Concepte fundamentale ale modelarii macroeconomice

STRUCTURA MECANISMULUI MACROECONOMIC

Teoria microeconomica studiaza:

deciziile agentilor economici (persoane sau firme), precum si interactiunile acestor decizii pe diverse piete.

- efectele reglementarilor adoptate de puterea publica asupra preturilor si cantitatilor din bunurile si serviciile individuale schimbate pe diverse piete.

Scopul teoriei microeconomice: explicarea modului de formare a preturilor pe diverse piete, precum si determinarea cantitatilor de bunuri si servicii schimbate.

Teoria macroeconomica studiaza:

economia nationala ca un intreg si conexiunile sale cu economia mondiala, precum si modul in care se formeaza si evolueaza agregatele macroeconomice.

- efectele pe care le au actiunile de regle,mentare ale puterii publice (impozite, cheltuieli publice, deficitul bugetului public) asupra veniturilor totale si ansamblul locurilor de munca.

Scopul teoriei macroeconomice: explicarea preturilor medii, precum si a venitului total, productiei totale si utilizarii globale a fortei de munca etc.

Atat microeconomia, cat si macroeconomia sunt componente ale teoriei economice unitare, delimitarea lor rezultand din nevoia de aprofundare a unor "subiecte omogene".  Performantele economiei nationale ca intreg nu sunt independente ca cele ale componentelor sale, dar nici nu se masoara prin suma acestora.

Elemente si conexiuni necesare intelegerii si analizei

Decidentii

Decidentii sunt reprezentati de agentii economici. Se pot identifica trei tipuri de decidenti:

gospodariile;

firmele;

guvernul (autoritatea publica, administratia publica).

Figura 1.1. Gospodariile, firmele si puterea publica iau decizii economice

Sursa : Tiganescu I. E. , Roman M. D. - Macroeconomie, o abordare cantitativa

Gospodariile decid cat din forta de munca, pamant, capital si abilitati antreprenoriale sa vanda sau sa inchirieze in scopul salariilor, rentelor, dobanzilor si profiturilor. De asemenea, vor decide ce proportie din venit vor cheltui pentru diverse tipuri de bunuri si servicii disponibile.

Administratia publica decide care sunt bunurile si serviciile finantate si produse de ea, precum si nivelul impozitelor platite de gospodarii si firme.

Aceste decizii luate de gospodarii, firme si administratia publica se coordoneaza pe pietele bunurilor si factorilor si sunt reglementate prin reguli stabilite si implementate de administratia publica. Pe aceste piete preturile se ajusteaza permanent astfel incat sa se mentina echilibrata cererea si oferta.

O gospodarie este reprezentata de orice grup de persoane care locuiesc impreuna si iau decizii ca un tot unitar.

Fiecare individ din economie poate fi privit ca o gospodarie. Totusi unele gospodarii sunt formate dintr-o singura persoana, altele constau in familii sau grupuri de indivizii fara legatura de rudenie (cum ar fi doi sau trei studenti ce impart un apartament). Fiecare gospodarie are necesitati nelimitate, dar si resurse limitate.

O firma este o organizatie care utilizeaza resurse pentru a produce bunuri si servicii. Toti producatorii sunt firme, indiferent de dimensiune sau de tipul productiei. De exemplu, fermierii, bancile, companiile de asigurari, producatorii de masini etc. sunt firme.

Administratia publica (guvernul) este o organizatie ce stabileste legi si reguli, impune un mecanism de respectare a acestora, stabileste impozite si taxe pentru gospodarii si firme, produce bunuri publice si servicii ca de exemplu aparare nationala, sanatate publica, transport sau educatie.

Prin modificarea legilor, regulilor, a impozitelor si cheltuielilor, puterea publica cauta sa influenteze alegerile (deciziile) firmelor si gospodariilor.

Pietele

Piata reprezinta orice modalitate prin care vanzatorii si cumparatorii iau contact, schimba informatii si fac afaceri impreuna. De exemplu, piata pe care petrolul este vandut si cumparat, piata mondiala a petrolului. Piata este data de reteaua de producatori de petrol, utilizatori si intermediari ce cumpara si vand pe piata mondiala a petrolului. In cele mai multe cazuri decidentii nu se intalnesc fizic, ei iau legatura prin telefon , fax sau computere.

In figura 1.1 se identifica doua tipuri de piete: piata bunurilor si piata factorilor de productie. Pe piata bunurilor se schimba servicii si bunurii, iar pe piata factorilor se cumpara si se vand factori de productie.

Factorii de productie reprezinta resursele productive ale economiei. Ei sunt reprezentati de :

munca;

pamantul;

capitalul;

abilitati antreprenoriale (manageriale).

Munca, factor primar (originar) de productie, este o activitate umana concretizata in efort si timp consumate pentru productia de bunurii si servicii.

In economia contemporana contributia acestui factor la crearea valorii este deosebit de complexa, ea fiind determinata de calitatea fortei de munca, definita ca ansamblul cunostintelor si aptitudinilor cu care este inzestrata populatia unei tari. Aceasta este ratiunea pentru care teoria economica moderna a introdus notiunea de capital uman, considerat ca factor derivat.

Pamantul, cea mai importanta parte a factorului primar "natura", reprezinta totalitatea resurselor naturale utilizate pentru producerea de bunuri si servicii. Acest factor de productie nu se rezuma la terenurile folosite in agricultura; el inseamna totalitatea resurselor naturale oferite de planeta. Pretul acestui factor de productie este renta.

Capitalul[5] este un factor de productie derivat care reprezinta totalitatea bunurilor produse si utilizate pentru obtinerea altor bunuri materiale si servicii.

Din aceasta perspectiva, capitalul unei intreprinderi consta in valoarea bunurilor imobilizate in vederea reintroducerii lor in procesul de productie cu scopul obtinerii de profit. Avand in vedere ca structura sa tehnica si materiala este eterogena, se impune clasificarea elementelor sale tinand seama de modul de participare la productia de bunuri, de felul in care diferite componente se consuma in activitatile economice, precum si in modul de inlocuire in momentul in care este consumat. Prin aplicarea criteriilor enuntate mai sus rezulta urmatoarea impartire a capitalului tehnic:

a)      capitalul fix, care este constituit dun bunuri care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuiesc periodic, atunci cand s-au consumat integral sau uzat moral (echipamente, cladiri, utilaje etc.);

b)      capitalul circulant, care este format din elemente care se consuma in fiecare ciclu de productie si participa cu intreaga lui valoare baneasca la formarea costurilor, inlocuindu-se dupa fiecare consumare (materii prime, combustibil, energie etc.). In aceasta categorie se include si stocul de produse finite ce urmeaza a fi vandute sau sunt in curs de decontare, daca evaluarea ete orientata catre gestiunea financiara a patrimoniului.

Aceasta abordare ofera avantajul tratarii capitalului tehnic ca un factor de productie al carui pret este dobanda platita pentru fiecare unitate valorica de capital imprumutat. Astfel, se deschide o noua cale de evaluare a gradului de participare a capitalului la crearea valorii pe baza includerii simultane in analiza atat a elementelor interne ale productiei, cat si a celor externe.

Abilitatile antreprenoriale (manageriale) sunt un tip special de resursa umana prin care se organizeaza ceilalti trei factori de productie, se iau deciziile de afaceri, se fac inovatii, se asuma riscul afacerilor. Acest factor de productie este recompensat prin  profit.

Gospodariile si firmele decid asupra tranzactiilor ce se efectueaza pe piata bunurilor si pe piata factorilor, asa cum se arata in figura 1.1. Gospodariile decid cat din munca, pamant si capital vor vinde sau vor inchiria pe piata factorilor. Ele vor primi venituri sub forma de salarii, rente, capital sau profit. De asemenea, gospodariile decid cum vor cheltui veniturile pentru bunuri si servicii produse de firme. Firmele decid ce cantitati de factori de productie vor cumpara, cum le vor utiliza in productie, ce bunuri si servicii vor produce si in ce cantitati. Rezultatul productiei este vandut pe piata bunurilor.

Fluxurile rezultate in urma acestor decizii sunt reprezentate in figura 1.1. Liniile punctate reprezinta fluxurile de factori de productie dintre gospodarii si firme, ca si fluxurile de bunuri si servicii dintre firme si gospodarii.

Liniile continue reprezinta fluxuri de directii opuse, care vor indica platile efectuate in schimbul factorilor de productie, al bunurilor si serviciilor.

Procesul alegerii (deciziei) publice este dat de reguli si reglementari impuse de administratia publica, taxele si impozitele stabilite, precum si bunurile si serviciile utilizate. In figura 1.1 este reprezentata, de asemenea, decizia puterii publice.

Coordonarea deciziilor. Deciziile luate de gospodarii, firme si administratia publica sunt, in mod uzual,  conflictuale. Apare problema de punere in concordanta a deciziilor luate de gospodarii, firme si administratia publica (guvern), deoarece gospodariile pot oferi un tip de munca , iar firmele sa ceara alt tip, si de asemenea firmele pot oferi anumite bunuri si servicii, iar gospodariile sa ceara altele.

Rolul coordonarii acestor decizii este asumat de piete. Pietele coordoneaza deciziile individuale prin procesul de ajustare (modificare) a preturilor. Deciziile de productie si consum, de vanzare si cumparare sunt ajustate in mod continuu si echilibrate prin intermediul modificarii preturilor.

Document online: Instrumentele managementului previzional Eseu: Managementul procesului de audit - ierarhia profesionala specifica unui cabine de audit

Uneori preturile sunt fixe (rigide). De exemplu, administratia publica poate impune plafonarea rentelor sau un salariu minim, ceea ce nu va fi in concordanta cu planurile vanzatorilor si cumparatorilor. In aceste conditii va actiona un alt mecanism. O poisibilitate este aceea in care clientii asteapta la coada si vor fi serviti dupa principiul primul venit - primul servit. O alta posibilitate este ca stocurile firmelor si gospodariilor sa functioneze ca o supapa de siguranta. Astfel, daca pretul fixat este prea scazut, firmele vor vinde mai mult decat ar dori si dimensiunea stocului se va diminua. Daca preturile fixate sunt prea mari, atunci firmele vor vinde mai putin decat ar dori, iar stocurile vor creste.

Totusi modificarea stocurilor si cozile reprezinta doar solutii temporare si nu sunt in concordanta cu planurile de vanzare si cumparare, deci sunt necesare ajustari ale preturilor.

De asemenea, pe piata se stabileste ce bunuri si servicii vor fi produse.

In final, deciziile de coordonare ale pietei determina cine consuma bunurile si serviciile produse. Astfel talentul, indemanarea si resursele rare vor fi evaluate la preturi ridicate, iar proprietarii vor primi o parte mai mare din output-ul economiei. Pentru resurse, indemanare si talent obisnuit se va primi un pret scazut, iar proprietarii acestora vor primi o parte mai mica din output.

Piata reprezinta una dintre alternativele mecanismelor de coordonare a deciziilor. Cealalta alternativa este aceea a mecanismului de comanda.

Un mecasnism de comanda este o metoda de a determina ce, cat si unde vor fi produse bunurile si serviciile, precum si cine le va consuma prin utilizarea unei structuri organizationale ierarhice, in care oamenii vor respecta instructiunile primite.

O economie in care actioneaza mecanismele de coordonare prin intermediul pietei se numeste economie de piata. In economia reala insa exista si coexista ambele mecanisme de coordonare a activitatii economice. O economie in care functioneaza atat mecanismele de coordonare de piata, cat si cele de comanda se numeste economie mixta.

Economia Statelor Unite ale Americii, de exemplu, utilizeaza pe scara larga mecanismele pietei pentru coordonarea deciziilor gospodariilor si firmelor, insa nu sunt excluse si mecanismele de comanda. Cu alte cuvinte, economia americana este o economie mixta.

Politica economica reprezinta actiunile autoritatii publice (guvernului) si ale institutiilor ce pot imbunatati performantele economiei.

In formularea politicii economice economistii detin doua roluri:

in primul rand ei incearca sa determine consecintele politicilor alternative. De exemplu, economistii care actioneaza in domeniul reformei sistemului de productie trebuie sa prevada evolutia costurilor, a beneficiilor si a eficientei diferitelor modalitati de finantare si organizare a sistemului.

- in al doilea rand economistii evalueaza politicile alternative (pe o scala de la "rau" la "bine"). Pentru a face aceasta trebuie stabilite obiectivele politicii economice.

Analiza politicilor economice din perspectiva obiectivelor, atata timp cat este clara si deschisa, poate contribui in mod obiectiv la dezvoltarea teoriilor economice.

Esentiale sunt patru obiective ale politicilor economice:

- eficienta;

- echitate;

- crestere economica;

- stabilitate.

In conditiile in care s-a realizat eficienta economica, costurile de productie sunt cat mai scazute posibil, iar consumatorii sunt cat mai satisfacuti de combinatia de bunuri si servicii produse si consumate. Eficienta economica generala implica trei conditii distincte, si anume: eficienta productiei, eficienta consumului si eficienta schimbului.

O productie eficienta se realizeaza in conditiile in care fiecare firma isi desfasoara activitatea cu costurile cele mai mici posibil. Aceste costuri includ atat costurile interne specifice firmei, cat si costurile externe, impuse de mediul in care activeaza firma. Un consum eficient este realizat atunci cand fiecare gospodarie este maxim posibil satisfacuta (conform propriei evaluari) de cumpararea si consumul bunurilor si serviciilor de pe piata. Un schimb eficient este atins in conditiile in care fiecare este specializat intr-o activitate ce-i permite sa obtina beneficiul economic maxim posibil. In conditiile atingerii eficientei economice nu este posibila imbunatatirfea situatiei unei persoane fara ca altcineva sa nu-si dimineuze satisfactia initiala (optimul de tip Pareto).

Echitatea reprezinta corectitudinea economica sau justitia economica. O economie eficienta nu este in mod necesar si echitabila, deoarece se poate ajunge ca o minoritate sa obtina venituri foarte mari, in timp ce marea majoritate a populatiei obtine venituri foarte mici. O asemenea situatie va fi privita ca inechitabila de catre majoritatea populatiei, dar nu si de catre cei ce au venituri mari.

Echitatea ramane insa o notiune despre care oamenii au pareri diferite.

Cresterea economica este data de sporirea veniturilor si productiei pe persoana. Ea rezulta din aplicarea de inovatii tehnologice, din acumularea unor mari cantitati de echipamente productive si din cresterea standardelor educationale.

Societatile sarace se pot transforma in societati bogate ca rezultat al cresterii economice. Totusi si cresterea economica are un cost, ce rezulta din utilizarea excesiva a resurselor naturale sau din distrugerea mediului natural. Totusi acestea nu sunt urmari inevitabile ale cresterii economice, pentru ca exista si posibilitatea protejarii resurselor si a mediului.

Cresterea economica poate fi impulsionata sau descurajata prin intermediul masurilor de politica economica economica adoptate de catre administratia publica (guvern). De exemplu, reducerea taxelor ce privesc cercetarea si dezvoltarea poate stimula cresterea, in timp ce cresterea taxelor in ceea ce priveste conservarea resurselor o poate intarzia. In analiza politicilor economice economistii trebuie sa puna in evidenta atat modul in care se poate atinge rata dorita a cresterii economice, cat si efectele pe care le au aceste politici asupra ansamblului vietii economice si sociale.

Stabilitatea economica este data de absenta fluctuatiilor ratei de crestere economica, ale nivelului somajului si ale preturilor. In cea mai mare parte teoria macroeconomica s-a dezvoltat pentru a explica aceste probleme, si multi economisti s-au specializat in determinarea politicilor economice care "calmeaza" economiile instabile.

1.2. PROBLEME SI OBIECTIVE MACROECONOMICE

1.2.1. Probleme macroeconomice

Privita ca sistem cibernetic, macroeconomia presupune transformarea unor variabile de intrare in variabile de iesire (vezi fig.1.2)[6]. Ea este influentata si pusa in miscare de numeroase variabile de intrare, cum ar fi, pe de o parte instrumentele politicilor economice (bugetara, monetara, a veniturilor, politici comerciale externe . ) si, pe de alta parte, variabilele extraeconomice (clima, epidemii, cataclisme naturale . ). Ca rezultat al combinarii acestor intrari, variabilele de iesire din cutia neagra sunt problemele economice, care determina anumite obiective macroeconomice.

Problemele esentiale cu care se confrunta economiile contemporane sunt: evolutia fluctuanta a activitatii economice, nivelul ridicat al somajului, instabilitatea preturilor si rata ridicata a inflatiei, marile dezechilibre economice externe, sau alte forme de dezechilibre.

Acestea sunt considerate probleme de factura macroeconomica pentru simplul motiv ca ele cauzeaza importante pierderi de venituri si de locuri de munca ce afecteaza in mod direct, uneori brutal, nivelul de viata al oamenilor, pentru ca genereaza instabilitate si mari incertitudini. De aceea, responsabilitatea guvernelor este conceputa in stransa legatura cu capacitatea lor de a preintampina sau de a controla dezechilibrele majore, mai ales somajul si inflatia. Solutionarea problemelor macroeconomice presupune deci transpunerea  lor in obiective clare de urmarit .

O anumita problema economica devine o problema macroeconomica atunci cand si acolo unde ea priveste economia nationala, afecteaza interesele generale ale unor categorii largi ale populatiei unei tari si presupune masuri si actiuni concertate din partea participantilor la viata economica.

1.2.2. Obiectivele macroeconomice

Problemele esentiale cu care se confrunta economiile contemporane determina si obiectivele fundamentale relevate de teoria macroeconomica. Exista numeroase obiective economice, dar ele sunt reduse adesea la patru obiective principale, sintetizate grafic de economistul britanic Kaldor sub forma asa-zisului "careu magic" (fig.1.3): productia si cresterea economica; ocuparea si somajul, inflatia si stabilitatea preturilor; realizarea marilor echilibre externe, in primul rand echilibrul balantei de plati.

Lista obiectivelor generale ale unei economii poate fi completata si cu alte teluri cum ar fi: reducerea poluarii, libertatea economica, securitatea economica etc. Este foarte important de a intelege rolul statului, intrucat el ocupa un loc central in procesele prin care societatea aloca resursele sale rare. Elaborarea unor reglementari tot mai specializate, dezvoltarea dreptului (cu deosebire a dreptului public), ca si  amplificarea unor utilitati publice explica emergenta unui domeniu specific de activitate sociala care este administratia.

A. Productia si cresterea. Avand in vedere ca economia este un sistem cibernetic, in tratatele de specialitate termenul de "output" este cel care desemneaza productia. Interesul deosebit acordat studierii productiei este motivat de faptul ca puterea economica a unei tari, locul si rolul unei economii in structura economiei mondiale si, in ultima instanta, nivelul de trai al oamenilor sunt determinate de volumul, calitatea si structura bunurilor si serviciilor create in cadrul ei. Urmarirea evolutiei nivelului activitatii economice pe o perioada lunga pune in evidenta o evolutie fluctuanta, in cicluri, in care fazele de expansiune alterneaza cu cele de recesiune (fig.1.4)[8].

B. Ocuparea si somajul. Ocuparea deplina a resurselor de munca, valorificarea superioara a potentialului uman de manifestare libera si creativitate se inscriu ca un alt obiectiv de importanta macroeconomica. Ocuparea (folosirea) resurselor de munca reprezinta participarea populatiei apte de munca la realizarea activitatilor economico - sociale dintr-o tara. Somajul ridicat a devenit una din marile probleme ale ultimelor decenii.

C. Inflatia si stabilitatea preturilor. Se considera pe buna dreptate ca asigurarea economiei nationale cu moneda in functie de nevoile concrete ale economiei reale, controlul inflatiei si stabilitatea preturilor constituie un alt obiectiv macroeconomic de prim ordin[9]. Inflatia este un dezechilibru structural, monetaro - material, caracterizat prin existenta unui exces de masa monetara in raport cu nevoile reale ale economiei. Rata inflatiei reprezinta cresterea procentuala a nivelului preturilor intr-o perioada de timp (luna, an . ).

D. Echilibrul extern. Una dintre cele mai complexe si controversate probleme economice este problema rolului relatiilor economice externe, a determinarii nivelului si evolutiei eficientei comertului exterior. Schimburile economice externe devin un factor activ al cresterii economice durabile al unei tari numai daca sunt echilibrate. De aceea, asigurarea pe termen mediu a unei balante de plati externe echilibrate constituie un alt obiectiv macroeconomic de o importanta deosebita.

Obiectivele macroeconomice sunt interdependente. Rata cresterii economice, rata somajului si rata inflatiei sunt indicatori de mare relevanta pentru aprecierea performantelor economice. Cand rata cresterii economice (ritmul PIB real) este relativ ridicata, productia creste iar rata somajului scade, ceea ce permite o crestere a nivelului de trai.

1.3. POLITICI SI STRATEGII MACROECONOMICE

1.3.1. Relatia dintre obiective si instrumente

Pentru a incerca sa realizeze aceste dificile si adeseori contradictorii obiective macroeconomice, guvernele adopta diverse politici economice. In cursul secolului XX si mai ales in ultima jumatate a cestuia puterile publice au activat tot mai mult o seri de politici economice.

Politica economica desemneaza ansamblul de decizii si actiuni adoptate de puterea publica in vederea atingerii obiectivelor propuse privind evolutia economiei, prin folosirea unor instrumente si tehnici adecvate. Orice politica economica are trei componente principale, respectiv:

finalitatile de natura politica si sociala (solidaritatea nationala, justitia sociala, ameliorarea nivelului de trai . );

obiectivele macroeconomice care vizeaza transpunerea acestor finalitati in indicatori cuantificabili;

instrumentele de politica economica care sunt adecvate obiectivelor propuse.

Politica economica este integrata in programele de guvernare, care pun in aplicare doctrinele partidelor care ajung la putere.

Obiectivele politicii economice nu sunt numai economice, putand fi structurate astfel:

obiective pur economice care afecteaza natura si nivelul echilibrului economic: cresterea economica, ocuparea deplina, stabilitatea preturilor, distributia echitabila a veniturilor .

obiective sociale care afecteaza bunastarea individuala si colectiva si care, datorita caracterului lor general, trebuie sa fie realizate de stat: un inalt nivel de educatie, o buna sanatate a populatie, o autentica justitie sociala .

cvasiobiective care nu afecteaza in mod fundamental si nemijlocit agentii economici individuali: echilibrul balantei de plati externe, insertia economiei in comertul mondial

Prin obiectivele fixate trebuie sa se tina seama de necesitatea atingerii scopurilor politice fundamentale, iar ierarhizarea lor trebuie sa reflecte ierarhizarea scopurilor. De aceea, obiectivele urmarite sunt numite si variabile tinta[10].

In vederea atingerii obiectivelor stabilite, puterea publica opereaza cu un sistem de mijloace sau de instrumente de politica economica Exista o multitudine de instrumente de politica economica: instrumente economice, administrative sau moral-educative; instrumente monetare, fiscal-bugetare; de control al preturilor sau veniturilor; instrumente institutionale. Unele instrumente, cum sunt cele monetare sau fiscale, au tendinta de a avea efecte globale, pe cand altele produc efecte specifice, cu impact strict asupra unui singur obiectiv.

Stabilirea relatiei de eficienta dintre obiective si instrumente constituie o problema cruciala pentru succesul unei politici economice, dar si deosebit de dificila. Numarul si caracterul instrumentelor se constituie intr-un argument esential in aprecierea coerentei politicii economice cu obiective fixe.

Orice politica economica are ca scop de a modifica evolutia spontana sau naturala a activitatii economice intr-un sens dezirabil, prin corijarea carentelor pietei. In unele situatii se urmareste crearea conditiilor de accelerare a progresului economic si social, iar in altele, preintampinarea sau eliminarea unor disfunctii economice majore.

Politica economica se bazeaza intotdeauna pe o anumita viziune (orientare) pe termen mai lung asupra functionarii economiei, pe anumite strategii macroeconomice. Optiunile strategice de natura macroeconomica sunt orientarile fundamentale care angajeaza profund viitorul unei tari; ele sunt pariuri asupra viitorului, pariuri a caror incertitudine se cauta a se limita.

1.3.2. Diversitatea politicilor economice

Fiind extrem de diverse, politicile macroeconomice sunt clasificate dupa mai multe criterii: orientare doctrinara, instrumente, orizont de timp, amploarea domeniului de abordare etc.

A.     Dupa orientarea doctrinara deosebim:

politici dirijiste de inspiratie keynesiana (politici ale cererii), care preconizeaza interventia mai activa a statului in economie pentru sustinerea cererii agregate, crescand sau diminuand volumul cererii efective (in special, consum guvernamental + investitii) in functie de starea economiei;

politici neoliberale (politici ale ofertei), care pun accentul pe sustinerea liberei initiative si pe mecanismele pietei libere;

politici social - democrate, care sustin, pe baza unei implicari active a puterii publice, reducerea inegalitatilor in repartitia venitului printr-o protectie sociala sustinuta si prin dezvoltarea serviciilor publice.

B. In functie de natura instrumentelor deosebim, pe de o parte politici care folosesc mijloace reglatoare indirecte (politica fiscala si cea monetara) si, pe de alta parte, politici care apeleaza la mijloace si actiuni directe de influentare a vietii economice (politici de ocupare, politici de control al preturilor, veniturilor . ).

Politica bugetara reprezinta ansamblul de masuri de sporire sau diminuare a presiunii fiscale si a cheltuielilor guvernamentale adoptate de stat intr-o anumita perioada in vederea influentarii vietii economice si sociale intr-un sens dorit; instrumentele principale sunt fiscalitatea, cheltuielile guvernamentale si soldul bugetar;

politica monetara reprezinta ansamblul de masuri, adoptate de autoritatea monetara, de sporire sau diminuare a ratei dobanzii si a stocului de moneda in vederea influentarii vietii economice si sociale intr-un sens dezirabil; instrumentele principale sunt rata dobanzii, rata scontului si rescontului, controlul masei monetare;

politica veniturilor reprezinta ansamblul actiunilor puterii publice asupra formarii veniturilor agentilor economici in scopul ameliorarii nivelului venitului unor categorii de lucratori, al corectarii unor distribuiri excesive sau insuficiente; principalele instrumente se refera la controlul preturilor si al veniturilor.

C. In functie de orizontul de timp considerat se face distinctie intre politica conjuncturala si cea structurala.

politica conjuncturala se caracterizeaza printr-un orizont de timp mai scurt (de la cateva luni pana la unul sau doi ani) si urmareste mentinerea sau restabilirea marilor echilibre macroeconomice (monetar, bugetar, extern, al ocuparii);

politica structurala vizeaza obtinerea unor efecte pe termen lung (peste doi ani), urmarind ameliorarea structurilor si fundamentelor economice (politica industriala, agrara, energetica, a transporturilor, de amenajare a teritoriului).

D. Dupa amploarea domeniului de abordare, politica economica poate fi:

politica globala cand se refera la intreaga economie, cum sunt: politica de relansare care are ca obiectiv stimularea cererii globale (consum sau investitii), vizand stimularea productiei si reducerea somajului;

politica de stabilizare (de dezinflatie) cand are ca obiectiv lupta contra inflatiei prin diminuarea cererii interne si restabilirea echilibrelor, fiind o politica de austeritate pentru ca conduce la o incetinire (racire) a cresterii economice.