Uniunea Europeana: putere mondiala sau "gigant provincial"?

S-a spus adesea ca Europa este un gigant economic, dar un pitic politic. Ori, obiectivul PESC - lansat prin Tratatul de la Maastricht - este de a permite UE sa joace pe scena internationala un rol echivalent cu cel economic. Uniunea este constienta ca, in conditiile globalizarii, ea trebuie sa se consolideze pentru a rezista presiunilor concurentiale si a juca un rol activ pe scena vietii politice internationale. Ea poate deveni un actor global (global player).

Trei pot fi considerate marile realizari, de pana acum, ale Uniunii Europene, si in general, ale integrarii europene:

a.      A asigurat o pace durabila intre membrii sai dupa secole de conflicte armate. In ciuda unor conflicte etnico-religioase pe care unele tari membre ale UE le mai cunosc (Marea Britanie, Spania, Franta, Belgia), acestea sunt tari stabile. In plus, colaborarea dintre Franta si Germania a reprezentat isi inca mai reprezinta motorul constructiei europene;

b.      A realizat o prosperitate, un nivel de trai si civilizatie pentru cetatenii sai invidiat de toate celelalte tari europene (cu exceptia Norvegiei si Elvetiei), precum si de alte tari vecine continentului nostru.

Cum, altfel, s-ar putea explica presiunea imigrationista dinspre Est si Sud asupra tarilor membre ale UE?

c.       A asigurat conservarea identitatii nationale a statelor membre. Diversitatea culturala a membrilor sai reprezinta o mare bogatie in multiculturalitatea viitoarei Europe unite. Si-au pierdut,oare, identitatea nationala tari ca Franta, Grecia, Italia sau Spania? Desigur ca nu intamplator, la una din reuniunile Consiliului European al UE de la Edinburgh - Marea Britanie, a fost adoptat un document special referitor la identitatea culturala nationala a membrilor sai.

Uniunea Europeana a asigurat, asadar, pentru membrii sai pacea, stabilitatea si prosperitatea timp de jumatate de secol. In aceste conditii, euroscepticii ar trebui sa inteleaga ca solutia problemelor cu care se confrunta continentul rezida intr-o Uniune puternica si largita. Si somajul si criza economica si crima organizata si crizele internationale pot fi rezolvate in cadrul Uniunii si nu de fiecare tara separat sau intr-un grup restrans

O problema de mare actualitate este cea a realizarii unei politici comune in domeniile securitatii si apararii - obiectiv greu de atins pentru ca vine in contradictie cu:

- conceptul de suveranitate a statelor - obiectiv al oricarei politici externe;

- cu divergentele de analiza ale fiecarui stat membru, fiecare tara avand geografia si interesele sale proprii in domeniul apararii;

- cu aliantele militare pre-existente.

Din cele 25 tari membre ale UE, patru sunt traditional neutre: Austria, Finlanda, Irlanda si Suedia. Alte 19 sunt membre ale NATO, care este o alianta militara. Doua, respective Cipru si Malta nu fac parte din NATO, fara sa se declare neutre. Rezulta asadar ca, interesele de securitate ale celor 25 nu se armonizeaza. Tocmai aceasta lipsa de coincidenta institutionala intre UE si NATO are consecinte asupra gradului de autonomie a apararii europene.

Dupa Summit-ul franco-britanic de la Saint-Malo din decembrie 1998, britanicii (cei mai fideli aparatori ai NATO si SUA) au acceptat sa confere Uniunii Europene competenta in materie de aparare. Intre pasii intreprinsi in acesta directie se pot mentiona:

d.      Decizia cuprinsa in Tratatul de la Amsterdam privind integrarea UEO in UE;

e.      Numirea, in iunie 1999, a unui inalt reprezentant al Uniunii Europene pentru PESC (spaniolul Javier Solana), care trebuie sa urmareasca promovarea unei politici comune de aparare;

f.        Au fost create organe politico-militare: Comitetul Militar European, Comitetul Politic si de Securitate;

g.      Este prevazuta infiintarea unui Stat Major Militar, care sa organizeze o Forta de Reactie Rapida prin transformarea EUROCORP (unitate militara formata din germani, francezi, belgieni si luxemburghezi, cu baza la Strasbourg) intr-o forta de 60.000 soldati care va permite UE sa reactioneze autonom la crizele situate in vecinatatea ei imediata.

In contextul interventiei americane in Irak, Franta si Germania si-au intensificat eforturile pentru promovarea unei politici de securitate si aparare comuna, la nivelul UE.

Problema este complexa deoarece inseamna o redefinire a relatiei cu NATO si a rolului SUA in Europa. Europenii doresc o politica de aparare independenta, in timp ce americanii nu concep ca aceasta sa fie rupta de NATO.