Factorii de productie

FACTORII DE PRODUCTIE

Definitie si formele acestora (manual, vol. I, p. 104-109)

Pentru a produce bunuri destinate consumului, intreprinzatorii isi procura factori de productie. Resursele economice atrase in circuitul economic, aflate in miscare ca fluxuri, constituie factori de productie. In general, se considera ca la producerea bunurilor participa 3 factori :

munca ;

natura (pamantul) ;

capitalul

Acestor factori clasici li se pot adauga si :

intreprinderea (antreprenoriatul) care constituie actiunea de organizare a celorlalti factori de productie de catre intreprinzator

Exista si neofactori care pot fi separati de factorii "clasici", intrucat ei actioneaza practic prin intermediul, si impreuna cu acestia, potentandu-i, imbunatatindu-le substantial performantele :

progresul tehnic ;

inovatia ;

resursele informationale

Munca reprezinta o actiune constienta, specific umana, indreptata spre un anumit scop, in cadrul careia sunt puse in miscare aptitudinile, experienta si cunostintele care il definesc pe om, consumul de energie fizica si intelectuala. Munca este un factor activ si determinant al productiei, ce antreneaza ceilalti factori in vederea obtinerii de bunuri si servicii.

Populatia totala inregistreaza o dinamica deosebita ca urmare a mutatiilor ce au intervenit in elementele ei

determinante. Prezinta importanta densitatea populatiei, structura pe grupe de varsta, repartizarea populatiei pe mediile urban si rural.

Populatia apta de munca cuprinde persoanele ce au capacitatea fizica si intelectuala de a desfasura o activitate economica, precum si varsta legala.

Populatia activa disponibila cuprinde populatia ocupata in diferite activitati profesionale, precum si persoanele care cauta locuri de munca. Ea este determinata de factori economici si socio-culturali:

- capacitatea economica de a crea noi locuri de munca, de a asigura un echilibru stabil si de durata intre

cerere si oferta de munca;

- durata de scolarizare;

- statutul social al femeii;

- imigratia.

Populatia ocupata cuprinde persoanele care desfasoara activitate profesionala.

In ultimele decenii, se contureaza o serie de caracteristici generale in evolutia factorului munca:

tendinta generala de sporire a populatiei active, desi inegala pe tari si zone geografice;

Modificarea structurii populatiei ocupate (sporirea ponderii populatiei ocupate in sectorul tertiar si in cel cuaternar, in timp ce in sectorul primar se inregistreaza o scadere);

sporirea calitatii resurselor de munca in corelatie cu nivelul de dezvoltare economica, cu progresul in stiinta, tehnica, in cultura in general.

Factorul natural constituie atat substanta si conditiile materiale primare ale productiei, cat si forta motrice virtuala, necesara pentru dezvoltarea productiei de bunuri materiale si servicii.

Natura (pamantul) ca factor de productie, cuprinde pamantul, resursele de apa si resursele minerale. Un loc important ii revine pamantului, care este decisiv nu numai pentru agricultura si silvicultura, ci si pentru intreaga activitate umana, careia ii ofera suport de existenta si loc de desfasurare. Pentru viata economica actuala prezinta interes si dimensiunea si calitatea suprafetei ce revine in medie pe locuitor. Explozia demografica a secolului XX a diminuat suprafetele agricole si silvice pe locuitor, devenind astfel una din cele mai drastice limitari cu care se confrunta agentii economici in activitatea lor.

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Capitalul reprezinta ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei activitati anterioare, utilizate in producerea de noi bunuri materiale si servicii destinate vanzarii - cumpararii pe piata in scopul obtinerii unui profit. Capitalul tehnic este format din masini, utilaje, echipamente, instalatii, cladiri, constructii, mijloace de transport, animale de munca si de reproductie, materii prime, materiale, semifabricate.

Capitalul tehnic folosit in activitatea economica este constituit din:

a)     capitalul fix acea parte a capitalului care participa la mai multe cicluri de productie, se consuma treptat si se inlocuieste la intervale mai mari de timp ;

b)     capitalul circulant - acea partea acapitalului- acea parte a capitalului care se consuma integral intr-un singur ciclu de productie si trebuie inlocuit dupa fiecare ciclu de productie. Procesul consumarii capitalului fix se manifesta prin fenomenul uzurii, care prezinta doua forme :

- uzura fizica - deprecierea treptata a masinilor, echipamentelor, instalatiilor ca urmare a folosirii lor in

activitatea economica sau a actiunii factorilor naturali;

- uzura morala - determinata de progresul tehnic, care favorizeaza fabricarea unor masini si utilaje cu noi performante, superioare celor aflate in functiune, sau reducerea pretului la care poate fi cumparat un

echipament echivalent.

Starea capitalului fix se apreciaza cu ajutorul urmatorilor indicatori :

Coeficientul uzurii capitalului (se calculeaza ca raport intre valoarea uzurii capitalului fix si valoarea capitalul fix) (UK/K) ;

coeficientul starii fizice a capitalului fix (raportul intre valoarea ramasa a capitalului fix si cea a capitalului fix) (Kr/K);

coeficientul intrarilor sau punerii in functiune a capitalului fix (raportul intre intrarile sau iesirile de capital fix si stocul de capital fix la valoarea initiala) (KPt/Kt; SKt/Kt).

Recuperarea pierderilor provenite din uzura capitalului fix se face prin amortizare. Cota de amortizare depinde de cheltuielile cu procurarea capitalului si durata de functionare a acestuia.

Intreprinzatorii, pentru a produce si pentru a-si atinge scopul - a obtine un profit cat mai mare posibil - combina factorii de productie si aleg varianta de combinare cea mai favorabila.

Potrivit sursei de finantare, investitiile sunt:

a)     investitii nete

b) investitii brute

. Combinarea factorilor de productie. Definitie si premise. Functia de productie (manual, vol. I, p. 109-112)

Combinarea factorilor de productie reprezinta un mod specific de unire a factorilor de productie privit atat sub aspect cantitativ, cat si structural - calitativ, atat din punct de vedere tehnic, cat si economic.

. Premisele combinarii factorilor de productie

In combinarea factorilor de productie, intreprinzatorul porneste de la urmatoarele premise:

a) caracterul limitat al factorilor supusi combinarii,

b) caracteristicile factorilor de productie si concordanta lor cu specificul activitatii;

c) conjunctura pietelor factorilor de productie.

Relatia dintre intrari (factori de productie) si iesiri (bunuri obtinute), respectiv relatia dintre productia scontata a se obtine dintr-un bun si cantitatile din diferiti factori de productie necesare pentru obtinerea acesteia, este exprimata prin functia de productie.

Combinarea factorilor de productie pe termen scurt. Legea randamentelor neproportionale (manual, vol. I, p. 112-117)

In procesul de productie combinarea factorilor se poate realize in moduri diferite:

a) asocierea unui factor fix (constant) cu altul variabil (functia de productie cu un singur factor variabil);

b) combinarea de cantitati diferite din ambii factori (functia de productie cu doi factori variabili).

Combinarea este posibila datorita urmatoarelor proprietati ale factorilor de productie:

a) divizibilitatea (posibilitatea factorului de a se imparti in subunitati omogene,fara a fi afectata calitatea lui);

b) adaptabilitatea (capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor cu mai multe unitati din alt factor);

c) complementaritatea (la o productie data, o anumita cantitate dintr-un factor se asociaza doar cu o cantitate determinata de ceilalti factori);

d) substituibilitatea (posibilitatea de a inlocui o cantitate dintr-un factor printr-o cantitate determinata din alt factor, mentinand acelasi nivel al productiei).

Divizibilitatea reflecta posibilitatea factorului de productie de a se imparti in unitati simple, in subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului de productie.

Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor de productie cu mai multe unitati din alt factor de productie.

Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative ale factorilor de productie ce participa la producerea unui anumit bun economic.

Substituibilitatea este definita ca posibilitatea de a inlocui o cantitate dintr-un factor de productie printr-o cantitate determinata dintr-un alt factor in conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei.

Productia cu un singur factor variabil, pe termen scurt, corespunde vietii reale, atunci cand un intreprinzator trebuie sa sporeasca rapid productia, neavand timpul necesar sa mareasca dimensiunile intreprinderii.

Influenta factorului variabil se masoara cu ajutorul urmatorilor indicatori:

a) produsul total obtinut in urma utilizarii factorilor de productie si exprimat prin functia de productie;

b) produsul mediu (calculat ca raport intre produsul total si factorul de productie variabil): PM = PT/L

unde PM = produsul mediu, PT = produsul total si L = munca;

c) produsul marginal (modificarea produsului total ca rezultat al folosirii unei unitati suplimentare de factor de productie) PMa = ΔPT/ΔL

unde PMa = produsul marginal, ΔPT = schimbare in produsul total, ΔL = schimbare in factorul de productie.

Evolutia acestor indicatori si dependenta dintre ei constituie o ilustrare a legii randamentelor neproportionale.

Legea randamentelor neproportionale se poate enunta astfel:

daca o productie oarecare reclama utilizarea a doi sau mai multor factori de productie si daca se adauga progresiv aceeasi doza de cantitate folosita dintr-un factor, in timp ce cantitatea altor factori nu se schimba, produsul marginal al factorului variabil creste pana la un punct, apoi descreste

Atunci cand produsul total creste produsul marginal al factorului variabil se mareste Cand produsul total scade, produsul marginal este negativ.

Combinarea si substituirea factorilor de productie pe termen lung. Tipuri de substituire. Indicatori de evaluare a alegerii (manual, vol. I, p. 117 - 120)

Pe termen lung, toti factorii de productie sunt variabili. Combinarea va presupune nu doar unirea lor, ci si substituirea lor. Analiza combinarii si substituirii factorilor in acest caz conduce la luarea in considerare nu doar a randamentelor factoriale, ci si a randamentelor de scara, care pot fi:

a) constante (daca factorii de productie se dubleaza, productia se va dubla; daca factorii se tripleaza, productia se va tripla etc.);

b) crescatoare (daca factorii se dubleaza, productia va fi mai mult decat dubla);

c) descrescatoare (daca factorii se dubleaza, productia va fi mai putin decat dubla).

Isocuanta (curba de isoproductie) semnifica reprezentarea grafica a combinatiilor diferite (A,B,C) intre factorii de productie (K si L), care permit realizarea aceluiasi volum al productiei (P).

Ansamblul de isocuante ce pot fi inscrise intr-un sistem de axe formeaza harta curbelor de indiferenta.

Isocuantele au anumite particularitati:

nu se pot intersecta,

sunt convexe la origine,

iar inclinarea este data de rata marginala de substituire a factorilor.

. Diferite tipuri de substituire a factorilor de productie:

a) substituirea in proportii fixe (complementaritatea factorilor) - Factorii de productie sunt complementari

si nu este posibila substituirea lor; vor fi utilizati in proportii fixe;

b) substituirea perfecta - Factorii vor fi substituiti in proportii egale (cresterea cu o unitate a unui factor va corespunde

scaderii cu o unitate a celuilalt factor)

c) substituirea imperfecta - Factorii se vor substitui in proportii inegale (un factor va creste cu mai mult sau mai putin

de o unitate in conditiile scaderii cu o unitate a celuilalt factor).

Indicatori de evaluare a alegerii :

productivitatea marginala a factorilor de productie;

rata marginala de substituire a factorilor de productie;

elasticitatea substituirii.

Productivitatea marginala a factorilor de productie reprezinta productia suplimentara (ΔQ) ce se poate

obtine in conditiile utilizarii unei unitati suplimentare dintr-un factor de productie (ΔK) :

Rata marginala de substituire a doi factori (RMS) reprezinta cantitatea suplimentara dintr-un factor necesar pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor, astfel incat productia sa se mentina constanta.

Elasticitatea substituirii exprima masura in care poate fi mentinuta productia cand un factor este inlocuit cu altul sau se modifica utilizarea (cresterea sau descresterea) unui factor in comparatie cu altul..

Elasticitatea substituirii (es) exprima modificarea productiei in raport cu modificarea factorului de productie, potrivit formulei: es = ΔQ/Q: DX/X

unde:  Q = productia

X = factorul de productie