Agregatele si fluxul circular

Agregatele si fluxul circular

Sa observam si componenta Tabelului VI.1.

Tabelul VI.1

AGREGATELE

Macromodelului J.M. Keynes

* Exogen.

** Pentru echilibru.

Intelegerea conditiei agregatelor are loc si va fi explicata in continuare cu ajutorul iteratiilor Diagramei VI.3, care nu face decat sa preia critic macrofluxul lui F. Quesnay.

Diagrama VI.3

Macrofluxul, la J.M. Keynes[1]

(0)   Intruziunea sistemului bancar (B): economii (S) si investitii (I)

Lucrare: Motivatia si satisfctia in munca -premisele reusitei si succesului profesional Lucrare: Procesul asigurarea calitatii - tratarea produsului neconform

(2)   Agentul economic stat (Guvern /G): impozite (venituri fiscale ale statului /T) si cheltuieli guvernamentale (publice/G)

(3)   Economia deschisa (W): importuri (M) si exporturi (X)

Explicatii asupra Diagramei si agregatelor:

Inca de la prima iteratie se observa atat afinitatea lui Keynes fata de macrofluxul lui Quesnay, cat si despartirea sa de vechii clasici. Insistand asupra celei din urma, dispare definitiv, tot de la prima iteratie, egalitatea (0) Y = C. Dar poate mai important este altceva care dispare: dispare automatismul si al acestei egalitati, dar si al oricarei egalitati de aici incolo - toate iteratiile au egalitati conditionate, urmare indepartarii esentiale a gandirii keynesiste de legea lui Say, de conceptia fundamentala a clasicilor fata de economia de piata, respectiv de increderea in capacitatea sistemului de a se auto-regla.

Preluand imaginea fluxului circular, Keynes reuseste sa iasa din "cercul blocat" dintre Say si Quesnay pe doua cai: (1) indoindu-se de capacitatea de autoreglare a fluxului si (2) introducand si pe ceilalti agenti economici in jocul in care firmele si indivizii (populatia sau menajele) ramaneau insuficienti asigurarii aceluiasi echilibru. Ramane insa adevarat ca firmele si popuatia raman, in model, pe fluxul principal, iar agentii economici "adaugati" isi deschid fluxuri separate (aditionale), indicand iesiri din si, respectiv, intrari in fluxul principal. 

De la clasici la Keynes, fluxul circular nu este unul banesc, ci unul material, iar echilibrul(Y=Da)-dezechilibrul(Y≠Da) sau se exprima exclusiv prin stabilitatea-instabilitatea preturilor - respectiv, pe piata bunurilor si serviciilor. Astfel, atat piata muncii, cat si relatiile monetare urmeaza sa se situeze in alte zone ale Macromodelului. 

Observatie: Desi nu este considerat flux banesc, macrofluxul se comporta ca un flux banesc in zona economiei deschise: importuri, echivalent iesiri de venit national; exporturi, dimpotriva.

Tot intre clasici si Keynes, putem imagina fluxul ca pe un fluid in curgere circulara, intalnind agentii economici respectivi. Venitul national "curge" de la firme catre populatie, in zona acesteia iau nastere exclusiv iesirile fluxurilor aditionale, iar intors in zona firmelor, acestea se fac beneficiarele intrarilor aditionale.

Macromodelul reuseste astfel sa adauge, la Keynes, un alt factor de complexitate - pe langa inlaturarea identitatii venit-consum si a caracterului neconditionat al oricarei egalitati. Este vorba de trecerea de la exclusivitatea venitului national (fluidul care circula, simplu, fara intrari-iesiri si fara frecari) la doua agregate confluente: (1) venitul national (Y) si (2) cererea agregata (Da). Or, cea mai importanta dintre consecintele noii situatii (situari) a  Macromodelului este - vizavi si chiar inainte de egalitatea conditionata a celor doua agregate - amenintarea devenita imanenta a diferentierii celor doua, in conditiile unor fundamentari tot atat diferentiate.

De inteles, astfel, ca (1) la populatie intalnim exclusiv venitul national, luand calea consumului (C), versus caile alternative ale economiilor (S), impozitelor (T) si importului (M); in vreme ce (2) la firme, ipostaza este una dubla: venitul national isi cunoaste originea, iar fluxul revine in calitate de cerere agregata (Da).

In astfel de conditii, agregatele isi nuanteaza individual pozitia. De o parte, la populatie, fluxurile aditionale (alternative la consum) se formeaza exclusiv pe partea iesirilor -- retragerilor (W) -- si exclusiv drept componente ale venitului national (Y). Corespunzator, la firme, aceleasi fluxuri aditionale se formeaza exclusiv pe partea intrarilor - injectiilor (J) --  si exclusiv in zona cererii agregate (Da).

Tot in aceste conditii, in Diagrama regasim agregate care au la origine venitul national (consum, economii, impozite, importuri) - si de aceea Tabelul VI.1 le noteaza drept functii de venitul national --, despartite de agregatele care, dimpotriva, apar drept exogene venitului national (consum, investitii, cheltuieli publice, exporturi).

Scos definitiv din egalitatea cu venitul national, agregatul consum (C) se desparte, astfel, si de restul agregatelor printr-o dubla conditionare: este componenta principala si a venitului national, si a cererii agregate.

Iar acest aspect indica si catre un altul, exprimand timpul economic al macrofluxului: venitul national se formeaza, isi formeaza fluxurile aditionale si se "intoarce" la agentii economici care l-au furnizat (firmele) pe parcursul termenului scurt - cu alte cuvinte, distinctia termenului scurt are loc pe fluxul circular principal. Fluxul circular re-porneste de la firme, tot in calitate de venit national, dupa ce in fluxul precedent - termenul scurt - aici se cumulase cererea agregata. Iata, deci, odata cu inglobarea in venitul national curent a cererii agregate precedente, recastigarea si a bazelor cresterii economice, echivalenta imaginii dupa care termenul lung (succesiunea termenelor scurte) poate insemna conservarea formala a fluxului in conditiile variatiei venitului national corepunzator fiecarui termen scurt - simplismul macrofluxului la F.Quesnay ramanea depasit de acest aspect dinamic, in lipsa intrarilor-iesirilor. Alte aspecte ale fluxului circular vor fi detaliate in paragrafele urmatoare.

Limitele macro-fluxului circular: Desi poate fi considerat ca atare si fundamenteaza viziunea keynesista asupra macroeconomiei, modelul fluxului circular este numai un "moment" al analizei. Lipsesc deocamdata:

(i)       coordonata monetara, care la Keynes difera, la randul ei, de viziunea clasicilor - vezi teoria cantitativa a banilor --,  unde Keynes intra in polemica cu alte nume decat Say si Quesnay;

(ii)     referinta la piata muncii, de facto la piata (pietele) factorilor de productie - si mpentru piata muncii, viziunea lui Keynes este diferita;

(iii)           cresterea economica, in calitatea dinamicii macro-sistemului - cu exceptia referintei la inducerea ei de catre cererea agregata;

(iv)            expresia si consecintele dezechilibrelor partiale: inegalitatii intre venitul national si cererea agregata;

(v)     vizavi de cererea agregata, identificarea metodologica (in model) a ofertei agregate.