Modelul economic al lui j.m. keynes si legile psihologice

MODELUL ECONOMIC AL LUI J.M. KEYNES SI LEGILE PSIHOLOGICE

1. Modelul economic

Fiind un bun cunoscator atat al stiintei economice, cat si al matematicii, Keynes a folosit in cercetarea economiei de piata contemporane un model economico-matematic, in scopul de a usura intelegerea activitatii economice si a relatiilor dintre diferite variabile.

Modelul elaborat de Keynes, se compune, in principal, din trei categorii de elemente:

A.     Variabilele, care constau fie dintr-o serie de indicatori macroeconomici, fie din ratele lor,

B.     Relatiile dintre variabile, redate cu ajutorul ecuatiilor, inegalitatilor sau functiilor,

C.     Parametrul multiplicatorului investitional (k).

A. In categoria variabilelor, J.M. Keynes are in vedere doua tipuri de variabile: variabilele endogene sau determinate si variabulele exogene sau determinante.

a) Variabilele endogene sau determinate sunt indicatori globali sau agregati (macrocategorii), care caracterizeaza nivelul activitatii economice la scara nationala si anume:

cererea efectiva de marfuri (D) sau volumul total al incasarilor obtinute de intreprinzatori din vanzari,

la randul ei, cererea efectiva (D) se compune din doua parti: cererea de bunuri de consum final sau individual (D1) si cererea de bunuri destinate investitiilor (D2),

venitul global (Y),

consumul final global (C ),

economiile globale (S) sau partea din venitul global care ramane dupa scaderea consumului final global, deci S = Y - C,

investitiile globale (I)

volumul utilizarii mainii de lucru sau nivelul ocuparii (N sau E).

Cea mai importanta dintre variabilele endogene, pentru functionarea economiei de piata este, conform opiniei lui Keynes, cererea efectiva de marfuri (D), deoarece de nivelul si modificarea ei depinde modificarea celorlalte variabile.

b) Variabilele exogene sau determinante, constau dintr-o serie de rate, cu privire la comportamentul agentilor economici atat in calitate de consumatori, cat si in calitate de intreprinzatori. J.M. Keynes are in vedere trei variabile exogene:

inclinatia spre consum, ca raport intre consum si venit (in expresie medie, c = C/V), sau inclinatia marginala spre consum, ca raport dintre sporul de consum si sporul de venit (c' = /C//Y), cu reversul ei inclinatia spre economie, in expresie medie( s = S/Y) si in expresie marginala (s' = /S//Y),

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

eficienta marginala a capitalului sau sporul de profit obtinut la ultima investitie (/V//Y),

rata dobanzii sau procentul de dobanda platit pentru capitalul imprumutat (d' = D/K x 100).

B. Relatiile dintre variabilele mentionate sunt redate cu ajutorul unui complex de ecuatii si inegalitati.

Tinand seama de structura cererii de marfuri, Keynes ajunge la concluzia, ca daca suma consumului final global (C ) si a investitiilor globale (I) este egala cu venitul global (Y), atunci economia este in echilibru, situatie exprimata de ecuatia fundamentala a modelului sau: Y = C + I

Dar, in realitate incasarile sunt mai mici decat productia oferita spre vanzare, datorita dificultatilor in desfacerea marfurilor si existentei dezechilibrelor economice, deci: C + I < Y. Aceasta inseamna ca o parte din productie nu se poate vinde si implicit o parte din muncitori sunt nevoiti sa se afle in somaj involuntar.

Astfel, daca consumul final global (C ) se scade din venitul global (Y), ramane o parte neconsumata a venitului, parte care constituie economiile globale (S). Ajungem deci, la ecuatia de definitie Y - C = S.

Daca, insa, economiile globale (S) ar fi egale cu investitiile globale (I), s-ar putea ajunge la echilibrul economic, iar ocuparea mainii de lucru ar putea creste, diminuandu-se atfel somajul. Noua ecuatie S = I, este ecuatia de echilibru a modelului economic al lui J.M.Keynes.

In realitate insa, S > I sau S < I, ceea ce exprima persistenta dezechilibrelor din economia contemporana, dificultatile in vanzarea marfurilor si mentinerea sau cresterea somajului involuntar.

Ca o concluzie a celor prezentate mai sus, rezulta ca una din cauzele esentiale ale dezechilibrelor economice, o constituie ponderea mare a economisirii (acumularii, tezaurizarii) in venitul global si nivelul scazul al cheltuielilor de achizitionare a bunurilor finale si investitionale.

Alte cauze rezida din rolul banilor in economie, in special din consecintele modificarii cantitatii acestora asupra altor variabile si combinarea acestor influente cu inclinatiile psihologice ale indivizilor.

C. Parametrul multiplicatorului investitional (k), a fost utilizat de Keynes pentru a exprima interdependenta dintre fluctuatiile investitiilor, ocuparii si veniturilor.

Definind acest parametru, Keynes arata ca "el ne spune ca, atunci cand are loc un spor al investitiilor globale, venitul va creste cu o marime de "k" ori mai mare decat sporul investitional", deci /Y = k/I.

Formula multiplicatorului investitional este urmatoarea:

k = 1 / 1 - /C//Y = 1 / 1 - c' = 1 / s' unde c' + s' = 1

Marimea multiplicatorului (k) este, potrivit conceptiei lui Keynes, direct proportionala cu inclinatia spre consum, ceea ce inseamna ca tarile bogate, in care inclinatia spre consum este mai mica, si multiplicatorul va fi mai mic, in timp ce in tarile sarace, in care oamenii consuma o parte mai mare din venit, multiplicatorul va fi mai mare.

Multiplicatorul va fi cu atat mai mare, cu cat inclinatia spre consum este mai apropiata de "1" si va fi cu atat mai mic cu cat aceasta va fi mai apropiata de "0".

2. Legile psihologice

In ciuda deosebirilor pe care teoria keynesista le manifesta fata de gandirea liberala neoclasica, exista totusi si apropieri intre cele doua curente, care se refera printre altele, la explicarea mecanismului economiei de piata, dand prioritate sferei consumului si inclinatiilor psihologice lae oamenilor.

J.M.Keynes se refera in principal, la trei legi psihologice si anume:

legea inclinatiei marginale spre consum pe care o denumeste legea psihologica fundamentala, cu reversul ei inclinatia marginala spre economii,

legea imboldului spre investitii,

legea preferintei pentru lichiditati.

a)     Definind legea psihologica fundamentala sau inclinatia marginala spre consum, Keynes arata ca "psihologia colectivitatii este de asa natura incat, atunci cand se mareste venitul global, consumul global creste, dar nu cu aceeasi marime ca venitul". Matematic, aceasta lege este exprimata printr-o fractie pozitiva, subunitara (c' = /C/ /Y < 1), care indica inclinatia marginala spre consum. Se poate deasemenea exprima si sub forma inclinatiei medii spre consum, calaculata pe mai multi ani (c = C/Y < 1). Reversul acestei legi este inclinatia marginala spre economii (s' = /S / /Y). Cele doua marimi sunt complementare, iar suma lor este egala cu 1 (c' + s' = 1). In conformitate cu actiunea acestei legi, sunt explicate, in opinia lui Keynes, o serie de disfunctionalitati ale economiilor contemporane, printre care: insuficienta cererii efective, existenta somajului cronic, persistenta fenomenelor de saracie in mijlocul abundentei.

b)     Cea de a doua lege psihologica, arata ca nu toate economiile se transforma in investii, desi prin definitie acestea ar trebui sa fie egale pentru a atinge starea de echilibru (S = I). Deciziile investitorilor de a transforma economiile in investitii, se adopta dupa criteriul maximizarii profitului, tinand cont de raportul dintre eficienta marginala a capitalului si rata dobanzii. Pentru ca economiile sa fie investite este necesar, ca eficienta marginala a capitalului sa fie mai mare decat rata dobanzii. In caz contrar, oamenii vor prefera sa depuna banii la banca, aceasta presupunand insa subutilizarea capacitatilor de productie existente si cresterea somajului, deci agravarea dezechilibrelor economice.

c)      Cea de a treia lege psihologica, preferinta pentru lichiditati, se refera la dorinta indivizilor de a-si pastra disponibilitatile banesti, cu predilectie in forma lichida, usor de transformat in bunuri. Cand individul cedeaza temporar acest drept asupra banilor, respective asupra consumului sau, el pretinde o recompensa, care se numeste dobanda. Keynes considera ca "rata dobanzii este recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp". Prin urmare, dobanda este folosita ca reper in luarea deciziilor de investitii ale intreprinzatorilor, precum si in politica monetara: cand preferinta pentru lichiditate este mare, iar cantitatea de bani aflati in circulatie este mica, atunci rata dobanzii este mai ridicata, iar cand preferinta pentru lichiditate este scazuta si cantitatea de bani sporeste, atunci rata dobanzii este mai scazuta, favorizand investitiile.

In rezumatul pe care-l face teoriei sale generale, Keynes considera ca in economia de piata, cazul cel mai frecvent intalnit este dezechilibrul si nu echilibrul economic, acest fapt datorandu-se actiunii necontrolate a legilor psihologice.