Evaluarea riscului de faliment

Evaluarea riscului de faliment

Mentinerea echilibrului economico-financiar, care atesta starea de sanatate a intreprinderii, este conditionata de corelatia dintre factorii de succes si cei care conduc spre faliment.

Metoda de diagnosticare a scorurilor consta in masurarea si interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul firmei dar si firma, ca sistem, in activitatea ce urmeaza a o desfasura in viitor. Tehnica de realizare a functiei scor presupune combinarea informatiilor catorva rate financiare intr-o singura functie, in cadrul unui model de analiza a falimentului.

Functia scor[1] se bazeaza pe o combinare liniara a unui grup de indicatori semnificativi, fiecare avand un coeficient de pondere stabilit de statistica.

Aceste functii permit enuntarea unei judecati rapide asupra situatiei intreprinderii, dand posibilitatea depistarii mai din timp a unor posibile probleme majore cu care aceasta se confrunta.

Metoda sorurilor (scoring) a fost si este folosita, in special, de catre investitorii si creditorii intreprinderii, pentru a stabili nivelul riscului la care se expun daca si-ar investi lichiditatile de care dispun intr-o astfel de firma. Ea este un instrument important, aflat la dispozitia managementului executiv, de sesizare din timp a problemelor cu care se confrunta sau se va confrunta in viitor.

Scorul se constituie  intr-o metoda de diagnostic care consta in masurarea si interpretarea riscului la care se expune investitorul, creditorul, dar si intreprinderea in sine, in activitatea viitoare.

Selectarea indicatorilor care urmeaza a fi folositi in cadrul functiei scor trebuie realizata cu mare grija astfel incat sa fie alesi acei indicatori cu o actiune permanenta si puternica in cadrul esantioanelor cercetate.

Distributia diferitelor scoruri permite clasificarea intreprinderilor din punct de vedere al sanatatii financiare:

Z=a₁x₁+a₂x₂+a₃x₃+.+a_nx_n

x- ratele implicate in analiza   a- coeficientii de pondere

Numarul de indicatori luati in calcul difera de la un model la altul (intre5 si 8).

Indicatorii financiari inclusi inmodelele de previzionare a falimentului contin aproape toate ratele financiare relevante.

1. Modelul Altman

In conceptia lui Altman, declinul unei companii traverseaza cinci faze:

I.         aparitia semnalelor de declin ( descresterea profitabilitatii, descresterea cifrei de afaceri, cresterea datoriilor, descresterea lichiditatilor etc. ) , de regula desconsiderate;

II.               existenta semnalelor clare pentru care insa nu se iau masuri, existand speranta ca acestea sa dispara fara nici o interventie;

III.             actiunea puternica a factorilor de declin cu agravari serioase ale situatiei financiare;

IV.             colapsul, imposibilitatea echipei manageriale de a asigura masuri corective;

V.               interventia, fie prin actiuni de redresare, fie declararea falimentului.

Modelul Altman se bazeaza pe urmatoarea formula:

Z = 3,3 x₁ + 1,0 x₂ + 0,6 x₃ + 1,4 x₄ + 1,2 x₅

unde:

Pe baza experimentarii acestei ecuatii pe un numar mare de firme s-a constatat ca gradul de incredere pe perioada de un an este de 95%, iar plajele de valori ale scorului Altman, cu ajutorul carora firma poate fi caracterizata, sunt:

▫ Cand Z < 1,81 firma este insolvabila, aflandu-se in fazele IV sau V descrise mai sus;

▫ Cand 1,81 < Z ≤ 2,90 firma este considerata in dificultate, aflandu-se in fazele II sau III;

▫ Cand Z > 2,90 firma poate fi considerata sanatoasa economic.

2. Modelul Canon & Holder

Modelul Canon si Holder presupune determinarea scorului Z cu ajutorul ecuatiei:

Z = 16 x₁ + 22 x₂ - 87 x₃ - 10 x₄ + 24 x₅

x₁ reprezinta rata lichiditatii partiale ( reduse ), care se determina cu ajutorul a doua relatii:

sau

x₂ reprezinta rata stabilitatii financiare, care se determina pe baza formulei de calcul :

x₃ reprezinta rata ( nivelul ) cheltuielilor financiare, calculata cu ajutorul formulei:

x₄ este rata de remunerare a personalului, sau ponderea cheltuielilor cu personalul din valoarea adaugata:

x₅ este dat de ponderea excedentului brut de exploatare in valoarea adaugata:

Pe baza valorilor scorului astfel determinat, se poate stabili care este probabilitatea de faliment a unitatii, conform tabelului de mai jos:

3. Modelul Centralei bilanturilor din cadrul Bancii Centrale a Frantei

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

Functia de scor stabilita de Centrala Bilanturilor a Bancii Frantei cuprinde o ecuatie cu 8 factori:

Z = -1,255x₁ + 2,003x₂ - 0,824x₃ + 5,221x₄ - 0,689x₅ - 1,164x₆ + 0,706x₇  +1,408x₈

unde:

x₁ este rata cheltuielilor financiare:

x₂ rata de acoperire a capitalului investit :

x₃ rata capacitatii de rambursare a datoriilor:

x₄ rata marjei brute de exploatare:

x₅ durata medie a creditului - furnizori :

x₆ rata de crestere a valorii adaugate

x₇ durata medie a creditului clienti

x₈ rata investitiilor fizice

In functie de valoarea scorului Z, se disting:

◦ o zona nefavorabila: Z < - 0,25 ;

◦ o zona de incertitudine: - 0,25 ≤ Z ≤ 0,125 ;

◦ o zona favorabila: Z > 0,125.

MODELE ALE RISCULUI DE FALIMENT

Tabelul 4.1.

Potrivit modelului Altman, in toata perioada analizata intreprinderea este considerata in dificultate, aflandu-se in fazele II sau III.

Modelul Canon & Holder releva insa faptul ca probabilitatea ca intreprinderea sa dea faliment este situata sub 15%.

De asemenea, modelul Bancii Frantei conduce la  un scor mai mare decat 0.125 in toti cei trei anii, deci nu se pune problema falimentarii.

CONCLUZII

Fiecare firma, indiferent de obiectul de activitate, tipul de organizare al activitatii, localizarea geografica, se confrunta cu o multitudine de factori care formeaza mediul de afaceri. Firma intra neconditionat in interactiune, directa sau indirecta, cu mediul extern: comunitatea de afaceri, actionarii, creditorii, sindicatele, firmele concurente, angajatii, clientii, furnizorii, institutiile guvernamentale si non-guvernamentale, mass-media, organismele de protectie a consumatorilor etc. . Relatiile de interactiune dintre firma si societate sunt reciproce si extrem de complexe. Managerii unei firme nu o pot administra cu succes fara a tine cont de factorii care decurg din aceste relatii, factori care actioneaza in interdependenta.

Astfel, valoarea unei intreprinderi este determinata atat de factori interni cat si factori externi. Influenta acestor factori este deseori contradictorie deoarece neexistand o forma unica a valorii firmei, respectiv un singur model de evaluare, este posibil ca prin utilizarea unei metodologii, unul din factori, interni sau externi, sa aiba o influenta directa pozitiva, iar utilizand un alt procedeu, sa aiba o influenta negativa.

Printre factorii interni ai firmei se numara urmatorii:

1. Cifra de afaceri - O cifra de afaceri ridicata evidentiaza puterea firmei pe piata, deoarece exista metode de evaluare ce afirma ca dimensiunea acestui factor influenteaza intr-o foarte mare masura valoarea intreprinderii. In general, cifra de afaceri, nu are un impact nefavorabil asupra firmei.

2.Profitul - este o variabila determinanta a valorii intreprinderii cu influenta directa, dar nu putem  afirma ca un profit ridicat reprezinta un aspect nedorit. Intr-o economie de piata obtinerea unui profit mare este asociat cu un risc superior, astfel anumite metode de evaluare nu considera ca daca o firma are un profit exagerat, este un punct bun, forte in evaluare.

3.Activul total - este un factor cu o dubla influenta, astfel metodele patrimoniale de evaluare afirma ca activul este un element determinant direct al valorii intreprinderii.

4.Capitalurile proprii - indica potentialul firmei de a face fata unor probleme legate de solvabilitate.

5.Capitalurile imprumutate (datoriile firmei) - constituie un factor ce determina scaderea valorii firmei in cazul in care utilizeaza evaluarile patrimoniale.In cazul in care valoarea firmei, determinata ca valoare de piata, este independenta de gradul de indatorare , respectiv de structura capitalului, valoarea firmei va fi data de suma capitalurilor proprii si a datoriilor.Daca datoriile firmei nu reprezinta cu certitudine un factor ce determina scaderea valorii firmei (din punct de vedere al proprietarilor intreprinderii si ai detinatorilor de actiuni) pe o piata caracterizata printr-o functionare normala, o firma nu se va putea indatora decat atunci cand se constata posibilitati de crestere a valorii firmei. Cu cat va prezenta perspective mai bune, cu atat bancile vor fi tentate sa acorde credite tinand seama de riscul de nerambursabilitate. Un investitor potential de pe piata de capital, va cauta intreprinderi indatorate dar profitabile, ce duc la cresterea cursului bursier, si deci, la cresterea valorii firmei

6.Politica de dividende - reprezinta o problema a evaluatorilor pentru ca nu exista o teorie optimala la nivelul firmei. Exista trei curente fundamentale ce se au in vedere la repartizarea profitului:

a)     orientarea fondurilor catre investitii;

b)     orientarea fondurilor catre actionari prin intermediul dividendelor;

c)      considerarea deciziei de reinvestire, respectiv distribuirea de dividende ca fiind indiferenta.

Factorii de natura externa ( din afara firmei ) sunt:

1.Cresterea economica - la nivelul economiei nationale reprezinta un prim reper al performantei intreprinderii. Daca rentabilitatea intreprinderii evaluate este mai redusa decat rentabilitatea medie a ramurii, aceasta reprezinta un semnal al inferioritatii firmei. Evolutia la nivel de ramura va genera modificari asupra valorii firmei, astfel: pe de o parte putem vorbi de o crestere a valorii firmei in cazul in care evolutia ramurii este crescatoare deoarece creste interesul pentru achizitionarea titlurilor, iar pe de alta parte, cresterea performantei firmei din ramura respectiva se poate interpreta ca o concurenta puternica ce poate influenta in sens negativ firma.

2.Rata dobanzii - reprezinta un etalon al performantei la nivel de firma si un instrument necesar in evaluare atunci cand se folosesc anumite metode:

- se va tine seama de rata dobanzii la depozite (ca rata cu risc minim), aceasta rata constituie rata de remunerare minima acceptata de actionari pentru propria investitie. Daca remunerarea este sub nivelul acestei rate a dobanzii, se va evidentia o pierdere pentru investitor ce se materializeaza prin scaderea valorii firmei.

- rata dobanzii la credite, ce reprezinta o limita minima a rentabilitatii firmei indatorate. Scaderea sub aceasta valoare va genera o utilizare si un consum al potentialului firmei conform efectului parghiei de indatorare ce se transforma in efect de maciuca.

3.Rata inflatiei - de obicei in conditiile unei economii normale este mai mica decat rata dobanzii la depozite, astfel, pe termen lung, va influenta comportamentul agentilor economici.

In Romania, rata inflatiei depaseste rata dobanzii iar in acest caz va trebui sa comparam si rata de remunerare a actionarilor cu rata inflatiei, deoarece in cazul in care prima este mai mica, se pune in evidenta neviabilitatea firmei.

Inflatia are efecte negative si asupra elementelor bilantiere dar si asupra elementelor din contul de rezultate. In aceste cazuri evaluatorul trebuie sa tina seama de toate modificarile ce intervin asupra potentialului firmei.

4. Comportamentul agentilor economici ce actioneaza pe piata firmei - poate avea diverse influente asupra valorii firmei:

- diverse anunturi oficiale pot determina reorientarea fondurilor investite deci actioneaza asupra cresterii sau diminuarii valorii firmei, mai ales in cazul utilizarii metodelor bursiere de evaluare;

- existenta unor miscari de protest, inclinatia spre greve, genereaza scaderea valorii firmei;

- interesele managerului firmei pot determina scaderea sau cresterea valorii firmei prin politica de dividend dar si prin alte metode.

Descentralizarea si liberalizarea folosirii valutei si elasticitatea utilizarii disponibilitatilor banesti au determinat o responsabilitate sporita pentru activitatea financiara de la nivel microeconomic, concretizata in actiunile de intocmire si realizare a deciziilor privind trezoreria, decizii care fac parte integranta din bugetul general al firmei cu capital integral sau majoritar de stat si cu capital privat sau mixt.

Cresterea gradului de complexitate a activitatii economice a intreprinderilor, in contextul mecanismelor pietei, are implicatii profunde in procesul de conducere, care nu se poate realiza pe baza de rutina, ci printr-o studiere atenta a realitatii, pe o analiza pe baze stiintifice care sa faciliteze adoptarea deciziilor corespunzatoare.

Prin esenta ei, activitatea de conducere, indiferent de nivelul la care se exercita si de domeniul pe care-l vizeaza, implica cunoasterea temeinica a situatiei date, a intregului complex de cauze si factori care o determina.

Deoarece fiecare organizatie creste ca marime si complexitate, managementul ei trebuie sa se adapteze, devenind mai specializat. In masura in care marimea firmei si numarul de produse oferite cresc, creste si complexitatea muncii managerului. Dat fiind faptul ca managerii trebuie sa fie capabilii sa opereze intr-o lume care include schimbarea fortelor de mediu, ei trebuie sa raspunda la aceste schimbari, dar, indiferent de reactii, ei trebuie sa identifice schimbarile cruciale din mediul extern si sa posede aptitudinile necesare pentru a proceda la actiuni adecvate .  

Analizand toate aspectele economico-financiare ale intreprinderii, putem face urmatoarele propuneri:

1.       In privinta ratelor de rentabilitate si a celor de structura financiara se recomanda scaderea costurilor si revizuirea tehnologiilor, analiza pietei si a concurentilor, reevaluarea patrimoniului, majorarea capitalului social prin reevaluarea capitalului fix, atragerea unei infuzii de capital fie printr-o  emisiune de actiuni, fie prin atragerea unui investitor strategic cu un aport semnificativ, preocupare marita a echipei manageriale de reducere a pierderilor financiare si a datoriilor firmei, cresterea vanzarilor si reducerea cheltuielilor platibile, cresterea rotatiei capitalului economic prin cifra de afaceri si reducerea preturilor prin reconsiderarea costurilor.

2.       Din punctul de vedere al lichiditatii, se recomanda ca firma sa procedeze in exercitiile urmatoare la reducerea pe cat posibil a datoriilor prin abtinerea de a mai face noi imprumuturi concomitent cu atragerea de capital de pe piata financiara care sa duca la cresterea capitalurilor proprii ajungandu-se astfel la un raport subunitar al ratei levierului si bineinteles la cresterea ratei solvabilitatii pe termen lung la o valoare de peste 1.5. Concomitent cu aceasta se recomanda cresterea ratei autonomiei financiare globale la o valoare de peste 30% prin masuri similare. Sub aspectul imprumuturilor, se recomanda ca acestea sa fie reduse pana la momentul in care rata dobanzii va fi inferioara rentabilitatii economice caz in care efectul de levier va juca un rol pozitiv fapt ce va duce la eliminarea riscului financiar.

3.       Pentru modificarea cifrei de afaceri in sens pozitiv se recomanda:

cresterea volumului de comenzi;

gasirea de noi piete;

reducerea volumului de personal slab calificat;

cresterea randamentului mijloacelor fixe, in special a celor active.

Masurile strategice care sa duca la marirea volumului vanzarilor si implicit la cresterea cifrei de afaceri, in procesul de penetrare a pietei de catre firma sunt:

conjuncturale : economice, politice, sociale, fiscale;

social-economice, unde veniturile prezinta importanta deosebita mai ales pe piata bunurilor de lux;

prezentarea principalilor clienti interni si externi, unde cunoasterea lor, precum si obiectivele acestora sunt elemente importante in elaborarea strategiei proprii;

schimbarile intervenite in structura si numarul clientelei in ultimii ani, cauzele care le-au determinat si implicatiile asupra vanzarilor proprii;

atitudinea clientelei proprii fata de produsele comercializate de firmele concurente. Urmarirea unor asemenea aspecte este importanta in ceea ce priveste masurile care trebuiesc intreprinse pentru mentinerea si eventual sporirea numarului de clienti.

4.        Din analiza valorii adaugate reflectata in performantele economico-financiare ale firmei rezulta ca directiile principale de actiune, in vederea sporirii acesteia in perioadele viitoare, sunt :

cresterea productivitatii muncii orare, ca urmare a calificarii fortei de munca si a organizarii acesteia;

imbunatatirii utilizarii timpului de munca prin reducerea si, respectiv lichidarea absentelor nemotivate si crearea unor conditii de munca favorabile care sa contribuie la diminuarea timpului nelucrat din motive justificate;

cresterea ratei rentabilitatii financiare a capitalului permanent prin infuzia de capital care sa duca la cresterea acestuia.

5.        In ceea ce priveste structura bilantului, la activ se recomanda diminuarea creantelor in paralel cu cresterea disponibilitatilor care ar constitui un bun semnal asupra solvabilitatii firmei, iar la pasiv se recomanda sporirea capitalului propriu care duce la intarirea autonomiei financiare concomitent cu reducerea datoriilor totale. Asadar, obiectivul principal trebuie sa-l constituie, pentru conducerea firmei, valorificarea corespunzatoare a elementelor patrimoniale (accelerarea procesului de incasare a creantelor ) in vederea crearii disponibilitatilor banesti, necesare achitarii obligatiilor.

6.        Cu toate ca a obtinut scoruri bune in evaluarea riscului de faliment, se recomanda, din prudenta, urmarirea acestora si in perioadele urmatoare.

BIBLIOGRAFIE

1. Leonardo Badea - Modele practice de gestiune a societatilor comerciale, Ed. Macarie, 1998

2. Paul Bran - Finantele intreprinderii, Ed. Econominca, Bucuresti, 1997

3. Petre Brezeanu - Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 1999

4. Horia Cristea, Ioan Talpes - Gestiunea financiara a intreprinderii, Ed. Mirton, Timisoara, 1998

5. Carcota Dumitrache - Previziune economica-elemente de macroeconomie, ASE -Cota 106029

6. Marius Herbei - Echilibrul financiar la nivel microeconomic, Ed. Mirton, Timisoara, 1998

7. Margulescu Dumitru,Niculescu Maria,Robu Vasile - Diagnostic economico-financiar - ASE, Cota 104979

8.Anghel, Dinu - Strategia si analiza economico - financiara. Studii de caz-ASE, Cota 120360

9.Isfanescu, Robu,Anghel - Evaluarea intreprinderii -ASE, Cota 122040

10.Isfanescu si altii - Ghid practic de evaluare a intreprinderii -ASE, Cota 109265

11.Isfanescu, Robu, Hristea, Vasilescu - Analiza economico - financiara -ASE, Cota 120604

12.Ion Stancu - Finante, Ed. Economica, Bucuresti, 1999

13.Carcota,Smedescu - Previziune economica-elemente de macroeconomie, ASE, Cota 107685

14. Ilie Vasile - Gestiunea financiara a intreprinderii, EDP, Bucuresti, 1997

15.Georgeta Vintila - Diagnosticul financiar si evaluarea intreprinderii, EDP, Bucuresti, 1998

16.Georgeta Vintila - Gestiunea financiara a intreprinderii , Editia a III-a , EDP, Bucuresti, 2003

17.G. Vintila - Diagnostic financiar si evaluarea intreprinderii -, Cota 106990

18.*** Colectia Tribuna economica mai 2003 - martie 2004

Teze de doctorat

Diagnosticarea financiara a Societatilor Comerciale in procesul privatizarii              (G. Vintila/1997) Cota 106322

Analiza diagnostic in strategia financiara a firmei (Stela Maria Coban/1999) Cota 108136

Diagnostic global si strategia de restructurare financiara a firmei (Ioan Simion/2002) Cota 122144