Timpul ca factor economic - economisirea timpului

TIMPUL

1. Timpul ca factor praxeologic

Notiunea de schimbare implica notiunea de secventa temporala. Un univers rigid, pe veci imutabil, ar fi in afara timpului, dar ar fi mort. Conceptele de schimbare si de timp sunt inseparabil legate laolalta. Actiunea urmareste o schimbare si se incadreaza, de aceea, intr-o ordine temporala. Ratiunea umana e chiar incapabila de a concepe ideile de existenta atemporala si de actiune atemporala.

Agentul care actioneaza distinge intre timpul dinaintea actiunii, timpul absorbit de actiune si timpul scurs dupa ce actiunea s-a incheiat. El nu poate fi neutru fata de scurgerea timpului.

Logica si matematica se ocupa de un sistem de gandire ideal. Relatiile si implicatiile din sistemul lor sunt coexistente si interdependente. Putem spune la fel de bine ca ele sunt sincrone, sau ca sunt in afara timpului. O minte perfecta le-ar putea cuprinde, in intregime, intr-un singur gand. Incapacitatea omului de a realiza aceasta face din insasi gandire o actiune, care avanseaza pas cu pas de la starea mai putin satisfacatoare de cunoastere insuficienta, catre starea mai satisfacatoare de mai buna cuprindere. Insa ordinea temporala in care este dobandita cunoasterea nu trebuie confundata cu simultaneitatea logica a tuturor partilor unui sistem deductiv aprioric. In cadrul unui asemenea sistem, notiunile de anterioritate si de consecinta sunt doar metaforice. Ele nu se refera la sistem, ci la actiunea noastra de a-l cuprinde. Sistemul in sine nu implica nici categoria de timp, nici pe cea de cauzalitate. El presupune corespondenta functionala intre elementele sale, dar nu presupune nici cauze, nici efecte.

Ceea ce distinge epistemologic sistemul praxeologic de cel logic este tocmai faptul ca cel dintai implica atat categoria de timp, cat si pe cea de cauzalitate. Si sistemul praxeologic este apriorist si deductiv. Ca sistem, el este situat in afara timpului. Insa schimbarea este unul din elementele sale. Notiunile de mai devreme si mai tarziu si cele de cauza si efect se numara printre partile sale constituente. Anterioritatea si consecinta sunt concepte esentiale ale rationamentului praxeologic. Acelasi statut il are ireversibilitatea evenimentelor. In cadrul sistemului praxeologic, orice referire la corespondente functionale nu este mai putin metaforica si inselatoare decat [p.100] referintele la anterioritate si consecinta in cadrul sistemului logic. [1]

2. Trecut, prezent si viitor

Actiunea este cea care ii furnizeaza omului notiunea de timp si il face constient de fluxul temporal. Ideea de timp este o categorie praxeologica.

Actiunea este intotdeauna indreptata spre viitor; ea este intotdeauna, in esenta si in mod necesar, o forma de planificare si de actiune in vederea unui viitor mai bun. Telul ei este intotdeauna de a face conditiile viitoare mai satisfacatoare decat ar fi fara interventia actiunii. Inconfortul care il imboldeste pe om sa actioneze este cauzat de o insatisfactie legata de conditiile viitoare anticipate, asa cum s-ar manifesta ele probabil, daca nu s-ar intreprinde nimic pentru a le modifica. In orice caz, actiunea nu poate influenta decat viitorul si niciodata prezentul, care cu fiecare fractiune infinitezimala de secunda este absorbit in trecut. Omul devine constient de timp atunci cand planuieste sa transforme o stare prezenta mai putin satisfacatoare intr-o stare viitoare mai satisfacatoare.

Pentru meditatia contemplativa timpul nu este decat durata, "la durée pure, dont l'écoulement est continu, et où l'on passe, par gradations insensibles, d'un état à l'autre: Continuitée réelement vécue." [2] "Prezentul" este translatat continuu in trecut, si retinut doar in memorie. Reflectand la trecut, spun filozofii, omul devine constient de timp. Totusi, nu amintirea este cea care-i procura omului categoriile de schimbare si timp, ci vointa de a-si imbunatati conditiile de viata.

Timpul, asa cum il masuram cu diverse dispozitive mecanice, este intotdeauna trecut, iar timpul in acceptiunea filozofica a conceptului este intotdeauna trecut sau viitor. Prezentul nu este, din aceste perspective, decat o linie de frontiera ideala, care separa trecutul de viitor. Actiunea ca atare este in prezentul real, deoarece ea intrebuinteaza clipa si, de aceea, ii incorporeaza realitatea. [4] Reflectia retrospectiva ulterioara [p.101] discerne in clipa scursa, intai de toate, actiunea si conditiile pe care le oferea ea pentru actiune. Ceea ce nu se mai poate face sau consuma, deoarece prilejul a trecut, contrapune prezentului trecutul. Ceea ce nu se poate inca face sau consuma, deoarece conditiile pentru a proceda astfel sau vremea maturitatii inca n-au sosit, contrapune trecutului viitorul. Prezentul ofera actiunii prilejuri si sarcini pentru care a fost prea devreme in trecut si pentru care va fi prea tarziu in viitor.

Prezentul ca durata este continuarea conditiilor si prilejurilor existente pentru actiune. Orice tip de actiune presupune conditii speciale, la care aceasta trebuie adaptata, in vederea telurilor urmarite. De aceea, conceptul de prezent este diferit pentru diverse domenii de actiune. El nu se refera in nici un fel la diversele metode de masurare a timpului prin miscari spatiale. Prezentul incapsuleaza atata timp scurs cat este inca de actualitate, i.e. important pentru actiune. In functie de diversele actiuni pe care le are in vedere agentul, prezentul este contrapus Evului Mediu, secolului al XIX-lea, anului, lunii, sau zilei trecute, sau chiar orei, minutului, sau secundei abia scurse. Daca cineva spune: Astazi nu i se mai aduc ofrande lui Zeus, atunci el are un alt prezent in minte decat soferul de autoturism care isi spune: Acum este inca prea devreme sa cotesc.

Cum viitorul este incert, este intotdeauna nesigur si vag cat anume din el putem considera ca face parte din acum si din prezent. Daca cineva ar fi spus in 1913: In prezent - acum - libertatea de gandire este incontestabila in Europa, el nu ar fi prevazut ca prezentul acesta va deveni foarte curand trecut.

Lucrare: scrisoare de intentie si cresterea vanzarilor Lucrare: Notiunea de calitate

3. Economisirea timpului

Omul este supus trecerii timpului. El se naste, creste, imbatraneste si piere. Timpul lui este limitat. El trebuie sa-l economiseasca, asa cum economiseste si alti factori rari.

Economisirea timpului are un caracter aparte, datorita unicitatii si ireversibilitatii ordinii temporale. Importanta lucrurilor acestea se manifesta in fiecare compartiment al teoriei actiunii.

Un singur lucru trebuie subliniat inca de pe acum. Economisirea timpului este independenta de economisirea bunurilor si serviciilor economice. Chiar si in Tara Abundentei, omul ar fi silit sa economiseasca timpul, presupunand ca n-ar fi nemuritor si ca n-ar fi inzestrat [p.102] cu tinerete vesnica si cu sanatate si cu vigoare indestructibile. Desi toate poftele i-ar putea fi satisfacute imediat, fara a mai fi nevoie de nici un fel de munca, el ar fi nevoit sa-si alcatuiasca programul temporal, deoarece exista stari de satisfactie incompatibile intre ele, care nu pot fi consumate simultan. Si pentru omul acesta timpul ar fi rar si ar fi conditionat de perspectiva lui mai devreme si mai tarziu.

4. Relatia temporala dintre actiuni

Doua actiuni ale unui individ nu sunt niciodata sincrone; Relatia lor temporala este cea a lui mai devreme si mai tarziu. Actiunile diversilor indivizi nu pot fi considerate sincrone decat in lumina metodelor fizice de masurare a timpului. Sincronismul nu este o notiune praxeologica decat in ce priceste eforturile concertate ale mai multor oameni care actioneaza. [5]

Actiunile individuale ale unui om se succed una alteia. Ele nu pot fi niciodata efectuate in aceeasi clipa. Ele nu pot decat sa se insiruie una dupa alta, intr-o succesiune mai mult sau mai putin rapida. Exista actiuni care servesc simultan mai multor scopuri. Ar fi eronat sa ne referim la ele ca la un caz de coincidenta a mai multor actiuni.

Lumea a rastalmacit frecvent sensul termenului "ierarhie de valori", pierzand din vedere obstacolele care interzic asumptia sincronismului cu privire la diversele actiuni ale unui individ. Diversele acte ale unui om au fost interpretate ca produsul unei ierarhii de valori, presupuse a fi independenta de si precedenta fata de actele respective, si al unui plan dinainte intocmit, a carui realizare o urmaresc. Ierarhia de valori si planul carora li se atribuia persistenta si imutabilitate, pe intervalul unei anumite durate de timp, erau ipostaziate in cauza si motivatia diverselor actiuni individuale. Sincronismul, care nu putea fi asertat cu privire la diverse acte a fost apoi cu usurinta atribuit ierarhiei de valori si planului. Dar procedand astfel se pierde din vedere faptul ca ierarhia de valori nu este decat un instrument de gandire construit. Ierarhia valorilor nu se manifesta decat in actiuni reale; ea nu poate fi sesizata decat prin observarea actiunilor reale. Asa incat nu este permis ca ea sa fie contrapusa actiunii reale si sa fie intrebuintata ca etalon de evaluare a acestora.

Nu este mai putin inacceptabil sa se distinga intre actiune rationala si actiune asa-zis irationala, pe baza unei comparatii a actiunii reale cu schite si planuri antecedente, de actiuni viitoare. Faptul ca telurile fixate ieri pentru actiunea de astazi sunt diferite de cele efectiv urmarite astazi poate fi foarte interesant. [p.103] Dar planurile de ieri nu ne furnizeaza standarde intru nimic mai obiective de evaluare a actiunilor reale de azi, decat orice alte norme sau idei.

S-a incercat justificarea notiunii de actiune nonrationala prin urmatorul rationament: Daca a este preferat lui b si b lui c, atunci a ar trebui, in mod logic, sa-i fie preferat lui c. Insa daca c este preferat lui a, atunci ne confruntam cu un tip de actiune caruia nu-i putem atribui consistenta si rationalitate. [6] Rationamentul acesta pierde din vedere faptul ca doua acte ale unui individ nu pot fi niciodata sincrone. Chiar daca o actiune a este preferata lui b, iar o actiune b lui c, este inacceptabil sa construim o ierarhie uniforma de valori, in care a precede pe b si b precede pe c, oricat de redus ar fi intervalul de timp dintre doua actiuni. Nu este permis nici sa consideram o a treia actiune, ulterioara, ca fiind aceeasi cu cele doua actiuni precedente. Tot ce demonstreaza exemplul mentionat este ca judecatile de valoare nu sunt imutabile si ca, de aceea, o ierarhie de valori, care este dedusa din diverse actiuni ale unui individ, necesarmente nonsincrone, poate fi contradictorie.

Nu trebuie sa confundam conceptul logic de consistenta (i.e., absenta a contradictiilor) cu conceptul praxeologic de consistenta (constanta sau adeziune consecventa la aceleasi principii). Consistenta logica nu-si are locul decat in gandire, iar constanta numai in actiune.

Constanta si rationalitatea sunt notiuni complet diferite. Daca evaluarile cuiva s-au modificat, fidelitatea neinduplecata fata de principiile de actiune adoptate candva, n-ar fi o dovada de rationalitate, ci pur si simplu de incapatanare. Numai intr-o singura privinta poate fi actiunea constanta: in aceea ca se prefera ceea ce este mai valoros fata de ceea ce este mai putin valoros. Daca evaluarile se modifica, actiunile se modifica si ele, in mod necesar. Fidelitatea fata de un plan vechi in conditii schimbate ar fi lipsita de sens. Un sistem logic trebuie sa fie consistent si lipsit de contradictii, deoarece el implica coexistenta tuturor partilor si teoremelor sale. In ce priveste actiunile, care se desfasoara inevitabil in ordine temporala, nu poate fi vorba de nici un fel de asemenea consistente. Actiunea trebuie sa fie adecvata scopului, iar orientarea catre un scop necesita ajustare la conditii schimbatoare.

Prezenta de spirit este considerata o virtute a omului care actioneaza. Un om are prezenta de spirit daca poseda capacitatea de a gandi si de a-si ajusta actiunile [p.104] atat de rapid, incat intervalul dintre aparitia unor noi conditii si adaptarea actiunilor sale la ele, devine cat se poate de scurt. Daca intelegem constanta ca fidelitate fata de un plan alcatuit candva, fara a tine seama de modificarile conditiilor, atunci prezenta de spirit si capacitatea de a reactiona rapid sunt atributele diametral opuse constantei.

Cand speculatorul se duce la bursa, el isi poate schita un anumit plan de actiune. Fie ca se comporta sau nu conform acestui plan, actiunile sale sunt rationale si in sensul pe care-l atribuie termenului "rational" cei ce tin sa distinga actiunile rationale de cele irationale. In cursul zilei, speculatorul se poate angaja in tranzactii pe care un observator, care nu ia seama la schimbarile survenite in configuratia pietei, nu va fi in masura sa le interpreteze ca fiind provenite dintr-un comportament constant. Dar speculatorul are intentia ferma sa realizeze profituri si sa evite pierderile. In consecinta, el trebuie sa-si adapteze conduita la modificarea conditiilor de piata si la propria sa estimare privind viitoarele variatii ale preturilor. [8]

Oricum am rasuci lucrurile, nu vom reusi niciodata sa formulam o notiune de "actiune irationala", a carei "irationalitate" sa nu se reduca la o judecata de valoare arbitrara. Sa presupunem ca cineva si-a propus sa actioneze inconstant, fara nici un alt motiv afara de acela de a respinge asertiunea praxeologica dupa care nu exista actiune irationala. Ceea ce se intampla in acest caz este ca un om urmareste un anumit scop, anume respingerea unei teoreme praxeologice, si ca el actioneaza in consecinta, altfel decat ar fi facut-o altminteri. El a ales un mijloc nepotrivit de respingere a praxeologiei, si atata tot.

Note

1. Intr-un tratat de teorie economica nu este necesar sa intarziem asupra unei discutii referitoare la tentativele de a construi mecanica axiomatic, ca pe un sistem in care conceptul de functie este substituit celui de cauza si efect. Vom arata mai jos ca mecanica axiomatica nu poate servi drept model pentru analiza sistemului economic. Cf. infra, pp. 353-357.

2. Henri Bergson, Matière et mémoire, ed. a 7-a, Paris, 1911, p. 205.

3. Edmund Husserl, "Vorlesungen zur Phänomenologie des inneren Zeitbewusstseins", Jahrbuch für Phiosophie und Phänomenologische Forschung, IX, 1928, pp. 391 ff.; A. Schütz, loc. cit., pp. 45 ff.

4. "Ce que j'appelle mon présent, c'est mon attitude vis-à-vis de l'avenir immédiat, c'est mon action imminente". Bergson, op. cit., p. 152.

5. Pentru a evita orice posibila neintelegere, poate fi util sa subliniem ca teorema aceasta nu are nimic de a face cu teorema lui Einstein referitoare la relatia temporala existenta intre evenimente indepartate in spatiu.

6. Cf. Felix Kaufmann, "On the Subject-Matter of Economic Science", Economica, XIII, 390.

7. Cf. P. H. Wicksteed, The Common Sense of Political Economy, ed. Robbins, Londra, 1933, I, 32 ff.; L, Robbins, An Essay on the Nature and Significance of Economic Science, ed. a 2-a, Londra, 1935, pp. 91 ff.

8. Desigur, planurile pot fi si ele contradictorii. Uneori, contradictiile lor pot fi consecintele unor judecati gresite. Dar uneori asemenea contradictii pot fi deliberate si servesc anumitor scopuri. Daca, bunaoara, un program mediatizat al unui guvern sau al unui partid politic promite preturi ridicate producatorilor si, in acelasi timp, preturi scazute consumatorilor, obiectivul unei asemenea adoptari a unor teluri incompatibile poate fi demagogic. In acest caz, planul mediatizat este contradictoriu; insa planul autorilor sai, care doresc sa atinga un anumit scop prin adoptarea unor teluri incompatibile si mediatizarea lor publica, este lipsit de orice contradictie.