CEREREA CONSUMATORILOR - starea de echilibru a unei pietei, taxe la consumator

CEREREA CONSUMATORILOR

Cererea consumatorilor este exprimarea valorica a bumurilor si serviciilor de care ei au nevoie. Cererea delimitata in raport cu obiectivitatea si oportunitatea consumului se numeste cerere globala.

Cererea solvabila este o delimitare a cererii in functie de puterea financiara a cumparatorilor de a plati pretul bunurilor si a serviciilor. De fapt curba cererii consumatorilor exprima cantitatea cumparata a unui bun ca fiind o functie descrescatoare cu pretul bunului respectiv.

Acceptarea sumei de plata a unui bun deriva din comportamentul general al consumatorului care maximizeaza utilitatea sa in conditiile veniturilor limitate, a preturilor celorlalte bunuri si servicii, a condisiilor de creditare, a publicitatii, etc.

Functia cererii consumatorului "j" pentru un bun dat "i" este:

X_i^j = γ_i(p),|V|,|K|,||)+ε_i

unde:

X_i^j este cantitatea ceruta de consumatorul j din bunul i;

Pi este pretul bunului de consum i;

|P| este vectorul preturilor celorlalte produse pe care consumatorul are intentia sa le achizitioneze |P|=(P₁,P₂,..,P_n)

|V| este vectorul veniturilor consumatorului j, componentele sale fiind resursele care contribuie la acumularea venitului sau.

|K| este vectorul creditelor la care are acces consumatorul j.

este vectorul pronational ale carui componente sunt diferite de la un produs la altul.

ε_i este influenta cumulata a celorlalti factori de mai mica importanta.

Consumatorii determina cererea lor comparand satisfactia achizitionarii unei cantitati mai mari sau mai mici a unui bun cu pretul cu care fiecare va plati achizitia. Notam cu x cererea unui consumator pentru care este dispus sa plateasca cel mai mult suma maxima V(x). Este evident ca functia V(x), care poate fi numita plata acceptata , este crescatoare si ca V(0)=0. Derivata sa V'(x)=V'm(x) evident pozitiva este plata marginala si semnifica suma pe care consumatorul este dispus sa o plateasca pentru un supliment de o unitate a bunului in cauza.

Daca presupunem un fenomen normal de saturatie progresiva a nevoilor consumatorilor, atunci V'm(x)<0, ceea ce semnifica descresterea functiei V_m(x).

Consumatorul plateste fiecare unitate din bunul respectiv la pretul pietei - p, astfel ca cheltuiala sa este p*x. Diferenta dintre ceea ce el este dispus sa plateasca si ceea ce plateste efectiv este economia obtinuta de consumator pe piata al carui pret este p. Notam aceasta econimie cu S, unde: S= V(x) - p*x;

Economia respectiva micsoreaza in termeni valorici ceea ce piata in cauza aduce in plus (un supliment) consumatorului.

Consumatorul determina cererea pentru bunul de consum in chestiune maximizand surplusul pe care piata respectiva il ofera. El alege cererea sa x>0 care rezulta din rezolvarea ecuatiei ds/dx=0, adica v'(x)-p=0, daca p<v'(0) si alege x=0 daca p<=v'(0).

In concluzie, consumatorul alege sa plateasca cantitatea bunului de consum pentru care plata marginala Vm(x) este egala cu pretul pietii, adica Vm(x) = p.

Consumatorul decide sa creasca cererea si x daca plata marginala Vm(x) devine din superioara pretului (V'(0)>p), egala cu acesta (Vm(x)=p). In caz contrar (Vm(x)<p) consumatorul decide sa reduca cererea sa pana la cantitatea x care restabileste echilibrul (Vm(x)=p).

Daca pretul pietei ajunge la un nivel ridicat, superior lui V_m(0), consumatorul se abtine de a mai cumpara bunul de consum considerat. In aceste conditii se deduce o expresie a cantitatii bunului cerut de consumator ca o functie de pret, definita prin:

V_m^-1(x),p<V_m(0)

X^d(p)=

0,p>=V_m(0)

unde X^d(p) reprezinta cererea consumatorului exprimata ca functie de pret.

V_m(0) este valoarea prag a pretului la care consumatorul se abtinea de a-si manifesta cererea. Atunci cand pretul este inferior acestui prag, cererea este o functie descrescatoare cu pretul (am presupus V_m(x)<0 si deci: dX^d(p)/dp<0. Curba cererii marcheaza linia de granita dintre ceea ce este posibil pentru combinatia pret-cantitate (V(x)=p*x) si ceea ce nu este posibil - catre dreapta de linia curbei.

Deplasarea pe curba cererii

Fig..Curba cererii si modificarea ei.

M₀,M₁,M₂ - modificarii la nivelul pretului

C', C''- modificarii la nivelul resurselor (venitului consumatorului).

In functie de raportul dintre veniturile consumatorilor si nivelul preturilor bunurilor si serviciilor, curba cererii se poate apropia de origine cand consumatorii au venituri mici (pot cumpara la aceleasi preturi cantitati mai mici) sau se poate departa de origine, catre dreapta, cand consumatorii au venituri mai mari (pot cumpara la aceleasi preturi cantitati mai mari).

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

In concluzie, daca pretul pietei este notat pe ordonata si cantitatea cererii in abscisa, atunci functia cererii se identifica cu curba platii acceptate marginal. (fig)

Aria partii gri din fig.este egala cu economia consumatorului pe care acesta o realizeaza pe piata al carei pret este p.

Respectiva economie apare ca un surplus obtinut de consumator datorita pretului la care el cumpara efectiv.

Deci, daca p<V'(0)=V_m(0), economia consumului va fi:

ρ= v(x^d(p))-p*x^d(p)=

Fig. 4 Functia cererii si economia obtinuta de consumator.

Fig. 4 Functia cererii si economia obtinuta de consumator.

Cand p<v'(0),v'(x)=p si x=x^d(p)

Presupunem i,i=1,m consumatori pentru care notam cu x_i^d(p) functia cererii fiecaruia. Functia cererii totale X^d(p) reprezinta totalul cererilor consumatorilor in functie de pretul pietei.

In figura 5 este reprezentata functia cererii totale si functiile cererilor individuale prentu cazul m=3 intreprinderi. Aria partii gri reprezinta econimia totala a consumatorilor care rezulta ca suma a surplusurilor realizate pe piata de fiecare dintre consumatori atunci cand pretul este egal cu  p

P

(deasupra axei orizontale = cererea totala - si dedesubtul ei - si cererile individuale)

Fig 5 Reprezentarea functiei cererii totale

Sensibilitatea cererii totale la variatia pretului pietei poate fi masurata utilizand notiunea de elasticitate. Elasticitatea cererii in raport cu pretul pietei este raportul dintre variatia relativa a cererii si variatia relativa a pretului, atunci cand pretul creste si deci elasticitatea este negativa. Daca notam cu E^d(p) elasticitatea cererii totale, vom avea:

Daca notam incasarile cu R= px^d(p) si daca luam in considerare functia inversa, adica          p =f(x^d), atunci incasarea marginala va fi:

si in final:  .

Concluzia pe care o putem desprinde analizand aceasta expresie este cu dubla tinta.

Pentru o cerere x^d(p) data si pentru o elasticitate a cererii E^d(p)>1, o mica scadere a pretului conduce la o incasare marginala pozitiva ceea ce semnifica o crestere a incasarii totale R(x^d(p)). Aceasta crestere a incasarii totale s-a obtinut printr-o crestere mai mult decat proportionala a cererii x^d(p).

In acest caz, spunem ca cererea este elastica in raport de stimulentul pret si ca urmare o scadere a pretului este promitatoare pentru ofertant, care se asteapta la o crestere importanta a cererii si la o sporire a veniturilor incasate.

Pentru E^d(p)>1, la o cerere x^d(p) data si pentru o mica scadere a pretului se obtine o incasare marginala negativa care semnifica o scadere a incasarii totale R(x^d(p)). In acest caz , cererea este neelastica si o scadere a pretului nu stimuleaza in suficienta masura cresterea cererii pentru a-i determina pe ofertanti sa adopte strategia de micsorare a pretului in speranta crelterii cererii. Cazul E^d(p)>1 pentru o cerere x^d(p) data ne conduce la concluzia unei incasari marginale nule, care semnifica o incasare totala stationara. Deci, scazand pretul pentru a stimula cresterea cererii, ofertantii constata o crestere proportionala a cererii care nu justifica decizia acestora de a stimula cerera prin scaderea pretului.

Astfel o piata de asigurare reprezinta firesc prevederea unor despagubiri in cau de sinistru si prima de asigurarenu este altceva decat pretul bunului contingent.

1. Starea de echilibru a unei pietei

in cazul concurentei perfecte

Teoria microeconomica asociaza notiunii de concurenta perfecta caracterul anonim si impersonal al pietii: un mare numar de intreprinderi si de consumatori si un pret unic care rezulta din confruntarea ansamblului de oferte cu ansamblul cererilor. Cu alte cuvinte pretul unui bun nu se modifica prein prezenta sau absenta de pe piata a unui ofertant sau a unui consumator.

Mai precis, se vorbeste de concurenta perfecta pe o piata daca sunt verificate patru ipoteze:

1)     Omogenitatea produsului

Bunurile sau factorii de productie sunt riguros identice, indiferent cine este vanzatorul acestora. Cumparatorii sunt complet indiferenti de identitatea vanzatorilor.

2)     Atomicitatea:

Pe piata concurentei perfecte cumparatorii si vanzatorii sunt atat de numerosi, incat ei pot fi comparati cu atomii intr-un corp. Prezenta simultana a unui numar suficient de mare de agenti face ca importanta individuala a fiecaruia sa fie neglijabila in sensul in sensul ca nici unul nu poate obtine conditii diferite de sle celorlalti. Nici unul dintre ei nu poate constribui prin propriile decizii la modificarea semnificativa a pretului stabilit pe o astfel de piata.

Nici un vanzator nu are puterea sa modifice pretul prin modificarea oricat de semnificativa a cantitatii vandute. De asemenea, nici un cumparator nu este in masura sa modificepretul sau conditiile de pe piata daca decide sa-si reduca sau sassporeasca cantitatea cumparata.

3)     Libera intrare pe piata

Concurenta perfecta presupune ca fiecare producator sau cumparator este liber sa intre sau sa iasa de pe piata. Daca o intreprindere doreste sa produca un bun si sa intre cu el pe o piata, ea este libera sa o faca fara nici o piedica sai obstacol institutional. De asemenea, ea poate sa se retraga oricand de pe o piata daca aceasta a devenit mai putin rentabila.

4)     Transparenta

Pe piata conscurentei perfecte vanzatorii si cumparatorii sunt perfect infirmati de conditiile si preturile la care se efectueaza tranzactiile.

3. Echilibrul pietei

Echilibrul pietei este definit de intersectia curbei ofertei totale a cererii totale si corespunde unui pret p*. La acest pret cantitatile ofertelor sunt egale cu cantitatile cererilor.

In fig. 6 Y* = Y^S(p*) = X^d(p*)

Starea de echilibru rezulta in urma unui proces de ajustare progresiva: ori de cate ori pretul pietei este inferior pretului p* (ca punctul A din figura), cererea totala este superioara ofertei totale. In aceasta situatie managementul ofertantilor va decide ridicarea pretului de vanzare si apropierea lui de pretul de echilibru p*. Invers, ori de cate ori pretul pietei depaseste pretul de echilibru p* (ca punctul B din figura) oferta totala este excedentara cererii totale. In aceasta situatie, anumite intreprinderi nu au reusit sa vanda cantitatile oferite fiind nevoite sa initieze programe de reducere a pretului care sa conduca la nivelul p*

Acest rationament simplu conduce la situatia in care pretul p* si cantitate schimbului Y* reprezinta parametrii starii de echilibru. In starea echilibru a pietei, cererile consumatorilor si ofertele producatorilor se suprapun cantitativ si nici o forta nu modifica mai departe modalitatile in care se realizeaza schimbul. Echilibrul pietei astfel definit poate sa fie modificat atunci cand se schimba pozitiile curbelor ofertei totale sau cererii totale.

De exemplu, atunci cand consumatorii doresc sa exploateze avantajele oferite de nivelul pretului, sau cand gusturile lor sau veniturile lor se modifica, sau pentru ca preturile altor bunuri raportate la bunul in cauza sunt mai ridicate , se produce o modificare de comportament ce corespunde unei cresteri a sumei de plata acceptata de consumatori , deplasand mai sus curba cererii totale (fig. 7). Aceasta revigorare a cererii consumatorilor, care muta punctul de echilibru din A in B conduce la cresterea cantitatii totale schimbate pe piata care trece din Y₀* in Y₁* in ۞ si simultan, la ridicarea pretului care trece din P₀* in P₁*.

Fig. 7. Modificarea echilibrului pietei prin deplasarea curbei cererii totale.

In fig. (8) se prezinta cazul deplasarii curbei ofertei totale. Deplasarea se efectueaza catre dreapta daca oferta creste si catre stanga in caz contrar.

Presupunem ca intreprinderile ofertante doresc sa ofere pietei cantitati mai mari ale unui bun pentru acelasi nivel de pret. Hotararea lor este motivata de reducerea costurilor de productie sau de scaderea preturilor materiei prime sau de progresul tehnologiei introduse.

In fig. 8 se arata ca echilibrul pietei trece de la A la C.

Cantitatea totata tranzactionata creste de la Y₀* la Y₁*, Y₁*>Y₀* dar aici pretul de echilibru se reduce de la P₀* la P₁*, P₁*<P₀*.

Curbele cererii si ale ofertei totale pot sa se deplaseze in urma unor decizii de politica economica ca de exemplu:

1.4. Taxe la consumator

Realizarea echilibrului pe o piata face posibila evaluare consecintelor instaurarii unei taxe la consumator de tipul TVA. (sau mai general, o modificare a unei proportii din aceasta taxa).

In fig 9 pretul fara taxe este in ordonata, iar curbele cererii D0 si ofertei S, ambele totale pe o piata si simplificate la forma de dreapta sunt reprezentate cu valorile dinaintea instaurarii taxei.

Fig. 9 Modificarea echilibrului pietei prin introducerea taxei la consumator.

Ecuatiile cererii si ofertei din aceasta reprezentare sunt:

X^d=a-bp;

Y^s=-c+dp;

Unde: a,b,c,d sunt parametrii pozitivi.

Pretul de echilibru P0, inainte de instaurarea taxei, definit prin egalitatea ofertei totale cu cererea totala, este : P₀*=(a+c)/(b+d).

Dupa instaurarea taxei unitare V pe bunul de consum in cauza, pretul platit de consumator este: P+V unde P este pretul fara taxe.

Dupa instaurarea taxei, cererea totala a consumatorilor, pentru un pret fara taxe notat P si cu P+V=pretul cu taxa, se deplaseaza pentru pretul cu taxa in pozitia D1 careia ii corespunde ecuatia: X^d=a-n(v+p); a-bv-bp₁=-c+p₁d; p₁= (a+c-bv)/(b+d)

Instaurarea taxei conduce la scaderea pretului fara taxe de la P0 la P1 si la reducerea cantitatii tranzactionate de la Y0 la Y1. Scaderea pretului fara taxe nu compenseaza decat partial efectul taxei asupra pretului bunului de consum, acesta crescand de la P0 la P. ۞

Cresterea pretului la consum P-P0 si scaderea pretului fara taxe P0-P1 depinde de coeficientii b si d sau mai precis de raportul lor. Daca b/d este mare, taxarea conduce la o usoara crestere a pretului bunului de consum si la o mai mare scadere a pretului fara taxe.

Interpretarea acestei situatii este usor de realizat folosing fig. 9. Atunci cand raportul b/d este mare, panta curbei cererii totale este mare in raport cu aceea a curbei ofertei totale. Cu alte cuvinte P-P0 este mic in raport de P0-P1. Invers, atunci cand b/d este mic, taxarea cauzeaza o crestere mai insemnata a pretului bunului de consum si o usoara scadere a pretului fara taxe.

Fara a mai face supozitia liniaritatii functiilor cererii si a ofertei totale se poate verifica ca o crestere a proportiei taxei conduce la o reducere a pretului fara taxe care este cu atat mai mare cu cat cresterea taxelor cuprinse in pret este mai mare si cu atat mai mic cu cat raportul de elasticitate Ed/Es este mai mare. ۞

Aceste relatii arata ca atunci cind cererea consumatorilor este foarte elastica in raport cu stimulentul pret (Ed este mare in valoarea absoluta) si oferta intreprinderilor este putin elastica (Es mica), atunci cresterea taxei se face in detrimentul intreprinderilor care vad pretul fara taxe (pretul de productie) redus sensibil atunci cand pretul cuprinzand taxe se schimba putin.

Situatia inversa se produce atunci cand Ed este mic in valoare absoluta si Es este mare si cand consumatorii sunt penalizati. Sunt posibile si variante intermediare in care greutatea cresterii taxei apasa intr-un mod mai echilibrat fie asupra consumatorilor, fie asupra intreprinderilor.