Competitia pentru piete. Situatia actuala

Competitia pentru piete. Situatia actuala

O buna parte a observatorilor si teoreticienilor globalizarii contemporane se concentreaza cvasi unanim pe aspectul competitiei inter-statale sau inter-firme si mai putin pe conceptul de razboi economic, considerat exagerat, si deci inadecvat actualei conjuncturi.

Observand ca globalizarea nu are un caracter pasnic, si ca efectele ei sunt nefaste pentru unele tari si regiuni, unii autori considera ca ne aflam de fapt in faza unui razboi economic condus la diferite nivele, de firme si tari in cautarea suprematiei. Razboiul economic este rareori tratat in mod serios, chiar in mass-media, unde titluri ca 'razboiul textilelor', 'razboiul pantofilor', au mai mult scopul de a atrage atentia decat pentru a-l explica.

Partizanii ideii ca circulatia libera de capital si marfuri este un mijloc de pacificare a statelor, sunt la randul lor reticenti, competitia este dupa parerea lor, chestiunea centrala, unii dintre acestia, precum Elie Cohen, chiar minimalizand aspectul competitional al sferei globalizarii: ' . Incepand cu Paul Krugman se stie ca problema natiunilor nu este competitivitatea, adica sa faci mai bine decat vecinul, sa castigi segmente de piata. Problema principala este productivitatea sau capacitatea unei tari de a produce mai bine si mai ieftin folosind capitalul sau uman si fizic, mobilizand resursele tehnologice si stiintifice.'

Scoaterea din context a razboiului economic pentru a-l singulariza si a-i analiza implicatiile in contextul globalizarii, poate parea inadecvata tinand cont ca, de cele mai multe ori, razboaiele pe care le-a cunoscut omenirea au avut constant o componenta economica. Ultimul razboi mondial face parte dintr-o lunga serie de conflicte majore marcate de distrugeri de vieti omenesti si bunuri materiale, in care interesele economice au jucat un rol central.

Razboiul implica o actiune violenta, de aici si reticenta in a extinde intelesurile lui catre spatiul economic international actual, unde conceptul de competitie, chiar daca subintelege existenta de invingatori si invinsi, se indeparteaza de efectele distrugatoare ale unui 'real' razboi. Faptul ca razboaiele economice s-au intretesut cu actiunile militare, a lasat sa se creada ca ele vor dispare in perioadele de pace, dar interesele statelor nu s-au armonizat automat prin schimburile comerciale pe scara larga propulsate de globalizare, asa cum sustine discursul neoliberal centrat pe ideea pietii pacificatoare.

In teorie, competitia economica mondiala presupune angajarea de catre state si firme in cursa pentru obtinerea de beneficii maxime pentru consumatori si actionari, astfel incat nu s-ar putea spune ca scopul principal urmarit de acesti actori ai globalizarii este distrugerea adversarilor.

O asemenea viziune nu ia totusi in considerare existenta unor raporturi complexe geo-politico-economice intre statele lumii. Interesele si rivalitatile dintre marile puteri continua sa existe chiar in conditiile in care ideologiile nu mai divid cele doua tabere. China, un caz special de hibrid 'capitalism-comunist', nu este unanim vazuta ca un potential 'inamic' violent de politicieni si oameni de afaceri.

In acelasi timp, distributia puterilor la scara globala in perioada post-comunista a cunoscut modificari importante, materializate in accentuarea alunecarii de la multilateralism spre unilateralismul american ale carui motivatii sunt impregnate in mod evident nu doar de dorinta de a asigura securitatea planetei. Ceea ce globalizarea si interesele geo-politice creeaza astazi, nu este un razboi usor de definit. Mai curand este vorba de o complexa folosire de arme economice la diferite nivele in care politicul se implica sau nu, actioneaza din umbra, sau relativ deschis.

Dupa cum remarca Christian Harbulot, 'contrar razboiului traditional, loviturile date in razboiul economic sunt deseori invizibile si decisive'. Din motive diplomatice, sau care tin de secretul operatiunilor, asemenea 'lovituri' sunt rareori raportate, astfel incat se poate crede ca ele nu ar exista.

Charles-Albert Michalet scria in 'Ce este globalizarea?'[1]: 'Dupa cum in spatele statului exista oameni, grupuri, organizatii, interese, adica intr-un cuvant: putere, in spatele pietelor, este probabil ca exista de asemenea operatori, factori de decizie privati sau publici, interese, putere.'

La fel de probabil insa este ca acesti operatori din spatele statului si al pietelor sa conlucreze pentru a-si atinge interesele prin aliante, intelegeri temporare sau pe termen lung, in detrimentul altor state sau entitati economice.

Omenirea are de parcurs un drum lung pana la acel perfect 'joc' mondial in care toti participantii vor fi castigatori. Tocmai de aceea o chestiune care merita a fi analizata pentru a clarifica ambiguitatile, este definirea rolului statului in economia de piata si a raporturilor sale cu firmele private nationale.

Dinamica raporturilor dintre statul national si firme, a cunoscut o evolutie istorica, impregnata de cultura locala, influentata de grupari de interese, ideologii si evenimente externe, ceea ce face ca astazi sa fim martorii nu al unui capitalism unic planetar, ci a unei serii intregi de variatiuni pe aceeasi tema distribuite pe tot mapamondul.

Convergenta traditionala dintre interesele de stat si private in cazul Japoniei sau al Coreei de Sud, au o dimensiune istorica, vizibila la diverse nivele pana astazi. Si totusi asa zisa lipsa de identitate a marilor firme occidentale este contrazisa de realitate; multi-nationalismul lor nu le-a desprins total de matca nationala, in ciuda aparentelor.

Astazi globalizarea, prin interdependentele create intre tari si economii, defavorizeaza asemenea actiuni violente dar fara a le elimina. Formele de conflict se pot disimula sub interventii pasnice: bariere netarifare la importuri, subventii mascate acordate firmelor si sectoarelor 'strategice', patriotisme economice, dar si confruntari in cadrul organismelor internationale: OMC, UNESCO, etc.

In alte ocazii, statul participa din umbra la 'promovarea' sau 'apararea' firmelor nationale prin mijloace mai putin ortodoxe precum culegerea de informatii, contraspionajul. Masurile mai mult sau mai putin discrete impregnate de patriotism economic aplicate de guvernele Japoniei, Chinei, SUA, Canadei sau Frantei, readuc pe scena centrala statul ca promotor al intereselor nationale.

Dar a impaca astazi patriotismul cu globalismul, sau cu integrationismul regional, este o echilibristica greu de intreprins (dar nu imposibila), dupa ce insusi statul deschisese calea liberalizarilor financiare in anii 80. Relatiile dintre multinationale si statele de origine au imbracat o mare varietate de forme, in care interesele geo-politico-economice, ca si cultura locala au jucat rolul central.

Astazi aceste relatii nu au disparut ci doar au devenit mai complexe. Interdependentele create de fuziuni, achizitii si aliante intre firme neapartinand aceluiasi teritoriu national, contribuie in mare masura la redefinirea sferei de interese comune definita in 1953 de fostul presedinte al lui General Motors prin faimoasa fraza: ' Ce este bun pentru America este bun pentru General Motors si reciproc.'

Ar fi gresit sa se inteleaga ca interesele dintre state si firme au fost totdeauna convergente. Globalizarea introduce bruiaje si disonante care transcend granitele. Incurajarile fiscale oferite de statul francez, nu au readus acasa firme precum Renault sau Thomson, care isi delocalizasera productia inca din anii 80.

1.1 Efectele competitiei

In noua economie, competitia dintre tari pune inevitabil in chestiune politica lor economica interna, inclusiv politicile sociale. Este adevarat ca, de exemplu, China atrage ca un magnet firmele straine in cautare de o forta de munca abundenta si ieftina, dar nu trebuie uitata 'atractivitatea' oferita invetitorilor straini de avantajele fiscale acordate de stat, stabilitatea monetara, o forta de munca disciplinata, lipsa de constrangeri sindicale, costul scazut al energiei, legi permisive de protectie a mediului. Este vorba deci de un intreg 'pachet' de avantaje la care alte tari incearca sa se alinieze la randul lor, pentru a obtine 'favorurile capitalurilor' la nivel regional sau global.

Dupa prabusirea sistemului comunist s-a vorbit tot mai mult despre o competitie intre variante de capitalism inauntrul lumii occidentale. In "Capitalism contra Capitalism", Michel Albert observa o competitie economica globala care s-ar contrapune modelului anglo-saxon, (exemplificat de SUA si Marea Britanie, prin excelenta) un model continental - reprezentat de Franta si Germania. In deceniul trecut s-a consacrat expresia "fortareata Europa" (Fortress Europe), in conditiile in care economiile vest-europene (UE) pareau sa reduca din decalajele de productivitate fata de SUA, iar in unele domenii, chiar sa o ia inainte. Aceasta linie de argumentatie poate fi intalnita si la Lester Thurow, profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT) - la el insa competitia globala cuprinde un al treilea pol: Japonia.

Competitia a devenit cuvantul de ordine in economia globalizata in care coexista tari si popoare 'fruntase' si deopotriva 'codase', carora li se da ca exemplu 'flexibilitatea' conducatorilor de pluton. In acest fel, valori sociale, natiuni, culturi diferite, sunt puse pe cantar si masurate cu aceeasi greutate: eficienta economica.

Referat: Managementul proiectelor in administratia publica Document online: Planificarea - functie a managementului - obiectivele organizatiei

Iata ce spunea un sef de firma european: 'In China, nimeni nu discuta saptamana de lucru de 35 de ore, oamenii doresc sa munceasca si sa castige. Muncitorii chinezi sunt mai ieftini decat cei din Statele Unite, Europa sau chiar si Mexic, dar acesta nu este singurul factor care influenteaza firmele. Forta de munca disponibila, dar si dorinta chinezilor de a se specializa in noi meserii fac din China nu doar o sursa de munca necalificata pentru companii. Europa are capacitatea de a inova, dar este afectata de legislatia inflexibila care impiedica producatorii sa raspunda rapid la schimbari.'[2]

Competitivitatea statelor lumii este masurata anual de diverse institutii, care coreleaza date macro si microeconomice din majoritatea tarilor lumii. Ea este definita ca fiind o colectie de factori, politici si institutii care determina nivelul de productivitate al unei tari si care astfel determina nivelul de prosperitate ce poate fi atins de o economie.

Unul din aceste indexuri este publicat de scoala de afaceri elvetiana IMD International sub forma unui anuar al competitivitatii. In 2005 primele locuri erau ocupate de SUA, Hong Kong, Singapore, Islanda, Canada, Finlanda, Danemarca si Elvetia. Romania aflandu-se pe locul 55 din cele 60 de tari analizate. Clasificarea ia in considerare performantele economice, eficienta guvernului, eficienta firmelor si eficienta infrastructurii. Un alt index al competitivitatii este publicat de The World Economic Forum, care in clasamentul din 2005 situa pe primele locuri Finlanda, SUA, Suedia, Danemarca, Taiwanul, Singapore, Islanda, Elvetia si Norvegia. In acest index Romania ocupa locul 67 din totalul de 107 tari listate.

Ceea ce aceste studii remarcau, era prezenta disparitatilor dintre dezvoltarea economica a marilor zone economice ale lumii, existente in egala masura la nivel regional. Rezultatul acestor inegalitati continua sa creeze tensiuni economice si politice.

Un rol important este jucat de diferentele dintre culturi: daca lumea Anglo-Saxona este orientata spre consum, populatiile Europei si Asiei prefera economiile. In ceea ce priveste fenomenul delocalizarii productiei, studiile aratau ca diferentele dintre costurile cu forta de munca reprezenta cel mai important factor in relocalizarea activitatilor firmelor multinationale.

Pe termen lung, efectele competitiei economice accelerate dintre firme si tari, pot fi devastatoare pentru mediu si resursele naturale neinlocuibile, astfel incat, 'invinsii', ar putea fi intr-o prima faza, acele teritorii saracite in resurse, ajunse astfel dependente de 'ratiile' acordate de 'protectori'.

Albert Hirschman nota ca nu se poate vorbi de echitate in schimburile comerciale dintre o tara puternica si una slaba, astfel ca intotdeauna cel tare va impune conditiile comerciale cele mai avantajoase pentru el. Este usor de dedus ca, atunci cand este cazul, o mare putere ar putea bloca importul unor marfuri provenind din tari pe care doreste sa le submineze economic si politic.

Privind in istorie, de remarcat ca dominatia economica a Germaniei in Europa centrala si de est intre cele doua razboaie mondiale i-a asigurat acesteia capacitatea economica si militara slabita de masurile protectioniste ale Frantei si Angliei.

Dar chiar politicile de dumping, bariere comerciale, administrare a patentelor, migratia creierelor si a fortei de munca, cresterea pretului petrolului, crize financiare, pot in anumite conditii, sa produca subminarea unei economii nationale.

1.2 Inamicii economici

In 1995 Francois Mitterrand spunea intr-un interviu ca, fara sa stie, Franta se afla intr-un razboi permanent si vital cu America. La 11 ani dupa acel interviu, Europa este inca divizata asupra identitatii 'inamicului'.

Firme din China, India si chiar Rusia au inceput, deocamdata timid, sa achizitioneze firme europenea(ultimulacazafiindaalafirmeiaindieneaMittal).
       Pentru unii nationalisti din SUA, dupa Japonia in anii 70, acum inamicul pare a fi Europa, acuzata de Peter Drucker ca 'doreste sa-si exporte regulamentele, si sa impuna costurile implicate de acestea Americii, prin acorduri internationale, reinterpretarea regulilor OMC, si crescanda acceptare a standardelor UE in terte piete.

Dar peisajul este departe de a fi clar: interconexiunile dintre economiile Europei si Americii sunt la randul lor o realitate indiscutabila. Prin activitatile de fuziune si achizitie desfasurate de marile firme europene in Europa de Est si Centrala, SUA si Asia, Europa este in acelasi timp globalizata si globalizatoare, astfel incat postura de victima absoluta a unui razboi economic nu corespunde cu realitatea. Totusi trebuie amintit ca efectele competitiei japoneze, americane si chineze au dus in ultimile decenii la disparitia unor industrii intregi din Europa.

Daca luam in considerare recentele 'emotii' europene cauzate de manipularile strategic-energetice provocate de Rusia, devine si mai clar ca amenintarile economice nu au disparut odata cu prabusirea blocului comunist.

1.3 Ascensiunea Asiei si dilemele Occidentului

Ascensiunea economica formidabila a Chinei si Indiei, sau Asiei, in general, produce miscari de placi tectonice in spatiul mondial. Nu numai ca economiile asiatice dau dovada de multa vitalitate - prin rate de crestere economica, expansiune a exporturilor, asimilare de tehnologii noi si volum de rezerve valutare -, dar ele incep sa remodeleze, in avantajul lor, textura institutionala care a ordonat lumea postbelica (dupa al doilea razboi mondial). Este suficient sa amintesc de ce si cum se discuta acum, inauntrul si in afara FMI si Bancii Mondiale, negocierile comerciale in cadrul rundei Doha etc. Jocul economic si politic global nu mai este dominat, in exclusivitate, de ceea ce numim puterile lumii occidentale.

Din numeroasele observatii facute de Lee Kwan Yew (o figura legendara in lumea politicii internationale, artizanul miracolului singaporean), toate extrem de interesante, se desprind doua teme ce merita o atentie speciala. Prima este interpretarea data procesului de tranzitie catre "Secolul Asiei". Faptul ca asistam la o mutatie tectonica de la Oceanul Atlantic catre Oceanul Pacific - anume ca centrul de greutate politic si economic se misca de la Vest spre Est sub ochii nostri - nu este o ipoteza, ci este acceptat ca o realitate data. Aceasta reasezare nu va aduce insa ceva cu adevarat nou, ci este, de fapt, "o restaurare a situatiei dinainte de 1700, cand China si India reprezentau aproape 50% din economia mondiala si aveau o mare greutate in balanta globala". Rezultatul acestui proces inseamna ca suprematia globala a Chinei este inevitabila. Trebuie sa ne impacam cu ideea ca ascensiunea noului hegemon este de neoprit.

Chinezii, spune Lee Kwan Yew, au calculat ca au nevoie de intre 30 si 50 de ani de pace si liniste ca sa recupereze decalajul cu Occidentul, ceea ce inseamna nu sa copieze tehnologie (asa cum credeau sovieticii din Rusia si Estul Europei), ci sa creeze un sistem institutional viabil, capabil sa faca tranzitia si sa sustina o economie de piata robusta, proiectata la nivel global. Ei au invatat din greselile Rusiei, care a suprainvestit in tehnologie militara si a subinvestit in tehnologie civila. Strategii lor stiu bine ca, daca deschizi o confruntare armata directa sau prin mijlocitori cu americanii, pierzi, iar daca incerci sa intri intr-o cursa a inarmarilor cu ei, dai faliment. Asa ca eviti competitia pe acest plan, "te uiti in alta parte, zambesti si te faci ca-ti vezi de treaba 40-50 de ani". Intre timp insa, te angajezi intr-o acerba competitie economica siaincerciasaadominiacatamaiamulteapiete.
A doua tema se refera la pozitia Europei in acest joc geoeconomic. Europa, spune acelasi Lee Kwan Yew, a pierdut suprematia tehnologica si economica ce i-a adus hegemonia in secolul XIX. Fortele descatusate ale economiei globale pun o presiune imensa asupra europenilor si in special asupra celor din Occident. Acestia nu inteleg inca ce se intampla cu ei: nu pricep faptul ca sistemul economic creat in timpul Razboiului Rece, sub umbrela NATO si acoperamantul sistemului de relativ liber schimb asigurat de SUA prin institutiile de la Bretton Woods, nu mai functioneaza in mod automat in favoarea lor, in noile conditii. Contractul social intre muncitori si stat si tot sistemul de securitate sociala, beneficii, vacante etc. s-a prabusit peste noapte, cand doua miliarde si jumatate de muncitori (din care un miliard din China si un miliard din India) au intrat in competitia economica globala oferind o forta de munca mai ieftina si mai putin pretentioasa in a fi administrata.

In aceasta lumina, "secolul european" ramane doar un scurt moment istoric, in care confluenta revolutiei stiintifice cu cea industriala si cea institutionala, precum si vigoarea credintei in propriile puteri si propria cultura si misiune istorica au generat expansiunea europeana, culminand in marile imperii coloniale. Acest moment istoric, prelungit prin actuala hegemonie a "coloniei" americane, este pe cale sa treaca. Cunoasterea stiintifica, tehnologia, arta managementului si stiinta aranjamentelor institutionale devin treptat cunoastere comuna, iar difuzarea si adoptarea acestora in alte societati schimba radical regulile jocului. Orice societate ce invata sa foloseasca institutiile pietei libere si sa aplice cunoasterea tehnologica si stiintifica in organizatii racordate la piata si administrate conform regulilor managementului modern este in mod potential egala societatilor occidentale in plan economic si politic.

Acesta este contextul in care trebuie facuta a doua observatie: si anume faptul ca, momentan, principalul front de coliziune intre Orient si Occident pare a fi concentrat in zona economica si comerciala. China si, intr-o anumita masura, India sunt momentan multumite sa se desfasoare doar in plan economic. Intelegand ca SUA nu poate fi inca depasita militar, ca Europa e un actor in declin si usor manipulabil si ca demografia si cultura sunt de partea lor, ele asteapta atent, acumuland pas cu pas noi sfere de influenta economica. Altfel spus, azi angajamentul geostrategic al Occidentului are doua fronturi majore. In plan militar, impotriva barbariei islamiste si, in plan economic, impotriva noilor superputeri ce se ridica in Est (China , India).

Daca asa stau lucrurile, obsesia europeana cu privire la hegemonia americana pare mai mult decat prost orientata. Daca europenii au azi o problema si un competitor ce loveste pe termen lung, acesta nu este sistemul american, ci forta de munca ieftina si economiile din ce in ce mai libere si puternice din Orient. Cu cat europenii se afunda mai mult in obsesiile lor "sociale" legate de modelul economic "anglo-saxon", cu atat vor fi mai incapabili sa contracareze adevarata sursa a presiunilor puse asupra propriilor economii si societati. Marea problema a momentului nu este salvarea unui "model social european" in fata "capitalismului salbatic anglo-saxon", ci restructurarea economiei nord-atlantice sub umbrela americana pentru a face fata socului celor doua miliarde de orientali intrati in competitia globala. Pe scurt, marea si adevarata confruntare geostrategica pentru mileniul trei a inceput si se da pentru moment pe taram economic. Daca batalia economica este pierduta pe parcursul urmatorilor 20 de ani, peste 40 de ani sau chiar mai devreme, noile reguli militare, politice, economice si strategice ale lumii, precum si intreaga ei cultura politica vor fi definite dintr-o alta parte a globului si vor avea o cu totul alta forma decat cea familiara noua azi. Miza este enorma si cine crede ca ea este numai una de prestigiu se insala fatal.

1.4 Spionajul economic

Lumea spionajului economic reprezinta o realitate de necontestat a modului de viata al economiei de piata. Competitia tehnologica internationala, cucerirea pietelor, concurenta intre furnizori, dorinta de a sti ce fac alti producatori, alti comercianti, a provocat asemenea opozitii de interese,aincataspionajulaeconomicaaadevenitapreocupareaamultoraorganizatii,aindiferentacaasuntapubliceasauaprivate. A spiona sau a cerceta piata, aceasta intrebare si-o pun foarte multi manageri. Dupa cum se exprima Pierro Hervo "a spiona reprezinta mijlocul cu cele mai multe sanse, pentru o firma, de a se dezvolta intr-un timp minim. Spionajul economic poseda, fata de cercetare, avantajul, deloc neglijabil, al rapiditatii".

Spionajul economic nu se rezuma in exclusivitate la furtul unor procedee secrete de fabricatie. El depaseste sectorul pur tehnic, intrand adesea in sectorul marketingului. Alte tinte vizate de serviciile de spionaj sunt: planurile viitoarelor campanii publicitare pentru lansarea produselor noi, prognoze privind politica de preturi viitoare, proiecte de expansiune, strategiile intreprinse pentru "inghitirea" unor concurenti mai mici, situatia financiara a companiilor concurente, probabilitatea unor investitii noi, structura organelor de conducere, conflicte de munca, starea morala a personalului, probleme interne ce se rasfrang asupra eficientei intreprinderiiasiacauzeazaaintarziereaaunoralivrari,aobtinereaaunoracontracteasiaexporturiasiamulteaaltele.
Preocuparile se indreapta, mai ales, catre culegerea acelor informatii in masura sa permita firmei sa-si analizeze propria eficienta prin comparatie cu cele ce se petrec la concurenti. Informatiile trebuie sa concure la pastrarea unui raport just intre activitatea de cercetare si cea de marketing,arespectivalaadeterminareaacatamaiaexactaaaamomentuluiapotrivitapentrualansareaaunuianouaprodus.
Pentru procurarea materialului informativ, serviciile de informatii ale marilor firme folosesc in mare masura sursele publice printre care: materialele si studiile economice comerciale existente in biblioteci, dezbaterile ce au loc la conferintele nationale si internationale de marketing, materialul de comparatie oferit de participarea firmelor concurente la diferite targuri, presaacotidianaasiaperiodica.
Persoanele care exploateaza aceste surse publice trebuie sa aiba experienta si perspicacitatea necesara de a citi printre randuri si a imbina intr-un tot datele culese. Studiind atent anunturile publicitare referitoare la cererile si ofertele de serviciu, un asemenea functionar experimentat poate sa obtina informatii pretioase privind vulnerabilitatea firmei studiate, ce planurianoiaareasiainaceadirectieaintentioneazaasa-siaextindaaactivitatea.
De pilda, inlocuirea unei parti a personalului din departamentul de marketing cu elemente mai tinere, mai dinamice, poate indica intentia firmei de a declansa una sau mai multe campanii importante de lansare a produselor noi. Faptul ca firma este interesata sa angajeze un specialist in probleme de marketing, cunoscator, spre exemplu, al limbii arabe, indica fara gres care este sectorulanoiiaofensiveainaplanulaactivitatiloracomerciale.
In tari precum S.U.A., Japonia, Germania, Elvetia, Anglia, au luat si continua sa ia fiinta organizatii care ofera clientilor informatii despre secretele de productie ale firmelor concurente, despre planurile si strategiile de viitor ce vor fi aplicate pe piata. S-a nascut astfel si o originala piata a acestei "marfi": "furnizorii" sunt de obicei fosti spioni de profesie sau profesionisti care au avut de a face cu munca de informatii si contrainformatii sau care au hotarat sa faca afaceri pe cont propriu. In ciuda pretului, uneori exorbitant, "marfa" este foarte cautata, iar "productia" ei cresteanecontenit. O forma originala de organizatie care se ocupa cu furnizarea si traficul de informatie de piata o reprezinta firmele de consultanta in afaceri. Ele au scopul de a culege, stoca, prelucra, analiza si difuza informatia economica contracost, oricarei firme interesate de acestalucru.
Uneori informatiile sunt culese de "observatori" prezenti la targuri si expozitii sau diverse piete, in care intreprinderile isi expun produsele, efectueaza demonstratii sau in timpul incheierii unuiacontract,acandareprezentantulafirmeiapoateafaceaconfidenteapretioase.
O ancheta efectuata in S.U.A. de "Harvard Business Review" este destul de edificatoare asupra moralitatii "comertului din umbra", indicand ca 77% din oamenii de afaceri declarau: "cresterea spionajului economic indica o scadere a moralitatii in afaceri". In acelasi timp, o parte din ei nu vedeau nimic incorect in a supraveghea operatiile unui concurent, ascunzandu-se cu aparatura speciala intr-un automobil, intr-un apartament inchiriat sau faptul de a atrage salariatii de baza ai unui concurent, pentru a cunoaste politica de preturi sau de promovare sau chiar de produse noi. Ancheta mentionata constata ca aceste practici imorale erau aprobate mai ales de cadreleatinere.
Marile daune provocate de "comertul din umbra" se datoreaza si numarului imens de oameni antrenati in asemenea actiuni. Desi nu se poate alcatui o statistica cat de cat exacta, in aceasta privinta, totusi din datele publicate in presa occidentala se estimeaza ca in S.U.A., Japonia si Anglia, actioneaza circa 300.000 de profesionisti, in Franta cifra se apreciaza la 50.000, iar in Germania la 35.000. La aceste cifre trebuie avut in vedere ca spionii economici de ocazie, neprofesionisti, sunt mult mai numerosi, pratic incalculabili.