Conceptul de cost de productie

Conceptul de cost de productie

Asa cum am vazut in capitolul 5, productia unei firme este rezultatul combinarii factorilor de productie - munca, natura, capital. Intre intrarile si iesirile unui proces de productie exista o relatie functionala - functia de productie - care arata modul in care depind rezultatele unei firme de factorii de productie folositi si de combinarea acestora. Odata stabilita cantitatea de bunuri pe care o poate obtine si apoi vinde pe piata la un anumit pret, agentul economic va fi interesat de evaluarea monetara a consumurilor de factori de productie, intrucat obiectivul sau principal este maximizarea profitului. Aceasta se poate realiza prin minimizarea cheltuielilor cu factorii de productie prin gasirea combinatiei optime de inputuri ce permite acest lucru, pe de o parte si prin gasirea nivelului productiei care minimizeaza costul, pe de alta parte.

Punctul de plecare in realizarea acestui obiectiv il constituie definirea costului. In cea mai comuna acceptiune, costul de productie reprezinta cheltuielile banesti facute cu achizitionarea factorilor de productie.

Dincolo de aceasta definitie relativ simpla, literatura economica abordeaza diferite aspecte ale conceptului de cost de productie.

In primul rand, se face distinctia intre costul contabil si cel economic. Costul contabil reprezinta ansamblul cheltuielilor masurabile in bani pe care agentul economic le suporta efectiv pentru plata materiilor prime, combustibilului, achizitionarea si apoi amortizarea capitalului fix, plata obligatiilor fiscale etc. Asadar, costul contabil include cheltuielile explicite pe care firma le face pentru achizitionarea de la alti agenti economici a factorilor de productie necesari.

Pe langa acestea, exista consumuri aferente factorilor de productie proprii, care in general nu au o expresie monetara si din aceasta cauza nu apar in costul contabil. Ele sunt cuprinse in costul economic, un concept mai larg, care presupune includerea in costurile unei firme si a sumelor pe care aceasta le-ar fi platit pentru achizitionarea unor factori pe care ii are in proprietate. Costul economic este cel care ar trebui luat in considerare atunci cand este judecata rentabilitatea unui agent economic. De exemplu, o firma mica al carei proprietar lucreaza 8-10 ore pe zi, fara a-si plati un salariu inregistreaza la sfarsitul anului un profit de 30 de milioane lei. Daca din acesta am scadea un salariu lunar de 2 milioane de lei cu care ar fi trebuit platit patronul (daca ar fi angajat pe altcineva sa efectueze munca respectiva) firma nu ar fi inregistrat decat un profit de 6 milioane lei. Desigur, exemplul este oarecum simplificator dar el ilustreaza situatia in care profiturile unei firme pot fi supra sau subevaluate din cauza utilizarii conceptiei contabile in locul celei economice.

De asemenea, se foloseste conceptul de cost relevant[1]. Desi costul poate fi definit in numeroase moduri, definitia corecta sau potrivita variaza de la o situatie la alta. Costul care trebuie folosit intr-o situatie data se defineste ca fiind costul relevant. Acesta reprezinta orice cost care influenteaza efectiv o situatie de luare a deciziilor sau trebuie folosit intr-un proces decizional. Pentru deciziile manageriale, abordarea istorica a costurilor - ca sume cheltuite in trecut pentru un bun - poate fi nepotrivita. De obicei, costurile curente si viitoare sunt mai relevante decat cheltuielile istorice. De exemplu, sa consideram o firma de constructii care are 10 tone de fier beton cumparate la pretul de 6 milioane lei/tona. Pretul fierului beton s-a dublat. Daca firma urmeaza sa construiasca o cladire, la ce cost ar trebui sa socoteasca fierul beton? La 6 mil. lei pe tona (costul istoric) sau la 12 mil. lei pe tona (costul curent)? Raspunsul este: costul curent. Pentru a inlocui materialul pe care il foloseste, firma va trebui sa plateasca 12 mil. lei/tona sau il poate vinde la acelasi pret daca prefera sa nu construiasca cladirea in discutie. Deci, costul relevant al fierului beton este de 12 milioane/tona. Costul lui contabil ramane de 6 milioane/tona.

In prezent sunt tot mai numeroase firmele care inregistreaza profit datorita faptului ca beneficiaza de anumite externalitati: de exemplu, poluarea neinclusa in costuri ii preocupa tot mai mult pe economisti. Se vorbeste de costuri sociale si psihice asociate cu activitatea productiva a unei firme, costuri ce  nu sunt in totalitate reflectate in contabilitatea firmei. Costurile sociale sunt cele legate de poluare, zgomot, iar cele psihice sunt cele legate de insatisfactia mentala pe care o pot resimti angajatii unei firme ce lucreaza in conditii de stres, monotonie etc.

Un alt concept, costul de oportunitate este chiar mai larg decat cel de cost economic prezentat mai sus. El are ca punct de plecare necesitatea alegerii dintre mai multe variante posibile cu care se confrunta orice agent economic in conditiile raritatii resurselor. Alegerea unei variante implica renuntarea la celelalte posibilitati; prin urmare, costul de oportunitate este costul renuntarii. Acesta este analizat pe baza curbei posibilitatilor de productie. Utilizarea conceptului de cost de oportunitate presupune compararea punctelor de pe frontiera posibilitatilor de productie pentru a calcula efectele economice ale unei decizii. Costul de oportunitate este dat de cea mai buna posibilitate de utilizare a unei resurse.

Cu cat o piata se apropie mai mult de concurenta perfecta, cu atat pretul de echilibru va fi mai aproape de costul de oportunitate. Conceptul este utilizat cu succes si in analiza alegerilor care se fac in afara pietelor obisnuite (de exemplu pentru calcularea costului educatiei, timpului liber etc.).

Intre agentii economici exista diferente semnificative in privinta costului realizarii acelorasi produse, provenite in principal din modul de combinare a factorilor de productie, dar si din influenta altor factori ce pot fi clasificati in[2]: a) factori generali: conditiile naturale, localizarea firmei, natura productiei; b) factori tehnico - organizatorici: volumul productiei (marimea firmei), dotarea tehnica, organizarea productiei; c) factori conjuncturali: ciclul economic, politica economica, monetara, fiscala, mediul social - politic etc.