Tintirea cursului de schimb

Tintirea cursului de schimb

Tintirea unui anumit nivel al cursului de schimb este o strategie de politica monetara utilizata pentru evitarea deprecierii sau aprecierii excesive a monedei nationale in perioade de iesiri sau intrari masive de valuta. Intr-devar, atat deprecierea, cat si aprecierea puternica a monedei nationale au o serie de efecte negative asupra economiei, pe care autoritatile incearca sa le evite.

Astfel, principalele consecinte negative ale deprecierii sunt urmatoarele:

a) deprecierea este adesea semnalul unei politici monetare laxe;

b) deoarece anticipatiile privind preturile sunt legate de cursul de schimb, deprecierea alimenteaza anticipatii inflationiste, ceea ce ingreuneaza sarcinile politicii monetare;

c) repercutarea rapida a variatiilor cursului valutar asupra preturilor interne limiteaza ajustarea preturilor relative ;

d) in cazul in care expunerea in valuta a bancilor comerciale este mare, deprecierea poate pune in pericol stabilitatea sistemului bancar

La randul sau, aprecierea monedei nationale este adesea indezirabila, deoarece:

a) creaza probleme exportatorilor;

b) stimuleaza investitiile pe termen scurt si, deci, cresterea veniturilor, ceea ce alimenteaza inflatia.

In cadrul acestei strategii, obiectivul politicii monetare este mentinerea cursului de schimb al monedei nationale fata de o alta moneda sau fata de un "cos" de monede. Fixitatea cursului de schimb poate fi obtinuta de catre banca centrala prin vanzarea-cumpararea de valuta pe piata valutara, asfel incat sa se atinga nivelul-tinta al cursului valutar.

Exemple de aplicare a unei asemenea strategii sunt oferite de conduita tuturor bancilor centrale din tarile aflate in "sistemul etalon aur-monede" (Gold Standard), care poate fi considerat un caz particular de fixitate a cursului de schimb. Dupa cum am aratat, in acest sistem, cursurile sunt definite in functie de "paritatile metalice", iar mentinerea cursurilor de piata in jurul acestor cursuri oficiale este realizata de mecanismul automat al "punctelor aurului". Cu toate avantajele acestui regim, dupa 1971, cand a avut loc devalorizarea dolarului si instituirea cursului flotant al marcii vest-germane, tarile lumii au abandonat treptat cursurile fixe.

La ora actuala, un exemplu de adoptare a strategiei de tintire a cursului de schimb este China, care urmareste mentinerea unui curs fix a yuanului fata de un "cos" de monede straine (Conventional pegged arrangement).

In Romania, aceasta strategie a fost aplicata, in combinatie cu controlul agregatelor monetare, in perioda 1997-2005.

Un caz particular de fixitate a cursului de schimb este regimul numit "Consiliu Monetar" (Currency Board). In acest caz extrem, banca centrala leaga in mod absolut moneda sa nationala de o alta moneda, in general de dolarul SUA sau de o alta moneda considerata stabila. Banca centrala emite o unitate de moneda nationala numai in masura in care in rezervele sale valutare intra cantitatea corespunzatoare din moneda straina folosita ca ancora. Ca urmare, ea nu are nici o posibilitate de a duce o politica monetara autonoma, adaptata la nevoile economiei nationale.

Aceasta solutie are avantajul ca permite "importarea" credibilitatii  monedei straine folosite drept "ancora", iar, ca urmare, este folosita mai ales dupa perioadele de hiperinflatie. In prezent, regimul numit "Currency Board" se practica in Hong-Kong si Bulgaria. In 2002, in urma unei crize monetare, Argentina a abandonat aceasta strategie

Exemplele mentionate arata ca, in calitate de strategie de politica monetara, tintirea cursului de schimb prezinta o serie de dezavantaje, dintre care cele mai importante sunt urmatoarele:

a) rezervele valutare limitate fac ca aceasta strategie sa nu poate fi sustinuta in conditii de socuri negative, care lovesc adesea tarile in curs de dezvoltare;

b) fixitatea cursului de schimb reduce capacitatea de ajustare a economiei la socurile reale;

c) fixitatea cursului incurajeaza efectuarea de tranzactii in valuta si, deci, "dolarizarea" si "eurizarea" economiei;

d) cresterea rapida a volumului lichiditatilor, determinata de intrarile masive de valuta, incurajeaza bancile sa diminueze calitatea creditelor pe care le acorda, provocind o crestere nesustenabila a activelor acestora, ceea ce afecteaza stabilitatea sistemului bancar;

e) cursul valutar nu este un indicator al politicii monetare, ci un "pret", care, ca orice pret, trebuie sa se formeze prin actiunea fortelor fundamentale ale pietei (valutare), nu sa rezulte din considerentele si scopurile autoritatilor.

In definitiv, prin adopatarea acestei strategii, banca centrala renunta, de fapt, la independenta politicii sale monetare.

Dupa cum am mai mentionat, stiinta economica moderna demonstreaza ca in economiile contemporane exista ceea ce se numeste "triunghiul (triada) incompatibilitatilor" . Acest concept exprima faptul ca, din motive obiective, nu pot exista in acelasi timp:

a) politica monetara autonoma;

b) curs fix;

c) libertatea miscarilor de capital.

In aceste conditii, unele tari au renuntat la autonomia policii monetare, constituind o uniune monetara (de exemplu, UEM), iar alte tari - carora aceasta solutie nu le este accesibila - au renuntat la fixitatea cursului de schimb si, deci, la strategia de politica monetara aferenta.