Inflatia (dezechilibru de ansamblu al economiei) - cauze si forme ale inflatiei

INFLATIA

1. Conceptul de inflatie

Inflatia reprezinta un dezechilibru de ansamblu al economiei care consta in aparitia sau cresterea discrepantei dintre masa monetara si oferta de bunuri fata de situatia existenta anterior. Procesul poate fi sesizat prin doua tendinte majore strans legate intre ele: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor.

Inflatia reprezinta un dezechilibru structural, monetaro-material, care reflecta existenta in circulatie a unei mase monetare care depaseste nevoile reale ale economiei, ceea ce conduce la deprecierea banilor si la cresterea sensibila, generalizata si durabila a preturilor.

Observatie: Mentionarea atributelor de "generalizata" si "durabila" asociate conceptului de crestere a preturilor are o importanta deosebita deoarece nu orice crestere a preturilor echivaleaza cu manifestarea fenomenului inflationist. Astfel, daca cresterea preturilor se datoreaza scumpirii preturilor de achizitie a factorilor de productie, cresterii calitatii bunurilor si serviciilor sau cresterii cererii, atunci ea nu este o crestere de natura inflationista. Similar, daca aceste cresteri sunt temporare, de exemplu, pana oferta se adapteaza cererii, sau daca cresterile au loc doar la unele produse, in timp ce preturile altor produse nu inregistreaza modificari sau, dimpotriva scad, nu se poate vorbi despre inflatie.

2. Cauze si forme ale inflatiei

Inflatia este un fenomen complex, cauzele care il determina pot fi multe si nu intotdeauna usor de sesizat, fapt ce l-a determinat pe Michel Didier sa afirme: "A cauta vinovatul pentru inflatie seamana putin cu a intreba care este, intr-un rau, picatura de apa care le impinge pe celelalte" .

Intre cauzele inflatiei sunt invocate, cel mai adesea, urmatoarele:

deficitul bugetar. Atunci cand statul are cheltuieli mai mari decat veniturile curente, pentru a acoperi diferenta, se imprumuta la banca centrala. In consecinta, banii in circulatie vor creste, fara ca nevoile circulatiei sa fi crescut, pentru ca statul se imprumuta pentru a consuma si nu pentru a produce suplimentar bunuri.

creditul bancar. Cand bancile acorda credite fara o analiza serioasa a destinatiilor acestora, este posibil ca banii de cont sa produca efecte inflationiste similare banilor numerar.

intrarea in circulatie a unor sume de bani din economiile non-bancare. Daca exista posesori de depozite monetare non-bancare si daca exista deja inflatie, aruncarea pe piata a unor noi cantitati de bani constituie un factor potential de inflatie.

De regula, se considera ca fiecare dintre aceste cauze genereaza o forma specifica de inflatie:

Inflatie prin moneda - se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea de marfuri si servicii de pe piata. Aceasta forma a inflatiei poate fi folosita de catre stat pentru stimularea artificiala a unor activitati, sporind cererea si consumul si, pe aceasta cale impulsionand investitiile, crearea de noi locuri de munca si diminuarea somajului.

Inflatie prin cerere - are la baza existenta unui exces de cerere solvabila in raport cu oferta. In conditii normale, excesul de cerere stimuleaza cresterea productiei. Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere corespunzatoare a ofertei, pentru a intra in posesia bunurilor pe care le doresc, cumparatorii sunt dispusi sa plateasca mai multa moneda. Acest fapt, antreneaza o cerere sporita de moneda care, prin cresterea masei monetare, determina o sporire a ofertei de moneda. Deci, ceea ce face ca preturile sa creasca, este cresterea masei monetare din economie.

Inflatie prin oferta - determinata de o insuficienta a productiei. Sporirea veniturilor, indeosebi a salariilor, nu este compensata printr-o crestere corespunzatoare a productiei si a productivitatii. Apare astfel, o penurie de bunuri si servicii (o oferta scazuta in raport cu nevoile economiei).

Inflatie prin costuri - generata de sporirea costurilor de productie (crestere datorata manifestarii pretentiilor salariale sau anumitor situatii conjuncturale la preturile materiilor prime, energiei, etc.) la un nivel superior cresterii productivitatii lor si tendinta de transferare a acestor cresteri catre consumatorul final.

Inflatie structurala - este rezultatul conditiilor de formare a preturilor in anumite sectoare ale economiei (aparitia marilor grupari economice si sociale: monopoluri, corporatii si sindicate; interventia statului in formarea preturilor). Cei care detin puterea de decizie economica pe un anumit segment de piata stabilesc preturi de monopol sau controlate. Datorita conexiunilor economice - vanzari/cumparari - prezente in economia nationala, preturile dintr-o ramura sau sector economic vor influenta preturile din alte ramuri sau sectoare cu care se afla in raporturi economice. Astfel, cu cat o anumita ramura sau sector practica preturi mai mari, si, concomitent, cu cat este mai mare gradul sau de conectare la schimbul economic intern, cu atat va avea o influenta mai mare asupra nivelului general al preturilor, deci asupra inflatiei.

Inflatie importata - declansata in cadrul economiei unei tari in care nu se manifesta cauze interne ale inflatiei ca rezultat al "contaminarii" pe urmatoarele cai:

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

importul de bunuri, materii prime, energie la preturi ridicate, inflationiste. Costurile mari de productie ale produselor la fabricarea carora elementele enumerate anterior au o pondere importanta se regasesc, dupa cum se stie, in preturile lor de vanzare care se majoreaza, putand astfel sa creeze un val inflationist;

variatia cursurilor de schimb valutar, in sensul deprecierii monedei nationale ca urmare a sporirii exporturilor care fac ca balanta de plati curente sa devina excedentara. Ca raspuns la afluxul de devize ce provine din excedentul balantei de plati externe sau din miscarile autonome de capital, produse de diferentele in nivelul dobanzilor, banca centrala poate recurge la o emisiune monetara ce se poate dovedi generatoare de inflatie.

Prezentarea de mai sus a formelor inflatiei este simplista deoarece in conditiile contemporane, declansarea si intretinerea inflatiei are la baza numerosi factori: economici si social-politici; interni si externi; directi si indirecti; pe termen scurt si pe termen mediu etc.

3. Masurarea inflatiei

Cel mai adesea, plecand de la faptul ca unul dintre simptomele inflatiei il reprezinta cresterea generalizata a preturilor, aprecierea inflatiei se face pe baza ratei inflatiei, calculata la randul ei pe baza indicelui preturilor, conform relatiei:

R_i = IPC - 100%

unde:

R_i - rata inflatiei [ % ];

IPC - indicele preturilor de consum [ % ];

Indicele preturilor de consum (IPC) exprima evolutia preturilor unui ansamblu de bunuri necesare pentru traiului unei familii de talie mijlocie din mediul urban . Acesta reprezinta si principalul inconvenient al acestui mod de calcul al ratei inflatiei - limitarea numarului de bunurilor de consum din baza de calcul, precum si excluderea din calcul a dinamicii preturilor la bunurile-capital. Acest indice este de tip Laspeyres si se calculeaza dupa formula:

IPC =   [%]

unde:

q₀ - cantitate de bunuri si servicii consumata in perioada de baza;

p₀, p₁ - preturile bunurilor si serviciilor in perioada de baza, respectiv perioada curenta.

In consonanta cu metodologia UE, IPC se calculeaza conform formulei:

IPC = Σ W_0i · I_Pi

unde:

W_0i - ponderea bunului i in "cosul general de bunuri" in perioada de baza;

I_Pi - indicele pretului bunului i, I_pi = [ % ].

In afara de indicele preturilor de consum, la aprecierea inflatiei se pot utiliza si alti indici si indicatori, precum: indicele general al preturilor sau deflatorul PIB, indicele costului vietii, scaderea puterii de cumparare a banilor.

In functie de valoarea ratei inflatiei, se pot face urmatoarele aprecieri:

inflatie moderata sau taratoare - presupune o crestere a preturilor de pana 3% anual. Prezenta acestei forme de inflatie determina o incredere crescuta in moneda, reflectata in actiunile agentilor economici care incheie contracte sau realizeaza investitii pe termen lung, iar economiile se plaseaza atat in active reale, cat si in titluri;

inflatie deschisa - atunci cand cresterea preturilor este cuprinsa intre 3 - 10% anual. Apar semnale de alarma din partea agentilor economici ceea ce determina pregatirea unor masuri si programe antiinflationiste;

inflatie galopanta sau inflatie cu doua cifre - reflecta o pierdere considerabila de valoare a monedei nationale, determinandu-i pe posesorii de economii sa le pastreze in active reale sau in valute stabile. Realizarea investitiilor este descurajata, disponibilitatile fiind orientate spre operatiuni speculative.

hiperinflatie - conform lui R. Dornbusch, hiperinflatia incepe in luna in care cresterea preturilor depaseste 50% si se termina in luna anterioara scaderii cresterii preturilor sub aceasta limita, peste care nu se trece cel putin un an. Reflecta o puternica devalorizare a monedei nationale, ceea ce face ca tranzactiile sa se faca intr-o valuta stabila sau sa imbrace forma trocului (barterului).

4. Consecinte ale inflatiei

Efectele inflatiei difera de la o tara la alta, iar in cadrul aceleasi tari, de la o perioada la alta. Aceste efecte sunt dependente, in mare masura, de forma si intensitatea inflatiei, de capacitatea de anticipare a participantilor la activitatile economice, precum si de disponibilitatea si profesionalismul autoritatilor monetare si economice de a o tine sub control.

Diferite categorii sociale resimt in sens invers efectele inflatiei: pentru o mare parte a populatiei, efectele inflatiei sunt negative; unele categorii sociale insa, obtin avantaje substantiale de pe urma manifestarii inflatiei.

In literatura de specialitate se apreciaza ca inflatia genereaza in special efecte negative, identificand printre costurile inflatiei:

deprecierea monetara (scaderea puterii de cumparare a banilor) si, pe cale de consecinta, cresterea cursului de schimb valutar;

reduce economiile agentilor economici;

ii dezavantajeaza pe creditori, daca contractul de imprumut nu a fost prevazut cu o clauza de indexare a ratei dobanzii si a amortizarii creditului, corelata cu rata inflatiei;

descurajeaza investitiile productive de lunga durata si orienteaza resursele banesti spre actiuni speculative, imediate;

redistribuirea veniturilor si a avutiei intre gospodarii, firme si stat;

este un factor dezorganizator al oricarei economii nationale, contribuind la decaderea societatii civile, accentuand conflictele sociale, generand coruptie si degradare morala.

Chiar daca consecintele manifestarii inflatiei sunt apreciate ca fiind majoritar negative, se considera totusi oportuna si precizarea efectelor pozitive generate de acest fenomen:

stimuleaza investitiile si pe aceasta cale, cresterea si dezvoltarea economica, in masura in care acestea se realizeaza prin apelarea la credite "ieftinite" prin deprecierea monedei;

accentueaza exportul ca urmare a deprecierii monedei nationale in raport cu valutele astfel ca marfurile autohtone devin ieftine si atractive pentru cumparatorii straini;

amplifica intensitatea concurentei si ii mareste implicatiile asupra economiei;

favorizeaza, intr-o oarecare masura sporirea profiturilor, avand in vedere ca in perioadele de inflatie, cresterea preturilor de vanzare este mai accentuata in raport cu cresterea salariilor;

5. Politici antiinflationiste

Masurile de combatere a inflatiei merg, de regula, in sensul invers al cailor care au dus la generarea si manifestarea ei si se bazeaza pe instrumente monetare, financiare, economice si chiar administrative. In acest sens, Michel Didier[2] identifica trei categorii importante de politici antiinflationiste: blocajul monedei, blocajul cheltuielilor publice si blocajul veniturilor.

Blocajul monedei presupune evitarea crearii de moneda suplimentara prin restrangerea creditului, manevrand eficient rata dobanzii in sensul cresterii acesteia. Acest lucru poate fi realizat in practica de catre Banca Nationala prin taxa de rescont care, fiind ridicata, obliga si bancile comerciale sa practice un nivel ridicat al dobanzii. Restrangerea creditului va afecta desigur activitatea de investitii provocand cresterea somajului, dar acest tip de politica si-a dovedit eficacitatea, fiind aplicata pe termen lung.

Blocajul veniturilor presupune inghetarea salariilor si, concomitent, a preturilor. Desigur ca este o masura care poate genera conflicte sociale, dar si aceasta masura, aplicata rational, s-a dovedit a fi necesara si eficienta.

Blocajul cheltuielilor publice presupune restrangerea acestora, avand ca efect cresterea somajului in sectorul public, dar masura este necesara in cazul unui buget deficitar generator de inflatie.

La intrebarea "Care dintre politicile antiinflationiste a fost si a ramas cea mai eficienta?", M. Didier raspunde: "dintre remediile antiinflationiste - politica de preturi, de buget, de moneda, de costuri si de oferta - nici una nu s-a impus pana in prezent ca o solutie-miracol. In general, guvernele prudente le utilizeaza pe toate, in diferite grade, in forme variate si nu fara ezitari. [ . ] In definitiv, in materie de lupta contra inflatiei, teoriile despre politica de urmat sunt mai controversate decat politicile aplicate, iar politicile aplicate sunt in general mai putin eficiente decat se spune in teorii. Bilantul luptei impotriva inflatiei este nuantat[3].