ECU public si ECU privat

ECU public si ECU privat

Fondul European de Cooperare Monetara Europeana (FECOM), gestionat prin Banca Internationala de Plati de la Basilea (BIPB) era entitatea responsabila de crearea ECU public, care avea principala functie de a servi drept unitate de cont in mecanismele Sistemului Monetar European. Aceasta functie a ECU, de simpla unitate de cont, a fost treptat largita prin utilizarea sa la elaborarea bugetelor CEE, precum si a politicii agrare comune. In paralel, ECU s-a utilizat cu o intensitate tot mai mare in operatiuni financiare private, operatiuni interbancare, in exprimarea unor certificate de deposit, obligatiuni, polite de asigurari, cecuri de calatorie, carnete de credite, dand nastere asfel ECU-ului privat.[1]

Utilizarea ECU-ului privat se confrunta cu unele dificultati; cea mai semnificativa era operatiunea de acoperire a activelor si pasivelor in ECU. Nu exista un organism care sa indeplineasca functia de Banca Centrala pentru ECU, iar acesta nu era utilizat decat intre in relatiile dintre tarile CEE, in interiorul fiecarei tari fiind obligatorie utilizarea monedei nationale. ECU nu a depasit diferenta ce separa o moneda de cont de o veritabila moneda. In 1985 Banca Reglementarilor Internationale a introdus un sistem de compensare interbancara a platilor in ECU. Acest sistem nu s-a transformat intr-o veritabila piata monetara.

In speta, subscrierea capitalului firmei sub forma actiunilor nu ii modifica acesteia conditia fata de imaginea firmelor de totdeauna. Ea clarifica statutul proprietarului, respectiv proprietarilor, si, tot atat de important, lasa loc oricarei companii sa devina, la randul ei, o corporatie - ceea ce poate sa sune similar cu a lasa loc extinderii companiei (firmei). Cadrul legal al actiunilor ofera firmelor libertatea de a se extinde si, odata extise, de a-si adapta forma, statutul si dinamica, dar libertatea accederii actiunilor la piata de capital - si, de ce nu, a formarii astfel a insesi pietei de capital - ramane conditionata de statutul propriu fiecarei firme in parte. Bunaoara, exista firme care interzic sau, pur si simplu, nu prevad posibilitatea ca actiunile sa fie instrainate - in acest sens, sa fie nevoie de recompunerea statutului lor pentru o astfel de operatiune.

Or, ce face sau ce aduce nou aici corporatia ? Primul fapt, in seria ei de reactii, este vanzarea - in limbaj corporatist emisiunea, sau emiterea - de actiuni de principiu nelimitata. Aceasta nu inseamna, desigur, ca stocul de actiuni al oricarei corporatii nu este limitat in oricare moment - inseamna ca respectiva societate comerciala isi doreste nelimitat dreptul la noi emisiuni, ceea ce echivleaza, de facto, cu dreptul de a-si extinde capitalul dupa propriile neceisitati efectiv-prezente sau viitoare. Pe partea efectelor, emiterea nelimitata a actiunilor - extinderea la fel de nelimitata a capitalului social - da dreptul oricui sa devina cumparator al acestora, respectiv detinator de actiuni (actionar) sau co-proprietar al unei mari companii. In aceste conditii, oricat ar fi aici reconfirmata si reintarita proprietatea privata asupra capitalului - asa cum este ea asezata pentru toate firmele si nu mai putin pentru corporatii - tot gandirea corporatista deschide calea nasterii si afirmarii ideii unei proprietati semi-publice: este vorba de dreptul oricarui agent economic (individ, companie etc.) la statutul de proprietar de capital.

Al doilea fapt adus de corporatie revine printre efectele celui dintai - corporatia pune realmente in evidenta deosebirea calitativa si buninteles statutara dintre proprietar si actionar. Corporatia creeaza si isi reclama, prin definitie, o adevarata masa de actionari deloc omogena, ceea ce determina, inaintea gandirii corporatiste, insusi statutul companiei sa ii deosebeasca pe acestia dupa mai multe criterii.

Ideea este ca corporatia isi intareste propriul capital - atat din punct de vedere material si cantitativ, cat si statutar, prin sistemul emisiunii de actiuni - dar slabeste in masura similara statutul de proprietari individuali al actionarilor. Diferentele statutare, urmare aplicarii criteriilor de diferentiere, divizeaza profund sau cel putin par sa observe si sa sustina divizarea masei actionarilor -- de parca gandirea corporatista ar dori sa faca mai evident ceea ce ii dezbina pe actionari, decat ceea ce ar indica "interesul comun al capitalistilor".  Fondul European de Cooperare Monetara Europeana (FECOM) era responsabil de crearea ECU public, care la randul sau depindea de evolutia volumului de rezerve ale tarilor member si de valorificarea aurului si dolarilor detinuti.De controlul ECU privat era responsabila Banca Internationala de plati de la Basilea.