Aparitia si dezvoltarea sistemelor de productie

Aparitia si dezvoltarea sistemelor de productie

O preocupare importanta a oamenilor de-a lungul timpului a constituit-o productia de bunuri. Pe masura trecerii timpului activitatea de productie a devenit din ce in ce mai importanta, mai organizata, raspunzand tendintei crescande de consum a oamenilor. Aceasta a fost impulsionata de marile descoperiri din ultimele doua secole, care au creat si dezvoltat noi mijloace de productie. Contributia unor oameni  ca Newcomen si Watt, inventatorii motorului cu abur, Faraday, cel care a pus bazele teoriei electromagnetice, Carnot, descoperitorul undelor luminoase, Hertz, descoperitorul undelor radio, Edinson, inventatorul faimosului si inca actualului bec electric, Nobel, inventatorul dinamitei, Diesel, care a pus bazele motorului cu motorina, avand randament crescut, ca sa amintesc doar cateva repere importante ale fazei embrionare si de inceput de dezvoltare a industriei, au dus la realizare unui salt important in dezvoltarea productiei si serviciilor. Aceste descoperiri au fost impulsionate si pe fondul dorintei de emancipare a oamenilor, a dorintei lor de a trai mai bine.

Contextul dezvoltarii tehnice, a impus creare unor metode de folosire la un randament cat mai ridicat a beneficiilor rezultate din aceste descoperiri. Astfel Adam Smith, a pus bazele diviziunii muncii, Frederick Taylor si Henry Fayol, au intemeiat managementului stiintific, Henry Ford si Charles Sorenson, au pus bazele dezvoltarii liniei de fabricatie, Frank si Lillian Gilbreth, au dezvoltat studiul miscarii, Henry Gantt, a pus bazele programarii si urmaririi desfasurarii proiectelor prin intermediul graficelor Gantt, Walter Shewhart si W.E. Deming, cei care au impus controlul de calitate, Maynard, care a pus bazele ingineriei industriale, sunt printre cei care au pus la punct metodele prin care mijloacele de productie si forta de munca sa fie folosite cat mai eficient, cu scopul de a realiza o productie care sa satisfaca nevoile crescande ale societatii, si nu in ultimul rand de a aduce un beneficiu crescut celor implicati in realizarea productie.

Dezvoltarea semnificativa a sistemelor de productie a avut loc intr-o perioada relativ scurta, in secolele XIX si XX. In aceasta perioada, aceste sisteme au evoluat pentru a face fata modificarilor survenite in mediul economic in care isi desfasurau activitatea. Aceasta evolutie este compusa din trei etape succesive.

Prima etapa, specifica secolului al XIX-lea, corespunde sistemelor productiv de tip manufacturier. In acest tip de sistem de productie, pentru a realiza produsele, forta de munca utiliza preponderent munca manuala. Produsele erau fabricate bucata cu bucata, folosind o tehnologie Aceleasi persoane realizau activitatea de proiectare, fabricatie, verificare a calitatii produsului, desfacere, remediere si reparare. Sculele si uneltele utilizate erau simple, create pentru a usura munca factorului uman, predominant in aceasta etapa. Datorita cresterii cererii de produse, mestesugarul a trecut la o forma de productie mai evoluata, o prefigurare a productiei de masa, in care acesta incepea lucrul simultan la mai multe produse, efectuand aceeasi operatie la toate reperele luate in lucru. Cantitatea materiilor prime necesare era relativ mica, acest lucru neimpunand in general un efort considerabil pentru procurarea acestora[1].

La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX se prefigureaza cea de-a doua etapa care modifica substantial modul de productie. Sistemele de productie de tip masinist, specifice acestei etape, localizata aproximativ intre anii 1900-1950, se deosebesc semnificativ de cele manufacturiere. Bazele teoretice ale noului mod de productie au fost puse de F.W.Taylor in lucrarea sa "Principii si metode de conducere stiintifica" aparuta in anul 1911 si de H. Fayol in cartea "Administratia industriala si generala" aparuta in anul 1916. Conform noilor principii, sistemele de productie incep sa se structureze in compartimente specializate cu sarcini precise. Procesul de fabricatie este fragmentat in procese partiale, faze si operatii in care operatorul uman are un loc precis, strict delimitat. Acesta nu mai realizeaza, ca in cazul sistemelor mestesugaresti, o multitudine de operatii, ci se specializeaza in realizarea unei singure operatii sau chiar a unei operatii partiale.

In virtutea acestei logici, Henry Ford introduce in anul 1913, lucrul la banda care permite defalcarea operatiilor pana la fazele cele mai simple, creandu-se posibilitatea de a fi realizate de un personal cu calificare scazuta. Astfel, cu cheltuieli reduse, productivitatea creste in conditiile unei productii uniforme de serie mare. Rolul masinilor si utilajelor devine predominant, iar cel al omului se reduce foarte mult, acestuia revenindu-i doar atributii de executie. Problemele se amplificau la nivelul sistemului productiv deoarece compartimentele cu activitati specializate (proiectare, desfacere, control, aprovizionare, fabricatie) functionau separat, fara a exista legaturi organice intre ele, manifestandu-se si tendinte de indepartare a unora de celelalte.

Daca sistemele manufacturiere puteau realiza fara dificultati produse la comanda, dar cu o productivitate redusa si costuri corespunzatoare, sistemele masiniste, datorita dotarii cu masini si utilaje din ce in ce mai performante, se caracterizeaza printr-o productivitate foarte ridicata si costuri unitare scazute, in conditiile unei productii uniforme. Sub acest aspect, uniformitatea productiei, se manifesta slabiciunea acestor sisteme. Schimbarea structurii productiei, introducerea in fabricatie a unui produs  nou, impune inlocuirea partiala sau totala a masinilor si utilajelor care sunt strict specializate pentru realizarea unui anumit produs sau operatii. Flexibilitatea lor este, astfel, foarte redusa, neputandu-se realiza decat produse uniforme in serii mari[2].

In prezent asistam la afirmarea celei de-a treia etape evolutive a sistemelor de productie care constituie o sinteza a sistemelor manufacturiere si masiniste. Aceasta treapta superioara a putut fi atinsa datorita unei infuzii de progres tehnic, materializata prin introducerea si extinderea sistemelor electronice de calcul, a informaticii si electronicii, a noilor materiale etc.

Mediul economic s-a transformat, ceea ce a impus sistemelor de productie un proces de adaptare la noile conditii care, in principal, se concretizeaza in nevoi de consum strict individualizate. Atat pietei interne cat si cele externe devin mult mai diversificate si, in acelasi timp, mai sofisticate, avand loc un proces de "poststandardizare". Varietatea si diversificarea masiva a cererii, mutatiile extrem de rapide care au loc in acest plan, pun probleme complexe producatorilor si comerciantilor. Productia poststandardizata atrage dupa sine un consum poststandardizat.

Pana si preturile, initial oarecum standardizate, incep sa se destandardizeze deoarece, produsele diferentiindu-se dupa client, este firesc ca si preturile sa e diferentieze. Acum miza concurentei o constituie piata in rapida expansiune a produselor cu intensitate ridicata de cunostinte stiintifice, care tinde sa depaseasca, din punctul de vedere ai importantei economice, pietei traditionale ale produselor intensive in forta de munca sau intensive in capital. Si aceasta deoarece, pe termen mediu si lung, se contureaza o strategie cu bataie in secolul XXI, al carei fundament il constituie convingerea ca dezvoltarea noilor tehnologii reprezinta principala garantie a ocuparii unei pozitii avantajoase in marea diviziune internationala a muncii.

Principala problema a noilor sisteme, care se numesc "avansate", consta in a corespunde acestor nevoi in conditii de eficienta si timp de raspuns minim.

Constituirea sistemelor avansate de productie s-a realizat doar in cadrul unor economii puternic industrializate (Japonia, S.U.A., Germania etc.), dar ele prefigureaza mutatii profunde, similare cu cele provocate in economia mondiala de sistemele masiniste (conventionale).

Experienta acumulata pana acum, destul de redusa, in privinta utilizarii sistemelor avansate, a demonstrat ca principalul lor avantaj consta in adaptabilitatea aproape totala la modificarile mediului economic in care actioneaza, fapt ce se concretizeaza intr-o competitivitate inalta care nu poate fi atinsa pe alte cai. In conditiile extinderii schimburilor comerciale, de multe ori, stau fata in fata produse similare dar, care, au in spate procese de productie total deosebite, cu efecte competitive diferite. Procesul de productie devine astfel mai important, imbunatatirea si perfectionarea lui reflectandu-se direct in competitivitatea produselor.