Uniunea Europeana - creatie si dezvoltare - miscarea paneuropeana

1 - Miscarea paneuropeana si eforturile postbelice de creare a unei Europe unite;  Unificarea europeana intre 1960-1990; 3 - Unificarea paneuropeana azi.

1.- Miscarea paneuropeana si eforturile postbelice de creare a unei Europe unite[1]

Imediat dupa sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, primul ministru al Marii Britanii, sir Winston Churchill, sublinia in cadrul unei ceremonii, ce a avut loc la Zürich, in Elvetia, necesitatea constituirii Statelor Unite ale Europei, luand ca model federatia reprezentata de SUA, in scopul evitarii atragerii statelor europene intr-un nou razboi mondial. La 5 iunie 1947, SUA decid aplicarea Planului Marshall, pentru reconstructia economica a Europei si introducerea unui sistem politic democratic in toate statele europene devastate de razboi. Tarile aflate sub ocupatie sovietica si in care URSS isi impusese deja guverne marioneta, au refuzat sa participe la Planul Marshall. Aceasta a fost una din primele manifestari dupa Al Doilea Razboi Mondial, ale divizarii continentului si a caderii "cortinei de fier' ce avea sa separe vestul de estul continentului pentru o jumatate de secol.

Apoi, 'calendarul european' s-a derulat implacabil: la 16 aprilie 1948 a fost constituita Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana, in scopul coordonarii aplicarii Planului Marshall. Din aceasta organizatie au facut parte, bineinteles, statele ce au acceptat sa aplice acest plan. La 4 aprilie 1949 s-a constituit la Washington D.C. (SUA), Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), data ce semnifica inceperea oficiala a confruntarii politico-militare, denumita generic "Razboiul Rece'.

La 5 mai 1949 s-a constituit Consiliul Europei prin Tratatul de la Strasbourg. La 9 mai 1950, cu ocazia aniversarii a cinci ani de la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, intr-o cuvantare inspirata de Jean Monnet, ministrul francez de atunci al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus ca Franta, Germania si alte tari europene, care doresc sa li se alature, ar trebui sa-si constituie intr-un cartel, resursele de carbune si otel. Aceasta luare de pozitie s-a numit ulterior, Declaratia Schuman. La 18 aprilie 1951, sase state, Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda, au semnat Tratatul de la Paris, prin care s-a constituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA). Aceleasi sase tari au semnat, un an mai tarziu, la 27 mai 1952, la Paris, Tratatul de aderare la Comunitatea Europeana de Aparare (EDC). Tratatul CECA a intrat in functiune la 27 iulie 1952: Jean Monnet a devenit presedintele Autoritatii Superioare de Conducere, iar Paul-Henri Spaak presedintele Adunarii Comune.

La 30 august 1954, Adunarea Nationala a Frantei a respins Tratatul de aderare la Comunitatea Europeana de Aparare, dar la 20 octombrie, in acelasi an, in urma unei conferinte ce a avut loc la Londra, a fost semnat la Paris un acord cu privire la modificarile aduse Tratatului de Constituire a EDC (Tratatul de la Bruxelles), astfel incat s-a semnat "certificatul de nastere' al Uniunii Europei Occidentale (UEO). In zilele de 1 si 2 iunie 1955, la Messina, in Italia, ministrii de externe ai celor sase state semnatare ale CECA, cad de acord asupra integrarii economice a tarilor lor. Apoi, la 29 mai 1956, in urma reuniunii de la Venetia, ministrii de externe ai celor sase tari decid sa inceapa negocieri interguvernamentale vizand constituirea a doua organisme: Comunitatea Economica Europeana (CEE) si Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica (EURATOM). Tratatele de constituire a ambelor organizatii sunt semnate la Roma, un an mai tarziu, la 25 martie 1957.

La 1 ianuarie 1958, Tratatele de la Roma devin operationale. Comunitatea Economica Europeana si Comunitatea Europeana pentru Energie Atomica isi stabilesc sediile la Bruxelles. Comisia Comunitatii are noua membri, iar primul presedinte este ales Walter Halstein, in timp ce Louis Armand este primul presedinte al Euratom. Adunarea Parlamentara si Curtea de Justitie sunt institutii comune tuturor celor trei comunitati europene: CECA, CEE si Euratom. In 1958 se pun bazele unei politici agricole comune, iar in 1959 se intreprind primii pasi pentru renuntarea la obligatiile vamale si la cotele admise la exporturile din interiorul CEE. In 1960, in urma Conventiei de la Stockholm, se constituie Asociatia Europeana a Liberului Schimb (AELS), cuprinzand sapte state (Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia, Elvetia, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord).

Unificarea europeana intre 1960-1990

Dupa ce Grecia solicita aderarea la CEE, in 1961, inca trei state, Irlanda, Danemarca si Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord intreprind acelasi demers. Tot in 1961 se adopta primele reglementari vizand libertatea de miscare a muncitorilor in cadrul CEE, iar in 1962 politica comuna in domeniul agriculturii este dezvoltata intr-o maniera ce va permite crearea unei piete unice pentru produsele agricole, realizandu-se si solidaritatea financiara necesara in acest domeniu, prin constituirea Fondului European pentru Orientare si Garantii Agricola (FEOGA). Tot in 1962, Norvegia solicita aderarea la Comunitatile Europene, iar in 1965 se semneaza la Bruxelles, un tratat ce prevedea unificarea celor trei comunitati europene (CECA, CEE si Euratom). Aceste prevederi intra in aplicare incepand cu 1 iulie 1967, data de la care exista o singura Comisie si un singur Consiliu, dar acestea continua sa actioneze in concordanta cu regulile specifice fiecareia dintre cele trei comunitati, acum unificate din punct de vedere al conducerii.

In 1968, uniunea vamala a statelor membre ale Comunitatilor Europene (CE) devine efectiva. Taxele vamale intra-comunitare sunt eliminate in termen de 18 luni, iar un tarif vamal comun este introdus pentru a inlocui tarifele vamale nationale, in relatiile economice avute cu statele nemembre. In 1970, Consiliul Comunitatilor Europene decide introducerea graduala a unui sistem ce permite Comunitatii sa primeasca sumele rezultate din taxele vamale asupra importurilor din tarile necomunitare, precum si din aplicarea impozitului pe valoarea adaugata. De asemenea, este decisa extinderea puterilor bugetare ale Parlamentului European. In acelasi an, statele membre aproba Raportul Davignon referitor la cooperarea in domeniul politic. Obiectul cooperarii in acest domeniu consta in a face ca Europa de vest sa adopte o pozitie concertata si unitara in toate problemele internationale majore.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

In 1971, Consiliul Comunitatilor Europene adopta Planul Werner, destinat intaririi cooperarii in domeniul politicii economice. Statele membre decid sa ia masuri pentru a-si armoniza politicile bugetare si pentru a reduce fluctuatiile ratelor de schimb ale monedelor lor nationale, in raporturile dintre ele. Se introduce, de asemenea, un sistem monetar compensatoriu, cu aplicabilitate la comertul cu produse agricole intre statele membre, pentru a mentine unitatea pietei agricole comune. Danemarca, Irlanda si Marea Britanie acced in Comunitatile Europene. Parlamentul Norvegiei insa, al carei guvern solicitase de asemenea aderarea, respinge ratificarea tratatului de aderare.

In 1972 se instituie, in urma Acordului de la Bale (Elvetia) un "sarpe' monetar care limiteaza fluctuatia cursului de schimb intre monedele nationale ale statelor membre la 2,25 %.

In zilele de 19 si 20 octombrie 1972 are loc reuniunea de la Paris a sefilor de state si de guverne ai tarilor membre, care defineste noile domenii de actiune in comun ale statelor lor, referitoare la politicile regionale, sociale, precum si in domeniile mediului, energiei si industriei, reafirmand necesitatea ca pana in anul 1980 sa se ajunga la o Uniune Economica si Monetara (UEM).

Incepand cu 1 ianuarie 1973, Danemarca, Irlanda si Marea Britanie sunt admise in CEE, care are de atunci 9 membri. Ca urmare a crizei energetice din 1973, cauzata de cel de al patrulea razboi dintre tarile arabe si Israel (Razboiul de Yom Kippur), are loc o conferinta la nivel inalt la Copenhaga, unde se decide introducerea unei politici comune in domeniul energiei.

In 1974, la summit-ul de la Paris al sefilor de state membre ale Comunitatilor Europene s-a decis tinerea de reuniuni, de trei ori pe an, sub forma Consiliului European, organizarea alegerilor pentru Parlamentul European si s-a ajuns la un acord asupra constituirii Fondului European pentru Dezvoltare Regionala (FEDR). Consiliul European, intrunit la Roma, in 1975 decide ca Parlamentul European sa se constituie prin sufragiu universal, pana in 1978. In acelasi an, primul ministru belgian, Leo Tindemans prezinta un raport referitor la Uniunea Europeana - UE (prima data cand se utilizeaza oficial acest termen), propunand o serie de masuri, precum o politica externa unica, o uniune economica si monetara, politici sociale si regionale pe baza unei conceptii unice si comune, intarirea institutiilor comunitare, precum si politici comune in domeniul drepturilor si libertatilor cetatenesti. La 3 noiembrie 1976, statele membre UE au cazut de acord asupra extinderii zonei de pescuit in Marea Nordului si Oceanul Atlantic, ceea ce a marcat inceputul unei politici comune in domeniul pescuitului.

In martie 1977, Portugalia a solicitat inceperea negocierilor in vederea aderarii la Comunitatea Economica Europeana. In acelasi an, in aprilie, Parlamentul European, Consiliul si Comisia Europeana au semnat o declaratie comuna referitoare la respectarea drepturilor fundamentale ale omului. Tot in 1977, Consiliul European a adoptat o directiva care pune bazele unei evaluari comune si unitare a taxei pe valoarea adaugata in tarile membre. Comisia Europeana propune crearea unei noi comunitati, capabile sa sustina restructurari financiare majore. In luna iulie 1977, Spania solicita si ea admiterea in Comunitatile Europene. In octombrie se constituie Curtea de Audit a Comunitatilor Europene, care inlocuieste organismele specializate in audit ale CEE, CECA si Euratom-ului.

Consiliul European reunit la Copenhaga in aprilie 1978 stabileste ca primele alegeri directe pentru Parlamentul Europei sa aiba loc intre 7 si 10 iunie 1979. Consiliul European intrunit la Bremen ajunge la un acord referitor la o strategie economica comuna in scopul cresterii economice mai rapide, astfel incat sa se reduca rata somajului in tarile membre. De asemenea, se pune piatra de temelie a unui sistem monetar european unic. Aceasta ultima problema este din nou pusa in discutia urmatoarei reuniuni a Consiliului European tinut la Bruxelles, unde se stabileste ca moneda europeana folosita pentru transferuri financiare, sa poarte numele ECU (european currency unit). Acest sistem financiar intra in aplicare la 13 martie 1979.

La 10 ianuarie 1981, Grecia este admisa oficial in CE, devenind al zecelea stat membru. In 1982, Groenlanda care devenise membra a CE, in calitate de parte a Danemarcei, se retrage oficial din cadrul acesteia. In iunie 1983 se semneaza la Stuttgart, Declaratia sefilor de state, guverne sau ale ministrilor afacerilor externe ai tarilor membre, in legatura cu UE. In acelasi an, Consiliul European adopta o rezolutie referitoare la cercetare, dezvoltare si tehnologie.

Proiectul Tratatului cu privire la constituirea UE este aprobat la 14 februarie 1984, de catre Parlamentul European, cu o mare majoritate de voturi. La 1 ianuarie 1985 sunt eliberate primele pasapoarte ale CE. La 12 iunie 1985 se semneaza tratatele de acces in cadrul CE a Spaniei si Portugaliei. Comisia Europeana trimite Consiliului European o Carta Alba asupra evolutiei pietei interne, ce avea ca orizont anul 199

In iunie 1985 se constituie un comitet ad-hoc, sub denumirea de "Europa oamenilor', care a elaborat un raport final asupra CE. In decembrie acelasi an, in cadrul Consiliul European desfasurat la Luxemburg, cele zece state membre considerau necesara revitalizarea procesului de integrare europeana si amendarea Tratatului de la Roma privind CEE.

La 1 ianuarie 1986, Spania si Portugalia intra oficial in CEE, iar la 29 mai 1986 drapelul european, adoptat de catre institutiile comunitare, flutura pentru prima oara in fata cladirii Berlaymont - sediul Comisiei Europene - in sunetele Imnului european - simfonia a IX-a, 'Oda Bucuriei', compusa de Ludwig van Beethoven. Tot in 1986, Parlamentul, Consiliul si Comisia Europeana au semnat Declaratia impotriva rasismului si xenofobiei.

In februarie 1987, presedintele de atunci al Comisiei Europene, Jaques Delors a prezentat programul acestei institutii in fata Parlamentului Europeean, sub denumirea "O noua frontiera pentru Europa', stabilind prin acesta conditiile si obiectivele unui nou Act Final si propunand continuarea reformei initiate in problemele agriculturii comunitare, cat si instrumentele structurale ale noii politici financiare comunitare. In aprilie acelasi an, Turcia solicita aderarea la CE. In septembrie 1988 se semneaza al doilea acord de cooperare economica cu o tara comunista (Ungaria; primul acord fusese semnat in 1972, cu Romania).

In 1989, Comitetul Delors prezinta un raport cu privire la constructia UEM, iar Parlamentul European adopta Declaratia cu privire la drepturile si libertatile fundamentale ale oamenilor. Sefii de state si de guverne participanti la summit-ul economic din iulie 1989, de la Paris, solicita Comisiei Europene, sa ia masuri pentru a acorda asistenta procesului de restructurare economica din Polonia si Ungaria; asa este creat programul PHARE (acronim care inseamna 'Polonia si Ungaria - ajutor economic pentru restructurare'). Austria solicita si primeste in acelasi an acordul de aderare la CE. Comunitatile Europene semneaza un acord de cooperare economica si comerciala cu Polonia, similar cu cel semnat cu Ungaria, cu un an mai devreme. In octombrie, la Paris, Comisia Europeana si 26 state participante la Conferinta pe tema audiovizualului, semneaza o declaratie comuna prin care se pun bazele unui sistem european in acest domeniu - "Audiovizual Eureka'. La 9 noiembrie 1989 este daramat Zidul Berlinului, iat fosta Republica Democrata Germana isi deschide frontierele cu Germania Federala. La inceputul lunii decembrie, Consiliul European se intruneste la Strasbourg si decide convocarea unei conferinte internationale, care sa redacteze un amendament referitor la stadiul final al UEM. Sefii de state si de guverne din cele 11 state ale CE adopta Carta Drepturilor Sociale Fundamentale ale Muncitorilor.