Conceptul de factori de productie - factorii de productie traditionali

Pentru a produce bunuri destinate consumului, intreprinzatorii atrag resursele in procesul de productie transformandu-le in factori de productie.

Factorii de productie traditionali.

In economia politica clasica, procesul de productie este explicat pornind de la trei factori de productie considerati 'clasici ' sau 'traditionali': munca, pamantul si capitalul (pentru prima data aceasta 'formula trinitara' a fost mentionata de catre economistul francez J. B. Say).

Dezvoltarea industriala postbelica a pus in evidenta faptul ca performantele de piata ale firmelor au ajuns sa fie influentate de actiunea unor factori netraditionali (abilitatea intreprinzatorului, tehnologiile, informatia etc.), denumiti generic neo-factori, neinclusi in celebra formula trinitara.

Munca - este considerata alaturi de capital ca fiind factor originar sau primar al productiei. Munca reprezinta activitatea umana, constienta, de producere prin cheltuiala de energie musculara si nervoasa si cu ajutorul celorlalti factori de productie, a rezultatelor economice care au declansat-o.

Munca a fost si ramane factorul activ si determinant al productiei, avand in vedere ca prin intermediul ei sunt antrenati ceilalti factori de productie, se realizeaza combinarea si utilizarea lor eficienta.

In calitate de factor de productie, munca reprezinta o resursa ce nu poate fi conservata: ea trebuie utilizata la momentul potrivit in conditiile cele mai profitabile, atat pentru individ, cat si pentru societate. Neutilizarea fortei de munca datorita unor factori conjuncturali constituie o pierdere irecuperabila pentru societate.

Natura - cuprinde ansamblul de elemente (terenuri arabile, pasuni, paduri, ape, stocul cinegetic si piscicol, zacaminte de minereuri etc.) apartinand mediului inconjurator si la care omul apeleaza pentru a le utiliza in procesul de productie. Practic, toate activitatile umane sunt legate intr-un fel sau altul de natura, iar unele activitati, cum sunt de exemplu cele din agricultura sau industria extractiva, sunt de neconceput fara existenta unui cadru natural adecvat.

Capitalul - considerat factor derivat de productie (deoarece este rezultatul unor procese de productie anterioare) este reprezentat de ansamblul bunurilor care sunt folosite pentru producerea de noi bunuri si servicii.

In principiu, bunurile care constituie capitalul, servesc indirect la satisfacerea nevoilor, prin intermediul bunurilor si serviciilor la producerea carora concura.

In prezent, se folosesc mai multe notiuni legate de capital: capital real, capital tehnic, capital financiar, capital uman, capital social, capital productiv, capital natural etc.

In cele ce urmeaza ne vom referi numai la capitalul real  (tehnic, productiv) materializat in mijloace de productie (utilaje, cladiri, constructii, drumuri, materii prime combustibili etc.), avand in vedere ca in diversitatea formelor sub care se prezinta capitalul, doar capitalul real are rolul de factor de productie.

In procesul utilizarii sale, capitalul real parcurge 3 stadii si imbraca 3 forme functionale:

II

B - K_p K_f . . P . . M - B'                , B' > B

K_c

III

I

- stadiul I (stadiul aprovizionarii) in care are loc transformarea banilor in mijloace de productie (capital real);

- stadiul II (stadiul productiei) in care are loc utilizarea, consumarea si transformarea capitalului real in marfuri;

- stadiul III (stadiul desfacerii) in care are loc transformarea marfurilor in bani, forma de la care s-a pornit initial, dar amplificata.

Cea mai uzitata clasificare a capitalului real o reprezinta aceea care are in vedere modul in care componentele sale participa la procesul de productie, se consuma si se inlocuiesc. Daca avem in vedere acest criteriu, se poate vorbi in cadrul capitalului real de capital fix si capital circulant.

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

Capitalul fix este acea parte a capitalului real care participa la mai multe cicluri de productie, se inlocuieste dupa mai multi ani si isi transmite valoarea treptat asupra bunurilor la producerea carora participa. In componenta sa intra: cladirile si constructiile, masinile, utilajele si echipamentele, mijloacele de transport etc.

Capitalul fix se distinge prin caracterul limitat al destinatiilor sale alternative privind trecerea de la un fel de utilizare productiva la alta. Rigiditatea utilizarii sale este cu atat mai mare cu cat echipamentul tehnic este mai specializat.

Principala caracteristica a capitalului fix o reprezinta pierderea treptata a calitatilor sale, proces cunoscut sub denumirea de uzura.

Uzura imbraca doua forme: uzura fizica si uzura morala.

Prin uzura fizica a capitalului fix se intelege pierderea treptata a proprietatilor tehnice de exploatare ca urmare a utilizarii sale in procesul de productie si a actiunii agentilor naturali.

Uzura morala a capitalului fix este determinata de progresul tehnic care favorizeaza aparitia unor elemente de capital fix cu performante superioare celor aflate in functiune sau permite practicarea unor preturi mai scazute la achizitionarea  aceluiasi echipament.

Starea capitalului fix

Avand in vedere ca elementele de capital fix se depreciaza treptat, cheltuielile cu achizitionarea si inlocuirea lor se recupereaza pe intreaga perioada de functionare a acestora, incluzandu-se in costul productiei si regasindu-se in pretul de vanzare al bunurilor la producerea carora au contribuit. Expresia baneasca a acelei parti din capitalul fix, corespunzatoare uzurii fizice si morale, se numeste amortizare, iar suma astfel constituita poarta numele de fond de amortizare.

Se cunosc mai multe modalitati de amortizare :

- amortizare liniara - atunci cand se utilizeaza o cota de amortizare constanta pe intreaga durata de functionare a capitalului fix. Amortizarea anuala (suma fixa) se calculeaza pe baza formulei :

A =

unde :

A - amortizarea anuala (u.m.);

K_f  - pret de achizitie a capitalului fix;

r - venituri din casarea acestuia;

d - cheltuieli cu modernizarea si intretinerea acestuia ;

T - timpul de functionare a capitalului fix (ani)

Prin raportarea amortizarii anuale (A) la pretul capitalului fix ce se amortizeaza (K_f) se determina cota procentuala de amortizare anuala (C_a) :

C_a =  100 (%)

- amortizare accelerata - este o varianta a amortizarii liniare si presupune recuperarea in primul an a unei amortizari de pana la limita prevazuta de lege din valoarea de intrare (K_f), iar in anii ramasi pana la sfarsitul duratei de folosinta se va calcula amortizarea luna de luna, dupa procedeul amortizarii liniare :

A_l =

unde

A_l - amortizare lunara;

K_r - valoarea ramasa a capitalului fix;

T - numarul de ani de utilizare ramasi.

- amortizare degresiva  (conform reglementarilor legale aplicate in prezent in Romania), se poate aplica numai cu aprobarea Ministerului de Finante si consta in multiplicarea coeficientilor de amortizare cu coeficienti prevazuti de lege. Aceasta inseamna o accelerare a procesului de amortizare si luarea in considerare a uzurii morale. Cota de amortizare se aplica la valoarea ramasa (care scade cu fiecare luna).

Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real care este utilizata in cadrul unui singur ciclu de productie, pe parcursul caruia se consuma sau se transforma profund astfel ca trebuie inlocuita dupa fiecare ciclu de productie. Din aceasta categorie fac parte: materiile prime, combustibilii, energie electrica, apa tehnologica etc.

2.2. Productivitatea factorilor de productie

La nivelul unitatilor economice de productie, in functie de factorii de productie care contribuie la obtinerea efectelor, eficienta economica imbraca mai multe forme:

productivitatea muncii;

productivitatea (randamentul) capitalului;

productivitatea pamantului etc.

Productivitatea se poate defini, in sens larg, ca raport intre cantitatea de bogatie produsa si cantitatea de resurse absorbite in cursul producerii ei sau rezultatul obtinut ca urmare a folosirii factorilor de productie.

In literatura de specialitate productivitatea este abordata insa in special pe cele doua tipuri consacrate si anume :

- productivitatea globala - suprinde efectele combinarii tuturor factorilor de productie, masurand performanta si eficienta de ansamblu a acestora. Productivitatea (randamentul) globala a tuturor factorilor de productie prezinta o serie de dificultati in planul determinarii sale corecte, motiv pentru care, in general, analiza microeconomica traditionala este focalizata pe determinarea si urmarirea evolutiei productivitatii (randamentului) unui singur factor de productie;

- productivitatea partiala a fiecarui factor de productie - exprima productia obtinuta prin utilizarea fiecarui factor de productie consumat (munca, capital etc.). Ea se poate prezenta sub trei forme distincte: productivitatea totala a unui factor de productie, productivitatea medie a unui factor de productie si productivitatea marginala a unui factor de productie.

a) productivitatea totala a unui factor de productie oarecare se defineste ca fiind cantitatea totala de efect util (productie) care se poate obtine folosind acel factor in conditiile in care valorile tuturor celorlalti factori sunt presupuse constante ("caeteris paribus").

- b) productivitatea medie este reprezentata de raportul dintre marimea productiei (Q) si cantitatea (x_i) utilizata din factorul respectiv :

W_i = Q / x_i ,

- c) productivitatea marginala reflecta suplimentul de productie ce se obtine din folosirea unei unitati suplimentare dintr-un factor, marimea celorlalti factori ramanand constanta.

Wmg = ΔQ / Δx_i

In figura urmatoare sunt redate intr-o forma sistematizata, formele sub care poate fi evidentiata productivitatea la nivelul fiecarui factor de productie

Formele productivitatii

Marginala