Echilibru versus dezechilibru macroeconomic

Echilibru versus dezechilibru macroeconomic

Desfasurarea normala a circuitului economic si realizarea unor performante economice optime implica dezvoltarea echilibrata a economiei in ansamblu.

Opusul starii de egalitate este desemnat prin conceptul de dezechilibru; de pilda , in economie, excesul cererii pe piata unui produs.

Echilibrul economic poate fi interpretat sub diferite forme, in functie de anumite criterii.

In functie de modul de manifestare in timp distingem echilibrul static si echilibrul dinamic. Echilibrul economic static se caracterizeaza prin absenta schimbarilor si este considerat doar ca o ipoteza, neexistand practic in realitate. Economia prin natura ei, constituie un proces (nu o stare de repaus), o realitate aflata in continua schimbare si progres. De aceea, echilibrul economic este un echilibru economic dinamic ce se manifesta prin modificarea permanenta a raporturilor dintre fortele care se confrunta, concor-danta lor realizandu-se in timp, ca tendinta dominanta.

Echilibrul economic dinamic poate fi privit, la randul sau, ca un echilibru pe termen scurt si pe termen lung. Echilibrul pe termen scurt se manifesta in conditiile unor schimbari nesemnificative sau a modificarii unor restrictii posibil de ameliorat numai pe termen scurt. Echilibrul economic pe termen lung admite posibilitatea schimbarilor in toate variabilele sistemului, progresul tuturor factorilor de productie ceea ce presupune depasirea unor dezechilibre temporare prin atragerea unor forte de compensare existente in sistem sau in afara lui.

Din punctul de vedere al sferei de cuprindere (al pietelor la care se refera), echilibrul economic poate fi partial si general. Ca expresie a echilibrelor tuturor segmentelor pietei nationale, echilibrul economic general se manifesta doar ca echilibru macroeconomic.

Echilibrul economic general exprima acea stare spre care tinde piata nationala in ansamblul sau (piata bunurilor economice, piata muncii, piata monetara si piata capitalului) caracterizata prin concordanta cererii si ofertei, decalajele dintre fortele pietei nedepasind anumite limite considerate normale, care sa afecteze performanta sistemului economic si sa genereze tensiuni sociale grave.

In conditiile economiei de piata echilibrul economic general este indisolubil legat de interdependentele complexe generate de comportamentele tuturor agentilor economici in calitatea lor de purtatori ai cererii si ai ofertei pe toate pietele care formeaza sistemul. Echilibrul economic general sau echilibrul macroeconomic caracterizeaza, asadar, acea situatie generala a economiei unei tari in care proportiile si corelatiile dintre marimile sau variabilele macroeconomice permit desfasurarea normala a fluxurilor reale si monetare in economie, o functionare performanta a sistemului care da satisfactie subiectilor economici. In raport de aceasta stare a economiei, a pietei nationale in ansamblu sunt formulate si obiectivele politicii macroeconomice spre care tind toate tarile: o crestere economica pozitiva si durabila, ocuparea deplina a fortei de munca, stabilitatea nivelului general al preturilor, balante comerciale si de plati externe echilibrate pe termen mediu si lung.

Definind echilibrul macroeconomic drept 'concordanta relativa' a fortelor pietei nationale, mai departe totul depinde de sensul concret atribuit sintagmei respective. Pornind de aici se poate interpreta ca o astfel de situatie generala a economiei poate fi definita la fel de bine prin starea de dezechilibru economic. Aceasta cu atat mai mult cu cat in planul vietii economice reale deseori vizibile si predominante sunt preocuparile de depasire a variatelor dezechilibre in vederea asigurarii performantei sistemului economic.

Dezechilibrul economic general caracterizeaza acea stare a unei economii care este marcata mai mult sau mai putin prin dereglarea raportului dintre cererea si oferta agregata, dereglare pusa in evidenta si de decalajele altor agregate macroeconomice fata de punctul lor de echilibru.

Dinamismul vietii economice confera dezechilibrelor un caracter permanent, iar scara acestora poate fi destul de larga, de la dezechilibre naturale (vezi rata naturala a somajului) si acceptate ca normale pana la cele anormale si nedorite, care pot provoca tensiuni economice si sociale de mare anvergura.

Cele mai semnificative obiective si masuri ale politicilor eco-nomice privesc gestionarea unor dezechilibre cum sunt: stagnarea sau recesiunea, subocuparea sau somajul, inflatia, dezechilibre in balantele nationale (bugetul de stat, balanta comerciala si cea de plati externe) etc.

In functie de situatia raportului dintre cererea agregata si oferta agregata, formele de baza ale dezechilibrului pietei nationale sunt presiunea si absorbtia.

Presiunea caracterizeaza o piata cu exces de oferta (excess supply), ceea ce inseamna ca vanzatorii 'stau la rand' si 'alearga' dupa cumparatori. Ea este considerata, in principiu, un dezechilibru normal si corespunde unei economii dezvoltate si diversificate, fiind o piata a cumparatorilor (buyers market).

Absorbtia este, in schimb, un dezechilibru mai mult sau mai putin anormal ce evidentiaza o piata cu exces de cerere (excess demand); este o piata a vanzatorilor (sellers market), caracterizata printr-o penurie de bunuri, cumparatorul fiind cel care 'sta la rand' si 'alearga' dupa vanzatori.

Teoria clasica a echilibrului economic este asadar o teorie a ofertei, pusa sintetic in evidenta de legea debuseelor (sau legea lui Say). Potrivit legii debuseelor ( legea lui Say) , cererea si oferta se echilibreaza automat, intrucat orice vanzare este in acelasi timp cumparare, sau, altfel spus, 'oferta isi creeaza propria-i cerere'.

In macroeconomia moderna sunt analizate, trei forme funda-mentale ale dezechilibrului: excesul de oferta pe piata bunurilor economice si pe piata muncii; excesul de cerere de pe piata bunurilor si excesul de oferta de pe piata muncii; excesul de cerere pe piata bunurilor, a monedei si pe piata muncii.

Excesul de oferta pe piata bunurilor si a ofertei pe piata muncii caracterizeaza o stare a economiei in care o parte a ofertei producatorilor nu este satisfacuta iar somajul se accentueaza. Este o situatie de tipul somajului keynesian, cand datorita limitelor cererii globale exista concomitent productie fara desfacere si forta de munca neocupata. Formarea excesului de oferta (sau starea de presiune) pe piata bunurilor poate fi generata de mai multi factori: inflatia crescatoare care reduce puterea de cumparare a populatiei, accentuarea incertitudinii pe piata, formarea surplusului de capacitati datorata unor erori de investitii in perioadele anterioare etc. In masura in care influenta acestor factori se diminueaza si cererea creste, presiunea slabeste, astfel ca in perioada de trecere de la presiune la absorbtie ritmul de crestere se accentueaza iar somajul se reduce.

Excesul de cerere pe piata bunurilor si excesul de oferta pe piata muncii inseamna penurie de bunuri si somaj, cu toate ca producatorii se confrunta cu o cerere excedentara. Aceasta situatie a economiei, numita si somaj de tip clasic ('al salariilor ridicate') apare mai ales atunci cand volumul echipamentelor intreprinderilor si/sau eficienta utilizarii lor nu permit nici folosirea deplina a fortei de munca nici satisfacerea cererii de bunuri. Solutia care presupune ca firmele mareasc gradul de ocupare si oferta de bunuri este fie reducerea nivelului salariilor, fie creasterea investitiilor si productivitatii pentru a provoca deplasarea curbei produsului marginal spre dreapta.   Cauzele directe ale acestei stari de dezechilibru pot fi diferite: disproportiile dintre ramurile de productie, neconcordanta intre intentiile de investitii si conditiile tehnice reale ale efectuarii lor, forta de munca slab calificata sau insuficient de mobila pentru a raspunde modificarilor etc. De aceea, in conditiile in care economia se afla in perioada de trecere de la absorbtie la presiune, conversiunea este insotita de o incetinire temporara a ritmului de crestere si implicit de unele sacrificii in domeniul consumului.

Din analiza celor doua forme de baza ale dezechilibrului macroeconomic rezulta ca pietele nu sunt niciodata golite si simultan in echilibru. Excesul ofertei (presiunea) sau cel al cererii (absorbtia) sunt, in ultima instanta, expresia ajustarilor pe care le fac de fiecare data firmele si gospodariile atunci cand nu pot cumpara sau vinde cantitatiile dorite de bunuri si servicii ale factorilor la nivelul existent al preturilor. In acest cadru, presiunea sau absorbtia sunt stari firesti ale economiei, trecerea de la o stare la alta prin actiunea conjugata a fortelor pietei asigurand dinamismul si progresul economiei, ca efect al mentinerii la un nivel ridicat al intentiilor si a aspiratiilor purtatorilor cererii si ai ofertei.

'Importanta pentru abordarea dezechilibrului este presupunerea ca salariile si preturile nu se deplaseaza rapid, lasand astfel pietele in dezechilibru, ceea ce provoaca ajustari cantitative. Aceste ajustari cantitative pe diferite piete sunt interdependente prin constrangerile cantitative in contextul carora firmele sau gospodariile iau decizii optime proprii.

Excesul de cerere pe piata bunurilor, a monedei si pe piata muncii evidentiaza situatia unei economii aflate in criza structurala profunda, in care dezechilibrele afecteaza grav toate categoriile de piete: hiperinflatie, somaj cronic, penurie generalizata si inrautatirea conditiilor de viata. Referindu-se la relatiile dintre aceste dezechilibre, Milton Friedman arata - in conferinta tinuta cu prilejul obtinerii Premiului Nobel - ca 'stagflatia' (existenta simultana a somajului si inflatiei), deschide calea 'slumpflatiei' (cresterii simultane a somajului si a inflatiei), dar ca aceste fenomene se produc in perioade de tranzitie masurate cu ajutorul jumatatilor de secol sau a deceniilor, si nu cu ajutorul anilor. In evolutia economiei intervine o perioada de tranzitie, restructurarea implicand importante costuri sociale si programe adecvate de macrostabilizare.