe piata muncii exista un flux continuu de lucratori; inevitabil, unii sau altii dintre ei se vor afla intre doua ocupari. In permanenta vor exista lucratori care se angajeaza, isi intrerup temporar activitatea, care isi schimba domiciliul si locul de munca, sau care se pensioneaza; vor exista firme care se extind sau care se restrang, care apar sau care dispar. Dar, nivelul venitului de echilibru poate fi atins si in conditiile existentei unui somaj de mobilitate (natural, frictional), a subutilizarii unei parti din populatia activa disponibila a unei tari.

Chiar in conditiile existentei unor salarii flexibile nu ar garanta revenirea la utilizarea deplina (100%) a fortei de munca. Nu exista nici un mecanism care s-ar pune automat in functiune pentru a corija acest dezechilibru de subocupare. In acest context sunt necesare anumite mecanisme extra piata, respectiv interventia corectoare a statului prin politicile macroeconomice adecvate.

4. 2.Migratia internationala a fortei de munca

Marimea absoluta a populatiei adulte ( intre 15 si 65 ani) depinde de mai multi factori demografici, educationali, sociali, politici. Cresterea demografica este elementul determinant al sporirii populatiei active. Desigur, natalitatea nu are incidente imediate asupra volumului de munca disponibila la un moment dat, dar sporul natural al populatiei determina in perspectiva numarul oamenilor apti de munca.

Doi factori pot influenta in mod sensibil numarul persoanelor susceptibile de munca: rata de activitate si imigratia fortei de munca.   

Rata de activitate este raportul procentual dintre populatia activa disponibila (PAD) si populatia totala a unei tari (PT).

Cresterea duratei oficiale de scolarizare, a gradului de cuprindere a tinerilor in scoli si facultati, reglementarile privind varsta de pensionare sunt factori care au influentat asupra scaderii ratei de activitate. Situatia difera de la barbati la femei. Vointa femeilor de a se incadra in activitate si crearea de numeroase locuri de munca, cu deosebire in sfera serviciilor, au determinat o crestere a ratei de activitate in randul femeilor in ultimele decenii.

Migratia internationala a fortei de munca poate influenta echilibrul ocuparii resurselor de munca prin ambele sale aspecte: emigratia si imigratia. In cazul unei tari care are in anumite perioade dificultati in ceea ce priveste utilizarea resurselor, emigratia devine o solutie pentru diminuarea fenomenului subocuparii

In schimb, pe termen lung, imigratia compenseaza in anumite cazuri insuficienta mainii de lucru nationale. In anii '60 ea a constituit un important factor al cresterii populatiei active in multe tari occidentale, mai ales in domeniile in care era nevoie de mana de lucru mai putin calificata si cu conditii de munca mai grele, ocolite de forta de munca indigena.