Partidele politice si principalele curente de gandire economica

PARTIDELE POLITICE SI PRINCIPALELE CURENTE DE GANDIRE ECONOMICA

Viata economica si social-politica a Romaniei interbelice a reprezentat o continuare a dezvoltarii pe baze moderne a tarii nostre, inceputa inca din secolul XIX, in special dupa evenimentele petrecute in 1821, 1848, 1859, 1864 si 1877.

Ca urmare a reformei agrare legiferate in 1921, puterea economica a clasei mosieresti s-a restrans, iar partidul conservator a fost impins pe un plan secundar in viata politica romaneasca. In aceste conditii s-a extins numeric clasa de mijloc (burghezia), consolidandu-se asfel puterea principalului ei partid, partidul national-liberal. Alaturi de acesta, pe scena politica romaneasca, se confruntau si alte formatiuni politice de vocatie democratica, si anume: partidul national din Transilvania (creat in 1869 de Iuliu Maniu), partidul taranist (creat de Ion Mihalache in anul 1918), care vor forma ulterior impreuna partidul national-taranesc (1926), partidul poporului (infiintat in 1918 de generalul Alexandru Averescu) si partidul national (creat in 1910 sub denumirea de partid nationalist-democratic si condus de cunoscutul istoric Nicolae Iorga).

a) Curentul liberal in gandirea economica romaneasca.

Gandirea economica liberala din perioada interbelica exprima, in esenta, interesele marii burghezii industriale si financiare autohtone, preocupata sa-si asigure suprematia economica si politica impotriva concurentei clasei capitaliste mai puternice din alte tari. Ea continua traditia gruparii democratice si radicale a liberalismului din secolul al XIX, fiind preocupata de realizarea unui complex economic national modern si eficient.Principalii reprezentanti ai curentului de gandire economica liberal, in Romania interbelica, au fost: Vintila I.C.Bratianu, C-tin. Bratianu, I.G.Duca, G.Tasca, M. Manoilescu, St.Zeletin, V. Slavescu, Mitita Constantinescu, etc.

Liberalismul din perioada interbelica a preluat de la liberalismul romanesc anterior, urmatoarele trei elemente definitorii: ideea proprietatii private moderne, ca temelie a liberei initiative si a deplinei libertati de miscare a agentilor economici; ideea industrializarii Romaniei si a protejarii ei de concurenta straina; ideea prioritatii intereselor intreprinzatorilor autohtoni si a intereselor nationale, fata de interesele intreprinzatorilor si tarilor straine, sintetizata prin sintagma "prin noi insine", propusa de Vintila I.C.Baratianu inca din 1905 si adoptata ca principiu de politica economica de catre partidul national-liberal.

Pronuntandu-se in apararea acestor principii liberale, G.Tasca aduce ca argument utilitatea lor sociala, faptul ca pe baza lor se poate obtine cantitatea cea mai mare de produse, si respinge atat socialismul, cat si o a treia cale de dezvoltare intre liberalism si socialism.

De asemenea, I.G.Duca concepe organizarea societatii si progresul ei numai pe baza proprietatii private, cu respectarea a patru pricipii:ordine, democratie, nationalism si economie sociala, respingand lupta de clasa si revolutiile, care duc la ruperea echilibrului social, precum si socialismul si taranismul.

Generatiile mai tinere de liberali, din perioada interbelica, au ajuns la concluzia ca doctrina liberala trebuie sa fie in acord cu noile evenimente, astfel incat au propus unele modificari ale acelor principii care dovedisera prea rigide (absolutizarea proprietatii private) sau care erau deja depasite (spre exemplu pasivitatea statului modern in economie).

Principalele inovatii propuse de acesti ganditori, in scopul revigorarii doctrinei economice liberale, se refera la accentuarea rolului statului in sprijinirea procesului de industrializare a tarii si de dezvoltare a intreprinderilor private autohtone, precum si luarea in considerare a unor probleme sociale care au aparut ca urmare a efectelor negative ale economiei de piata (somaj, inegalitati in venituri, etc.).

Inzestrata cu aceste noi contributii, doctrina economica libe-rala a fost denumita neoliberalism, curent reprezentat de gandi-tori importanti ai culturii romanesti, cum ar fi M.Manoilescu si St. Zeletin.

In acest sens, M. Manoilescu considera ca accentul intereselor economice trebuie deplasat dinspre proprietatea privata, care nu trebuie absolutizata, catre stimularea initiativelor agentilor economici particulari, in timp ce St. Zeletin sustine ca esenta neoliberalismului consta in "politica interventionista", respectiv in implicarea mai activa a statului in economie.

b) Curentul taranist in gandirea economica romaneasca

Doctrina taranista exprima optiunile de politica economica ale unor ganditori de formatie democratica, preocupati de soarta agriculturii si clasei taranimii la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, care respingeau ca directii de dezvoltare atat liberalismul, cat si socialismul.

In perioada interbelica, gandirea taranista a devenit doctrina partidului taranesc infiintat de invatatorul argesean Ion Mihalache in 1918, devenit apoi partid national-taranesc in 1926, prin unirea cu partidul national din Transilvania, condus de Iuliu Maniu (1873-1955).

Principalul ideolog al P.N.T. a fost Virgil Madgearu (1887-1940), alaturi de care si-au mai desfasurat activitatea si alti ganditori, cum ar fi: Ion Raducanu, C. Stere, M. Ralea etc.

Elementul definitoriu al doctrinei taraniste, l-a reprezentat importanta preponderenta acordata clasei taranimii, considerate ca o clasa sociala omogena, precum si apararea proprietatii private mici si mijlocii.

In viziunea acestor ganditori, taranimea avea interese specifice, diferite atat de interesele marii burghezii industriale si financiare, reprezentate de liberali, cat si de interesele muncitorimii.

Fiind ostili liberalismului, neoliberalismului si colectivis-mului, taranistii acorda prioritate agriculturii, in cadrul economiei nationale, lasand industria pe plan secundar si subordonand-o agriculturii. In consecinta, ei dezaproba politica de protejare a industriei nationale, pe care o considera "artificiala" ("industria de sera") si se pronunta pentru libera patrundere a marfurilor si capitalurilor straine pe piata romaneasca, apaland la sintagma de "politica a portilor deschise", sinonima cu liberul schimb sau libera concurenta.

Ganditorii taranisti au contestat caracterul capitalist al economiei romanesti din perioada interbelica, neacordand socialismului nici o sansa in tara noastra, contrapunandu-le dezideratul statului taranesc si rolul cooperatiei ca instrument de organizare si emancipare a taranimii.

Cei care s-au aflat la guvernare, in Romania, o perioada mai indelungata de timp in perioada interbelica, au fost liberalii. Astfel, acestia au carmuit tara intre 1914-1919, 1922-1928, si 1933-1937, in timp ce taranistii au condus numai intre 1928-1931, 1932-1933, respectiv in anii de criza economica.

Se poate spune deci, ca politica "prin noi insine" a invins politica "portilor deschise". Partea de capital strain pe ansamblul economiei a scazut de la 36% in 1929, la 21% in 1938, ponderea principala reprezentand-o industria grea (70% in 1929, fata de 40,5% in 1938).

Liberalii au practicat o politica protectionista activa, prin votarea unui numar important de legi cu acest caracter, care au aparat industria nationala. Ca urmare importul de produse industriale a scazut in permanenta intre 1920 si 1938, iar industrializarea a cunoscut un ritm accelerat, printre cele mai ridicate din Europa.