Caracterizarea principalelor categorii de cheltuieli publice

Caracterizarea principalelor categorii de cheltuieli publice

1.Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale

Cheltuielile publice pentru actiuni social culturale sunt indreptate spre realizarea de servicii in mod gratuit, cu plata redusa sau sub forma de transferuri banesti. De prestatiile social- culturale beneficiaza anumite categorii de grupuri sociale, iar in unele cazuri intreaga populatie. Cheltuielile publice bugetare din aceasta categorie joaca un rol deosebit de important prin impactul pe care il au asupra dezvoltarii fiecarei tari sub aspect social si economic, contribuind din plin la progresul umanitatii.

Prin continutul acestor cheltuieli, sunt avute in vedere actiuni de interes general ce se intreprind in scopul asigurarii de servicii publice destinate populatiei sau anumitor categorii ori indivizi, fie gratuit fie cu plata redusa fata de costurile acestora inclusiv sub forma acordarii unor sume de bani.

Prin prisma impactului lor asupra produsului national aceste cheltuieli apar ca consumuri definitive de resurse, determinand diminuarea PIB, respectiv avutiei nationale.

In structura interna a cheltuielilor pentru actiuni social- culturale se disting urmatoarele subgrupe :

cheltuieli pentru invatamant

cheltuieli pentru cultura si arta

cheltuieli pentru ocrotirea sanatatii

cheltuieli cu securitate sociala.

Sursa principala de finantare a cheltuielilor pentru actiuni social-culturale o constituie fondul bugetar, respectiv bugetul public. Ele se reflecta in raport cu aria de interese vizate, in fiecare dintre verigile sistemului bugetar, fie in bugetul general sau federal, fie in bugetele unitatilor administrativ-teritoriale sau ale statelor membre ale unei federatii. O a doua sursa de finantare o reprezinta anumite fonduri cu destinatie speciala (asigurari sociale, fondul de sanatate, fondul de somaj).

1.1.Cheltuieli pentru invatamant

Cheltuielile bugetare pentru invatamant constituie o componenta definitorie a cheltuielilor cu caracter social-cultural, ocupand un loc important intre actiunile finantate de catre stat. Cheltuielile publice pentru invatamant reprezinta investitia statului pe termen mediu si lung intr-un esential factor de productie, care este forta de munca. Cheltuielile publice pentru invatamant se caracterizeaza prin faptul ca ele nu reprezinta un consum definitiv de PIB ci se regasesc in nivelul de pregatire profesionala a membrilor societatii.

Principalele trasaturi ale acestor cheltuieli sunt :

produc cadre calificate

au caracterul unor investitii pe termen lung

produc efecte pe tot parcursul vietii

nu se uzeaza moral putand fi reinnoite

conduc la adaptarea individului in mediul socio-economic.

Factorii care determina politica financiara in invatamant sunt demografici ( cresterea populasiei scolare), economici (dezvoltarea economica, sporirea si diversificarea capitalului fix si circulant, ca urmare a modernizarii si a perfectionarii proceselor tehnologice), sociali, politici (politica scolara, a nivelului invatamantului obligatoriu, facilitatile si ajutoarele indreptate catre institutiile de invatamant sau chiar catre elevi si familiile acestora).

In concordanta cu evolutia generala un alt factor de sporire a cheltuielilor publice este reprezentat de cresterea generala a costurilor procesului de invatamant, inclusiv sub impactul deprecierii monedelor nationale. Cresterea absoluta a cheltuielilor trebuie explicata si prin actiunea factorului inflationist, caracterizat in cresterea preturilor pentru toate consumurile de resurse privind procesul de invatamant.

In functie de structura functionala a retelei institutiilor scolare publice cheltuielile se pot grupa pe trepte ale acestuia pentru invatamantul rescolar, primar, secundar, universitar, postuniversitar.

Cheltuielile pentru invatamant se impart in doua grupe:

cheltuieli de investitii( capital)

cheltuieli curente (functionare)

Din cheltuielile de capital fac parte cheltuielile pentru crearea si dezvoltarea bazei tehnico-materiale a procesului de invatamant, constand in cladiri, terenuri, utilaje, echipamente de laborator, mobilier scolar.

Din a doua grupa fac parte cheltuielile reprezentand consumuri legate de functionarea fiecarei institutii reprezentand materiale de laborator, combustibil, energie, apa, servicii postale. Ponderea cea mai mare o au cheltuielile cu salariile si platile asimilate lor pentru personalul didactic.

Sursele de finantare folosite in cazul cheltuielilor pentru invatamant se asigura in principiu din fondul bugetar. Aceste cheltuieli sunt incluse in bugetul administratiei centrale si in bugetele locale.

Institutiile de invatamant public pot utiliza si alte resurse atunci cand activitatea institutiei scolare favorizeaza obtinerea directa a unor venituri de tipul taxelor. Se utilizeaza, ca surse de finantare, donatiile de alte persoane sau ajutoare externe primite din partea unor organizatii internationale. Institutiile de invatamant privat isi acopera cheltuielile din resurse proprii, dar ele pot fi si subventionate partial de catre stat.

Invatamantul preuniversitar de stat cheltuielile functionarii sunt asigurate prin bugetele locale prin transferarea de sume defalcate din TVA de la bugetul de stat, din sume defalcate din impozit pe venit si din veniturile proprii ale unitatilor administrativ-teritorial si din venituri extrabugetare constituite la nivelul unitatilor scolare. Din anul scolar 2002-2003 se acorda din bugetul de stat sume defalcate din TVA pentru produse lactate si din panificatie.

Eficienta cheltuielilor publice pentru invatamant

Impactul cheltuielilor publice pentru invatamant apare deosebit de pregnant prin efectele pozitive generate in viata sociala si economica, atat la nivelul individului cat si al intregii societati si trebuie apreciat in raport cu eforturile facute in plan financiar.

Cuantificarea cheltuielilor cu invatamantul trebuie sa porneasca de la cunoasterea contingentelor scolare care se exprima prin numarul elevilor si studentilor ce urmeaza a fi scolarizati, considerat indicatorul de baza alaturi de costul unitar sau cheltuielile ce revin pe un elev. Exista si posibilitatea elaborarii si folosirii unor norme de cheltuieli fie cu un caracter orientativ fie cu unul obligatoriu. Se utilizeaza pe scara larga analiza cheltuielilor efectuate intr-o perioada anterioara comparabila, pentru a determina necesarul de finantat sub influenta mutatiilor ce survin in perspectiva unei perioade urmatoare.

Impactul pozitiv profund al cheltuielilor cu invatamantul asupra dezvoltarii durabile a societatii pe fundalul revolutiilor tehnico-stiintifice contemporane, face ca ele sa fie considerate veritabile investitii in capitalul uman sau in resurse umane valorificabile pe termen lung, cu cel mai ridicat randament.

1.2 Cheltuieli publice pentru cultura, arta si sport

Cheltuielile publice pentru cultura, culte, activitate sportiva si de tineret contribuie la educarea spirituala estetica, morala a populatiei prin activitati artistice, culte etc. Pentru realizarea unor obiective ale politicii sociale privind serviciile culturale, artistice, sportive autoritatile statului utilizeaza o parte din resursele financiare publice pentru organizarea unor actiuni sau intretinerea si functionarea unor institutii specializate in aceste domenii.

Resursele financiare destinate culturii contribuie la cresterea calitatii factorului uman, actiuni care isi aduc aportul la formarea personalitatii umane.

Institutiile si actiunile finantate in cadrul acestor cheltuieli sunt cele de cultura (biblioteci, muzee, case de cultura, edituri) institutii artistice (teatre, case de film) actiuni sportive si de tineret.

Institutiile si activitatile cultural-artistice, cultele, actiunile sportive se finanteaza din bugetul de stat, din venituri extrabugetare si autofinantari.

Finantarea bugetara respectiv alocarea integrala de la bugetul de stat a fondurilor necesare intretinerii si functionarii institutiei si varsarea la buget a eventualelor venituri realizate. Finantarea din venituri extrabugetare respectiv retinerea veniturilor realizate pentru a acoperi unele cheltuiel stabilite si primirea in completare a unor subventii de la bugetul de stat sau de la bugete locale . Autofinantarea in cazul institutiilor care au venituri suficiente pentru a-si acoperi in totalitate cheltuielile, desfatoara activitati cu caracter economic. In totalul cheltuielilor publice pentru cultura ponderea sunt cheltuielile curente (de personal, material), cheltuielile de capital avand o pondere mai redusa.

Resursele financiare destinate culturii si artei influenteaza pozitiv activitatea economica si sociala contribuind la cresterea economica.

Lucrare: Functiile managementului calitatii Lucrare: Bibliografie - managementul dezvoltarii durabile

Cheltuielile publice pentru ocrotirea sanatatii

Starea de sanatate a populatiei unei tari reprezinta unul din cei mai importanti factori care asigura desfasurarea normala a vietii si tuturor activitatilor intr-o societate. Ocrotirea sanatatii este o preocupare permanenta a fiecarui membru al societatii dar in egala masura si a colectivitatii in ansamblul sau.

Cheltuielile pentru sanatate prezinta o tendinta de crestere, datorita unor factori cum sunt:

amplificarea nevoilor de ocrotire a sanatatii, ca efect al cresterii numarului populatiei si modificarii structurii sale

accentuarea unor noi factori de risc

cresterea costului prestatiilor medicale

sporirea personalului medical antrenat in serviciile sanitare.

In domeniul ocrotirii sanatatii functioneaza institutii medicale de stat si particulare. Resursele financiare alocate ocrotirii sanatatii au ca scop realizarea de investitii (constructii de unitati sanitare si dotarea lor cu aparate, tehnica medicala, instrumentar, mijloace de transport) si intretinerea curenta si functionarea normala a retelei sanitare( salarii si alte drepturi de personal, materiale sanitare, medicamente, hrana, cheltuieli de intretinere si reparatii).

Cheltuielile publice pentru sanatate reprezinta numai aceea parte finantata din fondurile publice fiind reflectate in bugetele publice. In functie de sistemul de ocrotire a sanatatii folosit intr-o tara pot predomina cheltuielile bugetare care se efectueaza de administratia publica sau cheltuielile care se finanteaza pe seama cotizatiilor sociale suportate de salariati si agentii economici.

Sursele de finantare a actiunilor de ocrotire a sanatatii sunt compuse din :

fonduri alocate din buget care detin in unele tari un loc important in totalul cheltuielilor publice. statul finanteaza institutiile sanitare publice si unele actiuni in domeniul sanatatii.

cotizatii de asigurari de sanatate care sunt suportate de salariati, alte persoane fizice si patroni. Cotizatiile difera in functie de nivelul salariilor si de specificul activitatii desfasurate. Pe seama acestor cotizatii se acopera onorariile platite medicilor, medicamentele, costul analizelor de laborator sau al altor prestatii medicale.

resurse ale populatiei cheltuite in calitate de pacienti in cazul in care persoanele respective nu sunt asigurate si suporta integral costul prestatiilor medicale,

ajutor extern intalnit mai ales in tarile in curs de dezvoltare sub forme de ajutoare banesti nerambursabile oferite de organizatii specializate si sub forma de imprumuturi cu destinatie sanitara.

Fondurile de asigurari sociale de sanatate reprezinta principala sursa de finantare a sanatatii si reprezinta circa 60% din cheltuielile publice pentru sanatate. Activitatea de ocrotire a sanatatii se concretizeaza in mai multe categorii de efecte ca efecte medicale- se exprima prin rezultatele concrete ale actiunilor intreprinse pentru ocrotirea sanatatii si se reflecta in refacerea si pastrarea sanatatii persoanelor beneficiare de asistenta medicala; efecte sociale- reflecta impactul actiunilor de ocrotire a sanatatii la nivelul intregii societati , si se exprima printr-o serie de indicatori statistici(speranta medie de viata la nastere, mortalitatea infantila); efecte economice constau in prevenirea sau reducerea perioadelor de incapacitate de munca, eradierea unor boli profesionale, cresterea perioadei active a vietii, sporirea capacitatii de munca si se concretizeaza si in economisirea de resurse prin evitarea sau diminuarea ponderilor aferente ca si in cresterea PIB prin aportul adus, imbunatatirea validitatii fortei de munca si a randamentului muncii.

1.4. Cheltuielile publice pentru protectia sociala

Protectia sociala cuprinde ansamblul actiunilor intreprinse de societate pentru prevenirea, diminuarea sau inlaturarea consecintelor unor evenimente considerate ca riscuri sociale, care repercruteaza negativ asupra vietii si niveluri de trai al cetatenilor.

Riscurile implicate sunt de natura fizica , riscuri economice si riscuri sociale. Securitatea sociala este o componenta de mare importanta a politicilor sociale promovate de toate statele lumii, cuprinzand actiuni care difera de la o tara la alta.

Cheltuielile cu protectia sociala se structureaza pe mai multe componente, ce presupun forme si tehnici distinctive:

cheltuieli pentru asigurarile sociale

cheltuieli pentru asistenta sociala

cheltuieli pentru protectia sociala.

Resursele financiare destinate protectiei sociale reprezinta concretizarea unor programe sociale. Cele mai semnificative programe fiind legate de combaterea somajului si saraciei, ajutoare familiilor cu multi copii, a persoanelor cu handicap.

Cheltuielile pentru asigurarile sociale se finanteaza pe seama contributiilor salariatilor, a liber-profesionistilor la care se mai pot adauga subventiile de la bugetul de stat, din fondurile asigurarilor sociale.

Cheltuielile pentru asistenta sociala se acopera in principal pe seama resurselor din bugetul statului, dar si din fonduri speciale precum si a resurselor provenite din donatii. La resursele interne se mai adauga si resursele externe provenite de la organisme internationale specializate.

Cheltuielile pentru asigurarile sociale reprezinta componenta principala a cheltuielilor pentru protectie sociala atat prin aria de cuprindere, cat si prin proportiile detinute in cadrul cheltuielilor publice cu protectia sociala.

Formele cele mai cunoscute sub care se realizeaza cheltuielile publice pentru asigurari sociale de stat sunt: pensiile, indemnizatiile sau asigurarile, compensarile costurilor de odihna si tratament balnear, medicamentelor si serviciilor medicale.

Cheltuielile pentru acordarea de pensii se diferentiaza la randul lor pe tipuri de pensii practicate in mod obisnuit: pensia pentru limita de varsta, pensia pentru pierderea capacitatii de munca sau invaliditate, pensia de urmasi, pensia suplimentara.

Calcului efectiv al pensiei pentru limita de varsta se efectueaza pe baza cotelor procentuale stabilite prin lege si aplicate salariului mediu tarifar, cotele fiind diferentiate de regula pe grupe de locuri de munca. Baza de calcul a pensiei o constituie salariul mediu lunar obtinut pe o perioada determinata potrivit prevederilor legale.

Prin bugetele locale se asigura finantarea unor actiuni si obiective care au in vedere caminele de batrani, centrele de plasament pentru copii aflati in dificultate, copii cu handicap, cantine de ajutor social. Din anul 2002 din bugetul local din sumele defalcate din impozitul pe venit repartizate se acorda ajutorul social si ajutorul pentru incalzirea locuintei persoanelor cu venituri mici.

Resursele financiare care se constituie pentru finantarea asigurarilor sociale sunt asigurate din:

contributii obligatorii pentru asigurarile sociale de stat datorate de angajatori si angajati in functie de conditiile de munca, normale, deosebite sau speciale

contributia pentru asigurarile sociale datorate de la alte persoane asigurate

contributia pentru asigurarile sociale datorata de persoane aflate in somaj

contributii pentru bilete de tratament si odihna

incasari din alte surse

subventii de la bugetul de stat in completarea fondurilor proprii.

Dintre cheltuielile cu protectia sociala cel mai larg practicate sunt sub formele ajutorului de somaj si alocatia de sprijin. Acesta se finanteaza din bugetul asigurarilor sociale de stat pentru persoanele apte de munca, dar fara ocupatie si venituri datorita lipsei locurilor pe piata muncii sau pregatirii profesionale neadecvate.

Cheltuiala sub forma ajutorului de somaj reprezinta o suma de bani lunara, de care beneficiaza categoriile de persoane mentionate in cuantum calculat ca procent din salariul minim pe economie diferentiate pentru cele care provin din randul absolventilor scolilor, cele cu o vechime in munca de sub un an, respectiv in cazul absolventilor din invatamantul superior spre deosebire ,ajutorul se calculeaza la salariul de baza brut dintr-o perioada anterioara pierderii locului de munca in cazul beneficiarilor cu o vechime de peste 5 ani.

Cheltuielile pentru servicii publice generale, ordine publica si siguranta nationala

Toate statele isi organizeaza si finanteaza institutii traditionale menite sa asigure functionarea in bune conditii a administratiei publice, care asigura ordinea publica si securitatea civila. Existenta lor reprezinta un raspuns la necesitatile publice de organizare si functionare a structurilor si aparatului de stat care prin activitatea specifica contribuie la desfasurarea normala a activitatilor in toate domeniile vietii economice si sociale.

Cheltuielile din aceasta categorie se grupeaza dupa structura organizatorica a autoritatilor publice generale, care cuprinde:[6]

A)      organele puterii si administratiei publice, in cadrul carora includ:

institutia prezidentiala

organele puterii legislative centrale si locale

organele puterii judecatoresti

organele executive centrale si locale

B)       organele de ordine publica in care se cuprind: politia, jandarmeria, securitatea nationala, servicii de informatii, servicii specifice de protectie si paza.

Cheltuielile pentru serviciile publice generale satisfac necesitati publice care intereseaza intreaga societate, avand un caracter indivizibil si dand substanta suveranitatii unui stat. Toate statele aloca importante resurse financiare din bugetul public. Factorii care influenteaza nivelul si dinamica cheltuielilor pentru servicii publice se pot mentiona[7]: marimea si structura aparatului de stat si organelor de ordine publica; nivelul salarizarii functionarilor publici; aparitia unor sarcini si atributiuni noi si complexe pentru organele aparatului de stat legate de solutionarea unor noi probleme social-economice, administrative; adaptarea permanenta a formelor administratiei la modificarile mediului social si economic.

In cadrul cheltuielilor pentru servicii generale, cheltuielile curente sunt predominante si se concretizeaza in salarii si alte drepturi banesti, achizitii de bunuri si servicii, cheltuieli administrativ- gospodaresti. Prin cheltuielile de capital se finanteaza investitii in constructii, dar mai ales in inzestrari cu echipamente de informatizare, mijloace de transport, tehnica speciala. Principala sursa de finantare a acestor cheltuieli o reprezinta bugetul de stat central sau bugetele locale in functie de subordonarea institutiilor.

Apararea nationala reprezinta o componenta importanta a strategiei fiecarui stat pentru asigurarea suveranitatii si sigurantei nationale, in acelasi timp fiind o concretizare a functiei externe a statului. Din acest scop se aloca fonduri importante care servesc intretinerii si mentinerii in stare operationala a armatelor, participarii la diferite aliante militare, mentinerii de baze militare pe teritorii straine, ajutoare militare acordate altor tari. Aceste cheltuieli sunt finantate in toate tarile din bugetele centrale la care se pot adauga resurse financiare provenite din apartenenta la anumite aliante militare sau din credite externe. Din punct de vedere al continutului economic cheltuielile militare prezinta o structura aparte, in sensul ca ponderea cheltuielilor militare curente este mai apropiata de ponderea cheltuielilor militare de capital.

Acestea sunt cheltuieli neproductive, reprezentand un consum definitiv de produs intern brut. Nivelul acestor cheltuieli depind tot mai mult de factori externi, internationali, a caror actiune conduce la tendinta contrara.

In plan mai larg cresterea cheltuielilor militare are influente nefavorabile asupra activitatilor civile si deturneaza resurse importante catre scopuri distructive prin natura lor, ceea ce impune o dimensionare corecta a acestora in functie de obiectivele dezvoltarii si asigurarii securitatii fiecarui stat.

Cheltuielile militare se pot grupa in: directe si indirecte. Cele indirecte cuprind cheltuielile cu intretinerea fortelor armate in tara sau in bazele instalate in alte tari. Cele indirecte sunt cele legate de inlaturarea urmarilor razboaielor, despagubiri de razboi, plati de pensii cuvenite orfanilor, vaduvelor de razboi, cercetarea stiintifica militara.

In ultima perioada a influentat modul de organizare si functionare a armatelor nationale, in sensul orientarii spre formare a unei mai putin numeroase dar mai dotate de nivel inalt.

3. Cheltuieli publice pentru actiuni economice

Cheltuielile pentru actiuni economice urmaresc asigurarea functionarii si dezvoltarii unor intreprinderi sau ramuri economice de interes national, finantarea unor investitii cu caracter economic, in special in domeniul retehnologizarii, finantarea unor actuni de cercetare stiintifica, sustinerea unor intreprinderi care produc utilitati si servicii publice, stimularea exportului si realizarea unor obiective si actiuni de interes national.

Repartizarea cheltuielilor publice spre actiuni economice este diferita de la o perioada la alta si este corelata cu gradul de dezvoltare economica a tarii. Intre intreprinderile publice si stat exista fluxuri financiare in ambele sensuri: acestea preleva o serie de impozite si taxe, efectueaza varsaminte la buget si platesc diverse contributii la alte fonduri centralizate.

Cheltuielile publice pentru obiective si actiuni economice pot imbraca urmatoarele forme:

a)     subventii

b)     prime

c)      transferuri begetare dar mai ales pentru investitii

d)     alocatii din fonduri speciale in afara bugetului de stat.

Subventiile reprezinta forma cea mai utilizata dintre ajutoarele directe ale statului si reprezinta un ajutor nerambursabil pe care statul il acorda agentilor economici aflati in dificultate, asigurandu-le functionarea in conditiile in care activitatea lor este ineficienta, se acorda unilateral si fara contraprestatie, dar este conditionat si are o afectie speciala. Subventiile economice se pot acorda pentru activitati interne si pentru export .

Investitiile reprezinta acele ajutoare financiare pe care statul le efectueaza pentru sectorul public. Ele au caracter temporar si se efectueaza in functie de necesitatile de realizare a unor investitii de importanta deosebita.

Ajutoarele financiare de la buget se acorda pentru difuzarea de informatii, studii de marketing, organizarea de expozitii.

Imprumuturile cu dobanda subventionata pot fi acordate in cazul aparitiei unor dificultati temporare.

Cheltuielile publice pentru actiuni economice sunt finantate din bugetul statului, si se pot grupa:

cheltuieli cu dezvoltarea sectorului economic de stat

cheltuieli cu acordarea de subventii, prime

cheltuieli cu cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica.

Din motive socio-economice statul are interesul sa-si mentina anumite intreprinderi care produc utilitati si servicii publice sau care lucreaza in ramurile strategice pentru evitarea constituirii de monopoluri private, interesul statului de a gestiona activitati in regim de monopol prin care se realizeaza venituri importante pentru bugetul statului.

Cheltuielile pentru actiuni economice se finanteaza direct din bugetul de stat si se concretizeaza in realizarea unor obiective economice costand in contruirea de noi intreprinderi; dezvoltarea, modernizarea sau reutilizarea de proportii mai mari, a intreprinderilor existente; rascumpararea intreprinderilor preluate in proprietatea statului de la intreprinzatorii privati; plati legate de datoriile contractate de stat pentru dezvoltarea acestui sector, inclusiv a dobanzilor aferente.

Cheltuielile cu subventii vizeaza acoperirea pierderilor pe care le pot inregistra intreprinderile, atat din sectorul privat si din cel public ca urmare a actiunii unor factori cu impact negativ inclusiv a practicarii unor preturi mai scazute controlate de stat pentru anumite bunuri si servicii destinate consumului intern sau exportului. Finantarea acestor actiuni se justifica prin prisma interesului national de a asigura un consum satisfacator de bunuri si servicii strict necesare pentru populatie, la preturi acceptabile sau stimularea exportului si recuperarea cheltuielilor si obtinerea unui profit acceptabil pentru intreprinderile furnizoare. Marimea cheltuielilor pentru subventii efectuate din bugetul de stat va fi reprezentata prin suma subventiilor acordate pentru diferite produse si servicii tuturor intreprinzatorilor. Pot servi la protejarea economiei nationale si de stimularea dezvoltarii anumitor ramuri si modernizarea lor.

Primele sunt fonduri bugetare destinate mai ales acoperirii diferentelor de pret sau de tarif, primelor de productie sau de export, care acopera de regula diferenta intre pretul intern de cost si pretul obtinut in afara, din export.

Aceste cheltuieli sunt destinate transporturilor si comunicatiilor, din fonduri externe nerambursabile sau din credite externe, mediului si apelor, industriei, cercetarii stiintifice. In cadrul cheltuielilor publice finantate actiunilor economice s-au alocat fonduri pentru sustinerea industriei, agriculturii si silviculturii, dezvoltarea turismului, prevenirea si combaterea de inundatii, metrologie si hidrologie.

Protectia mediului a devenit una dintre preocuparile prioritare ale comunitatii internationale, ca urmare a faptului ca un compex de factori, printre care si dezvoltarea economica, provoaca pierderi imense tuturor tarilor si influenteaza calitatea vietii. Protectia mediului constituie o problema strategica, avand o importanta componenta de solidaritate intre generatii si natiuni, responsabilitatea sa revine operatorilor economici si societatii civile cat si guvernului.

Protectia mediului inconjurator si imbunatatirea calitatii lui reclama folosirea de catre autoritati publice a unor politici ecologice, a unor modalitati si instrumente economice si financiare.

4. Nivelul ,structura si dinamica cheltuielilor publice

Nivelul cheltuielilor publice poate fi privit din perspectiva statica (structura de la un anumit moment) sau dinamica (ca evolutie temporara) si poate fi analizat urmarind indicatorii: volumul cheltuielilor publice, ponderea cheltuielilor publice in PIB, volumul cheltuielilor publice ce revin in medie pe un locuitor.

a)     volumul cheltuielilor publice, in expresie nominala si reala.

Acest indicator exprima volumul cheltuielilor publice in expresie nominala. Deoarece preturile sunt influentate de inflatie, cheltuielile publice se recalculeaza in preturi constante, care exprima volumul cheltuielilor publice in expresie reala. Aceasta transformare se face cu ajutorul indicelui PIB deflator.

b)     indicatorul care poate exprima o caracterizare a nivelului cheltuielilor publice este ponderea cheltuielilor publice in PIB.

Structura cheltuielilor publice este studiata conform clasificarilor folosite de fiecare stat in parte. Stabilirea structurii cheltuielilor publice ajuta la determinarea diferentelor de politica financiara dintre tarile dezvoltate, in curs de dezvoltare si cele in tranzitie, precum si evolutia in timp a ponderilor acordate diverselor categorii de cheltuieli publice in acelasi stat.

Dinamica cheltuielilor publice exprima modificarile care intervin in cuantumul si structura acestora in decursul unui interval de timp.

Pentru o perioada considerata indicatorii dinamicii cheltuielilor publice sunt:

cresterea nominala si cresterea reala a cheltuielilor publice

schimbarea raportului cheltuielilor publice in PIB

schimbarea volumului mediu al cheltuielilor publice pe cap de locuitor

schimbarea structurii cheltuielilor publice

corelatia dintre cresterea cheltuielilor publice si cresterea PIB

elasticitatea cheltuielilor publice raportata la PIB.