Incertitudinea - semnificatia probabilitatii economice

1. Incertitudinea si actiunea

Incertitudinea viitorului este deja implicata in chiar notiunea de actiune. Faptul ca omul actioneaza si ca viitorul e incert nu sunt, in nici un caz, doua chestiuni independente, ci doar doua moduri diferite de a stabili acelasi lucru.

Putem presupune ca rezultatul tuturor evenimentelor si schimbarilor este unic determinat de legi eterne imuabile, care guverneaza transformarea si devenirea in intregul univers. Putem considera ca faptul fundamental si ultim este conexiunea necesara si interdependenta tuturor fenomenelor, i.e. concatenarea lor cauzala. Putem renunta in intregime la notiunea de sansa nedeterminata. Insa oricum ar sta lucrurile, oricum s-ar prezenta ele unei minti inzestrate cu o inteligenta perfecta, ramane faptul ca omului care actioneaza viitorul nu ii este cunoscut. Daca omul ar cunoaste viitorul, el nu ar mai avea de ales si nu ar mai actiona. El ar fi ca un automat, reactionand la stimuli fara nici o vointa a sa proprie

Unii filozofi sunt gata sa renunte la notiunea de vointa umana, socotind-o o iluzie si o autoamagire, deoarece omul trebuie sa se comporte "fara voia lui" conform legilor inevitabile ale cauzalitatii. Din punctul de vedere al generatorului de miscare primar, sau al cauzei primare, ei ar putea avea sau nu dreptate. Totusi, din punctul de vedere uman, actiunea este lucrul ultim. Noi nu afirmam ca omul este "liber" sa aleaga si sa actioneze, ci stabilim doar faptul ca el alege si actioneaza, si ca nu dispunem de metodele stiintelor naturale pentru a raspunde la intrebarea de ce actioneaza el in felul acesta si nu in alt fel.

Stiintele naturale nu fac viitorul previzibil. Ele fac cu putinta predictia rezultatelor obtinute prin actiuni specifice. Dar ele lasa doua sfere de imprevizibilitate in afara lor: cea a fenomenelor naturale insuficient cunoscute si cea actelor umane de alegere. Ignoranta noastra cu privire la aceste doua sfere induce incertitudine in toate actiunile umane. Certitudinea apodictica exista numai in orbita sistemului deductiv al teoriei aprioriste. In ce priveste realitatea nu putem spera decat sa stabilim probabilitati, in cel mai bun caz.

Investigatiile necesare pentru a sti daca este sau nu permisibil sa consideram drept sigure anumite teoreme ale stiintelor naturale empirice nu cad in sarcina praxeologiei. [p.106] Problema aceasta este lipsita de importanta practica pentru consideratiile praxeologice. In orice caz, teoremele fizicii si ale chimiei poseda un asemenea grad inalt de probabilitate, incat ne putem permite sa le numim sigure pentru toate scopurile practice. Putem prevedea, practic, functionarea unei masini construite conform regulilor tehnologiei stiintifice. Insa constructia unei masini nu este decat o parte din programul mai vast care urmareste furnizarea catre consumatori a produselor masinii. Daca planul acesta a fost cel mai adecvat depinde de evolutia conditiilor viitoare care, la vremea executarii planului, nu pot fi prevazute cu certitudine. Asa incat gradul de certitudine privitor la rezultatul tehnologic al confectionarii masinii, indiferent care ar fi el, nu indeparteaza incertitudinea inerenta intregii actiuni. Nevoile si evaluarile viitoare, reactia oamenilor la modificarea conditiilor, viitoarea cunoastere stiintifica si tehnologica, viitoarele ideologii si politici, nu pot fi niciodata prevazute decat cu un grad mai mare sau mai mic de probabilitate. Orice actiune se refera la un viitor necunoscut. In sensul acesta, ea este intotdeauna o speculatie riscanta.

Problemele adevarului si a certitudinii privesc teoria generala a cunoasterii umane. Problema probabilitatii, pe de alta parte, este una dintre primele sarcini ale praxeologiei.

2. Semnificatia probabilitatii

Studiul probabilitatilor a fost deformat de catre matematicieni. Calculul probabilitatii a fost de la inceput marcat de o ambiguitate. Cand Cavalerul de Méré l-a consultat pe Pascal cu privire la problemele legate de jocul cu zaruri, marele matematician ar fi trebuit sa-i spuna prietenului sau adevarul fara ocolisuri, adica faptul ca matematicile nu-i pot fi de nici un serviciu unui jucator intr-un joc de pur noroc. In loc sa procedeze astfel, el si-a infasurat raspunsul in limbajul simbolic al matematicilor. Ceea ce putea fi explicat cu usurinta in cateva propozitii de vorbire curenta a fost exprimat intr-o terminologie nefamiliara imensei majoritati, care e de aceea privita cu veneratie reverentioasa. Oamenii banuiau ca formulele incriptate contin o seama de revelatii importante, ascunse neinitiatilor; ei au ramas cu impresia ca exista o metoda stiintifica de a juca jocuri de noroc si ca formulele ezoterice ale matematicii furnizeaza cheia succesului. Misticul ceresc Pascal a devenit, in mod neintentionat, sfantul protector al jocurilor de noroc. Manualele de probabilitati fac propaganda gratuita cazinourilor, tocmai pentru ca sunt inaccesibile omului de rand.

Nu mai putina confuzie a fost raspandita de echivocul care insoteste calculul [p.107] probabilitatilor in domeniul cercetarii stiintifice. Istoria fiecarei ramuri a cunoasterii consemneaza situatii de aplicare inadecvata a calculului probabilitatilor care, dupa cum observa John Stuart Mill, au facut din acesta "adevaratul oprobriu al matematicilor". [1]

Problema deductiei probabile este mult mai ampla decat problemele care constituie domeniul calculului probabilitatilor. Doar obsesia abordarilor matematice putea da nastere la prejudecata ca probabilitatea inseamna totdeauna frecventa. O eroare suplimentara a dus la confuzia problemei probabilitatii cu problema rationamentului inductiv, asa cum este acesta aplicat in stiintele naturale. Tentativa de a substitui categoriei de cauzalitate o teorie universala a probabilitatilor caracterizeaza o metoda abortiva de filozofare, care era foarte la moda cu numai cativa ani in urma.

O asertiune este probabila cand cunoasterea noastra privitoare la continutul ei este deficitara. Nu stim tot ceea ce ar fi necesar pentru o decizie categorica intre adevarat si neadevarat. Dar, pe de alta parte, stim ceva despre ea. Suntem in masura sa spunem mai mult decat pur si simplu non liquet sau ignoramus.

Exista doua tipuri in intregime diferite de probabilitate; le putem numi probabilitate de clasa (sau de frecventa) si probabilitate de caz (care este o alta denumire pentru intelegerea specifica din stiintele actiunii umane). Domeniul de aplicatie al celei dintai este cel al stiintelor naturale, care este in intregime guvernat de cauzalitate; domeniul de aplicatie al celei din urma este cel al stiintelor actiunii umane, care este in intregime guvernat de teleologie.

3. Probabilitatea de clasa

Probabilitatea de clasa inseamna: Stim, sau presupunem ca stim, cu privire la problema in discutie, totul referitor la comportamentul unei intregi clase de evenimente sau fenomene; dar despre evenimentele sau fenomenele singulare propriu zise nu stim nimic, cu exceptia faptului ca sunt elemente din aceasta clasa.

Stim, de pilda, ca exista 90 de bilete la o loterie si ca 5 dintre ele vor iesi castigatoare. Stim astfel totul despre comportamentul intregii clase de bilete. Dar cu privire la biletele singulare nu stim nimic, in afara faptului ca sunt elemente ale acestei clase de bilete.

Dispunem de un tablou complet al mortalitatii dintr-o anumita perioada din trecut, intr-o anumita arie geografica. Daca presupunem ca in privinta mortalitatii nu vor surveni nici un fel de schimbari putem afirma ca stim totul referitor la mortalitatea intregii populatii aflate in discutie. Dar in ce priveste [p.108] speranta de viata a indivizilor nu stim nimic, cu exceptia faptului ca ei sunt membri ai acestei clase de oameni.

Pentru aceasta cunoastere deficitara, calculul probabilitatilor furnizeaza o prezentare in terminologia simbolica a matematicii. Aceasta nici nu ne largeste, nici nu ne adanceste, nici nu ne complementeaza cunoasterea, ci o transpune in limbaj matematic. Calculele sale repeta in formule algebrice ceea ce stiam dinainte. Ele nu duc la rezultate care ne-ar spune ceva despre evenimentele singulare propriu zise. Si, bineinteles, nu adauga nimic la cunoasterea noastra privitoare la comportamentul intregii clase, cunoastere care era deja perfecta -- sau considerata a fi perfecta -- inca de la inceputul analizei acestei probleme.

Este o greseala serioasa sa credem despre calculul probabilitatilor ca i-ar furniza jucatorului vreo informatie care ar putea indeparta sau reduce riscurile jocului. Contrar erorilor populare, el nu-i este cu nimic folositor jucatorului, dupa cum nu-i este util nici un alt mod de gandire logica sau matematica. Trasatura caracteristica a jocurilor de noroc este ca ne pun in fata necunoscutului, a sansei pure. Sperantele de succes ale jucatorului nu se bazeaza pe consideratii solide. Jucatorul nesuperstitios gandeste astfel: "Exista o mica sansa (sau, cu alte cuvinte, <<nu este imposibil>>) sa castig; sunt gata sa risc miza necesara. Stiu foarte bine ca riscand-o ma comport prosteste, dar prostii cei mai mari au norocul cel mai mare. Fie ce-o fi!"

Un rationament lipsit de patima trebuie sa-i arate jucatorului ca el nu-si mareste sansele cumparand doua bilete in loc de unul, la o loterie unde volumul total al castigurilor este inferior incasarilor facute din vanzarea biletelor. Daca ar cumpara toate biletele, ar pierde cu siguranta o parte din cheltuielile suportate. Totusi, toti clientii loteriilor sunt ferm convinsi ca este mai bine sa cumpere mai multe bilete decat mai putine. Obisnuitii cazinourilor si ai automatelor cu fise nu se opresc niciodata. Ei nu se gandesc la faptul ca, regulile de joc avantajandu-l pe bancher fata de jucator, rezultatul va fi o pierdere, cu atat mai probabila pentru ei cu cat continua mai mult sa joace. Mirajul jocurilor de noroc consta tocmai in imprevizibilitatea si vicisitudinile sale aventuroase.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

Sa presupunem ca zece bilete, fiecare purtand numele unei persoane diferite, sunt introduse intr-o cutie. Se va extrage un bilet, iar persoana al carei nume este inscris pe el va trebui sa plateasca 100 de dolari. In acest caz, un agent de asigurari poate promite perdantului o indemnizatie completa, daca reuseste sa-i asigure pe fiecare din cei zece, in schimbul unei prime de zece dolari. Agentul va incasa 100 de dolari si va avea de platit aceeasi suma catre unul din cei zece. Dar, daca ar fi in situatia sa asigure pe doar unul dintre ei in schimbul primei stabilite prin calculul de mai sus, [p.109] atunci activitatea lui nu ar mai fi de a vinde asigurari, ci de a juca. El i-ar lua locul persoanei asigurate. Ar incasa zece dolari si ar avea sansa fie sa-i pastreze, fie sa-i piarda, pe cei zece si inca nouazeci in plus.

Daca un om promite sa achite la moartea altuia o anumita suma si pretinde, in schimbul acestei promisiuni, suma corespunzatoare sperantei de viata determinata prin calculul probabilitatilor, el nu este un agent de asigurari ci un jucator. Asigurarile, fie ca sunt gestionate conform principiilor de afaceri sau conform principiului mutualitatii, necesita asigurarea unei intregi clase, sau a ceea ce poate fi considerat in mod rezonabil ca fiind o clasa. Ideea de baza este punerea in comun si distribuirea riscurilor, nu calculul probabilitatilor. Operatiunile matematice necesare sunt cele patru operatii aritmetice elementare. Calculul probabilitatilor nu este decat un joc colateral.

Acest lucru este pus limpede in evidenta de faptul ca eliminarea riscurilor legate de hazard prin punere laolalta se poate realiza fara nici un fel de recurs la metode actuariale. Toata lumea practica acest procedeu in viata cotidiana. Fiecare om de afaceri include in contabilizarea uzuala a costurilor compensatia pentru pierderile care survin cu regularitate, in desfasurarea afacerilor. "Cu regularitate" inseamna, in acest context, ca volumul acestor pierderi este cunoscut, daca se ia in calcul intreaga clasa a diferitelor bunuri. Vanzatorul de fructe ar putea sti, de pilda, ca unul din fiecare 50 de mere va putrezi in stoc; dar el nu stie carui mar anume i se va intampla aceasta. El ia in calcul asemenea pierderi, la rand cu toate celelalte intrari din evidenta costurilor.

Definitia esentei probabilitatii de clasa, asa cum a fost data mai sus, este singura satisfacatoare din punct de vedere logic. Ea evita circularitatea naiva implicata in toate definitiile referitoare la echiprobabilitatea evenimentelor posibile. Afirmand ca nu stim nimic despre evenimente singulare efective, cu exceptia faptului ca sunt elemente ale unei clase al carei comportament este pe deplin cunoscut, cercul vicios dispare. Mai mult, este superflu sa adaugam o conditie suplimentara, numita absenta oricarei regularitati in secventa evenimentelor singulare.

Trasatura caracteristica a asigurarilor este ca acopera intreaga clasa de evenimente. Cum pretindem sa stim totul despre comportamentul intregii clase, in desfasurarea afacerii nu pare sa fie implicat nici un fel de risc specific.

In mod analog, nu exista nici un risc specific in gestionarea unei banci destinate jocurilor de noroc, sau a unei loterii. Din punctul de vedere al gestiunii loteriei, rezultatul este previzibil, cu conditia sa se vanda toate biletele. Daca o parte din bilete raman nevandute, [p.110] initiatorul afacerii este, fata de ele, in aceeasi pozitie in care este cumparatorul fiecarui bilet fata de biletul pe care l-a cumparat.

4. Probabilitatea de caz

Probabilitatea de caz inseamna: Cunoastem, cu privire la un eveniment particular, unii din factorii care ii determina rezultatul; dar exista alti factori determinanti, despre care nu stim nimic.

Probabilitatea de caz nu are nimic in comun cu probabilitatea de clasa, cu exceptia cunoasterii noastre incomplete. In toate celelalte privinte, cele doua concepte sunt total diferite.

Exista, desigur, multe situatii in care oamenii incearca sa prevada un eveniment particular din viitor, pe baza cunoasterii lor referitoare la comportamentul clasei. Un doctor poate stabili sansele de insanatosire completa a pacientului sau daca stie ca 70% din cei care sufera de aceeasi boala se insanatosesc. Daca el isi exprima corect judecata, el nu va spune decat ca probabilitatea de insanatosire este de 0,7, adica, din zece pacienti nu mor, in medie, mai mult decat trei. Toate predictiile de felul acesta, care se refera la evenimente externe, i.e. la evenimente din domeniul stiintelor naturale, sunt de acest tip. Ele nu sunt, de fapt, previziuni despre cazul in chestiune, ci afirmatii despre frecventa diverselor rezultate posibile. Ele se bazeaza fie pe informatii statistice, fie pur si simplu pe estimari ad-hoc ale frecventei, intemeiate pe experienta nonstatistica.

Cata vreme este vorba de asemenea tipuri de afirmatii probabile, nu avem de a face cu probabilitatea de caz. In realitate nu stim nimic despre cazul in speta, cu exceptia faptului ca este o instantiere a unei clase de comportamente despre care avem, sau credem ca avem cunostinte.

Un chirurg ii spune unui pacient, care se gandeste sa se supuna unei operatii, ca treizeci de indivizi din fiecare suta care suporta operatia mor. Daca pacientul intreaba daca numarul mortilor este deja complet, el nu a inteles semnificatia afirmatiei doctorului. El a cazut prada erorii cunoscute sub numele de "iluzia jucatorului". Ca si jucatorul la ruleta, care dintr-o serie de zece opriri succesive ale bilei pe rosu deduce ca probabilitatea ca urmatoarea runda sa se soldeze cu o oprire pe negru este acum mai mare decat era inaintea seriei, el confunda probabilitatea de caz cu probabilitatea de clasa.

Toate prognozele medicale, atunci cand se bazeaza numai pe cunostinte fiziologice de ordin general, se refera la probabilitatea de clasa. Un doctor care aude ca un om pe care nu-l cunoaste s-a imbolnavit de o anumita boala va spune, pe baza experientei sale de ordin general: Sansele lui de insanatosire [p.111] sunt de 7 la 3. Daca doctorul il trateaza el insusi pe pacient, s-ar putea sa-si schimbe opinia. Pacientul este un om tanar, viguros; el a fost sanatos inainte de a se imbolnavi. In asemenea cazuri, si-ar putea spune doctorul, cifrele mortalitatii sunt mai scazute; sansele pacientului sau nu sunt de 7:3, ci de 9:1. Din punct de vedere logic abordarea sa ramane identica, desi s-ar putea ca ea sa nu se bazeze pe o colectie de date statistice, ci doar pe un rezumat, mai mult sau mai putin exact, al experientei sale in cazurile precedente. Cunostintele doctorului se refera intotdeauna doar la comportamentul unor clase. In cazul nostru, este vorba de clasa oamenilor tineri si vigurosi, care au contractat boala in chestiune.

Probabilitatea de caz este o trasatura specifica felului cum abordam problemele actiunii umane. Aici, orice referire la frecvente este nepotrivita, in masura in care asertiunile noastre se refera intotdeauna la evenimente care nu constituie ca atare - i.e., in contextul problemei luate in discutie - membri ai nici unei clase. Putem forma o clasa a "alegerilor prezidentiale americane". Conceptul acesta de clasa s-ar putea dovedi util, sau chiar necesar, pentru diverse rationamente cum ar fi, de pilda, o analiza a problemei din punctul de vedere al dreptului constitutional. Insa, daca ne ocupam de alegerile din 1944 - fie inaintea alegerilor, de rezultatele viitoare, fie dupa alegeri, de analiza factorilor care au determinat rezultatele acestora - ne confruntam cu un caz individual, unic si irepetabil. Cazul se caracterizeaza prin meritele sale unice, este o clasa prin el insusi. Toate caracteristicile care permit subsumarea lui oricarei alte clase sunt irelevante pentru problema in discutie.

Doua echipe de fotbal, Albastrii si Galbenii, se vor confrunta maine. In trecut, Albastrii i-au invins intotdeuna pe Galbeni. Aceasta cunoastere nu este o cunoastere care se refera la o clasa de evenimente. Daca ar fi astfel, atunci ar trebui sa conchidem ca Albastrii ies intotdeauna victoriosi si ca Galbenii sunt intotdeauna infranti. N-am fi nesiguri cu privire la rezultatul confruntarii. Am sti cu siguranta ca Albastrii vor iesi din nou victoriosi. Simplul fapt ca noi consideram pronosticul nostru referitor la partida de maine ca fiind doar probabil, arata ca nu acesta este lucrul pe care il sustinem.

Pe de alta parte, noi credem ca faptul ca Albastrii au fost victoriosi in trecut nu este irelevant in ce priveste rezultatul partidei de maine. Noi credem ca el constituie o prognoza favorabila repetarii succesului Albastrilor. Daca ar fi sa rationam corect, in conformitate cu logica adecvata probabilitatii de clasa, atunci nu am acorda nici o imprtanta acestui fapt. Daca ar fi sa nu respingem concluzia eronata datorata "iluziei jucatorului", atunci am sustine, [p.112] dimpotriva, ca partida de maine se va incheia cu victoria Galbenilor.

Daca riscam o suma de bani pe sansele de victorie ale unei echipe, atunci avocatii ar califica actiunea noastra drept un pariu. Daca am avea de a face cu o probabilitate de clasa, atunci ar numi-o joc de noroc.

Tot ce depaseste sfera probabilitatii de clasa si este, de regula, implicat in termenul de probabilitate, se refera la modalitatea specifica de a rationa implicata in analiza unicitatii istorice sau a individualitatii, asadar la intelegerea specifica intrebuintata in stiintele istorice.

Intelegerea se bazeaza intotdeauna pe o cunoastere incompleta. Putem crede ca ne sunt cunoscute motivatiile oamenilor care actioneaza, telurile pe care le urmaresc ei, si mijloacele pe care planuiesc sa le intrebuinteze pentru atingerea acestor teluri. Avem o anumita parere referitoare la efectele care sunt de asteptat de pe urma interventiei acestor factori. Insa cunoasterea aceasta este deficitara. Nu putem exclude dinainte posibilitatea de a ne fi inselat in aprecierea influentei acestora, sau de a nu fi luat in consideratie unii factori, a caror interventie n-am prevazut-o deloc, sau n-am prevazut-o corect.

Jocurile de noroc, ingineria si speculatia sunt trei feluri diferite de a aborda viitorul.

Jucatorul nu stie nimic despre evenimentul de care depinde rezultatul participarii sale la joc. Tot ce cunoaste este frecventa unui rezultat favorabil intr-o serie de asemenea evenimente, cunoastere care este inutila pentru ceea ce urmareste el. El se increde in noroc, si acesta este singurul sau plan.

Viata insasi este supusa la multe riscuri. In orice clipa ea este periclitata de accidente dezastruoase, care nu pot fi controlate, sau cel putin nu pot fi controlate suficient. Fiecare om mizeaza pe noroc. El mizeaza pe faptul ca nu va fi lovit de fulger sau muscat de vipera. Exista in viata umana un element omologabil jocurilor de noroc. Omul poate indeparta o parte din consecintele pecuniare ale acestor dezastre, contractand polite de asigurare. Procedand astfel, el mizeaza pe sansele adverse. Din partea celui asigurat, asigurarea reprezinta un joc de noroc. Primele de asigurare au fost cheltuite zadarnic daca dezastrul nu survine. [2] In privinta evenimentelor naturale necontrolabile omul este intotdeauna in pozitia unui jucator.

Inginerul, pe de alta parte, cunoaste tot ce este necesar pentru a da problemei sale - constructia unei masini -- o solutie satisfacatoare din punct de vedere tehnic. In masura in care in sfera sa de control raman anumite marje de incertitudine, el incearca sa le elimine, luandu-si coeficienti [p.113] de siguranta. Inginerul cunoaste numai probleme solubile si probleme care sunt insolubile, in stadiul actual al cunostintelor. Uneori el poate sa descopere, din experiente adverse, ca ceea ce cunostea era mai putin complet decat presupunea si ca nu observase nedeterminarea anumitor variabile, pe care crezuse ca le poate controla. In acest caz el va incerca sa dobandeasca o cunoastere mai completa. Desigur, el nu poate elimina complet elementul de joc de noroc prezent in viata umana. Dar regula sa este sa lucreze intr-o orbita de certitudine. El urmareste sa dobandeasca un control complet asupra elementelor care fac obiectul actiunilor sale.

Exista, in zilele noastre, obiceiul sa se vorbeasca despre "inginerie sociala". Ca si planificarea, acest termen este un sinonim pentru dictatura si tiranie totalitara. Ideea este de a trata fiintele umane in acelasi fel in care inginerul trateaza materia din care se construiesc podurile, drumurile si masinile. Vointa inginerului social urmeaza a fi substituita vointelor diverselor persoane pe care planuieste sa le intrebuinteze, pentru constructia utopiei sale. Omenirea este impartita in doua clase: pe de o parte dictatorul atotputernic si, pe de alta, subalternii sai, redusi la statutul de simplii pioni ai planurilor sale, sau de rotite ale masinariilor sale. Daca toate acestea ar fi realizabile, atunci bineinteles ca inginerul social n-ar mai trebui sa se ingrijeasca sa inteleaga actiunile celorlalti oameni. El ar avea libertatea de a-i trata pe acestia asa cum trateaza tehnologia cheresteaua si otelul.

In lumea reala, omul care actioneaza se confrunta cu faptul ca semenii sai actioneaza pe cont propriu, ca si el. Necesitatea de a-si ajusta actiunile la actiunile altora il face sa fie un speculator, pentru care succesul si esecul depind de capacitatea sa, mai mica sau mai mare, de a intelege viitorul. Fiecare actiune este o speculatie. Nu exista nici un fel de stabilitate in cursul evenimentelor umane si, de aceea, nici un fel de siguranta.

5. Evaluarea numerica a probabilitatii de caz

Probabilitatea de caz nu se preteaza la nici un fel de evaluari numerice. Cifrele numite indeobste astfel au, la o analiza mai atenta, un caracter diferit.

In ajunul alegerilor prezidentiale din 1944, oamenii isi puteau spune:

(a) Sunt gata sa pariez pe trei dolari ca va fi ales Roosevelt.

(b) Cred ca, din numarul total al alegatorilor, doar 45 de milioane isi vor exercita dreptul la vot, dintre care 25 de milioane vor vota pentru Roosevelt.

(c) Estimez ca Roosevelt are sanse de 9 la 1.

(d) Sunt sigur ca Roosevelt va fi ales. [p.114]

Asertiunea (d) este evident inexacta. Daca ar fi fost intrebat sub juramant, in calitate de martor la un proces, daca este la fel de sigur de victoria viitoare a lui Roosevelt ca si de faptul ca un cub de gheata se topeste la temperatura de 150 de grade, omul nostru ar fi raspuns negativ. El si-ar fi rectificat asertiunea, declarand: Personal, sunt pe deplin convins ca Roosevelt va castiga. Aceasta este opinia mea. Dar, bineinteles, nu este o certitudine, ci numai felul in care inteleg eu conditiile relevante.

Cazul asertiunii (a) este similar. Omul respectiv credea ca risca foarte putin propunand un asemenea pariu. Raportul de 3 la 1 este rezultatul interactiunii a doi factori. Opinia ca Roosevelt va fi ales, si propensiunea omului pentru pariuri.

Asertiunea (b) este o evaluare a rezultatului evenimentului iminent. Cifrele nu se refera la un grad mai mare sau mai mic de probabilitate, ci la rezultatul anticipat al votarii. O asemenea asertiune se poate intemeia pe o investigatie sistematica, de felul sondajelor Gallup, sau pur si simplu pe estimari.

Altfel stau lucrurile cu asertiunea (c). Aceasta este o propozitie referitoare la rezultatele anticipate, formulata in termeni aritmetici. Ea nu inseamna in nici un caz ca, din zece situatii de acelasi tip, noua ii sunt favorabile lui Roosevelt si una nu. Ea nu poate avea nici o legatura cu probabilitatile de clasa. Dar ce altceva poate insemna?

Este vorba de o expresie metaforica. Majoritatea metaforelor intrebuintate in limbajul curent, identifica in imaginatie un obiect abstract cu un alt obiect, care poate fi perceput direct prin simturi. Totusi, aceasta nu este o trasatura necesara a limbajului metaforic, ci numai o consecinta a faptului ca, de regula, ceea ce este concret ne este mai familiar decat ceea ce este abstract. Cum metaforele urmaresc explicarea a ceva ce este mai putin cunoscut, prin compararea sa cu ceva care este mai bine cunoscut, ele consta, in cea mai mare parte, in identificarea a ceva abstract cu ceva concret, care este mai bine cunoscut. Trasatura specifica a cazului de fata este ca avem de a face cu o tentativa de a elucida o stare de lucruri complicata, recurgand la o analogie imprumutata de la o ramura a matematicilor superioare, calculul probabilitatilor. Se intampla ca aceasta disciplina matematica este mai populara decat analiza naturii epistemologice a intelegerii.

Nu are nici un rost sa criticam, din punct de vedere logic, un limbaj metaforic. Analogiile si metaforele sunt intotdeauna defectuoase si nesatisfacatoare din acest punct de vedere. Se obisnuieste sa se caute un tertium comparationis implicit. Dar nici macar acest lucru nu este permisibil cu privire la metafora de care ne ocupam. Intr-adevar, comparatia se bazeaza pe o conceptie care este ea insasi gresita, chiar in cadrul [p.115] calculului probabilitatilor, anume iluzia jucatorului. In asertiunea ca sansele lui Roosevelt sunt de 9:1, ideea este ca Roosevelt este situat, fata de alegerile iminente, in pozitia omului care detine 90% din toate biletele unei loterii, fata de marele premiu. Ni se sugereaza ca aceasta ratie de 9:1 ne spune ceva substantial despre rezultatul cazului unic de care suntem interesati. Nu este necesar sa repetam ca aceasta idee este gresita.

Nu mai putin nepermis este recursul la calculul probabilitatilor vis-à-vis de ipoteze formulate in domeniul stiintelor naturale. Ipotezele sunt explicatii plauzibile, intemeiate in mod constient pe argumente insuficiente din punct de vedere logic. Referitor la ele nu se poate spune decat atat: ipoteza contrazice sau nu principiile logice sau faptele stabilite experimental, si considerate adevarate. In primul caz, ea nu poate fi sustinuta; in cazul al doilea, data fiind starea actuala a cunostintelor noastre experimentale, ea nu este de nesustinut. (Intensitatea convingerilor personale este pur subiectiva.) Nici probabilitatea de frecventa, nici intelegerea istorica, nu intra in discutie.

Termenul de ipoteza, aplicat anumitor modalitati de intelegere a evenimentelor istorice, este inadecvat. Daca un istoric afirma ca, in prabusirea dinastiei Romanovilor, faptul ca aceasta casa imperiala avea o ascendenta de origine germana a jucat un rol relevant, el nu avanseaza o ipoteza. Faptele pe care se bazeaza intelegerea sa sunt de netagaduit. In Rusia exista o animozitate de netagaduit impotriva Germanilor, iar ramura domnitoare a Romanovilor, care vreme de doua sute de ani se inrudise prin casatorie exclusiv cu vlastare ale unor familii de descendenta germana, era vazuta de multi rusi -- chiar si de cei care considerau ca tarul Pavel nu era fiul lui Petru al III-lea -- ca o familie germanizata. Insa ramane intrebarea referitoare la relevanta pe care au avut-o aceste fapte in lantul evenimentelor care a dus la detronarea acestei dinastii. Asemenea probleme nu pot fi elucidate decat cu ajutorul pe care ni-l ofera intelegerea istorica.