Globarizarea si vectorii globarizarii

Conceptul de "global" cuprinde atat ideea intensificarii competitiei, cat si de extindere a oportunitatilor la nivelul pietei mondiale.

Lumea s-a schimbat profund si se afla intr-o tranzitie politica si economica majora. Problemele complexe din cadrul relatiilor economice internationale sunt mai curand globale decat nationale, solicitand o rezolvare globala.

Asadar, globalizarea este o tendinta care se manifesta in economia mondiala, tendinta accelerata de dezvoltarea societatii informationale. Ea nu actioneaza de la sine, ci prin intermediul unor politici economico-financiare care, ca orice factori subiectivi, pot reflecta corect realitatea sau se pot abate de la ea.

Societatea contemporana trece in prezent prin schimbari structurale profunde, necunoscute in perioadele istorice anterioare. Problema asupra careia se concentreaza dezbateri politice, economice, militare, stiintifice etc. este urmatoarea : 'incotro se indreapta aceasta societate'? O serie de opinii converg in directia aprecierii faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca ea se afla intr-o tranzitie politica si economica majora. Problemele complexe ce s-au ivit in arena relatiilor economice internationale sunt tot mai dificil de administrat. Ele sunt mai curand globale decat nationale, solicitand o rezolvare mai degraba globala decat nationala.

Globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul de crestere a interdependentelor dintre statele nationale ca urmare a extinderii legaturilor transnationale in diferite sfere ale vietii economice, politice, cultural-sociale. Asadar criteriul de baza al definirii globalizarii il constituie cresterea interdependentei in diferite sectoare ale vietii social-politice si economice. Dar interdependenta este o relatie (legatura) reciproc avantajoasa, ce se stabileste intre firme din diferite tari sau/si intre economii nationale.

Din punct de vedere istoric expansiunea internationala s-a facut prin intermediul schimbarilor iar dupa anii 80 printr-o dezvoltare importanta a investitiilor directe si a colaborarii intre intreprinderi. Din aceasta cauza un studiul al Organizatiei de Cooperare si Dezvoltare Economica (O.C. D. E) dat publicitatii in 1994 asimileaza globalizarea cu multilateralismul.

Potrivit opiniei mai multor economisti, se pare ca termenul de "globalizare" a fost pentru prima data folosit de Theodore Levitt in lucrarea sa "The Globalization of

Markets" pentru a caracteriza schimbarile care au avut loc in economia internationala ca urmare a expansiunii comertului, investitiilor si tehnologiei.1

Globalizarea poate fi privita si ca modalitate sau sistem de acceptare si aderare a unor probleme globale ale omenirii.2 Primii care au semnalat aceste probleme globale au fost membrii Clubului de la Roma (fondat in 1968), concluziile lor fiind expuse in numeroase lucrari de referinta.

Problemele omenirii sunt acele aspecte (laturi) fundamentale ale vietii fara de solutionarea carora nu sunt posibile progresul si bunastarea tuturor popoarelor. In virtutea interdependentelor din economia mondiala, rezolvarea unor probleme vitale creeaza premisele de a gandi si solutiona noi probleme ale dezvoltarii. In cadrul acestor probleme, cele grave (urgente) sunt acelea care, prin consecintele lor previzibile (probabile), pun in pericol nu numai dezvoltarea, ci insasi existenta vietii oamenilor. Istoria civilizatiei umane evidentiaza faptul ca problemele omenirii inainte de a fi rezolvate trebuie sa fie descoperite, localizate in timp si spatiu, corect formulate cu ajutorul stiintei si integrate intr-o strategie realista de dezvoltare. De aceea, se considera ca prima dinte problemele urgente si permanente ale omenirii este sprijinirea dezvoltarii continue a stiintei si punerii cuceririlor ei in slujba imbunatatirii vietii oamenilor.

Procesul globalizarii a demarat in anii '70 si s-a accentuat pe la mijlocul anilor '80. "Revolutia globala nu are o baza ideologica. Ea capata forma printr-un amestec fara precedent de seisme geostrategice, de factori sociali, economici, tehnologici, culturali si etnici" sustin A King si B. Schneider.

Acesta din urma apreciaza ca "globalizarea este o tendinta care se manifesta in economia mondiala, tendinta accelerata de dezvoltarea societatii informationale". Tot el sustine ca globalizarea este departe de a fi un proces autocuprinzator, de vreme ce tarile cele sarace si multe din cele aflate in curs de dezvoltare nu sunt cuprinse de globalizare, fiindca ele sunt in afara revolutiei informationale. Globalizarea dupa Bertrand Schneider, cuprinde atat economia cat si cultura, deci intregul bloc de relatii umane, impunand reconsiderarea rolului statului national in economie si societate. Globalizarea nu actioneaza de la sine, ci prin intermediul unor politici economico-financiare care, ca orice factori subiectivi pot reflecta corect realitatea sau se pot abate de la ea. Cei care elaboreaza si aplica aceste politici nu pot fi decat marile centre de putere economico-financiara ale lumii si organizatiile create de acestea pentru a le servi interesele. Aceste centre de putere sunt: S.U.A., U.E. si Japonia, iar organizatiile prin care ele actioneaza in economia mondiala sunt: G7, FMI, BM, OMC, OECD si alte organizati ale O.N.U. (PNUD, UNCTAD, etc.).

Globalizarea este mai putin un slogan al comerciantilor liberi cat o realitate actuala, apreciaza Nathan Gardels in "Schimbarea ordinii globale". El apreciaza ca prin prisma acestui fenomen, capitaluri, bunuri si forta de munca traverseaza granitele cu tot mai multa libertate. Steaua pietelor financiare sau a imperiilor informatiei - ale caror imagini, de bine, de rau, ni se intiparesc in constiinta - pare ca nu va apune niciodata.

Francis Fukuyama avertizeaza, in aceeasi lucrare, ca nu toate culturile vor evolua identic in acest regim global. Cele cu o mai mare coeziune sociala si cu un grad inalt de incredere sociala se vor adapta mai bine in loc sa se destrame sub presiunile concurentei mediatice si economice ale noii ordini.

Societatea mondiala nu este, prin urmare, o mega-societate nationala care cuprinde si asimileaza toate societatile nationale, ci un orizont mondial caracterizat prin diversitate si ne-integrare, care se deosebeste atunci cand este construit si conservat in spiritul comunicarii si al actiunii1.

Globalizarea se refera deci si la un non-stat mondial. Mai exact: societate mondiala fara stat mondial si fara guvern mondial. Se propaga un capitalism global dezorganizat. Pentru ca nu exista - nici economic, nici politic - vreo putere hegemoniala sau vreun regim international.

Aspecte si exemplificari ale globalizarii

Globalizarea culturala se realizeaza prin imbinarea unor forme transculturale de comunicare si viata, de atributii si responsabilitati, de autoreprezentare si redare ale unor grupuri si indivizi. Elisabeth Beck-Gernsheim s-a aplecat asupra acestui aspect pornind de la exemplul casatoriilor si familiilor transculturale. Exista o certitudine dincolo de toate aprecierile, sperantele si temerile: Apartenentele etnice se complica tot mai mult din cauza dezvoltarii sociale si demografice. Deoarece intr-o epoca a mobilitatii, a circulatiei masive si a conexiunii economice creste numarul acelora care, depasind raza de actiune a propriului grup de origine, traiesc si muncesc impreuna cu oameni apartinand altor grupuri; al acelora care din varii motive (fie saracie, foamete sau persecutie, fie scolarizare si profesie sau calatorie si curiozitate) isi parasesc patria pe termen scurt sau lung, poate chiar definitiv; al acelora care, trecand peste granitele nationale, se nasc aici, cresc dincolo, se casatoresc si intemeiaza un camin dincolo. Statele Unite ale Americii considera deja ca aceasta dezvoltare s-ar putea transforma "eventual intr-o noua normalitate": "Numarul parteneriatelor biculturale creste, iar perechile alb-asiatice sau arabo-mozaice nu mai reprezinta de mult timp o raritate (R.C. Schneider)2.

Nimic nu poate descrie mai bine ce inseamna globalizarea la nivelul propriei existente decat urmatorul exemplu3: O femeie in varsta de 84 de ani locuieste de mai bine treizeci de ani, fara intrerupere, la Tutzing, pe malul lacului Starnberg, in Germania. Un caz clasic de imobilitate (geografica). Doar ca venerabila noastra doamna zboara de cel putin trei ori pe an, pentru mai multe saptamani sau chiar luni, in Kenya. Unde este deci "acasa"? La Tutzing? In Kenya? Da si nu. In Kenya are mai multi prieteni decat la Tutzing, convietuieste intr-o retea deasa constituita din africani si germani, dintre care unii "traiesc" in apropiere de Hamburg, dar "provin" din Berlin. Ea se distreaza mai bine in Kenya decat la Tutzing, la care nu vrea insa sa renunte. Localnicii africani o aprovizioneaza si o ingrijesc, o invita in casele lor. Bunastarea ei la varsta senectutii consta in faptul ca in Kenya "este cineva", are o "familie". In timp ce la Tutzing, unde este inregistrata, reprezinta un "nimeni". Traieste, spune ea, asemeni unei "pasari cantatoare".

Si cunoscutii cu care se intalneste in Kenya, cu care imparte o "comunitate" speciala, provin din Germania, dar s-au instalat intre localitati si continente. Doris, mai tanara decat ea cu patruzeci de ani, s-a maritat in Kenya cu un indian (musulman), se intoarce insa regulat in Germania pentru a-si castiga banii si pentru a se ocupa de casa cu gradina pe care o detine in regiunea Eifel. Se simte bine si intr-un loc si intr-altul, ceea ce nu inseamna ca nu va obosi la un moment dat de atata incolo-si-incoace. "Dorul de casa" poarta in cazul batranei noastre doua fete, ele pot striga la fel de bine "Tutzing" si "Kenya". Incotro o va trage ata, va depinde - nu in ultimul rand - de locul in care se afla deja de prea mult timp.

Sa reprezinte oare o nenorocire, o forma de manifestare a disolutiei aceasta existenta ce leaga localitati din diferite continente si le uneste transnational intr-o viata? Ei bine, nu. Nimeni si nimic nu o obliga pe batrana noastra doamna la acest trai transnational, nici macar in mod indirect, asa cum se intampla adesea in cazul acelora care duc o viata-spagat intre dictata de cariera profesionala. Femeia se afla in fericita postura de a nu fi obligata sa aleaga Tutzing in defavoarea Kenyei, dar nici Kenya in defavoarea Tutzihgului. Ea traieste intr-o poligamie glocala, iubeste ceea ce aparent se exclude: Africa si Tutzing. Poligamia locala transnationala, casatoria cu mai multe localitati apartinand unor lumi diferite - iata care este poarta de acces a globalitatii in propria existenta, care conduce la globalizarea biografiei.

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Globalizarea biografiei inseamna deci: contrariile lumii nu se regasesc doar acolo afara, ci si in centrul propriei noastre vieti, in casatorii si familii multiculturale, la serviciu, in cercul de prieteni, la scoala, la cinematograf, in timpul auditiilor muzicale, al cinei, etc.

In prezent in randul analistilor vietii economice internationale contemporane, s-a conturat o larga convergenta de opinii in aprecierea faptului ca lumea s-a schimbat profund, ca se afla intr-o tranzitie politica si economica majora si ca deceniul anilor '90 a fost unul -sub numeroase aspecte- cu totul diferit de cel precedent si deosebit de dificil in privinta 'administrarii' noianului de probleme complexe ivite pe scena relatiilor economice internationale.

Procesul de globalizare a economiei mondiale, a inceput la mijlocul anilor '80, a capatat noi valente si adepti in deceniul '90 si continua in prezent sa se manifeste cu putere desi are de infruntat conceptii regionaliste si nationaliste.

Intr-un sens larg, globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al cresterii interdependintelor dintre statele nationale, ca urmare a extinderii si adancirii legaturilor transnationale in tot mai largi si variate sfere ale vietii economice, politice, sociale si culturale si avand drept implicatie faptul ca problemele devin mai curand globale decat nationale, cerand la randul lor o solutionare mai curand globala decat nationala.

Abordata din punct de vedere economic si financiar, globalizarea poate fi definita drept intarirea si largirea legaturilor dintre economiile nationale pe piata globala a bunurilor, serviciilor si mai ales a capitalurilor.

O definitie asemanatoare este prezentata si intr-un raport al Fondului Monetar International din 1997: fenomenul globalizarii economiei mondiale reprezinta integrarea internationala aflata in stransa crestere, atat a pietelor de bunuri si servicii, cat si a celor de capital.

Globalizarea a devenit un proces obiectiv, implacabil, care se desfasoara cu o viteza deseori ametitoare, cuprinzand in sfera sa cvasi-totalitatea statelor lumii.

Sub aspect strict economic, al eficientei alocarii si utilizarii resurselor, globalizarea economica apare ca un fenomen rational, de natura sa furnizeze un

volum mai mare de bunuri si servicii de resurse tot mai putine. Globalizarea economica presupune, asadar, in esenta globalizarea procesului de creare a productiei interne brute ale statelor lumii.

Factori determinanti ai globalizarii economiei mondiale

Factorii economico-comerciali care au influentat adancirea procesului de globalizare a economiei mondiale include libera circulatie a marfurilor, liberalizarea serviciilor, liberalizarea pietelor de capital, liberalitatea investitorilor straini de a infiinta firme si alti factori cu caracter legislativ si administrativ favorabili globalizarii.

Liberalizarea comertului cu servicii, in special in domeniul telecomunicatiilor, asigurarilor si bancar, a constituit tendinta dominanta a anilor 

'70 in SUA, fiind continuata in anii '80 in Marea Britanie si ulterior in Uniunea Europeana si Japonia.Tendinta continua si in prezent, incluzand si tarile Europei Centrale si de Est, printre care si Romania.

Liberalizarea pietelor de capital ca uramre a eliminarii treptate a obstacolelor impuse circulatiei devizelor si a capitalului reprezinta un pas favorabil in vederea formarii unor piete financiare globale. Aceasta mobilitate a capitalului reduce riscul repatrierii capitalului in special in cazul companiilor transnationale si se inregistreaza, totodata, o reducere a costurilor in conditii normale.

Liberalizarea investitiilor straine directe reprezinta un alt factor ce a favorizat globalizarea.

Incepand cu anii '70, interesul comun al umanitatii de prezervare a mediului inconjurator s-a concretizat prin aparitia unor concepte, cu vocatie globala: bunurile comune ale umanitatii, dezvoltarea durabila si securitatea ecologica, care au constituit noi factori ce au dinamizat procesul de globalizare a economiei mondiale.

Bunurile comune ale umanitatii sunt spatii cum ar fi oceanele, fondurile marine, care din diverse motive nu sunt susceptibile a fi divizate si nici nu cad sub incidenta suveranitatii statelor. Cu exceptia oceanelor, nici unul din aceste bunuri comune nu au fost polizate, deoarece este relativ faptul ca oamenii poseda capacitatile tehnice de a le exploata si deteriora.

Dezvoltarea durabila este definita drept dezvoltarea care raspunde nevoilor prezente, fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface nevoile. Dezvoltarea durabila e conceputa in vederea reconcilierii dintre economie si mediul inconjurator, ca o noua cale de dezvoltare care sa sustina progresul uman nu numai in cateva locuri si pentru cativa ani, ci pe intreaga planeta si pentru un viitor apropiat.

Securitatea ecologica este una dintre dimensiunile fundamentale ale securitatii globale. Un alt factor determinant pozitiv cat si respectiv al globalizarii il reprezinta cultura.

Meditand asupra globalizarii, intr-un articol intitulat "Globalizare si morala", publicat in revista italiana"L'espresso", Umberto Eco isi exprima foarte transparent punctul de vedere: "In schimb este oare pozitiva globalizarea lingvistica si culturala? Nu, si ar fi chiar o nenorocire pentru planeta o astfel de  globalizare. Pe planul contactelor globale trebuie sa luptam pentru a pastra identitatea diferitelor culturi".

In literatura de specialitate globalizarea este abordata in mod divers, putandu-se desprinde mai multe abordari conceptuale.

Globalizarea este definita prin inerdependenta economiei dintre state, ca urmare a cresterii coeficientului de dependenta fata de economia mondiala.

Globalizarea este conceputa ca proces al diminuarii taxelor vamale, al renuntarii la politica vamala si la restrictiile de circulatie a marfurilor, serviciilor, tehnologiilor si capitalurilor, pe masura dezvoltarii schimburilor economice internationale.

Globalizarea este considerata ca factor ce determina diminuarea rolului guvernului national ca urmare a extinderii actiunii capitalului investitional international si a societatilor transnationale.

Globalizarea este apreciata drept proces de administrare a lumii catre forte transnationale.

Cercetatorii romani, sustinatori ai ultimelor doua conceptii, le completeaza cu ideea ca statul continua sa aiba un rol important, invocand exemplul Frantei si Marii Britanii.

In raportul Dezvoltarii Mondiale editat de Banca Mondiala in anul 2000 se apreciaza ca in economia mondiala au loc doua procese paralele: globalizarea si descentralizarea:

- globalizarea consta in transnationalizarea pana la supranationalizare cu deosebitre in domeniile comertului, finantelor si tehnologiilor de varf;

- descentralizarea consta in transmiterea de catre guvernul national catre comunitatile locale a tot mai multe atributii administrative, sociale, educationale, bugetare si in consecinta, rolul statului national se va limita la diplomatie, armata, adoptarea legislatiei interne.

In abordarea procesului de globalizare se porneste de la o serie de procese obiective reale.

Devansarea necesitatilor de productie si consum ale unui stat fata de posibilitatile productiei nationale de a le satisface sub aspect tehnologic si de eficienta pe criterii economice optimale. Ca urmare, am asistat, in ultimele decenii ale secolului XX, la dezvoltarea procesului de adancire a diviziunii internationale a  muncii, de specializare organologica care a generat comertul cu subasamble.

In ultima perioada se remarca faptul ca sporirea comertului exterior si mondial devanseza cresterea productiei mondiale.

Datorita tendintelor enuntate mai sus are loc o crestere a coeficientului de dependenta a economiilor nationale fata de economia mondiala.

Are loc o crestere importanta a pietei externe, fapt ce obliga statele se adopte masuri de liberalizare a comertului exterior, ajungandu-se pana la desfiintarea taxelor vamale.

Liberalizarea miscarii internationale a marfurilor, capitalurilor, serviciilor, persoanelor, fortei de munca si a tehnologiilor conduce la disparitia granitelor comerciale , nu insa si a granitelor nationale (deocamdata).

Se remaraca ca proces obiectiv adoptarea de reglementari comune de catre state - acorduri , tratate, conventii privind eliminarea dublei impuneri, regimul favorabil al investitiilor externe, acordarea clauzei natiunii cele mai favorizate.

Infiintarea unor institutii si organisme internationale comune cu atributii la scara mondiala, regionala sau subregionala - publice si private.

Masurile adoptate de stat privind inegrarea economica internationala se realizeaza sub forma integrarii statale, transtatale sau superstatale.

In legatura cu fenomenul de globalizare s-au structurat doua opinii opuse: una care sustine acest proces, iar alta care se opune.

Sustinatorii globalizarii pun accentul in principal pe avantajele generate de procesul de mondializare: -reducerea costurilor de productie datorita economiei de scara;

- accelerarea tranzactiilor schimburilor care se realizeaza aproape in timpii comunicati - fax, Internet, etc.;

- cresterea vitezei de derulare a operatiunilor comerciale, financiare si tehnologice;

- extinderea puternica a pietelor si crearea de noi piete independente de anumite surse sau zone traditionale.

In consecinta are loc o crestere a eficientei intregii activitati economice la nivel planetar ca urmare a miscarii libere a capitalurilor, investitiilor, tehnologiilor si fortei de munca spre domeniile si zonele mai profitabile.

Fireste, aceste argumente si altele care pun in evidenta avantajele globalizarii sunt demne de luat in consideratie, insa nu trebuie absolutizate.

Oponentii globalizarii invoca si uneori absolutizeaza consecintele negative:

- desfiintarea natiunii si statului national;

reducerea locurilor de munca in tarile in curs de dezvoltare sau cu un nivel mai redus al productivitatii muncii;

- specializarea unor state in activitati de productie generatoare de poluare si care necesita un consum mare de munca, materii prime si energie;

- adancirea decalajelor economice ( in prezent 258 de persoane miliardare detin o bogatie egala cu cea posedata de 2,5 miliarde de oameni - aproape ˝ din populatia Terrei). De asemenea, se mentioneaza pericolele privind desfiintarea unor ramuri, falimentarea unor banci, destabilizarea vietii economice, inclusiv a unor state.

Globalizarea - o evolutie contradictorie

Miscarile de capital: Globalizarea a fost cel mai des asociata in ultima vreme cu cresterea fluxurilor private de capital inspre tarile in curs de dezvoltare pe parcursul anilor '90. La acestea mai trebuie adaugat faptul ca aceasta evolutie a urmat unei reduse miscari a capitalului in aceste directii pe parcursul anilor '80. In acelasi timp, fluxurile oficiale de ajutoare sau asistenta pentru dezvoltare s-au redus semnificativ de la inceputul deceniului al noualea, iar structura miscarilor de capital privat a inregistrat modificari semnificative. Investitiile straine directe au devenit categoria cea mai importanta. Atat investitiile de portofoliu, cat si creditele bancare au marcat evolutii tot mai sinuoase, reducandu-se dramatic la incepuul crizei financiare din a doua jumatate a deceniului al zecelea.

Din punct de vedere al comertului: Tarile in curs de dezvoltare si-au sporit partea din participarea la comertul international de la 19% in 1971 la 29% in 1999. Exista insa variatii destul de importante intre marile regiuni. De exemplu, noile tari industrializate din Asia au inregistrat evolutii pozitive, in timp ce Africa, pe ansamblu, a avut un trend descrescator. Structura ofertelor de export este, de asemenea, un aspect extrem de important. Cea mai importanta crestere a fost, de

departe, cea a exportului de produse manufacturate. Ponderea produselor primare, oferite mai ales tarilor sarace, s-a redus.

Migratia fortei de munca Forta de munca s-a miscat de la o tara la alta, partial datorita incercarilor de identificare a unor oportunitati de lucru. Cifrele nu sunt extraordinare in momentul de fata, insa in perioada 1965-1990 proportia fortei de munca de origine straina pe ansamblul globului a crescut cu aproape 50%. Cele

mai importante directii urmarite de forta de munca au fost intre tarile in curs de dezvoltare si tarile dezvoltate. Exista un potential destul de important de deplasare a

cunostintelor si tehnicilor de productie inspre tarile in curs de dezvoltare, la fel ca si o crestere a salariilor in aceste tari.

Globalizarea si interesele salariatilor

Si tarile dezvoltate au motive sa considere globalizarea ca fiind un proces contradictoriu. Merita analizata amenintarea pe care tarile cu niveluri salariale reduse o exercita asupra tarilor dezvoltate in ceea ce priveste integrarea primelor in noul spectru mondial, precum si masura in care schimbarile care au loc in aceste economii sunt determinate de extinderea fenomenului de globalizare.

Economiile sunt intr-o continua evolutie, iar globalizarea este unul dintre fenomenele care se exercita  incontinuu. Un astfel de fenomen este acela al orientarii spre sectorul serviciilor din partea economiilor care ajung la un anumit grad de maturitate. Un altul este deplasarea spre locurile de munca ce inglobeaza mult mai multe aptitudini. Studiile arata ca toate aceste tipuri de evolutie vor avea loc indiferent de modul de extindere al procesului de globalizare. De fapt, globalizarea face acest proces mai usor si mai putin costisitor pentru economie pe ansamblu, prin aducerea avantajelor fluxurilor de capital, inovatiilor tehnologice si a preturilor reduse de import. Cresterea economica, reducerea somajului si standardele de viata sunt, toate, mult mai ridicate decat daca am avea de-a face cu o economie inchisa.

Avantajele au insa o distributie inegala intre diferite grupuri si tari, pentru unii procesul fiind mai curand un dezavantaj. De exemplu, lucratorii din domeniul industriilor vechi, care acum se afla in declin, au sanse reduse sa se redreseze pentru a putea servi noilor industrii.

Globalizarea -Saracia si inegalitatile de dezvoltare:

De-a lungul secolului XX venitul global pe cap de locuitor a crescut in mod semnificativ, dar cu diferente destul de importante la nivel de tari. Este evident faptul ca diferentele de venit intre tarile bogate si cele sarace, s-au adancit tot mai mult pe perioade  destul de mari. Un numar recent al World Economic Outlook Studiaza 42 de tari (reprezentand 90% din populatia globului) pentru care exista date pentru tot secolul XX. S-a ajuns la concluzia ca productia pe cap de locuitor a crescut apreciabil, dar distributia venitului pe tari a devenit tot mai inegala in comparatie cu situatia de la inceputul secolului.

La acestea trebuie precizat si faptul ca in ceea ce priveste imbunatatirea conditiilor sociale, tarile mai sarace au inregistrat procese insemnate. De exemplu unele tari cu venituri reduse (ex: Sri Lanka) marcheaza niveluri impresionante

pentru indicatorii sociali. O lucrare recenta a ajuns la concluzia ca, in termenii de Indicatori pentru Dezvoltare Umana folositi de ONU, care iau in calcul nivelul de educatie si speranta de viata, situatia generala este destul de diferita comparativ cu simpla comparare a indicatorilor initiali.

Nu trebuie sa uitam ca, in actuala lume globala, 200 dintre societatile transnationale existente dezvolta o cifra de afaceri care depaseste PIB realizat de circa 150 de tari membre ale OECD si aceasta in ciuda celor spuse de J.J. Rousseau,"Nimeni nu trebuie sa fie atat de bogat incat sa poata cumpara pe altul si nimeni nu trebuie sa fie atat de sarac incat sa se vanda".

"Imbunatatirea esentiala a standardului de viata" pentru toti cei din tarile subdezvoltate "prin cresterea productiei industriale", asa cum promitea presedintele american Harry Truman in 1949 saracilor lumii, nu va avea loc. Cea mai bogata cincime din statele existente, hotareste asupra a 84,7% din produsul social brut mondial, cetatenii acestora desfasoara 84,2% din comertul mondial si detin 85,5% din soldul de economii interne. Din 1960, distanta dintre cincimea cea mai bogata si cincimea cea mai saraca a tarilor s-a dublat.

Dupa opinia expertilor ONU, pentru obtinerea unor ameliorari notabile " Este necesar ca ritmul de crestere prevazut in Strategia internationala a celui de-al treilea Deceniu al Natiunilor Unite pentru Dezvoltare sa se prelungeasca pe o perioada mult mai lunga decat cele doua decenii", adica dincolo de secolul XX.

Aceasta polarizare bogatie-saracie se acutizeaza permanent, datorita faptului ca regiunile bogate au trecut deja prin fenomenul de tranzitie demografica, iar populatia lor este relativ slabita, in timp ce populatia din sud va creste in continuare in urmatorii 60 de ani. In jumatate din acest timp, doar 1/7 din populatia mondiala va controla cel putin trei sferturi din bogatia mondiala. Ca urmare, presiunea asupra acelor "insule de bogatie" va fi din ce in ce mai mare. Dezvoltarea nu este intarziata doar de dificilele conditii istorice si de permanentele dezavantaje comerciale, dar si de o continua criza a datoriilor, de exploatare economica si instabilitate politica.

Daca in timpul gravei crizei mondiale alimentare din 1947 s-a estimat ca aproximativ 450 milioane de oameni din lumea intreaga sufereau de malnutritie, 20 de ani mai tarziu, 780 de milioane de oameni nu aveau "suficienta hrana pentru a-si satisface nevoile fizice de baza de proteine si energie". Desi s-a inregistrat un oarecare progres in ceea ce priveste dezvoltarea in Sud, analistii apreciazau ca "masivele disparitaii din lumea bogata si cea saraca se vor adanci". 

O analiza obiectiva a procesului de globalizare de pana acum, atesta faptul ca avantajele economice inclina mai mult spre tarile dezvoltate si catre marile puteri economice unde isi gasesc originea societatie transnationale. In acest sens actioneaza si mecanismul financiar mondial care prin institutiile sale F.M.I., Banca Mondiala, Organizatia Mondiala a Comertului dominate de marile puteri economice avantajeaza intr-o proportie covarsitoare tarile dezvoltate implicate in acordarea de credite, infaptuirea investitiilor straine directe, institutiile, societatile transnationale si statale creditoare obtin profituri ridicate.

In concluzie, globalizarea este o realitate probabil ireversibila si orice tara care-si pregateste temeinic viitorul se vede nevoita sa interfereze cu ea.