Criza neokeynesismului si dirijismului in ultima treime a secolului xx. postkeynesismul

CRIZA NEOKEYNESISMULUI SI DIRIJISMULUI IN ULTIMA TREIME A SECOLULUI XX.  POSTKEYNESISMUL

Consecintele neprevazute ale dirijismului pe termen lung, cu predilectie inflatia ("taratoare" si apoi "galopanta") si somajul, care au inceput sa se manifeste odata cu stagnarea economica (stagflatia) au alimentat criticile neoliberale impotriva neokeynesismului, declansand o adevarata criza a acestuia la sfarsitul deceniului 7 si inceputul deceniului 8 ale secolului XX, agravata de criza mondiala de la inceputul anilor '80. Contestarea keynesismului si dirijismului au atins cota cea mai inalta intre anii 1965-1975, sub forma "controversei monetariste".

Multitudinea disfunctionalitatilor din economiile nationale si din economia mondiala, precum si greselile de politica economica facute de unele tari, demonstrau ca intreaga gandire economica se afla in criza, nefiind capabila sa ofere solutii eficiente si rapide acestor probleme.

Generatiile mai tinere de adepti ai gandirii economice keynesiste, au recunoscut valabilitatea unor critici adresate doctrinei lui Keynes, dar si fisurile teoretice ale adversarilor lor. Astfel, pentru a se delimita de ceilalti protagonisti ai controverselor ideologice din stiinta economica, ei s-au autointitulat postkeynesisti.

Semnificatia termenului de postkeynesism este dubla: pe de o parte, din punct de vedere cronologic, se refera la toti economistii occidentali de orientare conventionala, adepti ai sintezei neoclasice de dupa Keynes, pe de alta parte, din punct de vedere metodologic, se refera la acei economisti occidentali care se considera adepti ai lui Keynes, dar si-au extins aria de cercetare dincolo de problemele de macroanaliza si au apelat la surse de informare mai complexe.

Postkeynesistii recunosc ca paradigma lor economica este insuficient precizata, aflandu-se in proces de formare. Ei sunt mai realisti si sustin ca aria de investigare economica trebuie extinsa atat la domeniul macroeconomic, dar si la cel micro- si mondoeconomic. La nivel macroeconomic sunt preocupati de probleme noi, cum ar fi studierea rolului institutiilor bancare si al marilor corporatii, studierea structurilor sociale, a problemelor repartitiei venitului national, ale inflatiei si cheltuielilor militare. Postkeynesistii considera ca scopul lor este acela de a explica lumea reala, si nu de a face modele abstracte, reafirmandu-si optiunea pentru dirijism. In privinta calitatii informatiei, considera ca numai trecutul poate fi cunoscut, pe cand viitorul este grevat de incertitudine. Ei sustin ca repartitia venitului este determinata de factorii institutionali si politici, distingand doua tipuri de venituri: reziduale (profitul) si contractuale (salariile si renta). Raporturile dintre acestea influenteaza intregul mecanism economic. Dinamica economica, in viziunea postkeynesista, are un caracter ciclic, procesul cresterii economice fiind insotit de dezechilibre.

Postkeynesistii, resping microanaliza neoclasica, bazata pe teoria utilitatii marginale, intrucat este construita pe o temelie nerealista (ipoteza pietei cu concurenta perfecta), sustin ei, si propun revizuirea microanalizei in functie de concurenta imperfecta, cu puternice elemente de monopol si oligopoluri, apeland la metodologia neoricardiana sustinuta de P.Sraffa (1898 - 1983).

Acesta este unul dintre cei mai marcanti reprezentanti ai postkeynesismului si isi expune conceptia sa economica in lucrarea "Productia de marfuri cu ajutorul marfurilor"(1960).

El critica teoria neoclasica a preturilor, bazata pe utilitatea marginala a bunurilor economice, si teoria neoclasica a veniturilor, bazata pe productivitatea marginala a factorilor de productie, datorita elementelor subiective pe care se intemeiaza. Sraffa incearca sa reabiliteze teoria obiectiva a valorii si a preturilor intr-o forma neoricardiana, sustinand ca formarea si explicarea preturilor trebuie sa porneasca de la sfera productiei de bunuri, respectiv de la costurile de productie, si ca nivelul si raporturile dintre preturi depind de tehnologia existenta si de raportul dintre munca si mijloacele de productie folosite.

De asemenea, el sustine ca economiile moderne se caracterizeaza prin existenta monopolurilor, si de aceea "este necesar sa abandonam calea liberei concurente si sa urmam directia opusa: cea a monopolului".

Alti reprezentanti importanti ai postkeynesismului, au fost J.Kregel, A.S.Eichner, A.Barrere, S.Weintraub, A.Angelopoulos, etc. Cu totii si-au adus aportul lor critic si constructiv la dezvoltarea gandirii economice, prin teorii demne de luat in seama, dar a caror valorificare a devenit mai dificila, datorita schimbarilor de directie ale gandirii economice contemporane, ca urmare a puternicei afirmari a neoclasicismului si neoliberalismului in preioada care a urmat prabusirii sistemelor totalitare din fostele tari socialiste.