Inflatia in economiile moderne

Inflatia in economiile moderne

Inflatia este procesul de crestere semnificativa si persistenta a nivelului preturilor. In perioadele in care se manifesta fenomenele inflationiste, influenta preturilor care cresc este mai mare decat a celor care scad, astfel incat, pe total, nivelul mediu al preturilor va creste.

De asemenea, inflatia mai poate fi definita prin scaderea puterii de cumparare a unei unitati monetare (respectiv a cantitatii de bunuri si servicii ce poate fi achizitionata prin intermediul unei unitati monetare).

De obicei, o crestere a nivelului mediu al preturilor de sub 1% anual nu este considerata inflatie. Un nivel al inflatiei intre 1 si 3 % pe an este considerat rezonabil pentru o economie in expansiune, iar o astfel de inflatie se numeste inflatie taratoare. La polul opus se situeaza situatia in care inflatia este de peste 50% pe luna, caz in care avem hiperinflatie.

Pe termen lung inflatia este prezenta in orice economie. Deci, fenomenul nu poate fi controlat in totalitate, ci doar influentat. Inflatia nu este "paguboasa" pentru toata lumea. Cei care anticipeaza corect evolutia acesteia au de castigat, in timp ce cei care nu o pot anticipa au in general de pierdut.

Inflatia este un obstacol important in calea implementarii politicilor economice de crestere economica, datorita faptului ca anticiparile agentilor nu mai pot fi efectuate corect, si de aici o risipa de resurse si o neincredere in politicile implementate de puterea publica.

Este necesar sa facem distinctie intre inflatia anticipata si inflatia neanticipata. Inflatia neanticipata este acea crestere surprinzatoare a preturilor, crestere care nu a fost anticipata de catre agentii economici. Acest nivel al inflatiei poate fi mai mare decat nivelul real, determinat ex-post, sau mai mic decat acesta. Inflatia anticipata este acea inflatie pe care agentii economici o asteapta in decursul perioadei urmatoare. Procesul inflationist determina o redistribuire a veniturilor intre agentii care imprumuta bani si cei care dau cu imprumut.

1.1.1 Masurarea inflatiei

Inflatia poate fi masurata prin intermediul mai multor indicatori. Cei mai importanti dintre acestia sunt:

a)     indicele preturilor bunurilor de consum (IPC);

b)    indicele preturilor de productie (IPP);

c)     indicele general al preturilor (IGP);

d)    deflatorul PIB.

Indicele preturilor bunurilor de consum (IPC) masoara evolutia preturilor unui cos de produse semnificativ pentru cheltuielile efectuate de o gospodarie reprezentativa.

Componentele acestui cos si ponderea acestora in cheltuielile totale sunt determinate de catre Institutul National de Statistica pe baza unor studii efectuate prin sondaj asupra gospodariilor din Romania.

Indicele preturilor de productie (IPP) masoara evolutia preturilor in stadiile anterioare consumului final, respectiv preturile materiior prime, al semifabricatelor si ale produselor finite inainte a fi livrate pe piata.

Indicele general al preturilor (IGP) masoara evolutia tuturor preturilor din economie, respectiv atat a preturilor bunurilor consumate de catre gospodarii cat si a preturilor bunurilor care intra in procesele de productie. Acesta reprezinta cel mai general mod de masurare al inflatiei.

Deflatorul PIB arata evolutia nivelului mediu al preturilor tuturor bunurilor si serviciilor incluse in PIB, si se calculeaza astfel:

Deflatorul PIB=*100

Diferenta dintre IGP si deflatorul PIB provine din structura diferita a bunurilor si serviciilor care sunt incluse in fiecare dintre acestia. Daca deflatorul PIB se calculeaza pe baza bunurilor si serviciilor produse in interiorul tarii, indicele general al preturilor se calculeaza tinand cont si de produsele importate.

Cele mai generale masuri pentru inflatie sunt indicele general al preturilor si deflatorul

PIB.

In aprecierea indicatorilor care descriu inflatia apar si diverse probleme, cum ar fi:

-pentru toti indicatorii, pe parcursul perioadei analizate ponderile cantitatilor consumate se presupun a fi nemodificate. Aceasta ipoteza nu este absolut corecta (satisfacatoare), deoarece pe parcursul unui an apar diverse efecte de substitutie datorate modificarilor preturilor, ceea ce conduce la modificarea ponderilor cu care bunurile si serviciile intra in calculul indicilor corespunzatori.

-alta problema o constituie cresterea calitatii bunurilor si serviciilor. De exemplu, calitatea televizoarelor a evoluat permanent, trecand de la cele alb-negru la cele color. Preturile, de asemenea au crescut, insa nu mai este vorba de acelasi produs. In statistica se inregistreaza doar cresterea pretului la produsul "televizor", fara a se tine seama ce modificarile calitative. Astfel, cresterea preturilor datorita cresterii calitatii produselor nu mai poate fi privita drept inflatie.

-in mod analog apare problema produselor noi, care nu au existat in perioada anterioara, dar vor intra in uzul curent in perioada curenta. Pentru acestea nu exista un termen de comparatie, deci si estimarea influentei acestora asupra modificarii preturilor este dificil de evaluat.

-in cazul indicelui preturilor bunurilor de consum apare problema reprezentativitatii cosului de bunuri selectionat pentru a face calculele. Chiar daca la inceputul perioadei acesta este reprezentativ, pe parcurs este posibil ca structura consumului sa se modifice, si de aici si reprezentativitatea cosului de consum.

1.1.2 Cauzele inflatiei

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

a) Inflatia prin salarii si prin costuri

In toate tarile lumii, sindicatele urmaresc interesele membrilor proprii, respectiv cresterea puterii de cumparare. Aceasta se realizeaza in primul rand prin cresterea nivelului salariilor. Orice crestere a salariilor conduce la cresterea costurilor de productie, si de aici, la cresterea preturilor, deci la inflatie.

De asemenea, cresterea costurilor de productie datorata cresterii preturilor materiilor prime, a materialelor sau energiei va determina cresterea preturilor bunurilor si serviciilor finale, contribuind la cresterea inflatiei.

In cadrul inflatiei prin costuri o forma distincta o constituie inflatia importata. Acest tip de inflatie se manifesta intr-o economie puternic dependenta de mediul extern datorita cresterii preturilor mondiale (de exemplu la combustibili, materii prime etc.). Cresterea preturior pe piata mondiala va conduce la cresterea costurilor de productie generate de bunurile si serviciile importate, si de aici cresterea preturilor interne.

b)   Inflatia prin cerere

Cresterea cererii de bunuri si servicii mai rapida decat cresterea ofertei va determina cresterea preturilor. In figurile 1.1 si 1.2 sunt reprezentate grafic doua mecanisme de crestere a preturilor datorate cresterii cererii de bunuri si servicii.

In figura 1.1 s-a reprezentat intr-un sistem de axe Venit disponibil - output efectele unei cresteri a cererii datorate majorarii a cheltuielilor guvernamentale, G. O crestere a cheltuielilor publice G cu ∆G va conduce economia din punctul A in punctul E, adica la o cerere de output Y_e mai mare decat Y_A (punctul initial). Daca si oferta ar creste la nivelul cererii, atunci nivelul preturilor ar ramane nemodificat .

Cheltuieli totale

Output                                                    C +I +∆G +NX

Venit disponibil

Cheltuieli totale

C +I +G +NX

Y_e E ∆ G

Gap inflationist

Y_A

A

Consum  C

Venit disponibil

Figura 1.1

Daca oferta nu se modifica atat de repede sau chiar deloc, atunci diferenta Y_e - Y_A (cererea excedentara) se transforma in inflatie, respectiv pentru ca economia sa atinga un punct in care cererea sa egaleze oferta vor creste preturile. Acest gap inflationist va indica astfel cat de repede se ajusteaza oferta la cerere, sau cat de mult cresc preturile.

Un alt exemplu de crestere a cererii, si implicit a inflatiei, este descris in figura 1.2. Intr-un sistem de axe venit-preturi este descris efectul pe care il are o crestere a veniturilor asupra cererii, si implicit asupra preturilor. O crestere initiala a veniturilor de la V la V' va determina cresterea preturilor de la p la p' (daca oferta ramane nemodificata). Producatorii observa cresterea cererii agregate (CeA) si raspund prin cresterea ofertei agregate (OA). In cea de-a doua faza, odata cu cresterea ofertei agregate nivelul preturilor va scadea, insa nu va reveni la nivelul initial. Cu alte cuvinte, efectul total, va fi de crestere a nivelului preturilor.

Preturi (p)

CeA'

CeA                                                                                     OA

O'A

p'

p''

p

Venit

V V' V''

Figura 1.2

r LM

E

r" . . . . . . . . . . .. LM'

|

r . . . . . . .. O |

| |

r' . . . . . . .|.. . . | | IS'

| | |

| | |

| | | IS

| | |

Y Y' Y"

Figura 1.3

c) politica monetara

Cresterea masei monetare (a ofertei de moneda) poate constitui o noua sursa de crestere a preturilor. Daca oferta de bunuri si servicii nu se adapteaza suficient de repede la variatia ofertei de bani, atunci restabilirea echilibrului se va face prin intermediul preturilor, respectiv va creste nivelul acestora. Deplasarea curbei IS la dreapta (respectiv o crestere a ofertei de bunuri si servicii) determina cresterea ratei dobanzii, si de aici si cresterea preturilor. Cresterea masei monetare, insotita de cresterea productiei, poate conduce la reducerea ratei dobanzii, de aici la cresterea cererii pentru investitii, si implicit la cresterea preturilor. In cazul unei intarzieri intre momentul cresterii ofertei de moneda si cresterea productiei in cadrul sectorului real, atunci cresterea de masa monetara se indreapta in totalitate catre preturi, respectiv se va regasi intr-o crestere a inflatiei.

In abordarea monetarista vom pleca de la relatia uzuala care descrie legatura dintre output si masa monetara:

M v = p y

unde:

M - este masa monetara nominala; v - este viteza de rotatie a banilor; p - reprezinta nivelul preturilor;

y - reprezinta nivelul outputului real.

Din aceasta relatie observam ca atata timp cat nivelul outputului real si respectiv viteza de rotatie raman nemodificate, orice crestere a masei monetare se transforma in crestere a preturilor, deci in inflatie. Faptul ca outputul Y ramane nemodificat se poate explica prin ocuparea completa a factorilor, sau prin elasticitatea redusa a productiei la modificarea masei monetare.

1.1.3 Politici antiinflationiste

In cazul inflatiei prin costuri una dintre masurile posibile este controlul preturilor. Acesata masura poate fi implementata insa doar pe termen scurt. Pe termen lung va conduce insa la un dezechilibru dintre cerere si oferta (cerere mai mare decat oferta), si in continuare la dezechilbre structurale majore, cum ar fi cresterea somajului si o presiune crescanda asupra cursului de schimb sau preturilor. In concluzie, acesata este o masura putin recomandata, mai ales in cadrul unei economii de piata. Pe termen scurt poate aduce anumite avantaje, insa pe termen lung sunt mai multe dezavantaje.

In cazul inflatiei prin salarii, contra-masura recomandata este controlul salariilor. Aceasta se poate efectua prin intermediul curbelor de sacrificiu sau memorandumurilor cu sindicatele prin care sa se accepte fie reducerea salariilor fie reducerea timpului de lucru concomitent cu reducerea corespunzatoare a salariului. Si aceasta masura este utila doar pe termen scurt, deoarece atat sindicatele cat si salariatii nu pot suporta perioade indelungate in care sa se reduca puterea de cumparare. De aici, posibilitatea convulsiilor sociale sau pierderea alegerilor urmatoare in favoarea partidelor care promit relaxarea politicilor salarial.

Reducerea cererii agregate este o alta masura antiinflationista ce poate fi aplicata mai ales in cazul unei inflatii provocate de socuri ale cererii. Acesata reducere a cererii agregate poate fi determinata direct fie prin reducerea cheltuielilor publice, fie prin cresterea nivelului taxelor si impozitelor, sau indirect prin cresterea ratei dobanzii, iar de aici reducerea cererii pentru investitii si implicit scaderea presiunii inflationiste. In acest caz principala problema care apare este aceea a scaderii veniturilor, a investitiilor, de aici cresterea ratei somajului si la influentarea negativa a cresterii economice viitoare. In acest context, reducerea cererii agregate este o masura recomandata doar pe termen scurt, si insotita de alte masuri prin care sa se incurajeze cresterea economica.

O alta modalitate de influentare a inflatiei este prin intermediul politicii de venituri. Acesata presupune sa se actioneze asupra veniturilor si profituror asteptate, si nu asupra somajului. Presedintele american Nixon a propus in 1971 un control strict al preturilor si salariilor (deci un control al profiturilor si veniturilor salariale). Acesata masura nu a avut efect decat pe termen scurt (6 luni) dupa care au inceput sa apara dezechilibre in alte sectoare, ceea ce a condus la renuntarea la acest tip de politica. Deficientele majore ale acestei politici sunt:

Veniturile mijlocii sunt putin afectate de aceste masuri; intrucat aceste venituri formeaza, in statele dezvoltate economic, partea cea mai mare a veniturilor agregate, impactul politicii este redus. Vor fi mult mai afectate veniturile scazute si cele mari.

O politica de control severa conduce la controlul alocarii resurselor, alocare ce poate fi neeconomica.

Intarzierea, lagul dintre momentul introducerii masurilor de control si cel al intrarii efective in practica poate genera pierderi de resurse si ineficienta atat pe plan intern cat si in relatiile cu exteriorul.

Politica monetara poate influenta la randul ei evolutia inflatiei. O politica monetara restrictiva va conduce la cresterea ratelor dobanzilor si de aici la scaderea cererii. Scaderea cererii va determina scaderea presiunii inflationiste si de aici reducerea cresterii preturilor.

O problema deosebita in cadrul analizei inflatiei o constituie politica de indexare a salariilor. In multe tari sindicatele au obtinut prin negocieri posibilitatea de a include printre clauzele contractelor de munca una privitoare la indexarea automata a salariilor in raport cu costul vietii. Indexarea tuturor salariilor este o masura de reducere a inflatiei in conditiile in care cresterea salariilor este inferioara ratei inflatiei. In plus, se elimina castigurile negarantate sau pierderile ce rezulta din erorile de anticipare a ratei inflatiei.

Cele mai importante probleme sunt generate de faptul ca, o reducere a productivitatii muncii ar trebui sa conduca la scaderea salariului real, ceea ce sindicatele nu vor accepta, deci toate pierderile vor fi suportate de catre patroni, ceea ce va conduce la scaderea ofertei, deci o noua presiune inflationist.