Inflatia pe glob - inflatia in tarile dezvoltate

INFLATIA PE GLOB

1 Evolutia inflatiei

INFLATIA IN TARILE DEZVOLTATE

Experientele economice si sociale ale tarilor dezvoltate raman in teoria si practica inflatiei cele ce reprezinta, in opinia generala, fenomene tipice. In acest capitol vom releva evolutiile contemporane ale procesului inflationist. Cresterea preturilor de consum se afla in ultimul deceniu intr-o continua scadere. La sfarsitul anului 1992 pe ansamblul tarilor dezvoltate cresterea anuala a preturilor de consum a atins 3,25%, nivelul cel mai scazut dupa anii '60. Acest fapt este aratat in tabelul ce oglideste evolutia preturilor de consum in aceste tari (tabelul II.1).

Tabelul II.1        Cresterea preturilor de consum in tarile dezvoltate (variatia anuala in %)

Sursa: Banque des Reglements Internationaux. Rapport annuel, Bale, 14 juin 1993

Ritmurile in care se manifesta inflatia in tarile dezvoltate evidentiaza o diminuare continua, o stabilitate linistitoare. Dar, nu trebuie sa uitam ca o crestere de 3% anual inseamna o sporire a preturilor de 20 ori intr-un secol. Inflatia taratoare ce se manifesta in tarile dezvoltate este insotita de o continua persistenta a dezechilibrelor si deficitelor bugetare, care mentin presiunile inflationiste si care imprima economiei efectul lor daunator. Gradul de indatorare a administratiei publice exprimat in raport cu PIB devine semnificativ pentru dezechilibrele bugetare prin faptul ca este atotcuprinzator (pentru marea majoritate a tarilor) si ca are in termenul scurt de 3 ani evolutii majore asa cum este aratat in tabelul II.

Tabelul II.2     Gradele de indatorare a administratiei publice (in % in PIB)

Sursa: Banque des Reglements Internationaux. Rapport annuel, Bale, 14 juin 1993

Astfel, problemele echilibrului bugetar al deficitelor neacoperite continua sa fie in toate tarile dezvoltate una din cauzele esentiale si tipice ale continuitatii procesului inflationist. Din anul 1994, economia mondiala a cunoscut o evolutie favorabila. Produsul intern brut a crescut pe plan mondial mai repede decat in anii anteriori. Cresterea economica s-a caracterizat prin durabilitate, in conditiile unor castiguri dezinflationiste progresive. Pentru cele mai multe economii nationale, sursele cresterii au fost in principal inovatia si tehnologiile noi aplicate in sectoare de varf cu efecte de propagare importante la nivel mondial. Sfarsitul de secol reprezinta momentul globalizarii economiei de piata, a carei viabilitate este confirmata prin caracterul sanatos al cresterii economice realizate in conditii de echilibru macroeconomic. Comertul international s-a intensificat in ritmuri superioare cresterii productiei. Inflatia a continuat sa scada in majoritatea tarilor, situandu-se la niveluri extrem de joase, ca urmare a politicilor monetare si fiscale aplicate, dar si a reducerii preturilor energiei si materiilor prime pe piata internationala.

In 1997, pe ansamblul tarilor industrializate s-a inregistrat o rata medie a cresterii economice de circa 3%. In SUA dupa 5 ani de evolutie favorabila, cresterea economica s-a accelerat in 1997. Produsul intern brut a crescut cu 3,8% comparativ cu 2,8% in anul precedent. Principalul factor de sustinere a cresterii a fost intensificarea cererii interne, din partea populatiei ca urmare a cresterii gradului de utilizare a fortei de munca si a salariilor reale. Trebuie subliniat faptul ca rezultatele economice pozitive au fost obtinute in contextul unei politici macroeconomice prudente si ca in ultimii ani SUA a inregistrat o reducere constanta a deficitelor bugetare, pana la echilibrarea bugetului federal in 1997.

In Japonia, expansiunea din 1996 a facut loc unei pierderi accentuate de ritm. Cresterea de numai 0,8% din PIB, mai mult decat modesta, comparativ cu cea de 3,5% din anul 1996 s-a realizat pe seama componentei externe a cererii, in timp ce consumul intern a fost afectat de o politica fiscala restrictiva.

Produsul intern brut al tarilor din grupul G7 a crescut cu 2,8%, dar cu diferente notabile de la o tara la alta. Ritmul de crestere economica s-a accelerat in tarile Uniunii Europene, de la 1,7% in 1996 la 2,6% in 1997. Cresterea a fost diferentiata pe tari: Regatul Unit 3,4% (2,3% in 1996), Germania 2,4% (1,4%), Franta 2,3% (1,5%), Italia 1,3% (0,7%). Aceasta s-a datorat in principal cresterii cererii interne si, intr-o masura mai restransa, cererii externe, ca urmare si a deprecierii monedelor nationale in raport cu dolarul.

Balanta contului curent a SUA a inregistrat o noua deteriorare in 1997, deficitul reprezentand 2,1% din PIB, comparativ cu 1,9% in anul precedent. Principala contributie la aceasta evolutie a avut-o deficitul balantei comerciale, care a crescut la circa 200 milioane dolari, in contextul unei cresteri a importurilor cu circa 25%.

Japonia a inregistrat o majorare a excedentului balantei contului curent in 1997, dupa evolutia descendenta a acestuia din ultimii trei ani (97 miliarde USD in 1997, fata de 66 miliarde USD excedent in 1996). Ponderea excedentului contului curent in PIB a crescut de la 1,4% in 1996 la 2,2% in 1997. Cauzele principale le-au reprezentat, pe de o parte, cresterea cererii din partea principalilor parteneri comerciali, iar pe de alta parte, evolutia slaba a cererii interne.

Balanta contului curent a fost echilibrata pe ansamblu, deficitele inregistrate de unele dintre aceste tari (in principal SUA, dar si de Germania, Canada, Austria, Grecia, Portugalia, Australia, s.a.) fiind compensate de excedentele Japoniei, Uniunii Europene in ansamblu, Elvetiei, Norvegiei.

Pe ansamblul Uniunii Europene, excedentul balantei contului curent a marcat a patra crestere anuala consecutiva, ajungand la circa 125 miliarde dolari. Cresterea s-a datorat evolutiei mai lente a cererii interne, comparativ cu dinamica acesteia pe pietele principalilor parteneri comerciali. Germania a inregistrat un nou deficit in 1997 (de un miliard dolari), reprezentand mai putin de 0,1% din PIB, de proportii mai mici decat in anul precedent (0,6%), solduri deficitare inregistrand de asemenea Austria si Grecia. Excedentul contului curent al Frantei a crescut puternic, la 40 miliarde USD (reprezentand 2,9% din PIB, fata de 1,3% in 1996), cel al Italiei a scazut usor, la 37 miliarde USD (3,2% din PIB in 1997), iar Regatul Unit a inregistrat un excedent de 7 miliarde USD (0,6% din PIB), fata de un usor deficit in anul precedent.

Rata inflatiei a continuat sa se reduca in tarile membre ale OCDE (Organizatia de Cooperare si Dezvoltare Economica), ajungand in 1997 la un nivel mediu de 3,8%, fata de 5,3% in 1996 si 5,8% in 1995. Presiunile inflationiste s-au datorat si aprecierii dolarului in cursul anului 1997, care a contribuit la reducerea preturilor energiei (cu circa 6%) si a materiilor prime (cu circa 3,7%), exprimate in dolari pe piata internationala. In SUA, rata inflatiei a fost de 2,3%, in Japonia de 1,7%, iar in Uniunea Europeana de 1,9%. Cele mai performante tari ale UE au din acest punct de vedere Suedia, cu o rata a inflatiei de 0,9% (fata de 0,8% in 1996), Franta 1,2% (2%), Finlanda 1,2% (0,6%), Austria 1,3% (1,9%), Belgia 1,6% (2,1%), Italia 1,7% (3,9%), Germania 1,8% (1,5%). Cu exceptia Danemarcei (2,2%), Portugaliei (2,2%), Regatului Unit (2,8%) si Greciei (5,4%), tarile UE au inregistrat in 1997 rate ale inflatiei mai mici de 2%, convergenta realizandu-se in vederea trecerii, incepand cu anul 1999 la Uniunea Economica si Monetara.

Politica monetara nu a suferit modificari importante in majoritatea tarilor. In tarile dezvoltate, principalul obiectiv a fost mentinerea sub control a inflatiei si asigurarea pe aceasta cale a unei cresteri economice durabile, obiectiv realizat cu relativ succes in cursul anului 1997. Ratele dobanzii au prezentat o mai mare stabilitate decat in alti ani. In SUA s-a inregistrat o usoara crestere a nivelului dobanzilor in prima parte a anului, ca urmare a deciziei FED de a evita riscul unei recrudescente a inflatiei; in Germania, Bundesbank a adoptat de asemenea, masura majorarii ratei dobanzilor, in luna octombrie 1997, din aceleasi considerente. Si SUA si Germania au prezentat o evolutie asemanatoare, crescand in prima parte a anului si reducandu-se ulterior; in Japonia, dobanzile pe termen lung au scazut in 1997, ajungand in luna septembrie la 2%. In Italia, Spania si Portugalia, nivelul dobanzilor a fost ridicat pentru a tine sub control inflatia.

Politicile bugetare au urmarit in 1997 cu prioritate insanatosirea situatiei finantelor publice. Pe ansamblul tarilor membre ale OCDE soldul deficitar al bugetelor nationale a reprezentat 1,1% din PIB. Tarile Uniunii Europene au adoptat in ultimii ani masuri ferme in vederea indeplinirii criteriilor de aderare la Uniunea Economica si Monetara Europeana, inclusiv in planul reducerii deficitului bugetar, care a reprezentat in 1997 2,8% din PIB, comparativ cu 4,3% in anul precedent. Datoria publica a tarilor UE a reprezentat in 1997 circa 74% din PIB, nivel apropiat de cel din anul precedent. Excedente bugetare au inregistrat un numar restrans de tari, intre care Canada, Norvegia, Danemarca.

Cooperarea internationala a continuat sa se dezvolte. Un studiu recent al OCDE apreciaza ca "suntem in pragul unei noi ere mondiale", unde toate tarile au sanse de a deveni actori activi intr-o economie din ce in ce mai mondializata, ca urmare a increderii generale in economia de piata si a dezvoltarii unei noi tehnologii care faciliteaza schimburile de marfuri si de capitaluri.

EVOLUTIA INFLATIEI IN TARILE IN TRANZITIE

Toate tarile aflate in tranzitie spre o economie de piata au cunoscut in ultimul deceniu niveluri ridicate ale inflatiei. Desi cauzele acestui fenomen difera de la caz la caz (fiind greu de tras concluzii cu caracter general), se poate realiza o clasificare subregionala. Astfel, tarile balcanice, cele din grupul Visegrad si tarile baltice au atins niveluri relativ moderate ale inflatiei inca din 1994, in timp ce statele membre ale CSI continua sa se confrunte cu diferite variatii ale procentajului inflatiei anuale (tabelul II.3).

In anul 1995 cea mai scazuta inflatie se afla in Republica Ceha (inflatie medie anuala de 10 procente), Slovacia (11%) si Slovenia (15%). Romania, cu o inflatie medie masurata prin preturi de consum de 32,3%, intra in urmatorul grup de tari, avand performante comparabile cu Ungaria (29%), si Polonia (27%).

Statele membre ale CSI cunosc in continuare rate ale inflatiei exprimate prin trei cifre, desi si in acest grup se contureaza doua subgrupuri distincte: tari in care inflatia se afla pe o panta descendenta (Rusia, Ucraina, Moldova) si tari in care inflatia continua sa creasca (Belarus, Gruzia, Armenia, Azerbaidjan).

Ansamblul acestor evolutii atesta progrese semnificative in depasirea crizei structurale de proportii pe care conducerea planificat centralizata a indus-o in aceste tari. Rezultatele cele mai bune au fost obtinute de tarile care au inceput mai timpuriu procesul de reforma si l-au continuat cu consecventa. In tarile in care, intr-o etapa sau alta, a fost redus efortul de restructurare din considerente (declarate) de ordin social, rezultatele au fost modeste si chiar s-au inregistrat deteriorari in privinta unor indicatori economici.

Din tabel se remarca faptul ca tarile cele mai avansate in procesul de reforma au depasit momentul de varf al inflatiei relativ rapid, in 1992-1993. Romania a depasit varful procesului inflationist abia in 1994, deci cu o intarziere de unul-doi ani fata de tarile mentionate, intarziere care a costat tara noastra foarte mult in termeni de ajutor extern - intrucat exista un fel de 'prima' pe care comunitatea financiara internationala o aloca primelor tari dintr-o anumita zona geografica care se inscriu pe linia unor politici macroeconomice credibile.

Dintre tarile central si est-europene, Ungaria, Polonia si Cehoslovacia au beneficiat din plin de aceasta asistenta externa, la un nivel la care tarile care au inceput mai tarziu reforma (Romania, Slovenia, Estonia) nu pot spera sa il mai primeasca, oricat de impresionante ar fi performantele lor ulterioare.

Intarzierea relativa cu care a fost stapanita inflatia in cazul Romaniei are o serie de explicatii conjuncturale, cum ar fi: caracterul gradual al liberalizarii preturilor, o structura rigida si greu adaptabila a aparatului productiv, necunoasterea unor procese inflationiste de proportii. Cu exceptia generatiilor mai varstnice, se poate spune ca majoritatea romanilor nu cunoscusera in mod direct urmarile procesului inflationist, in comparatie cu Polonia sau Iugoslavia, unde tocmai avusesera loc ultimele procese hiperinflationiste, in 1989-1990, unde populatia capatase o aversiune deosebita fata de acest fenomen (tabelul II.4).

Tabelul II.3    Evolutia inflatiei intr-o serie de tari in tranzitie (procente)

Nivel mediu an curent fata de curent mediu an anterior

Sursa: Buletine lunare si anuale ale Bancilor Centrale din tarile respective, publicatii FMI

Chiar in Ungaria, amintirea marii hiperinflatii din 1945-1946 era inca suficient de vie, datorita caracterului devastator al acestui fenomen (cauzata, in special, de distrugerea a 40% din capacitatea de productie a Ungariei si de plata datoriilor de razboi, in cele douasprezece luni de hiperinflatie, preturile au crescut de 3,81 x 10²⁷ ori, cu o rata medie lunara de 19800%).

Tabelul II.4                   Hiperinflatii in foste economii centralizate

Sursa: Jeffrey Sachs, Felipe Larrain - Macroeconomics in the Global Economy, Prentice-Hall, 1993, pag.730

In Romania anului 1990, foarte putine persoane cunosteau faptul ca detinerea mai multor bancnote nu este echivalenta cu cresterea puterii de cumparare, datorita erodarii acestora - o crestere mai accentuata a preturilor fata de cea a veniturilor si a dobanzilor.

Astfel, ceea ce incepuse(debutase) ca o necesitate, inflatia corectiva, destinata restabilirii echilibrelor sectoriale, s-a transformat repede intr-un motiv pentru lipsa de restructurare si de performanta in anumite sectoare ale economiei reale, degenerand intr-o inflatie de fond.

Indiferent care ar fi cauzele pentru care fenomenul inflationist a fost stapanit cu intarziere in Romania, se remarca totusi performanta deosebita ca in decursul a numai doi ani (1994-1995), inflatia sa fie adusa la niveluri comparabile cu cea din tari care au declansat mai devreme procesul de reforma (Ungaria, Polonia). Chiar daca acest lucru este o performanta, nu este totusi suficienta, deoarece standardele aderarii la Uniunea Europeana impun mentinerea si chiar inaspirirea politicilor macroeconomice, pentru a permite convergenta cu criteriile acesteia. In materie de sanse privind integrarea europeana, va trebui ca rezultatele economice neconvingatoare ale anilor 1990-1993 sa fie compensate de performante in continua imbunatatire in perioada urmatoare. Se poate spune ca daca unora dintre tarile cu reforme incepute mai devreme le sunt trecute cu vederea anumite erori in conducerea reformei economice in prezent, datorita performantelor lor anterioare, Romaniei nu i se acorda acelasi statut de catre comunitatea financiara internationala. Iar indicatorul cel mai important in judecarea performantelor unei economii este, alaturi de cresterea economica, evolutia ratei inflatiei.

Daca doreste sa-si mentina statutul de partener de dialog credibil, Romania nu-si poate permite o evolutie a ratei inflatiei oscilanta, asa cum a fost cazul Bulgariei, unde dupa o scadere a inflatiei in 1993 a urmat cresterea acesteia in 1994, apoi o noua reducere in 1995 urmata de o crestere de proportii in urmatorii doi ani. Asemenea comportamente ale ratei inflatiei indica existenta in economie a unor grave dezechilibre structurale, iar scaderea inflatiei nu este sustenabila daca nu este insotita de restructurari credibile in sfera economiei reale, a pietii muncii, a balantei de plati, etc.

In 1997, in tarile Europei Centrale si de Est cresterea economica a fost moderata - 2,8%, de fapt cu mult mai scazuta fata de anul 1996, 4,1% - si s-a realizat pe fondul reducerii ratei inflatiei. Produsul intern brut a crescut cu circa 2,7%. Cresteri mai importante s-au inregistrat in Belarus 10%, Polonia 6,9%, Slovacia 6,5%, Croatia 6,5%, Ungaria 4%, Slovenia 3,8% cu exceptia Albaniei (-7%), Bulgariei (-6,9%), Romaniei (-6,6%) si Ucrainei (-3,2%) unde au avut loc reduceri ale acestuia. Rusia a inregistrat pentru prima data in ultimii ani, o crestere a PIB (cu 0,8%), ca si celelalte tari din spatiul fost sovietic unde ratele de crestere s-au situat intre 5% Lituania si 9% Estonia, exceptie facand Ucraina, Republica Moldova, Tadjikistan si Turkmenistan, care au inregistrat noi scaderi.

Factorii care sustin cresterea economica raman diferiti. Se pare ca acum se manifesta un echilibru intre factorii interni (cererea interna, in primul rand consumul particular; cererea de investitii) si factorii externi (cererea externa, ajutata cu masuri de stimulare a exporturilor). Se intalnesc si situatii diferite: in Ungaria, cresterea se realizeaza preponderent pe seama stimularii exporturilor, in contrast cu Slovacia pe seama cererii interne.

Schimburile comerciale externe au continuat sa creasca si in 1997. Exporturile au crescut in medie cu 3,5%, mai lent decat in anul anterior (4,9%), iar importurile cu 5,4% (7,6% in 1996). Exporturile s-au majorat comparativ cu anul anterior cu 38,4% in Ungaria, cu 11,5% in Polonia, cu 4,3% in Romania si 4% in Cehia si s-au redus in Ucraina cu 7,6% si Croatia cu 3,8%. Importurile au crescut puternic in Ungaria (27%), Rusia (18,9%), Polonia (18,2%), dar au scazut in Slovacia (-7,7%), in Republica Ceha (-1,9%), Romania (-1,4%) si Slovenia (-0,8%).

Ca urmare a evolutiei mai lente a exporturilor comparativ cu importurile, balantele comerciale au continuat sa fie deficitare in 1997. Cu exceptia Federatiei Ruse si a Bulgariei care au inregistrat excedente ale balantei comerciale si ale contului curent si a Sloveniei care a realizat un excedent al contului curent, celelalte tari au prezentat solduri negative ale balantei contului curent. Ponderea deficitului contului curent in PIB s-a situat la 6,8% in Slovacia, 6,7% in Romania, 6,1% in Cehia, 3,1% in Polonia si 2,2% in Ungaria.

Finantarea deficitelor contului curent s-a realizat de regula prin apelarea la credite externe pe termen mediu si lung, crescand in consecinta datoria externa a tarilor in cauza. Ungaria si Polonia au prezentat exceptii de la aceasta situatie, reducandu-si datoria externa de la 27,6 miliarde USD la sfarsitul anului 1996 la 23,7 miliarde USD la sfarsitul lui 1997 si respectiv de la 40,7 miliarde USD la 38,1 miliarde dolari. Ponderea datoriei externe in PIB se ridica la 53,3% in Ungaria, 50% in Slovacia, 41,4% in Republica Ceha, 38,5% in Polonia si 24,1% in Romania.

Politicile antiinflationiste practicate in 1997 au avut ca rezultat continuarea tendintei de reducere a inflatiei in majoritatea tarilor din zona. La mijlocul anului 1997, rata anuala a inflatiei se situa sub 10% in 11 din cele 27 de tari in tranzitie si depasea 25% numai in 8 dintre acestea. Rata inflatiei s-a situat pe ansamblul tarilor in tranzitie la un nivel mediu de 27% fata de 41% in 1996.

Cresterea medie a preturilor de consum in tarile din Estul Europei (cu exceptia Albaniei, Bulgariei, Romaniei) si statele baltice a variat de la 4% in Croatia, la 18% in Ungaria.

Rata de crestere a salariilor a continuat sa scada, determinand o imbunatatire a productivitatii, asociata adeseori cu o crestere a productiei, toate acestea conducand la o scadere semnificativa a preturilor de cost unitare ale fortei de munca. Totusi, productivitatea muncii, masura esentiala a competitivitatii industriale, ramane o problema cruciala a politicii economice a tarilor est-europene. Un aspect negativ legat de evolutia productivitatii muncii il reprezinta necorelarea cresterilor de salarii in industrie cu cresterea celei dintai, fenomen ce afecteaza evolutia competitivitatii externe. Din acest motiv, intr-un clasament international al competitivitatii, intocmit de Forumul Economic Mondial, tarile in tranzitie ocupa locuri modeste: Rep. Ceha 32, Slovacia 35, Ungaria 46, Polonia 50. (Business Central Europe, june, 1997).

In anul 1997, in Romania, rata inflatiei este de peste trei ori mai mare decat in anul 1996, dar inferioara atat cresterii pretului productiei industriale cat si a pretului de consum al populatiei.

Tarile care au aplicat politici ferme si consecvente de stabilizare macroeconomica si de restructurare a economiilor au inregistrat cresteri ale PIB si rate moderate ale inflatiei. Pe de alta parte, tarile in care reformele au fost mai ezitante si mai putin sustinute in ultimii ani, s-au confruntat in 1997 cu numeroase tensiuni si probleme, intarzierea reformelor din considerente (declarate) de ordin social conducand in ultima instanta la scaderi cumulate ale productiei dupa anul 1990, la agravarea atat a situatiei economice, cat si a problemelor sociale.

Progresul stabilizarii macroeconomice in tarile cele mai avansate in procesul reformei le-a permis acestora modificarea in 1997 a obiectivelor politicii monetare, care, desi si-a mentinut in general un caracter restrictiv in vederea protejarii economiei impotriva eventualelor presiuni inflationiste, a cunoscut o anumita relaxare in unele tari, in vederea stimularii cresterii economice.

In domeniul politicii valutare, in contextul agravarii dezechilibrelor externe, majoritatea tarilor au manifestat o preocupare sporita in directia corectarii acestora, permitand deprecieri ale monedelor nationale superioare ratei inflatiei, in timp ce in Romania, Federatia Rusa si Ucraina monedele nationale s-au apreciat in termeni reali. Prin introducerea consiliului monetar, Bulgaria a reusit sa reduca inflatia de la rata lunara de 242,7% in februarie la o medie lunara de 2,5% in ultimul trimestru al anului 1997 si sa inregistreze excedente ale balantelor externe, dupa ce, pe aceasta cale, in anii anteriori Estonia si Lituania au reusit sa controleze inflatia.

In 1998, cresterea economica a avut rezultate mai putin favorabile cu exceptia Bulgariei care dupa doi ani consecutivi de reducere a inregistrat un salt pozitiv ajungand la 3,5% si a Ungariei care a continuat evolutia favorabila atingand valoarea de 5%. Cehia dupa trei ani consecutivi de scadere a PIB in anul 1998 urmeaza acelasi trend, dar in acest an a inregistrat o valoare negativa (-2,7%). Federatia Rusa dupa ce inregistrase in 1997 o crestere de 0,9%, in anul urmator se inscrie cu o noua valoare negativa (-4,6%). Alaturi de aceasta si Romania inregistreaza o valoare negativa (-7,3%). Si alte tari prezinta valori nefavorabile: Croatia 2,7% (fata de 6,5% in 1997), Polonia 4,8% (fata de 6,9%), Slovacia 4,4% (fata de 6,5%), Slovenia 3,9% (fata de 4,6%).

Schimburile comerciale externe au continuat sa creasca si in 1998. Exporturile au crescut in medie cu 4,3%. Exporturile s-au majorat comparativ cu anul precedent: Cehia 15,7%, Croatia 9,4%, Polonia 10,6%, Slovenia 8,1%, Slovacia 21,3%, Ungaria 5,6%, iar in Bulgaria, Romania si Federatia Rusa, acestea au scazut cu 13,1%, 1,6%, si respectiv 16,5%.

Balantele comerciale au inregistrat noi deficite pentru anul 1998, cu exceptia Federatiei Ruse care a avut excedent al balantei comerciale si al contului curent, celelalte state prezentand solduri negative.

Datoria externa a crescut in continuare pentru majoritatea statelor.

In anul 1998, rata inflatiei nu a prezentat modificari importante cu exceptia Bulgariei care in urma unui procent de 1082,9% pentru anul 1997, a inregistrat o valoare de 21,3%, aceasta valore fiind pentru prima data mai mica decat in anul 1990 (23,8%) si a Romaniei care s-a inscris cu un procent de 59,1% fata de 154,8% in 1997. In celelalte tari, rata inflatiei a avut variatii mici: Cehia de la 8,5% in 1997 la 10,7% in 1998, Croatia de la 3,6% la 5,7%, Slovacia de la 6,1% la 6,7% si Federatia Rusa de la 14,8% la 27,6%. Pentru cateva state rata inflatiei a continuat sa scada cum ar fi: Polonia de la 14,9% in 1997 la 11,8% in 1998, Slovenia dela 8,4% la 8,0%, Ungaria de la 18,3% la 14,3%.

In ceea ce priveste viziunea asupra dezvoltarii economice de durata, nu exista inca in nici o tara din Europa de Est o strategie bine structurata privind cresterea si dezvoltarea economica si sociala.

2 Forme de manifestare

Efectele inflatiei difera de la tara la tara si de la perioada la perioada, intrand de asemenea in calcul formele si intensitatea ei. Totusi, exista in literatura de specialitate o apreciere a punctelor de vedere in legatura cu efectele negative (costurile deosebit de mari) pe care le genereaza inflatia si efectele influentele ei asupra dezvoltarii economice.

Printre aceste costuri vom sublinia:

1 - Inflatia viciaza corelatiile normale dintre preturile si tarifele diferitelor bunuri si servicii. Banii existenti la populatie se depreciaza.

2 - Inflatia descurajeaza investitiile productive, avand in vedere starea de incertitudine pe care o propaga. Inflatia potenteaza incertirudinea si riscul in economie.

3 - Inflatia accelereaza oscilatiile cursurilor valutare, oamenii pierd increderea in propria moneda nationala si-si transforma economiile in devize.

4 - Inflatia puternica (hiperinflatia) contribuie la decaderea societatii civile in general, a relatiilor sociale in special.

5 - Inflatia antreneaza redistribuirea arbitrara si inechitabila a avutiei si veniturilor intre operatori persoane fizice si juridice. Cei mai multi vor pierde si tot mai putini vor castiga, ceea ce genereaza o polarizare aberanta a bogatiei.

6 - Costurile sociale, politice si psihologice sunt efecte distrugatoare ale inflatiei; nu numai ca sunt spulberate vechile norme, institutii, atitudini (unele gresite, pe care s-au edificat structuri economice si sociale o indelungata perioada de timp) dar nu se acopera acest gol cu nimic sau aproape cu nimic care sa redea sperante, orizonturi pentru o societate solida pusa pe criterii mai bune.

Inflatia, apreciata ca fiind cel mai pervers dezechilibru, se asociaza cu alte boli de nivel macroeconomic: somajul, penuria si absorbtia pe piata bunurilor, criminalitatea, consumul de droguri si altele, ceea ce zguduie din temelii structurile economice, sociale, politice si morale ale societatii.

Inflatia este unul dintre cele mai puternice dezechilibre macroeconomice actuale. In unele tari si perioade, inflatia a fost si este pericolul (inamicul) numarul unu al dezvoltarii si progresului economic. Dimpotriva, in alte circumstante de loc si timp, politicile de inflatie-deflatie-dezinflatie se pot incadra in strategiile de dezvoltare ale guvernelor.

Efectele multiple ale inflatiei, ca si favorabilitatile posibile ale procesului vor putea fi intelese in masura in care se va clasifica si continutul acestui proces.

Asadar impotriva inflatiei se promoveaza intotdeauna "pachetele de masuri", care trebuie astfel concepute incat sa se completeze cat mai bine, pe termen mediu si lung, intrucat implica o readaptare a intregii economii la o noua stare de echilibru si aceasta nu se poate realiza dintr-odata, pe termen scurt.