Polilogism si intelegere

Unii adepti ai ideilor marxiste si rasiste interpreteaza doctrinele epistemologice ale partidelor din care fac parte intr-un mod deosebit. Ei se arata gata sa admita ca structura logica a mintii este uniforma pentru toate rasele, natiunile si clasele. Marxismul sau rasismul, afirma ei, n-au avut niciodata intentia sa nege acest fapt incontestabil. Ceea ce afirmau aceste doctrine in realitate [p.87] este ca intelegerea istorica, empatia estetica si judecatile de valoare sunt conditionate de originea omului. Este evident ca aceasta interpretare nu poate fi sustinuta pe baza scrierilor datorate campionilor polilogismului. Insa ea trebuie analizata ca doctrina de sine statatoare.

Este inutil sa subliniem din nou faptul ca judecatile de valoare ale unui om si alegerea de catre el a anumitor teluri reflecta trasaturile sale fizice innascute, precum si toate vicisitudinile vietii pe care a trait-o. [15] Dar recunoasterea acestui fapt este cu totul altceva decat credinta ca mostenirea rasiala sau afilierea de clasa determina, in ultima instanta, judecatile de valoare si alegerea scopurilor. Discrepantele fundamentale in materie de viziune asupra lumii si modele comportamentale nu corespund diferentelor de rasa, nationalitate, sau afilierii de clasa.

Este greu de imaginat o mai mare divergenta in materie de judecati de valoare decat cea existenta intre asceti si cei ce aspira sa se bucure de viata lipsiti de griji. Un abis de netrecut separa pe calugarii si calugaritele evlaviosi de restul omenirii. Insa au existat persoane dedicate idealurilor ascetice printre toate rasele, natiunile, clasele si castele. Unii dintre ei erau fiii si fiicele regilor si ale aristocratiei instarite, altii erau cersetori. Sf. Francisc, Sfanta Clara si cei ce-i urmau pe ei cu ardoare erau originari din Italia, o tara ai carei locuitori nu pot fi socotiti indiferenti la bunurile lumesti. Puritanismul a fost anglo-saxon, dar tot anglo-saxona a fost si lascivitatea britanicilor in vremea Tudorilor, Stuartilor si a Casei de Hanovra. Cel mai proeminent adept al ascetismului din secolul al XIX-lea a fost contele Lev Tolstoi, un membru instarit al aristocratiei ruse destrabalate. Tolstoi vedea culmea filozofiei pe care a combatut-o in Sonata Kreutzer a lui Beethoven, o capodopera a fiului unor parinti extrem de saraci.

La fel stau lucrurile si cu valorile estetice. Toate rasele si natiunile au cunoscut atat arta clasica, cat si cea romantica. In ciuda propagandei lor alimentate cu ardoare, marxistii n-au izbutit sa produca o arta sau o literatura specific proletara. Scriitorii, pictorii si muzicienii "proletari" n-au creat stiluri noi si n-au consacrat noi valori estetice. Pe ei nu-i caracterizeaza decat tendinta de a numi tot ce detesta "burghez" si tot ce le este pe plac "proletar".

Intelegerea istorica, atat a istoricului de profesie cat si a omului care actioneaza, reflecta intotdeauna personalitatea autorului sau. [16] Insa, daca istoricul si politicianul sunt sincer animati de dorinta de a discerne adevarul, ei nu se vor lasa nicicand amagiti de prejudecati partizane, presupunand ca sunt [p.88] capabili si nu inepti. Nu este important daca un istoric sau un politician considera interventia unui anumit factor benefica sau daunatoare. Ei nu pot culege nici un avantaj de pe urma subestimarii sau supraestimarii relevantei vreunuia dintre factorii care intervin. Numai pseudo-istoricii nechemati isi imagineaza ca distorsionand faptele isi slujesc cauza.

Aceasta nu este mai putin adevarat cu privire la intelegerea de care face uz omul de stat. La ce i-ar servi unui campion al protestantismului intelegerea deformata a imenselor puteri si prestigiu ale catolicismului, sau liberalului o intelegere inadecvata a relevantei ideilor socialiste? Pentru a izbuti, politicianul trebuie sa vada lucrurile asa cum sunt; cel ce se lasa prada dorintelor sale pioase va da cu siguranta gres. Judecatile de relevanta difera de judecatile de valoare, prin aceea ca urmaresc estimarea unor stari de lucruri independente de dorintele autorului. Ele sunt colorate de personalitatea autorului si, de aceea, nu pot fi nicicand unanim acceptate de toata lumea. In acest punct, insa, trebuie din nou sa ridicam problema: ce avantaj ar putea culege o rasa sau o clasa de pe urma unei distorsionari "ideologice" a intelegerii?

Dupa cum am aratat deja, discrepantele serioase pe care le intalnim in domeniul studiilor istorice sunt rezultatul diferentelor de vederi existente in domeniile stiintelor nonistorice si nu intre diverse moduri de intelegere.

Astazi, multi istorici si scriitori sunt patrunsi de dogma marxista, dupa care realizarea planurilor socialiste este atat inevitabila, cat si binele suprem, iar miscarii muncitoresti ii este incredintata misiunea istorica de a aduce la indeplinire aceasta sarcina, printr-o rasturnare violenta a sistemului capitalist. Pornind de la aceasta premisa, ei considera de la sine inteles faptul ca partidele de "stanga", ale celor alesi, trebuie sa recurga la acte de violenta si la crime in urmarirea politicilor lor. O revolutie nu se poate consuma prin metode pasnice. Pentru ei nu merita sa se intarzie asupra unor nimicuri, cum ar fi macelarirea celor patru fiice ale tarului, a lui Leon Trotky, a zeci de mii de burghezi rusi si asa mai departe. "Nu poti face omleta fara sa spargi oua"; de ce sa se mai mentioneze explicit ouale sparte? Insa, desigur, altfel stau lucrurile in caz ca vreunul din cei asaltati indrazneste sa se apere sau chiar sa riposteze. Putini sunt cei ce mentioneaza actele de sabotaj, distrugere si violenta comise de grevisti. Insa toti autorii trateaza pe larg tentativele companiilor de a-si proteja proprietatile si vietile clientilor si salariatilor lor impotriva unor asemenea atacuri salbatice.

Astfel de discrepante nu se datoreaza nici judecatilor de valoare, nici diferentelor de intelegere. Ele sunt rezultatul existentei unei teorii antagonice [p.89] ale evolutiei economice si istorice. Daca venirea socialismului este inevitabila si nu poate fi realizata decat prin metode revolutionare, crimele comise de "progresisti" sunt incidente minore, lipsite de orice semnificatie. Insa autoapararea si contraatacurile "reactionarilor" , care pot sa intarzie victoria finala a socialismului, sunt de cea mai mare importanta. Ele sunt evenimente remarcabile, in vreme ce actele revolutionare nu sunt decat simple elemente de rutina.