Obiectul economiei

Obiectul economiei

Apare, odata cu propozitia enuntata mai sus, drept partea ceva mai lesne de definit decat celelalte. Studiul economiei depaseste inca o data activitatea economica, in sensul in care cea din urma reprezinta numai o componenta a celei dintai. De clarificat este aici sistematizarea pe care o intreprinde studiul economiei, cel putin in aceasta vedere. Operand odata cu dezvoltarea activitatii economice, dar si cu o evolutie in directia dezvoltarii studiului insusi, intalnim consecutiv (i) o sistematizare a obiectului de studiu, simpla sau propriu-zisa; (ii) alta sistematizare implicand atat obiectul de studiu, cat si disciplina de studiu.

Avem de a face cu sistematizarea exclusiva a obiectului in momentul in care operam cu o singura disciplina de studiu unitara, avand drept obiect economia. Avem de a face si cu o sistematizare disciplinara ceva mai tarziu, atunci cand se simtea nevoia unei diviziuni a studiului economic, a unei specializari dupa obiect si dupa metoda de cercetare. Acest al doilea moment, pe langa ca marcheaza o dezvoltare a studiului, plus o intarire a pozitiei stiintifice a acestuia, vine sa redefineasca trunchiul disciplinar al econonomiei, disjunctia sa cu caracter de generalitate fata de celelalte ramuri de studiu specializat in cadrul economiei.

Drept rezultat al unei duble definiri - in fapt re-definiri - obiectuale, economia - studiul economiei cu caracter general - isi face obiect de studiu din urmatoarele componente:

(1)   bunurile si serviciile - care inseamna materializarea satisfacerii nevoii sociale prin adaptarea resurselor la nevoi. Serviciile reprezinta o categorie asimilata bunurilor, in acelasi context principial, cu specificul ca distinctia notionala este operata mai mult in a doua jumatate a secolului al XX-lea, reclamat fiind mai mult de activitatea de productie decat de aceea a consumatorului sau utilizatorului de servicii.

(2)   agentii economici - semnificand nu altceva decat actorii vietii economice, respectiv entitati autonome, purtatoare de decizie economica nederminata, ci influentata de mediul economic ambiant. Clasificarea cea mai generala a agentilor economici cuprinde cateva categorii principale:

(a)   Firmele la randul lor purtatoare a celei mai mari diversitati de activitati, in oricare economie. In anii primelor tratate si studii de economie, adica la finele secoluli al XVIII-lea, cele mai mari firme aveau, de pilda, sub zece angajati.

Dezvoltarea firmelor a avut loc pe multiple planuri. Mai intai, activitatilor desfasurate si legalizate de un singur intreprinzator - "one-man business" --, existente nu mai putin astazi, li s-au alaturat mai tarziu parteneriatele intre intreprinzatori, apoi societatile pe actiuni, respectiv corporatiile. Dintr-un punct de vedere mai material si mai tehnic, aceleasi firme au trecut de la faza de atelier, la aceea de fabrica sau uzina, de la care s-au dezvoltat complexe de activitati. In aceasta ordine, aparitia si dezvoltarea serviciilor a schimbat optica atat tehnica, cat si organizatorica. Dintr-un punct de vedere managerial, cresterea si dezvoltarea firmelor a realizat si alternanta obiectivelor, de la maximizarea profitului la urmarirea unui segment de piata, extinderea acestuia sau extinderea activitatii pe pietele internationale.

In fine, teoreticientii si cerecetatorii epocilor moderne si celei contemporane vad activitatea firmelor si dintr-un punct de vedere macroeconomic - activitatea tuturor firmelor este sub-impartita, fie in ramuri de activitate - "viziunea orizontala": industrii, agricultura, transporturi, comert --, fie dupa contributia la constituirea asazisului produs global - "viziunea verticala": agricultura si industrii extractive, la nivelul primar de prelucarare a resurselor; urmate de industriile manufacturate, la nivelul de prelucrare secundar al produsului; acestea urmate de "sectorul tertiar", respectiv al serviciilor - in care fiecare firma isi aduce aportul valorii adaugate. Astfel, o societate mai dezvoltata si, fireste, mai integrata, isi atribuie o valoare adaugata insumata mai ridicata a propriului produs global.

(b)   Indivizii sociali considerati agenti individuali in conditiile liberei optiuni fata de bunuri si servicii si, respectiv, activitati economice. De retinut, insa, doua lucruri importante, legate de gruparea indivizilor sociali. Este vorba, in primul rand, de considerarea indivizilor ca parte a populatiei, respectiv comunitatii sociale care isi atribuie piata, dezvoltata in epocile moderne pana la nivelul natiunii, respectiv federatiei nationale - in acest cadru, indivizii sunt vazuti sub cel mai inalt grad al libertatii economice (de optiune economica).

Este vorba, in al doilea rand, de gruparea indivizilor in comunitati familiale, adevarate unitati economice de consum, economisire, furnizare de forta de munca pentru firme si alte categorii de agenti economici si, uneori, furnizare chiar de productie si servicii, asemeni firmelor. Literatura a incetatenit astfel aici categoria de menaje.

(c)    Statul faptic, economic, este reprezentat prin guvern - emitentul politicilor economice -- , dar si prin institutiile delegate de exercitare a activitatii si responsabilitatii guvernamentale. Statul este alcatuit din administratiile centrale si cele locale. Este nevoie, insa, in zona statului, de operare a unei diferente specifice importante: statul-agent economic se deosebeste de statul-putere politica, juridica si administrativa. In speta, exista activitati bine delimitate pe care statul le exercita in calitate de agent economic - in imprejurarile in care reprezentanti ai statului actioneaza in economie in conditii principial egale cu ale celorlalti agenti economici (exemple ar fi incheierea de contracte sau imprumutul public). Exista, pe de alta parte, numeroase activitati si decizii ale statului facute in calitatea sa de putere, inclusiv cu caracter economic. Dar exista si o semnificativa line de unire intre toate activitatile, deciziile si optiunile statului, in toate calitatile sale: este vorba despre caracteristica oricarui stat ca nepurtator de interese proprii - respectiv de purtator al intereselor altora, in speta ale altor agenti economici. Este vorba aici de sensul existentei statului de totdeauna (inca din antichitate), ca si de faptul ca lipsa intereselor proprii nu tine, in practica, asa cum s-ar crede la prima vedere, de forma de guvernamant sau de gradul democratiei sociale - aceasta din urma indica, cel mult, ale cui sunt interesele reprezentate de statul, ne-stergand principialitatea lipsirii lui de interese proprii.

Ca nu este vorba, aici, de o chestiune pur teoretica este demonstrat de situatia ca si activitatile  economice ale statului sunt asezate pe cu totul alte principii decat activitatea firmelor, indivizilor si celorlalti agenti economici. Statul, astfel, nu poate cauta profitul sau profitabilitatea, in propria activitate - materializarea directa a acestei situatii este, de pilda, aceea ca venituri mai ridicate decat cheltuielile (excedent bugetar) nu pot constitui eficienta a activitatii statului, ci chiar dimpotriva. Or, situatia specifica a statului este benefica si chiar salutara celorlalti agentie economici - incepand cu indivizii, continuand cu firmele si ceilalti agenti economici --, dar prezinta si deficiente de principiu - de pilda, activitatea administratiilor de stat, nepurtatoare de interes propriu, este peste tot in lume si a fost dintotdeauna mai putin adaptata la viteza activitatii economice si a dezvoltarii - decat este cazul celorlalti agenti economici. Apoi, lipsa profitabilitatii dintre criteriile de eficienta a activitatii cere inlocuirea cu alte criterii de eficienta nu tocmai simplu de definit.

Fiscalitatea - un alt exemplu clasic de activitate, un pilon fundamental al activitatii statului de totdeauna, dar o situatie in care statul nu este agent, ci organism de putere - este o activitate in care principiile de baza par a se fi schimbat, de-a lungul secolelor si chiar mileniilor, cel mai putin, atat in sine, cat mai ales in comparatie cu schimbarile suferite (sau performate) de firme si alti agenti economici. 

Cea mai importanta zona de activitate economica a statului este, insa, politica economica, statul raportandu-se direct la sistemul economic (macro-economic) in totalitate. In fine, la un alt nivel, statul isi recapata insfarsit propriile interese - respectiv vizavi de celelalte state ale lumii si de agentii economici, inclusiv cetatenii altor state; in raport cu acestea, insa, interesele (economice ale) statului nu isi pierd continutul intereselor agentilor nationali, dimpotriva, acestea sunt promovate la nivelul interesului national.

(d)   Sistemul bancar - este alcatuit dintr-o pluralitate de agenti de acelasi fel - bancile comerciale --, respectiv este o categorie institutionala aparte. Bancile actioneaza in interes si profit propriu, asemeni firmelor si indivizilor (menajelor), dar afirmarea si importanta lor a crescut treptat inainte si respectiv in contextul istoric al economiei moderne. Aceasta in vreme ce dobanda si rata dobanzii au castigat importanta in economia de astazi. Mai mult, in economiile moderne de dupa ultimul razboi mondial se poarta sistemul bancar - lucru care inseamna controlul si coordonarea activitatii bancilor comerciale de catre entitatea de stat a bancii centrale. Aceasta din urma este cuprinsa in cadrul atat al agentului economic, cat si al puterii reprezentate de stat si, astfel, se exercita in consecinta, respectiv in interesul celorlalti agenti economici. Viziunea macroeconomica moderna asociaza sistemului bancar sistemul financiar, al societatilor de investitii si respectiv al asigurarilor si altor servicii financiare. 

(e)   Sistemul economic - constituie - vizavi de autonomia de detaliu a agentilor economici - cateva caracteristici de ansamblu ale mediului ambiant al acestora.

Ansamblul economic asociat pietei nationale sau federale este important cata vreme el defineste de la libertatea economica a agentilor pana la conditiile in care firmele isi pot procura factorii de productie si organiza productia, bancile si agentii financiari isi procura fondurile, organizeaza creditarea si practica dobanzile etc.

Sistemul economic este legat de cel politic si cel legislativ. Putem consemna, cel putin pentru economia moderna, doua mari tipuri de sisteme economice - sistemul economiei de piata (libere) si sistemul economiei totalitare (de comanda), aferent economiei de tip comunist. Odata cu aceasta sub-impartire putem intelege importanta sistemului economic in sensul in care importanta lui avanseaza pana acolo unde firmele (intreprinderile) si celelalte categorii de agenti, cu exceptia indivizilor si menajelor, constituie agenti economici numai in sistemul economiei de piata - in sistemul totalitar, aceste entitati economice sunt subordonate statului si practic parti ale administratiei de stat. Totodata, cele doua sisteme economice definesc si recunosc diferit relatia atat juridica, cat si economica a proprietatii, si ea fundamentala, astfel, in definirea sistemului, mediului economic si statutului agentilor economici. De cealalta parte, a sistemului economiei de piata, chestiunea devine complexa in sensul altor criterii de diferentiere a economiilor nationale - decat felul proprietatii, statutul agentilor economici, inclusiv cel al statului si raportarii la piata nationala.  Spatiul de fata ramane prea limitat pentru astfel de analize. Sa subliniem totusi ca istoria a demonstrat, in pragul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, ca sistemul economic de piata s-a dovedit superior celui de comanda, in ciuda numeroaselor vicisitudini dovedite de cel dintai si dupa ce mai multa vreme s-a crezut altceva -- fie ca sistemul totalitar avea sa il detroneze definitiv pe cel de piata dovedind candva o eficienta superioara; fie ca cele doua sisteme ar fi fost alternative, dovedindu-si fiecare in parte eficienta; fie ca coexistenta celor doua sisteme alternative ar fi fost una temporara, asteptand sa fie urmata de o "convergenta" sistemica, dictata de factori specifici unor etape de dezvoltare avansata a economiei, dar mai ales a infrastructurii ei tehnico-stiintifice.

(3)   Comportamentele - fac din studiul economiei moderne unul al comportamentelor, in sensul in care vorbim aici, nu atat de modernizarea economiei, cat a studiului ei. Comportamentul este caracteristica universalizata care priveste de la agentul economic individual pana la entitatile macro si specifice economiei internationale.

(4)   Dintr-un alt punct de vedere care priveste, din nou, studiul economiei, si nu economia insasi, ca activitate, putem distinge o dubla structurare, cu rezultate similare. De o parte, se desprind din truchiul disciplinei economiei alte discipline, numite de granita:

managementul  -- care studiaza obiectivele posibile si dorite ale firmei si altor agenti economici, inclusiv administratiilor de stat (managementul public), plus mijloacele de realizare proprii acestora;

contabilitatea - stiinta a gestiunii materiale, evaluarilor multiple ale patrimoniului propriu, materiei prime si capitolelor produsului finit, valorii adaugate si eficientei activitatii, toate apartinand agentului economic, ca "facator de economie". La originile ei istorice, contabilitatea venea oarecum din afara disciplinelor economice, daca nu cumva se constituia chiar inaintea acestora.

Contabilitatea se dovedeste vecina managementului, in partea sa economico-financiara;

statistica - este o alta zona in care economia se invecineaza, asemeni contabilitatii, cu materializarile sale cantitative si evaluatorii. Aici, insa, nu mai avem in vedere firma sau entitatea, cat o afinitate oarecum opusa, de generalizare si elaborare de principii evaluatorii. De aceea, ea se apropie mai mult de macroeconomie, desi nu neglijeaza descriptiunile la nivelul agentilor eonomici individuali;

econometria - indica inca o zona de tangenta intre disciplina economiei si stiintele matematice. Econometria se invecineaza, de facto, atat cu economia, cat si cu statistica economica si matematica. Cu economia, in sensul in care studiaza legaturile si conexiunile intre fenomene; cu statistica, in sensul preluarii a numeroase metodologii de evaluare; cu matematica, in sensul folosirii depline a analizei matematice, geometriei analitice si in sensul elaborarii testelor matematice specifice ale corelatiilor, in descoperirea relatiilor functionale dintre fenomenele economice. De facto,  econometria imagineaza si elaboreaza functii care ar putea reflecta legaturile cautate, dupa care le verifica prin metodele matematice aplicate asupra datelor. Disciplina conclude daca intre fenomenele identificate exista realmente o legatura, iar daca da, care este configuratia acesteia -- lineara, exponentiala, logaritmica, parabolica etc. - dar studiaza relatia intre doua, si/sau mai multe fenomene concomitent. Econometria se atribuie, astfel, analizei empirice, modelele elaborate de ea deosebindu-se de modelele economice propriuzise, apartinand curentelor de gandire - acestea sunt mai putine si indica un alt nivel de implicare a autorilor in relatia dintre fenomenele studiate;

ergonomia - ofera o interesanta vecinatate intr economie, management si discipline grafico-estetice. Mai pot fi date si alte exemple de discipline care au imbogatit stiinta economica pe aceasta cale.

De cealalta parte, economia insasi - studiul economiei - s-a ramificat si si-a constituit capitole distincte, destul de bine individualizate. Vorbim astfel de criteriul economiei la scara, dupa care economia generala se sub-imparte in microeconomie, macroeconomie, la care unii teoreticieni adauga "mezo"-economia. Alt criteriu - de ramura - imparte pe activitati specifice cu pondere importanta in activitatea totala, dar si, astfel, cu specificuri ale constituirii valorii adaugate, contabilitatii, managementului si altor evaluari.

(5)   Eficienta si echitatea sunt insusite atat drept obiective, cat si drept principii si atat ale studiului, cat si, inainte acestuia, ale activitatii si politicii economice. La capitolul obiective sau obiect de cercetare a economiei, ramane de mentionat ca cele doua privesc cel mai direct acceptiunea generala a notiunii de economie drept adaptare a resurselor la nevoi. Lucrurile devin mai delicate atunci cand si acolo unde cele doua obiective-principii dovedesc divergente de detaliu.