Modelul dinamicii mondiale si teoria "cresterii zero"

Modelul dinamicii mondiale si teoria "cresterii zero"

La cererea Clubului de la Roma, profesorul american Jay W. Forrester a formulat o prima schita de model global ("Lumea 1") pe care a precizat-o ulterior ("Lumea 2"), in care incearca sa desprinda tendintele mondiale ale cresterii economice in primele sapte decenii ale secolului XX.

Apoi el impreuna cu alti profesori[1] de la Massachussetts Institut of Tehnology (M.I.T.) elaboreaza in anul 1972 lucrarea "The Limits to Growth" ("Lumea 3") considerata primul raport catre Clubul de la Roma.

Autorii analizeaza cinci variabile ale cresterii economice:

1. populatia si dinamica ei;
2. capitalul, respectiv investitiile succesive de capital si procesul dezvoltarii industriei la scara planetara;
3. productia agricola mondiala si alimentatia;
4. consumul de resurse neregenerabile;
5. poluarea mediului natural.

In lucrare se apreciaza ca intre cele cinci variabile ale cresterii economice exista stranse legaturi de interdependenta. Folosind tehnica moderna de calcul, autorii evidentiaza ritmurile cresterii economice la scara mondiala in primele sapte decenii ale secolului XX si tendintele inregistrate de cele cinci variabile.

Concluzia la care ajung este esentialmente pesimista. "Daca tendintele actuale de crestere a populatiei, industrializarii, poluarii, productiei alimentare si tendintele epuizarii resurselor continua neschimbate, limitele cresterii pe aceasta planeta vor fi atinse in decursul urmatorilor o suta de ani".

Concluziile degajate din lucrare se concentreaza pe ideea ca in primele sapte decenii ale secolului XX - a avut loc o crestere exponentiala (prin inmultire) a celor cinci variabile si ca daca tendinta continua, omenirea va declansa in jurul anului 2100 "o prabusire neasteptata si necontrolabila".

Acesta se produce din cauza urmatoarelor imprejurari:

• insuficientei de alimente pentru o populatie care creste mai rapid decat productia agricola (populatia in proportie geometrica, productia agricola in proportie aritmetica. Se regasesc aici idei din teoria lui Robert Thomas Malthus cu privire la populatie);
• insuficientei resurselor (sau cel putin a celor neregenerabile) pentru dezvoltarea pe scara tot mai larga a industriei;
• ruperii echilibrului ecologic determinat de poluarea mediului_ natural ca urmare a industrializarii si a consumului individual.

Solutia propusa in raport consta in strategia 'cresterii zero' (zero growth, teoria zegista). Conform acesteia, pentru prevenirea catastrofei previzibile, trebuie luate masuri ferme de mentinere a echilibrului cresterii si dezvoltarii la scara planetara.

Aceste masuri vizeaza realizarea unui echilibru intre bucla pozitiva si bucla negativa a fiecarei variabile, fara ca aceasta sa insemne stagnare economica.

De exemplu: investitiile suplimentare de capital sa fie egale cu amortismentul capitalului fix in functiune; natalitatea sa fie egala cu mortalitatea astfel ca sporul natural al populatiei sa fie 'zero'; etc. In felul acesta s-ar prezerva resursele, s-ar imbunatati starea mediului ambiant, s-ar evita cercul vicios de tip malthusian si s-ar stabili corelatii corespunzatoare intre numarul populatiei si productia agricola mondiala, etc.

Modelul dinamicii mondiale si teoria 'cresterii zero' contin importante elemente rationale:

• Dezvaluie caracterul devastator al cresterii economice accelerate si necontrolate promovata de tarile avansate in primele sapte decenii ale secolului al XX-lea. Aceasta a dus la risipa de resurse si poluarea crescanda a mediului natural.
• Atrage atentia, in plina perioada de expansiune economica, asupra caracterului restrictiv al resurselor dezvoltarii.

Pe langa aceste merite incontestabile, modelul prezinta si o serie de minusuri:

• Simplificarea excesiva a lumii si a problematicii cresterii economice, prin incercarea de a explica totul cu ajutorul celor cinci variabile;
• Ignorarea diversitatii lumii prin tratarea variabilelor doar la nivel global. Se face abstractie de existenta statelor nationale, de conditiile economico-sociale, geografice specifice, etc.;
• Facand abstractie de progresele din domeniul stiintei si tehnicii, de modificarile de structura, etc., modelul induce concluzii pesimiste, fataliste asupra viitorului;
• Aplicarea masurilor propuse de teoria 'cresterii zero' ar insemna, practic, mentinerea nivelurilor de dezvoltare actuale ale tarilor, a decalajelor, a subdezvoltarii. Din aceasta perspectiva modelul propus nu poate fi, sub nici o forma, acceptat.