Cererea de munca

Activitatile existente si cele care se initiaza in economie genereaza nevoia de munca, care reprezinta volumul total de munca necesar in perioada respectiva pe ansamblul economiei. Nevoia de munca este conditionata de o serie de factori cum sunt: volumul si structura activitatilor economice, nivelul productivitatii muncii, formele de ocupare a fortei de munca si regimul ocupari, etc. In timp, evolutia nevoii de munca depinde in principal de ritmul cresterii economice, dinamica productivitatii muncii, de posibilitatea si eficienta inlocuirii muncii prin alti factori de productie.

Nevoia de munca nu se manifesta insa, in intregime ca cerere pe piata muncii. Ca si in cazul altor bunuri sau servicii, nevoia sau trebuinta in sine pentru ele nu se identifica cu ceea ce economistii numesc cerere de munca. Conditia esentiala pentru ca nevoia de munca sa reprezinte cererea de munca este constituirea ei dupa regulile pietei, salarizarea acesteia.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariata sau cantitatea de servicii ale factorului munca care este dorita si poate fi achizitionata la un anumit pret de catre cei care au nevoie de aceste servicii intr-o anumita perioada de timp determinata. Asadar, si in cazul pietei muncii, cererea poate fi determinata ca o relatie intre cele doua variabile: cantitatea de munca ceruta si pretul sau salariul la care poate fi achizitionata.

In ultima instanta, cererea de munca se exprima in numarul locurilor de munca create in toate sectoarele si ramurile economiei. Ea se manifesta efectiv la nivelul angajatorilor (firmele de toate felurile) care au nevoie si solicita serviciile factorului munca si care apar, pe piata muncii, ca ofertanti de locuri de munca.

Din cele aratate, rezulta ca cererea de munca poate fi abordata atat la nivelul firmei cat si la nivelul pietei. Cererea de munca a pietei rezulta din insumarea cererii de munca a firmelor participante, dupa cum curba cererii de munca a pietei poate fi dedusa din curbele individuale ale cererii de munca. In consecinta, in acest paragraf vom aborda in principal cererea de munca a firmei. In partea finala a capitolului, unde analizam procesele de formare a salariului pe diferitele tipuri de piete, se intelege ca vom opera cu acest concept la nivelul pietelor respective.

Cererea de munca este o cerere derivata: ea deriva din cererea pentru bunurile la a caror producere participa munca in combinatie cu ceilalti factori de productie. Angajatorii achizitioneaza serviciile factorului munca in functie de contributia pe care acest factor o aduce la venitul firmei. Ei solicita si angajeaza forta de munca cand venitul suplimentar pe care il implica decizia de angajare, adica aplica regula cunoscuta care constituie conditia de maximizare a profitului firmei atunci cand aceasta ajusteaza cantitatile utilizate dintr-un factor variabil: Venit marginal = Cost marginal.

Venitul marginal al factorului munca (V_mgL) reprezinta productia suplimentara obtinuta prin cresterea cu o unitate a volumului de munca (un lucrator, o zi de munca sau o ora de munca) exprimata in bani, adica valoarea productiei marginale a muncii, care este produsul dintre productia fizica marginala sau productivitatea marginala a muncii (Q'_L) si pretul unitar al bunului (P), respectiv Q'_L*P. Costul marginal al factorului munca (C_mgL) reprezinta costul unei unitati suplimentare de munca, fiind egal cu pretul acesteia sau salariul platit (S).

Asadar, cunoscand nivelul salariului pe piata muncii, firma poate determina numarul de lucratori pe care ii poate angaja in conditiile maximizarii profitului: V_mgL = C_mgL = S.

Pentru usurarea intelegerii modului de determinare a cererii de munca a firmei vom face apel la un exemplu ipotetic. Presupunem o firma care actioneaza pe o piata cu o concurenta perfecta. Ea poate angaja oricati lucratori doreste si are nevoie pentru un salariu de 120 000 lei ziua de munca. De asemenea, firma produce un singur produs pe care il vinde la pretul pietei de 2 000 lei bucata. Dependenta dintre volumul productiei si numarul de lucratori, precum si celelalte corelatii sunt prezentate in Tabelul 6.1.

Tabelul 6.1 Determinarea cererii de munca a firmei

Dupa cum rezulta din tabel, venitul marginal sau valoarea productiei marginale a muncii creste la inceput, atingand un nivel maxim (180 000) dupa care incepe sa scada. Aceasta evolutie a V_mgL isi are cauza in actiunea legii randamentelor descrescande, potrivit careia productivitatea marginala a muncii scade pe masura ce intr-o activitate se foloseste o cantitate tot mai mare de munca, ceilalti factori de productie ramanand constanti. Dar atata timp cat venitul marginal este mai mare decat costul marginal al factorului munca firma poate angaja forta de munca suplimentara pana cand suma de bani pe care trebuie sa o plateasca ultimului lucrator angajat echivaleaza venitul pe care ea il obtine in urma angajarii lui. In exemplul nostru ipotetic, cererea de munca a firmei este de 8 lucratori unde salariul sau costul marginal al factorului munca, ramas constant la 120 000 lei, este egal cu venitul marginal al acestui factor.

De fapt, curba descrescatoare a valorii productiei marginale a muncii sau a venitului marginal al acestui factor este curba cererii de munca a firmei. Ca oricare curba normala a cererii, curba cererii de munca are panta negativa, evidentiand relatia inversa intre cantitatea de munca ceruta de firma si nivelul salariului platit.

Reprezentata grafic in Figura 6.1, curba cererii de munca ne arata ce cantitate de servicii ale factorului munca poate fi achizitionata de firma in functie de nivelul salariului. Actionand pe o piata cu concurenta perfecta, firma nu poate controla nivelul salariului pe piata muncii. Ea poate in schimb ajusta cantitatea de munca in raport de evolutia venitului marginal,. angajand lucratori pana la punctul in care curba V_mgL intersecteaza linia salariului. Semnificatia punctului de echilibru (E) consta in faptul ca la acest nivel al cererii de munca se realizeaza conditia maximizarii profitului (V_mgL = C_mgL). Suprafata de deasupra punctului de echilibru, unde V_mgL > C_mgL, arata ca la niveluri mai ridicate ale salariului cantitatea de munca ceruta este mai mica, iar suprafata de sub punctul de echilibru, unde V_mgL < C_mgL indica faptul ca pot fi angajati un numar mai mare de lucratori, dar numai la niveluri mai scazute ale salariului.

Prin urmare, daca celelalte conditii raman neschimbate (caeteris paribus), cantitatea de munca ceruta de firme se va reduce pe masura ce pretul (salariul) care trebuie platit pentru a o achizitiona creste, si invers, va fi ceruta o cantitate mai mare de munca daca salariul se reduce. Modificarea in sens invers a cantitatii de munca ceruta la variatia pretului pune in evidenta elasticitatea cererii de munca; ea exprima gradul de sensibilitate a  cantitatii cerute din factorul munca la o schimbare a pretului sau.

Elasticitatea cererii de munca este determinata de patru influente majore, cunoscute si sub denumirea de principiile cererii derivate de munca. Ele sunt in linii generale cele formulate de marele economist britanic Alfred Marshall in "Principles of economies" si constau in urmatoarele:

intrucat cererea de munca este derivata din cererea pentru produsul obtinut ea depinde de natura acesteia. Astfel, cu cat cererea pentru bunul la a carui producere contribuie factorul munca este mai elastica, cu atat cererea de munca este mai elastica;

ponderea costului cu factorul munca (salariul) in costul total al produsului. Daca ponderea salariului este redusa, modificarea pretului muncii (nivelului salariului) va afecta in mica masura costul total al produsului, elasticitatea cererii de munca fiind scazuta, si invers;

substitutia muncii cu alti factori de productie, in principiu cu factorul capital. Cu cat exista posibilitati mai mari de substituire a muncii prin capital (masini, echipamente de productie, etc.), cu atat cererea de munca este mai elastica.

productivitatea marginala descrescanda a muncii, care determina panta negativa a V_mgL, respectiv a cererii de munca a firmei. Cu cat productivitatea marginala a muncii se reduce mai repede o data cu cresterea utilizarii acestui factor, cu atat elasticitatea cererii de munca a firmei este mai scazuta, si invers.

Cunoasterea elasticitatii cererii de munca, are importanta pentru deciziile firmelor privind angajarea si remunerarea muncii. In conditiile unei cereri elastice, o crestere a salariilor poate determina o reducere a ocuparii prin efectul de contractie al cererii de munca. In aceste conditii, este mai dificil pentru posesorii fortei de munca de a obtine cresterea salariului si a-si asigura si locurile de munca.

Cererea de munca a pietei reprezinta cantitatea de munca ceruta de catre toti cei care fac angajari pe piata respectiva, pentru o anumita perioada de timp si la un nivel dat al salariilor. In general, cererea de munca a pietei este mai putin elastica decat cererea de munca a firmei, mai ales atunci cand reactia pretului de piata al produsului este permisa ca urmare a modificarii cantitatii de munca utilizata.

Intr-o perioada de timp, cererea firmelor pentru servicii ale factorului munca poate sa creasca sau poate sa se reduca in functie de evolutia mai multor imprejurari. In aceasta situatie se modifica curba cererii de munca in grafic (deplasarea ei spre dreapta sau spre stanga), ceea ce semnifica faptul ca la un anumit nivel al salariilor pe piata muncii, cantitatea de munca ceruta, creste sau scade.

Principalii factori care determina modificarea cererii de munca sunt: modificarea cererii pentru bunul produs; modificarea pretului produsului rezultat din utilizarea factorului munca; evolutia productivitatii muncii; modificarea pretului factorului de productie (capitalului) care poate substitui munca; anticiparile angajatorilor (firmelor) in legatura cu mersul afacerilor intreprinse, etc.

Modificarea cererii pentru produsul la care participa forta de munca determina modificari si in cererea derivata pentru serviciile acestui factor de productie: cresterea cantitatii cerute din produsul respectiv va determina o crestere a cererii de munca (firmele fac angajari) iar scaderea cererii pe piata produsului duce la reducerea cererii de munca din partea firmelor (acestea procedeaza la concedieri).

Modificarea pretului bunului-produs va afecta de asemenea, cererea de munca, intrucat determina modificarea curbei venitului marginal al factorului munca, care am vazut ca reprezinta curba cererii de munca a firmei. Astfel, in exemplul luat mai inainte, daca pretul produsului creste de la 2 000 lei la 3 000 lei, curba V_mgL se va deplasa la dreapta, determinand angajarea a 10 lucratori. Invers, daca pretul produsului scade de la 2 000 la 1 500 lei, curba cererii de munca se deplaseaza la stanga, permitand angajarea a numai 6 lucratori la nivelul salariului pe piata muncii de 120 000 lei, care presupunem ca ramane nemodificat (pentru a vedea daca ati inteles, reprezentati grafic exemplul ipotetic mentionat).

Evolutia productivitatii muncii determina modificarea cererii de munca, intrucat afecteaza curba productiei fizice marginale si implicit a venitului marginal al acestui factor de productie. Astfel, cresterea productivitatii muncii duce la deplasarea curbei V_mgL spre dreapta si deci a cresterii cererii firmelor pentru serviciile factorului munca. In situatia reducerii productivitatii muncii sensul miscarii curbei cererii de munca este invers, ceea ce inseamna ca firmele nu pot pastra nivelul salariului fara reducerea numarului locurilor de munca.

Modificarea pretului factorului de productie care poate substitui munca. Astfel, in situatia in care munca poate fi substituita prin capital, intre modificarea pretului capitalului si evolutia cererii de munca exista o relatie pozitiva: cresterea pretului capitalului duce la cresterea cererii de munca si invers, scaderea pretului capitalului conduce la reducerea cererii pentru factorul munca.