Libertatea - conceptul de libertate

Filozofii si avocatii s-au ostenit mult cautand definitia conceptului de libertate. Cu greu s-ar putea sustine ca stradaniile lor au fost incununate de succes.

Conceptul de libertate are sens numai in masura in care se refera la relatii interumane. Exista autori care au istorisit povesti despre o asa-zisa libertate naturala, originara, de care omul s-ar fi bucurat intr-o fabuloasa stare de natura, care ar fi precedat stabilirea relatiilor sociale. Insa asemenea indivizi sau familii, care cutreierau pamantul auto-suficienti din punct de vedere mental si economic, nu erau liberi decat pana cand intalneau in drumul lor pe cineva mai puternic. In conditiile nemiloase ale competitiei biologice, cel puternic avea intotdeauna dreptate, iar cel mai slab nu avea decat sansa supunerii neconditionate. Cu siguranta omul primitiv nu s-a nascut liber.

Numai in cadrul unui sistem social i se poate atribui un sens termenului de libertate. Ca termen praxeologic, libertatea se refera la sfera in care individul care actioneaza are posibilitatea de a alege intre diverse moduri de actiune. Omul este liber in masura in care i se permite sa aleaga obiective si mijloacele care urmeaza a fi intrebuintate pentru atingerea acelor obiective. Libertatea omului este rigid limitata, atat de legile naturii cat si de cele ale praxeologiei. El nu poate atinge obiective care sunt mutual incompatibile. Daca alege gratificari care produc anumite efecte asupra [p.280] functionarii trupului si mintii sale, el trebuie sa suporte aceste consecinte. Ar fi nepotrivit sa spunem ca omul este lipsit de libertate pentru ca nu se poate bucura de placerile provocate de intrebuintarea anumitor droguri fara a fi afectat de rezultatele lor inevitabile, considerate indeobste extrem de indezirabile. Cu toate ca lucrul acesta este acceptat in general de catre toate persoanele dezirabile, nu exista o asemenea unanimitate si in ce priveste aprecierea legilor praxeologiei.

Omul nu se poate bucura atat de avantajele cooperarii sociale bazate pe principiul diviziunii muncii in cadrul societatii cat si de licentele comportamentale menite sa dezintegreze societatea. El trebuie sa aleaga intre respectarea anumitor reguli care fac cu putinta viata in cadrul societatii si saracia si insecuritatea unei "vieti periculoase", de conflict perpetuu intre persoanele independente. Legea aceasta, care determina urmarile oricarei actiuni umane, nu este mai putin rigida decat legile fizicii.

Insa exista o diferenta importanta intre sechelele nesocotirii legilor naturii si cele ale nesocotirii legilor praxeologiei. De buna seama, ambele categorii de legi lucreaza prin ele insele, fara a fi nevoie de aplicarea lor de catre om. Insa efectele alegerii lor de catre un individ difera. Omul care consuma otrava nu-si face rau decat sie-si. Insa omul care opteaza pentru recursul la furt tulbura intreaga ordine sociala. In vreme ce doar el singur beneficiaza de castigul pe termen scurt cules de pe urma actiunilor sale, efectele lor dezastruoase pe termen lung sunt daunatoare pentru toti. Fapta sa este o crima, deoarece are efecte daunatoare asupra semenilor sai. Daca societatea n-ar stavili asemenea comportamente, ele s-ar generaliza rapid, punand capat cooperarii sociale si tuturor avantajelor pe care le furnizeaza aceasta tuturor.

Pentru a institui si a prezerva cooperarea sociala sunt necesare masuri care sa impiedice persoanele asociale de a comite acte care ar submina toate realizarile acumulate de om, in ridicarea sa progresiva deasupra nivelului Neanderthal. Pentru a prezerva starea de lucruri in care exista protectie a individului impotriva tiraniei nelimitate a semenilor sai mai puternici si mai inteligenti este necesara o institutie care sa descurajeze toate elementele antisociale. Pacea -- absenta luptelor perpetue ale tuturor impotriva tuturor -- nu poate fi asigurata decat prin instituirea unui sistem in care puterea de a recurge la actiuni violente este monopolizata de catre un aparat social al constrangerii si coercitiei, iar aplicarea acestei puteri in fiecare caz individual este reglementata printr-un set de reguli -- legile elaborate de om, care sunt distincte atat de legile naturii cat si de cele ale praxeologiei. Principalul instrument al unui sistem social consta in functionarea unui astfel de aparat, numit indeobste stat. [p.281]

Conceptele de libertate si de servitute n-au sens decat prin raportare la modul de functionare al statului. A spune ca o persoana nu este libera pentru ca, daca doreste sa ramana in viata, puterea ei de a alege intre a bea apa si a bea cianura de potasiu este restrictionata de natura, ar fi cat se poate de impropriu si de inducator in eroare. Nu ar fi mai putin inacceptabil sa se spuna despre un om ca este lipsit de libertate deoarece legea impune sanctiuni asupra dorintei sale de a ucide un alt om si deoarece politia si tribunalele penale le aplica. In masura in care statul -- aparatul social de constrangere si opresiune -- isi limiteaza exercitiul violentei si al amenintarii cu violenta la suprimarea si prevenirea actiunilor antisociale, prevaleaza ceea ce se poate numi in mod rezonabil si inteligibil libertate. Interzisa este doar conduita care este menita sa dezintegreze cooperarea sociala si civilizatia, aruncand astfel intreaga populatie indarat, catre conditiile din vremea cand homo sapiens isi facea aparitia din existenta pur animalica a stramosilor sai nonumani. Felul acesta de coercitie nu restrange semnificativ posibilitatea de a alege a omului. Chiar daca n-ar exista nici un guvern care sa aplice legile elaborate de om, individul nu s-ar putea bucura in acelasi timp atat de avantajele ce decurg din existenta cooperarii sociale cat si de placerea de a da frau liber instinctelor sale agresive de animal rapace.

In economia de piata, in cadrul organizarii sociale de tip laissez-faire, exista o sfera in care individul este liber sa aleaga intre diverse moduri de actiune, fara a fi amenintat cu pedepse. Pe de alta parte, daca guvernul face mai mult decat sa protejeze indivizii impotriva agresiunilor violente si frauduloase venite din partea persoanelor anti-sociale, el reduce sfera libertatii individuale de actiune dincolo de gradul in care aceasta este limitata de legitatea praxeologica. Astfel, putem defini libertatea ca fiind acea stare de lucruri in care posibilitatea individului de a alege dupa cum doreste nu este constransa de violenta guvernamentala dincolo de limitele pe care i le impune oricum legitatea praxeologica.

Aceasta este semnificatia libertatii atunci cand ea este definita drept conditia individului in cadrul economiei de piata. Individul este liber, in sensul ca legile si statul nu-l silesc sa renunte la autonomie si autodeterminare mai mult decat o fac inevitabil legile praxeologice. El nu renunta decat la libertatea animalica de a trai fara a acorda nici un fel de consideratie existentei altor specimene din specia pe care o reprezinta. Rolul aparatului social de constrangere si coercitie este de a-i sili pe indivizii a caror rautate, lipsa de prevedere sau inferioritate mentala ii impiedica sa realizeze ca permitandu-si acte care distrug societatea isi dauneaza atat lor insile cat si tuturor celorlalte fiinte umane, sa evite asemenea acte. [p.282]

Din acest punct de vedere este necesar sa ne oprim la intrebarea frecvent formulata daca serviciul militar obligatoriu si prelevarea de impozite reprezinta restrictii ale libertatii. Daca principiile economiei de piata ar fi recunoscute de toti oamenii, din intreaga lume, atunci nu ar mai exista nici un motiv pentru a purta razboaie si statele ar putea sa-si duca fiecare viata netulburate, in pace. [16] Insa date fiind conditiile din epoca noastra, o tara libera este permanent amenintata de schemele agresive ale autocratiilor totalitare. Daca doreste sa-si pastreze libertatea, ea trebuie sa fie pregatita sa-si apere independenta. Daca guvernul unei tari libere il forteaza pe fiecare cetatean sa-si aduca deplina cooperare la atingerea obiectivului sau -- de a respinge agresorii -- si sileste pe fiecare cetatean apt din punct de vedere fizic sa se inroleze in fortele armate, el nu impune prin aceasta individului datorii care depasesc sarcinile dictate de legile praxeologiei. Intr-o lume plina de agresori si inrobitori necrutatori, pacifismul integral si neconditionat este sinonim cu cedarea neconditionata in fata opresorului cel mai lipsit de scrupule. Cel ce doreste sa ramana liber trebuie sa lupte pana la moarte impotriva celor ce doresc sa-i suprime libertatea. Deoarece tentativele de a rezista izolate ale fiecarui individ sunt sortite esecului, singura solutie eficace este organizarea rezistentei de catre aparatul guvernamental. Sarcina esentiala a guvernului este de a apara sistemul social, nu doar impotriva gangsterilor interni, ci si impotriva inamicilor externi. In epoca noastra cel ce se opune inarmarii si serviciului militar obligatoriu este, poate fara sa-si dea seama, complicele moral al celor ce urmaresc inrobirea tuturor.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

Mentinerea unui aparat guvernamental alcatuit din tribunale, ofiteri de politie, puscarii si forte armate, presupune cheltuieli considerabile. Prelevarea de impozite pentru aceste scopuri este pe deplin compatibila cu libertatea de care se bucura individul intr-o economie libera de piata. Spunand aceasta este de la sine inteles ca nu justificam metodele de impozitare confiscatoare si discriminatoare, practicate astazi de catre statele autointitulate progresiste. Este necesar sa subliniem acest lucru, deoarece in epoca noastra de interventionism si "progres" constant catre totalitarism, guvernele isi intrebuinteaza puterea de a preleva taxe in scopul distrugerii economiei de piata.

Fiecare pas pe care-l face un guvern dincolo de indeplinirea functiilor sale esentiale, de protectie a functionarii nestanjenite a economiei de piata impotriva agresiunilor, fie acestea interne sau venite din partea unor raufacatori externi, este un pas facut inainte pe drumul ce duce direct spre sistemul totalitarist in care nu mai exista libertate deloc.

Libertatea si autonomia sunt conditiile de care se bucura omul intr-o societate contractuala. Cooperarea sociala in cadrul unui sistem bazat pe proprietatea privata asupra factorilor de productie inseamna ca in cadrul pietei [p.283] individul nu are a se supune si a asculta de nici un stapanitor. In masura in care ofera anumite lucruri si-i serveste pe altii, el o face de buna voie, pentru a fi recompensat si servit la randul sau de catre beneficiarii serviciilor sale. El se angajeaza in schimburi de bunuri si servicii, fara a depune munca fortata si fara a plati tribut. Sigur ca el nu este independent. El depinde de ceilalti membri ai societatii. Insa dependenta aceasta este mutuala. Cumparatorul depinde de vanzator iar vanzatorul de cumparator.

Principala preocupare a multor scriitori din secolele al XIX-lea si XX a fost de a deforma si distorsiona aceasta stare evidenta de lucruri. Muncitorii, spuneau ei, se afla la cheremul patronilor lor. Desigur, este adevarat ca patronul are dreptul sa-si concedieze salariatul. Insa daca intrebuinteaza acest drept pentru a-si satisface capriciile el isi submineaza propriile interese. A disponibiliza un om mai destoinic si a angaja in locul lui unul mai putin eficient este in propriul sau dezavantaj. Piata nu impiedica direct pe nimeni sa provoace neplaceri concetatenilor sai; ea nu face decat sa penalizeze o asemenea conduita. Proprietarul de magazin este liber sa se comporte grosolan cu clientii sai, presupunand ca este gata sa suporte consecintele. Consumatorii sunt liberi sa boicoteze un furnizor, daca sunt dispusi sa-si asume costurile ce decurg din aceasta. Ceea ce il imboldeste pe fiecare om sa-si dea toata silinta in a-si servi semenii pe piata, estompandu-i tendintele innascute catre samavolnicie si rautate, nu sunt constrangerea si coercitia venite din partea jandarmilor, calailor si tribunalelor penale, ci interesul propriu. Membrul unei societati contractuale este liber deoarece nu-i serveste pe altii decat servindu-se pe sine. Singura constrangere exercitata asupra lui este cea provocata de fenomenul natural inevitabil al raritatii. In rest, el este liber in cuprinsul pietei.

Nu exista nici un fel de libertate si autonomie, altele decat acelea pe care le permite piata. Intr-o societate hegemonica de tip totalitarist singura libertate care ii este lasata individului, deoarece nu-i poate fi uzurpata, este libertatea de a se sinucide.

Statul, aparatul social al coercitiei si al constrangerii, este inevitabil o institutie hegemonica. Daca aparatul guvernamental ar fi in masura sa-si extinda puterea ad libitum, el ar putea aboli economia de piata, substituind-o cu socialismul totalitarist integral. Pentru a evita aceasta, este necesar sa se limiteze puterea aparatului guvernamental. Aceasta este sarcina constitutiilor, declaratiilor drepturilor omului si a legilor. Aceasta este semnificatia tuturor luptelor pentru libertate pe care le-au purtat oamenii.

Detractorii libertatii au dreptate in sensul acesta, atunci cand numesc libertatea o valoare "burgheza" si le reproseaza drepturilor ce garanteaza libertatea faptului ca sunt negative. In raport cu statul si aparatul guvernamental, libertatea inseamna constrangeri impuse asupra exercitiului puterii politienesti.

N-ar fi fost necesar sa insistam asupra acestui fapt evident [p.284] daca adeptii abolirii libertatii nu ar fi generat in mod deliberat o confuzie semantica. Ei si-au dat seama ca nu aveau nici o sansa de victorie intr-o lupta deschisa si sincera pentru cauza servitutii si a restrangerii libertatii. Notiunile de libertate si autonomie se bucurau de un asemenea prestigiu incat nici o propaganda nu era in stare sa le clatine popularitatea. In regiunea de inflorire a civilizatiei occidentale libertatea era considerata bunul cel mai de pret din vremuri imemoriale. Ceea ce i-a asigurat Occidentului eminenta a fost tocmai preocuparea lui pentru libertate, un ideal social strain de popoarele orientale. Filozofia sociala a Occidentului este, in esenta, o filozofie a libertatii. Individualismul "neinduplecat" este emblema civilizatiei noastre. Nici un atac fatis asupra libertatii individuale nu avea vreo sansa de succes.

In consecinta, adeptii totalitarismului au adoptat alta tactica. Ei au rasturnat intelesul cuvintelor. Ei numesc libertate adevarata sau autentica situatia indivizilor in cadrul unui sistem in care singurul lor drept este de a asculta de ordine. In Statele Unite ei se autointituleaza liberali adevarati, pentru ca lucreaza la instituirea unei astfel de ordini sociale. Ei numesc metodele rusesti de guvernare dictatoriala "democratie". Ei numesc metodele sindicale de exercitare a violentei si a coercitiei "democratie industriala". Ei numesc libertate a presei o stare de lucruri in care doar statul are libertatea de a publica ziare si carti. Ei definesc libertatea ca fiind posibilitatea de a face lucrurile "indreptatite" si, bineinteles, isi rezerva lor insile sarcina de a determina ce este indreptatit si ce nu. In ochii lor omnipotenta statului inseamna deplina libertate. Adevaratul inteles al luptei lor pentru libertate este eliberarea puterii politienesti de toate constrangerile.

Economia de piata, afirma acesti pretinsi liberali, ii ofera libertate doar clasei parazitare a exploatatorilor, adica burgheziei. Ticalosii din care e alcatuita aceasta se bucura de libertate numai pentru a inrobi masele. Salariatul nu este liber; el trebuie sa trudeasca pentru beneficiul exclusiv al stapanilor sai, patronii. Capitalistii isi insusesc ceea ce ar trebui, conform drepturilor inalienabile ale omului, sa apartina muncitorului. In regim socialist muncitorul se va bucura de libertate si de demnitate umana, deoarece va inceta de a fi sclavul capitalistului. Socialismul inseamna emanciparea omului de rand si libertate pentru toti. Mai mult, el inseamna avutie pentru toti.

Doctrinele acestea au putut sa triumfe deoarece ele n-au avut de intampinat critici rationale judicioase. Anumiti economisti au inregistrat succese stralucite in ce priveste demascarea erorilor crase si a contradictiilor care le strabat. Insa publicul larg ignora rezultatele teoriei economice. Argumentele avansate [p.285] de politicienii si scriitorii de rand impotriva socialismului sunt fie naive, fie irelevante. Este inutil sa insistam asupra unui presupus drept "natural" al oamenilor de a detine proprietate atunci cand altii afirma ca dreptul "natural" de capatai este egalitatea veniturilor. Asemenea dispute nu pot fi niciodata solutionate. Criticarea aspectelor nonesentiale, accesorii ale socialismului este lipsita de eficacitate. Socialismul nu poate fi respins prin atacarea pozitiilor socialiste care privesc religia, casatoria, controlul natalitatii sau arta. Mai grav, cu privire la aceste chestiuni criticii socialismului s-au situat adesea pe pozitii eronate.

In ciuda acestor deficiente serioase ale aparatorilor libertatii economice, inselarea in permanenta a tuturor in legatura cu principalele caracteristici ale socialismului s-a dovedit imposibila. Cei mai fanatici planificatori au fost siliti sa admita ca proiectele lor presupun abolirea multor libertati de care se bucura oamenii in regimul capitalist de "plutodemocratie". Stransi cu usa, ei au apelat la un nou subterfugiu. Libertatea care urmeaza sa fie abolita, insista ei, nu este decat falsa libertate "economica" a capitalistilor, care-i dauneaza omului de rand. In afara "sferei economice" nu numai ca libertatea va fi in intregime prezervata, ci ea va fi chiar considerabil extinsa. In ultima vreme, sloganul cel mai popular al adeptilor guvernului totalitarist si al rusificarii tuturor tarilor a devenit "planificarea pentru libertate".

Eroarea implicata in acest argument provine din distinctia factice intre doua sfere ale vietii si ale actiunii umane, sfera "economica" si cea "noneconomica", care sunt astfel complet separate una de alta. In aceasta privinta nu este necesar sa adaugam nimic la ceea ce s-a spus deja in precedentele parti ale acestei lucrari. Insa exista un alt aspect pe care trebuie sa-l subliniem.

Libertatea, asa cum le-a fost data oamenilor din tarile democratice care alcatuiesc civilizatia occidentala sa se bucure de ea pe vremea triumfului vechiului liberalism, nu a fost un produs al constitutiilor, al declaratiilor de drepturi ale omului, al legilor si al statutelor. Asemenea documente nu urmareau decat protejarea libertatii si a autonomiei, care erau ferm instructurate in modul de functionare al economiei de piata, impotriva stirbirilor pe care i le-ar fi putut aduce functionarii de stat. Nici un guvern si nici o lege de drept civil nu poate garanta si genera libertate, altfel decat prin sustinerea si apararea institutiilor fundamentale ale economiei de piata. Guvernarea inseamna intotdeauna coercitie si constrangere, fiind in mod necesar opusa libertatii. Aparatul guvernamental este un garant al libertatii si este compatibil cu aceasta numai daca sfera sa de actiune este adecvat limitata la prezervarea a ceea ce se numeste libertatea economica. Acolo unde nu exista economie de piata, cele mai bine intentionate stipulatii constitutionale si legale raman litera moarta.

Libertatea omului in regim capitalist este un efect al competitiei. [p.286] Muncitorul nu depinde de bunul plac al unui patron. Daca patronul sau il elibereaza din functie, el isi gaseste un alt patron. [17] Consumatorul nu este la bunul plac al vanzatorului. El este liber sa-si ofere patronajul unui alt magazin, daca gaseste de cuviinta. Nimeni nu trebuie sa sarute mana altora sau sa se teama de pierderea favorurilor lor. Relatiile interpersonale sunt relatii de afaceri. Schimbul de bunuri si servicii este mutual; a vinde sau a cumpara nu este o favoare, ci o tranzactie dictata de egoismul ambelor parti.

Este adevarat ca, in calitatea sa de producator, orice om depinde, fie direct - ca in cazul antreprenorului -, fie indirect - ca in cazul salariatului -, de cererile consumatorilor. Totusi, dependenta aceasta de suprematia consumatorilor nu este nelimitata. Daca o persoana are motive serioase sa sfideze suveranitatea consumatorilor, ea poate incerca sa o faca. Exista in cadrul pietei un drept foarte substantial si foarte efectiv de a rezista opresiunii. Nimeni nu este fortat sa investeasca in industria producatoare de bauturi alcoolice sau sa lucreze intr-o fabrica de armament daca are obiectiuni de constiinta impotriva acestor activitati. El poate fi nevoit sa plateasca un pret pentru convingerile sale; nu exista in lumea aceasta obiective a caror atingere sa fie gratuita. Insa alegerea intre un avantaj material si ceea ce considera individul ca este chemarea datoriei este lasata in seama propriei sale puteri de decizie. Intr-o economie de piata individul singur este arbitrul suprem al chestiunilor ce privesc satisfactia sa. [18]

Societatea capitalista nu are alte mijloace de a constrange pe cineva sa-si schimbe ocupatia sau locul de munca decat recompensarea celor ce asculta de dorintele consumatorilor cu venituri mai mari. Tocmai acesta este tipul de presiune pe care multi il considera insuportabil si spera sa-l vada abolit in societatea socialista. Ei sunt prea obtuzi pentru a realiza ca singura alternativa este de a incredinta autoritatilor intreaga putere de a determina in ce ramura si in ce loc trebuie sa lucreze fiecare om. [p.287]

Omul nu este mai putin liber in calitatea sa de consumator. El singur decide ce este mai important si ce este mai putin important pentru sine. El isi cheltuieste banii conform optiunilor propriei sale vointe.

Substituirea economiei de piata cu planificarea economica anuleaza orice libertate, nelasandu-i individului decat dreptul de a asculta. Autoritatea directoare a tuturor chestiunilor economice controleaza toate aspectele vietii si activitatilor omului. Ea este unicul patron. Orice munca devine munca fortata, deoarece angajatul trebuie sa accepte ceea ce seful binevoieste sa-i ofere. Tarul economic determina ce si cat de mult poate consuma fiecare consumator. In nici un sector al vietii umane nu este lasata vreo decizie la latitudinea judecatilor de valoare ale individului. Autoritatea ii da sarcini precise, il formeaza profesional pentru slujba sa si il intrebuinteaza in locul si in felul pe care le considera oportune.

Indata ce dispare libertatea economica pe care o acorda economia de piata membrilor sai, toate libertatile politice si declaratiile de drepturi ale omului devin caduce. Drepturile de habeas corpus si cel la proces cu jurati sunt niste vorbe goale daca, sub pretextul considerentelor de eficienta economica, autoritatea are puterea deplina de a trimite orice cetatean ii displace in regiunea arctica sau intr-un desert si de a-i prescrie acolo "munca grea" pe viata. Libertatea presei este o simpla iluzie daca autoritatea controleaza toate tiparnitele si fabricile de hartie. Si acelasi lucru se poate spune despre toate celelalte drepturi ale omului.

Omul este liber in masura in care isi calauzeste viata conform propriilor sale planuri. Un om a carui soarta este determinata de planurile unei autoritati superioare, care este depozitara exclusiva a dreptului de a planifica, nu este liber in sensul in care a fost utilizat si inteles termenul acesta de "libertate" de catre toata lumea, pana cand revolutia semantica a zilelor noastre a provocat amestecarea limbilor.