Mijloacele de efectuare a schimburilor si moneda

SCHIMBUL INDIRECT

Schimbul interpersonal se numeste indirect daca intre bunurile si serviciile al caror schimb reciproc este obiectivul ultim al tranzactiilor se interpun unul sau mai multe mijloace de efectuare a schimburilor. Obiectul de studiu al teoriei schimbului indirect este cercetarea rapoartelor de schimb dintre, pe de o parte, mijloacele de efectuare a schimburilor si, pe de alta, bunurile si serviciile de toate ordinele. Afirmatiile teoriei schimbului indirect se refera la toate cazurile de schimb indirect si la toate lucrurile intrebuintate ca mijloace de efctuare a schimburilor.

Un mijloc de efectuare a schimburilor care este intrebuintat ca atare in mod curent se numeste moneda. Notiunea de moneda este vaga, deoarece definitia sa contine expresia vaga "intrebuintat in mod curent". Exista cazuri limita in care nu se poate stabili daca un mijloc de efectuare a schimburilor este sau nu intrebuintat "in mod curent" - si deci daca trebuie sau nu numit moneda. Dar aceasta imprecizie, legata de definitia banilor, nu afecteaza sub nici o forma exactitudinea si precizia impuse de teoria praxeologica. Intr-adevar, tot ce se poate spune despre moneda ramane adevarat pentru orice mijloc de efectuare a schimburilor. De aceea, este irelevant daca pastram expresia traditionala de teorie a banilor sau adoptam o expresie diferita. Teoria banilor a fost si este intotdeauna o teorie a schimbului indirect si a mijloacelor de efectuare a schimburilor. [1]

2. Observatii asupra unor erori larg raspandite

Erorile fatidice ale doctrinelor monetare populare, care au indrumat pe cai gresite politicile monetare ale aproape tuturor guvernelor, nu ar fi putut aparea decat cu mare dificultate daca nu ar fi existat numerosi economisti care sa comita ei insisi erori grave in domeniul chestiunilor monetare si sa se cramponeze de ele cu obstinatie.

Exista, inainte de orice, ideea gresita a unei asa-zise neutralitati a banilor. [2] Un produs al acestei doctrine este notiunea de "nivel" [p.399] al preturilor, care creste sau scade proportional cu cresterea sau scaderea cantitatii de bani aflati in circulatie. Nu s-a inteles faptul ca schimbarile survenite in cantitatea de moneda nu pot afecta niciodata preturile tuturor bunurilor si serviciilor in acelasi timp si in aceeasi masura. De asemenea, nu s-a inteles nici faptul ca schimbarile puterii de cumparare ale unitatii monetare se leaga in mod necesar de schimbarile survenite in relatiile mutuale dintre cei ce cumpara si cei ce vand. Pentru a demonstra doctrina dupa care cantitatea de bani si preturile cresc si scad proportional, s-a recurs, in domeniul teoriei monetare, la o metoda in intregime diferita de cea pe care o intrebuinteaza teoria economica moderna pentru studiul tuturor celorlalte probleme pe care le cerceteaza. In loc sa se inceapa de la actiunile indivizilor, asa cum trebuie sa procedeze fara exceptie catalactica, s-au construit formule menite sa agrege intreaga economie de piata. Elemente ale acestor formule erau: cantitatea totala de moneda disponibila in Volkswirtschaft; volumul tranzactiilor - i.e., echivalentul monetar al tuturor transferurilor de bunuri si servicii efectuate in Volkswirtschaft; viteza medie de circulatie a unitatilor monetare; nivelul preturilor. Aceste formule furnizau, chipurile, probe ale corectitudinii doctrinei nivelurilor preturilor. In realitate insa, acest mod de a pune problema este, in intregime, un caz tipic de rationament circular. Intr-adevar, ecuatia schimbului presupune dintru inceput doctrinele nivelului preturilor pe care urmareste sa le demonstreze. Ea nu este, in esenta, nimic altceva decat expresia matematica a doctrinei - de nesustinut - dupa care ar exista o proportionalitate intre variatiile cantitatii de moneda si acelea ale preturilor.

Cei ce analizeaza ecuatia schimbului postuleaza ca unul dintre elementele acesteia - cantitatea totala de moneda, volumul tranzactiilor, viteza de circulatie - se modifica, fara a-si pune problema cum survin aceste schimbari. Ceea ce nu se recunoaste este ca schimbarile suferite de aceste marimi nu apar in Volkswirtschaft ca atare, ci in conditiile actorilor individuali, si ca interactiunea reactiilor acestor actori este aceea care genereaza modificarile suferite de structura preturilor. Economistii matematicieni refuza de la bun inceput sa porneasca de la cererile si ofertele de moneda ale diversilor indivizi. Ei introduc, in schimb, notiunea necorespunzatoare de viteza de circulatie, croita dupa modelul mecanicii.

In acest punct al rationamentului nostru nu este necesar sa raspundem la intrebarea daca economistii matematicieni au sau nu dreptate atunci cand postuleaza ca serviciile furnizate de moneda consta in intregime, sau in esenta, in circuitul pe care-l parcurge aceasta, in circulatia sa. Chiar daca acest lucru ar fi adevarat, inca ar fi gresit sa se explice puterea de cumparare, sau pretul unitatii monetare, pe baza serviciilor furnizate de aceasta. Serviciile furnizate de apa, whisky si cafea nu explica preturile platite pentru lucrurile acestea. Ele nu explica decat de ce oamenii, in masura in care recunosc [p.400] aceste servicii, cer anumite cantitati din aceste lucruri, in anumite conditii suplimentare. De fiecare data cererea este cea care influenteaza structura preturilor, nu valoarea obiectiva de utilizare.

Mentinerea unui aparat guvernamental alcatuit din tribunale, ofiteri de politie, puscarii si forte armate, presupune cheltuieli considerabile. Prelevarea de impozite pentru aceste scopuri este pe deplin compatibila cu libertatea de care se bucura individul intr-o economie libera de piata. Spunand aceasta este de la sine inteles ca nu justificam metodele de impozitare confiscatoare si discriminatoare, practicate astazi de catre statele autointitulate progresiste. Este necesar sa subliniem acest lucru, deoarece in epoca noastra de interventionism si "progres" constant catre totalitarism, guvernele isi intrebuinteaza puterea de a preleva taxe in scopul distrugerii economiei de piata.

Fiecare pas pe care-l face un guvern dincolo de indeplinirea functiilor sale esentiale, de protectie a functionarii nestanjenite a economiei de piata impotriva agresiunilor, fie acestea interne sau venite din partea unor raufacatori externi, este un pas facut inainte pe drumul ce duce direct spre sistemul totalitarist in care nu mai exista libertate deloc.

Libertatea si autonomia sunt conditiile de care se bucura omul intr-o societate contractuala. Cooperarea sociala in cadrul unui sistem bazat pe proprietatea privata asupra factorilor de productie inseamna ca in cadrul pietei [p.283] individul nu are a se supune si a asculta de nici un stapanitor. In masura in care ofera anumite lucruri si-i serveste pe altii, el o face de buna voie, pentru a fi recompensat si servit la randul sau de catre beneficiarii serviciilor sale. El se angajeaza in schimburi de bunuri si servicii, fara a depune munca fortata si fara a plati tribut. Sigur ca el nu este independent. El depinde de ceilalti membri ai societatii. Insa dependenta aceasta este mutuala. Cumparatorul depinde de vanzator iar vanzatorul de cumparator.

Principala preocupare a multor scriitori din secolele al XIX-lea si XX a fost de a deforma si distorsiona aceasta stare evidenta de lucruri. Muncitorii, spuneau ei, se afla la cheremul patronilor lor. Desigur, este adevarat ca patronul are dreptul sa-si concedieze salariatul. Insa daca intrebuinteaza acest drept pentru a-si satisface capriciile el isi submineaza propriile interese. A disponibiliza un om mai destoinic si a angaja in locul lui unul mai putin eficient este in propriul sau dezavantaj. Piata nu impiedica direct pe nimeni sa provoace neplaceri concetatenilor sai; ea nu face decat sa penalizeze o asemenea conduita. Proprietarul de magazin este liber sa se comporte grosolan cu clientii sai, presupunand ca este gata sa suporte consecintele. Consumatorii sunt liberi sa boicoteze un furnizor, daca sunt dispusi sa-si asume costurile ce decurg din aceasta. Ceea ce il imboldeste pe fiecare om sa-si dea toata silinta in a-si servi semenii pe piata, estompandu-i tendintele innascute catre samavolnicie si rautate, nu sunt constrangerea si coercitia venite din partea jandarmilor, calailor si tribunalelor penale, ci interesul propriu. Membrul unei societati contractuale este liber deoarece nu-i serveste pe altii decat servindu-se pe sine. Singura constrangere exercitata asupra lui este cea provocata de fenomenul natural inevitabil al raritatii. In rest, el este liber in cuprinsul pietei.

Nu exista nici un fel de libertate si autonomie, altele decat acelea pe care le permite piata. Intr-o societate hegemonica de tip totalitarist singura libertate care ii este lasata individului, deoarece nu-i poate fi uzurpata, este libertatea de a se sinucide.

Statul, aparatul social al coercitiei si al constrangerii, este inevitabil o institutie hegemonica. Daca aparatul guvernamental ar fi in masura sa-si extinda puterea ad libitum, el ar putea aboli economia de piata, substituind-o cu socialismul totalitarist integral. Pentru a evita aceasta, este necesar sa se limiteze puterea aparatului guvernamental. Aceasta este sarcina constitutiilor, declaratiilor drepturilor omului si a legilor. Aceasta este semnificatia tuturor luptelor pentru libertate pe care le-au purtat oamenii.

Detractorii libertatii au dreptate in sensul acesta, atunci cand numesc libertatea o valoare "burgheza" si le reproseaza drepturilor ce garanteaza libertatea faptului ca sunt negative. In raport cu statul si aparatul guvernamental, libertatea inseamna constrangeri impuse asupra exercitiului puterii politienesti.

N-ar fi fost necesar sa insistam asupra acestui fapt evident [p.284] daca adeptii abolirii libertatii nu ar fi generat in mod deliberat o confuzie semantica. Ei si-au dat seama ca nu aveau nici o sansa de victorie intr-o lupta deschisa si sincera pentru cauza servitutii si a restrangerii libertatii. Notiunile de libertate si autonomie se bucurau de un asemenea prestigiu incat nici o propaganda nu era in stare sa le clatine popularitatea. In regiunea de inflorire a civilizatiei occidentale libertatea era considerata bunul cel mai de pret din vremuri imemoriale. Ceea ce i-a asigurat Oc

Referitor la moneda, este adevarat ca sarcina catalacticii este mai ampla decat aceea care-i revine cu privire la bunurile vandabile. Nu este sarcina catalacticii sa explice de ce oamenii doresc sa-si procure serviciile pe care le pot furniza diverse bunuri vandabile. Aceasta este o sarcina a psihologiei si a fiziologiei. Dar este o sarcina a catalacticii sa raspunda la aceasta intrebare cand este vorba de bani. Numai catalactica ne poate spune ce avantaje anticipeaza ca va obtine cineva prin detinerea de bani. Dar nu aceste avantaje anticipate sunt cele care determina puterea de cumparare a banilor. Urmarirea acestor avantaje este doar unul din factorii care induc cererea de bani. Elementul care joaca un rol in formarea rapoartelor de schimb de pe piata este cererea, un element subiectiv, a carui intensitate este in intregime determinata de judecati de valoare - si nu vreun fapt obiectiv, vreo capacitate de a genera un anumit efect.

Deficienta ecuatiei schimbului si a elementelor sale constitutive de baza este ca ele privesc piata dintr-un punct de vedere holist. Ele sunt expresia amagirii generate de entuziasmul pentru notiunea de Volkswirtschaft. Dar acolo unde exista o Volkswirtschaft in sens strict nu exista nici piata, nici preturi si bani. Pe piata nu exista decat indivizi sau grupuri de indivizi care actioneaza concertat. Acesti actori sunt motivati de propriile lor preocupari, nu de cele ale intregii economii de piata. Daca se poate atribui vreo semnificatie unor notiuni ca volumul tranzactiilor si viteza de circulatie, atunci ele se refera la rezultanta actiunii indivizilor. Nu este admisibil sa se recurga la aceste notiuni pentru a explica actiunile indivizilor. Prima intrebare pe care trebuie sa o puna catalactica in legatura cu schimbarile cantitatii totale de bani disponibile in sistemul economic este cum afecteaza asemenea schimbari comportamentul diversilor indivizi. Teoria economica moderna nu se intreaba cat valoreaza "fierul" sau "painea", ci cat valoreaza o anumita bucata de fier sau de paine in ochii unui individ care actioneaza intr-un anumit moment si intr-un anumit loc. Ea nu poate proceda altfel in cazul banilor. Ecuatia schimbului este incompatibila cu principiile fundamentale ale gandirii economice. Ea reprezinta o recadere in modul de gandire al epocilor in care oamenii nu reuseau sa inteleaga fenomenele praxeologice, deoarece erau tributari unor notiuni holiste. Ecuatia schimbului este sterila, asa cum erau si speculatiile din epocile trecute referitoare la valoarea "fierului" si a "painii" in general.

Teoria banilor este o parte esentiala a teoriei catalactice. [p.401] Ea trebuie tratata cu aceleasi metode care se aplica tuturor celorlalte probleme catalactice.