Noua paradigma economica a lui j. m. keynes

NOUA PARADIGMA ECONOMICA A LUI J. M. KEYNES

Transformarile care au avut loc dupa primul razboi mondial au dus la amplificarea si complicarea mecanismului de functionare a economiei de piata, precum si la cresterea instabilitatii mediului economic.

Apar astfel probleme economice si politice noi, schimbari de mare anvergura care au culminat cu izbucnirea puternicei crize economice din anii 1929 - 19333, care a zguduit din temelii intregul edificiu atat el economiei mondiale, cat si economiile nationale, atat tarile dezvoltate industrializate, cat si tarile agrare.

Socul provocat de marea criza economica din anii '30, a evidentiat ruptura grava existenta, dintre teoria economica dominanta, liberalismul neoclasic si masurile de politica economica pe care acestea le promova pentru a rezolva problemele grave ale economiilor. S-a prabusit astfel, dogma liberala a autoreglarii spontane a economiei de piata prin mecanismul preturilor, teoria "mainii invizibile" a lui Adam Smith, teoria pietelor a lui J.B. Say si teoria echilibrului economic general a lui L. Walras, s-au dovedit ineficiente in fata avalansei de probleme economice dramatice propulsate de criza, cum ar fi:

cresterea somajului,

probleme in desfacerea marfurilor,

scaderea puterii de cumparare a banilor,

mari inegalitati intre veniturile populatiei,

lupta acerba de concurenta intre producatori,

rivalitatile existente intre state,

inmultirea fenomenelor de concurenta neloiala,

modificarea dramatica a cursurilor de schimb,

importante dezechilibre ale balantelor de plati, etc.

Din aceasta perspectiva, au devenit evidente lacunele paradigmei liberalismului neoclasic, respectiv:

atentia excesiva acordata microeconomiei si staticii economice in dauna macroeconomiei si dinamicii economice, excesul de subi-ectivism in abordarea unor categorii microeconomice, abordarea unilaterala a fenomenelor legate de consum, cerere si piata, fata de influenta exercitata de productie, oferta si costuri etc.

In acest context, in data de 4 februarie 1936, apare "Teoria generala a folosirii mainii de lucru, a dobanzii si a banilor", autorul sau, John Maynard Keynes fiind la vremea respectiv, deja de mult timp cel mai celebru si influent dintre economistii britanici. Aceasta lucrare il va propulsa printre economistii de prim rang ai secolului al XX-lea si il va pozitiona alaturi de Adam Smith, David Ricardo, Karl Marx si altii, printre cei mai renumiti economisti din istoria gandirii economice.

Fiind nemultumit de deosebirile flagrante dintre modelul neoclasic de explicare a economiei de piata, bazat pe teoria echilibrului general si functionarea efectiva a acesteia, insotita de dezechilibre, J.M. Keynes a facut un examen critic al teoriei economice dominante si a incercat sa elaboreze o teorie economica mai cuprinzatoare, care sa raspunda problemelor economice dificle si presante din perioada respectiva.

Pozitia lui J.M. Keynes fata de teoria economica neoclasica a fost diferentiata: el si-a insusit microanaliza statica a neoclasicilor, pe baza utilitatii marginale, dar a considerat ca aceasta este insuficienta pentru rezolvarea problemei dezechilibrelor economice, orientandu-si preocuparile in acest sens catre macroanaliza.

In acealasi timp, Keynes a respins iluzia autoreglarii spontane a economiei de piata si politica liberului schimb, ca fiind partial nerealiste, sustinand in schimb, interventia statului in economie, in sprijinul agentilor economici particulari.

Asadar, ruptura dintre keynesism si neoliberalism, se poate spune ca a fost numai partiala, existand cel putin doua puncte comune care le unesc: apararea proprietatii private si a initiativei particulare in economie si explicarea psihologica a fenomenelor economice la scara microeconomica, pornind de la utilitatea marginala a bunurilor.

In concluzie, trasaturile definitorii ale paradigmei economice a lui J.M. Keynes, sunt urmatoarele:

el considera teoria economica liberala clasica si neoclasica drept un caz particular al teoriei economice generale si accepta teoria marginalista numai in domeniul microanalizei,

isi propune sa elaboreze o teorie generala a economiei de piata, valabila in orice conditii, si capabila sa explice fenomenele economice atat in conditiile echilibrului partial cat si total, precum si in conditii de dezechilibru.

respinge ideea unei "ordini naturale" si a unor legi naturale obiective, capabile sa realizeze echilibrul economic spontan.

considera nesatisfacatoare "teoria economica pura", care urmarea procesele economice numai in expresie materiala sau naturala si insista asupra studierii rolului banilor in economia de piata, respectiv in analizarea proceselor economice in dubla expresie, naturala si baneasca.

deplaseaza centrul de greutate al cercetarii economice in domeniul macroanalizei si opereaza cu indicatori macroeconomici,

sustine inevitabilitatea somajului involuntar in cadrul economiei de piata, admitand ca acesta poate fi limitat printr-o politica economica adecvata, dar nu poate fi definitiv eradicat,

este preocupat in principal de dezechilibrele economiei de piata, care se manifestasera cu deosebita amploare pe parcursul crizei economice din anii '30: somajul involuntar, dificultatile in desfacerea marfurilor (crizele economice) si dezechilibrele balantelor de plati externe.

J.M.Keynes realizeaza cu predilectie o analiza economica pe termen scurt, deci o analiza statica, desi este constient ca fenomenele economice suporta o analiza diferentiata pe diferite orizonturi de timp,

considera ca pentru a functiona eficient, economia de piata trebuie sprijinita de stat, preconizand politica economica de interventie limitata a statului in economie, denumita ulterior dirijism.

Modelul economic si solutiile oferite de J.M. Keynes prin teoria sa, multiplelor fenomene negative cu care s-a confruntat economia de piata, au dovedit capacitatea sa de a sintetiza si discerne problemele economice grave si urgente, urmarind rezolvarea dintr-o noua perspectiva a acestora, precum si necesitatea realizarii unei rupturi fata de gandirea economica care se indeparta de la datele realitatilor economice.