Bunurile de capital si capitalul

In toate fiintele vii exista un impuls innascut care le dirijeaza catre asimilarea materiei ce le prezerva, innoieste si fortifica energia vitala. Eminenta omului care actioneaza se manifesta in faptul ca el urmareste sporirea vitalitatii sale constient si deliberat. In urmarirea acestui obiectiv, iscusinta sa il duce la a construi unelte care-i servesc initial la procurarea hranei, intr-un stadiu ulterior il face sa proiecteze metode de sporire a cantitatii de alimente disponibile, iar in cele din urma il face capabil sa-si satisfaca cele mai intens resimtite dorinte, [p.260] dintre cele specific umane. In termenii lui Böhm-Bawerk: Omul alege metode de productie indirecte, care necesita mai mult timp, dar compenseaza aceasta intarziere generand produse mai multe si mai bune.

La inceputul fiecarui pas catre o existenta mai prospera se gaseste economisirea - constituirea de rezerve de produse care face posibila prelungirea perioadei medii de timp care se scurge intre inceputul procesului de productie si momentul in care acesta furnizeaza un produs imediat utilizabil si consumabil. Produsele acumulate in acest scop sunt fie stadii intermediare in procesul tehnologic, i.e., unelte si produse semifinite, fie bunuri imediat consumabile, care ii permit omului sa substituie, fara a suferi privatiuni pe durata perioadei de asteptare, un proces care absoarbe mai mult timp unuia care absoarbe mai putin. Bunurile acestea se numesc bunuri de capital. Astfel, economisirea si acumularea de bunuri de capital ce rezulta din ea reprezinta inceputul fiecarei tentative de ameliorare a conditiilor materiale ale omului; ele reprezinta fundamentul civilizatiei umane. Fara economisire si acumulare de capital nu poate exista nici un fel de straduinta de atingere a unor obiective nonmateriale. [1]

Notiunea de bunuri de capital trebuie distinsa in mod clar de conceptul de capital. [2] Conceptul de capital este conceptul fundamental al calculului economic, cel mai important instrument mental pentru conducerea afacerilor in economia de piata. Conceptul sau corelativ este cel de venit.

Notiunile de capital si venit, asa cum sunt ele intrebuintate in contabilitate si in reflectiile cotidiene, in raport cu care contabilitatea nu este decat o rafinare, pun in contrast mijloacele si scopurile. Mintea calculata a actorului delimiteaza bunurile de consum, pe care urmareste sa le intrebuinteze pentru satisfacerea imediata a dorintelor sale, de bunurile de toate ordinele - inclusiv cele de ordinul intai [3] - pe care intentioneaza sa le intrebuinteze pentru a asigura satisfacerea unor dorinte viitoare prin noi actiuni. Diferentierea mijloacelor de scopuri devine astfel o diferentiere intre achizitie si consum, intre firme de afaceri si [p.261] gospodarii, intre fonduri destinate comertului si bunuri casnice. Intregul complex de bunuri care urmeaza a fi achizitionate este evaluat in termeni monetari, iar aceasta suma -- capitalul - este punctul de plecare al calculului economic. Obiectivul imediat al actiunilor achizitive este de a spori, sau cel putin de a prezerva capitalul. Cantitatea ce poate fi consumata intr-o anumita perioada fara reducerea capitalului se numeste venit. Daca consumul depaseste venitul disponibil, diferenta se numeste consum de capital. Daca venitul disponibil depaseste volumul consumat, diferenta se numeste economisire. Printre sarcinile principale ale calculului economic sunt si acelea de a stabili marimile venitului, economisirii si consumului de capital.

Modul de gandire care l-a condus pe omul care actioneaza la notiunile implicate in conceptele de capital si venit se gasesc sub forma incipienta in fiecare premeditare si planificare a actiunii. Chiar si cei mai primitivi gospodari sunt intrucatva constienti de consecintele actelor care, din perspectiva contabilitatii moderne, ar reprezenta consum de capital. Ezitarea vanatorului de a ucide o caprioara gestanta si jena resimtita pana si de cei mai neinduplecati razboinici fata de taierea pomilor fructiferi erau manifestari ale unei mentalitati influentate de asemenea consideratii. Aceste consideratii se manifesta si in venerabila institutie legala a uzufructului si in cutumele si practicile analoage. Insa numai persoanele care pot recurge la calculul monetar pot avansa pana la atingerea unei claritati depline in ce priveste distinctia dintre o substanta economica si avantajele ce decurg din ea si o pot aplica riguros tuturor claselor, tipurilor si ordinelor de bunuri si servicii. Doar ele pot opera astfel de distinctii in contextul conditiilor aflate in permanenta schimbare, al industriilor de transformare aflate pe o treapta inalta de dezvoltare si al structurii complicate a cooperarii sociale dintre sute de mii de slujbe si activitati specializate.

Privind in urma de pe treapta de cunoastere furnizata de contabilitatea moderna spre conditiile inaintasilor salbatici ai omului, putem spune in termeni metaforici ca si ei intrebuintau conceptul de "capital". Un contabil contemporan ar putea aplica metodele specifice profesiei sale si uneltelor lor primitive de vanat si pescuit, activitatilor lor de crescatori de vite si de agricultori, daca ar sti ce preturi sa atribuie diverselor obiecte avute in vedere. De aici unii economisti au tras concluzia ca notiunea de "capital" este o categorie proprie oricarui fel de productie realizata de om, ca este prezent in toate sistemele imaginabile de gestionare a proceselor de productie - i.e., nu mai putin in izolarea involuntara a lui Robinson Crusoe decat intr-o societate socialista -- si ca ea nu depinde de practica calculului monetar. [4] Insa aceasta este o confuzie. [p.262] Conceptul de capital nu poate fi separat de contextul calculului monetar si de structura sociala a unei economii de piata, singura in care calculul monetar este posibil. Este un concept care este lipsit de sens in afara unei economii de piata. El joaca un rol exclusiv in planurile si situatiile contabile ale indivizilor care actioneaza pe cont propriu intr-un asemenea sistem bazat pe proprietatea privata asupra mijloacelor de productie, si s-a dezvoltat odata cu raspandirea calcului economic in termeni monetari.

Contabilitatea moderna este fructul unei lungi evolutii istorice. Astazi s-a ajuns la o unanimitate printre oamenii de afaceri si contabili, cu privire la semnificatia termenului de capital. Capitalul este suma de bani echivalenta cu toate activele, minus suma de bani echivalenta cu toate datoriile, care sunt consacrate la o anumita data desfasurarii activitatilor unei anumite unitati economice. Nu conteaza in ce consta aceste active, daca ele sunt terenuri, cladiri, echipamente, unelte, bunuri de orice alt tip si ordin, creante, lichiditati, bani gheata sau orice altceva.

Imprejurarea ca in zilele de inceput ale contabilitatii negutatorii - deschizatorii de drum in ce priveste calculul economic - nu includeau, de regula, echivalentul in bani al cladirilor si terenurilor lor in notiunea de capital, este un fapt istoric. Un alt fapt istoric este acela ca agricultorii au aplicat relativ tarziu conceptul de capital terenurilor lor. Chiar si astazi - in tarile cele mai avansate - doar o parte din fermieri sunt familiarizati cu metodele contabilitatii riguroase. Numerosi fermieri continua sa intrebuinteze un sistem de contabilizare care omite sa ia in calcul pamantul si contributia sa la productie. Intrarile lor contabile omit echivalentul in bani al pamantului si, in consecinta nu inregistreaza modificarile acestui echivalent. Asemenea registre contabile sunt defectuoase, deoarece nu furnizeaza informatia care constituie insusi obiectivul urmarit prin contabilizarea capitalului. Ele nu indica daca activitatile fermei au provocat sau nu o deteriorare a capacitatii pamantului de a contribui la productie, adica a valoarii sale obiective de utilizare. Daca s-a produs o erodare a solului registrele lor o ignora, asa incat venitul (net) calculat este mai mare celui pe care l-ar fi indicat o metoda mai completa de contabilizare.

Este necesar sa pomenim aceste fapte istorice deoarece ele au influentat incercarile economistilor de a construi o notiune de capital real.

Economistii s-au confruntat si inca se mai confrunta cu credinta superstitioasa ca raritatea factorilor de productie ar putea fi maturata, fie integral, fie cel putin intr-o anumita masura, [p.263] prin sporirea volumului de bani aflati in circulatie si prin expansiunea creditelor. Pentru a analiza in mod adecvat aceasta problema fundamentala de politica economica, ei au considerat necesar sa construiasca notiunea de capital real, pentru a o opune notiunii de capital asa cum este ea intrebuintata de oamenii de afaceri, ale caror calcule se refera la intregul complex al activitatilor lor desfasurate in vederea obtinerii de profit. Pe vremea cand economistii se lansau in aceste consideratii, locul echivalentului in bani al pamantului in cadrul conceptului de capital era inca pus la indoiala. Astfel, economistii au gasit ca este rezonabil sa lase deoparte pamantul in constructia notiunilor de capital real. Ei au definit capitalul real ca fiind totalitatea factorilor de productie produsi care sunt disponibili. S-a despicat firul in patru pentru a sti daca stocurile de bunuri de consum detinute de intreprinderi sunt sau nu capital real. Insa s-a decis practic in unanimitate ca banii gheata nu reprezinta capital real.

Conceptul acesta, de totalitate a factorilor de productie produsi, este lipsit de continut. Echivalentul in bani al diversilor factori de productie aflati in proprietatea unei intreprinderi poate fi determinat si sumat. Insa daca facem abstractie de asemenea evaluari in termeni monetari, totalitatea factorilor de productie produsi nu este decat o enumerare de cantitati fizice a mii si mii de bunuri eterogene. Un asemenea inventar nu serveste actiunii. El este o descriere a unei parti din univers in termeni de tehnologie si topografie si nu are nimic de a face cu problemele care se pun atunci cand se incearca ameliorarea bunastarii umane. Ne putem conforma uzantei terminologice care numeste factorii de productie produsi bunuri de capital. Dar aceasta nu face conceptul de capital real intru nimic mai semnificativ.

Cea mai daunatoare urmare a intrebuintarii notiunii mitice de capital real a fost aceea ca economistii au inceput sa se lanseze in speculatii despre o falsa problema, numita productivitatea capitalului (real). Prin definitie, un factor de productie este un lucru care poate contribui la succesul unui proces de productie. Pretul sau de piata reflecta in intregime valoarea pe care o acorda oamenii contributiei sale. Serviciile anticipate de pe urma intrebuintarii unui factor de productie (i.e., contributiile sale la productivitate) sunt platite, cu prilejul tranzactiilor de piata, la intreaga valoare pe care le-o atribuie oamenii. Factorii nu sunt considerati valorosi decat datorita acestor servicii. Aceste servicii sunt singurul motiv pentru care ei sunt achizitionati la anumite preturi. Odata platite aceste preturi, nu mai ramane nimic care sa poata determina alte plati efectuate de cineva, ca o compensatie pentru serviciile productive suplimentare ale acestor factori de productie. Explicarea dobanzii ca un venit derivat din productivitatea capitalului a fost o eroare. [6] [p.264]

Nu mai putin daunatoare a fost o a doua confuzie generata din conceptul de capital real. Oamenii au inceput sa mediteze la un concept de capital social, pe care-l considerau diferit de capitalul privat. Pornind de la constructia imaginara a unei economii socialiste, ei urmareau sa defineasca un concept de capital adecvat activitatilor economice care i-ar reveni managerului general al unui asemenea sistem. Ei aveau dreptate sa considere ca un asemenea manager ar fi foarte interesat sa stie daca felul cum conduce treburile este sau nu incununat de succes (si anume din punctul de vedere al propriilor sale evaluari si al telurilor urmarite in conformitate cu aceste valori) si cat de mult poate cheltui pentru consumul supusilor sai, fara a diminua stocul disponibil de factori de productie, prejudiciind astfel fructele productiei viitoare. Un guvern socialist ar avea imperios nevoie de conceptele de capital si venit pentru a-si orienta actiunile. Insa intr-un sistem economic in care nu exista proprietate privata asupra mijloacelor de productie, piata si preturi pentru asemenea bunuri, conceptele de capital si venit nu sunt decat niste postulate academice lipsite de orice aplicabilitate practica. Intr-o economie socialista exista bunuri de capital, dar nu exista capital.

Notiunea de capital nu are sens decat intr-o economie de piata. Ea serveste deliberarilor si calculelor de rentabilitate ale indivizilor sau ale grupurilor de indivizi care actioneaza pe cont propriu intr-o asemenea economie. Este un instrument al capitalistilor, antreprenorilor si fermierilor dornici sa realizeze profituri si sa evite pierderile. Nu este o categorie universala a actiunii, ci o categorie a actiunii in cadrul unei economii de piata.