Politica monetara

Politica monetara

Ca principala componenta a politicii economice, alaturi de politica bugetara, politica monetara urmareste prin modificarea deliberata a variabilelor sale aceleasi obiective generale: influentarea productiei, a cererii, a preturilor si a echilibrului financiar extern . Se apreciaza ca prima sa manifestare ar data din 1837, cand Banca Angliei descoperea ca variat ia ratei scontului practicata de ea putea avea influenta asupra economiei. De aceea, politica monetara este considerata ca una dintre formele cele mai vechi ale politicii de reglare conjucturala.

Politica monetara se poate defini ca fiind actiunea exercitata de catre autoritatile monetare (Banca Centrala s i uneori Trezoreria) asupra masei monetare si a anumitor active financiare in vederea orientarii economiei pe termen scurt sau mediu

Eficacitatea sa a constituit s i mai constituie inca subiectul unor controverse oscilante intre a-i atribui puteri miraculoase (cum o fac monetaris tii) si a o considera prea putin valabila pentru a fi utilizata drept un remediu la probleme atat de grave cum sunt inflatia sau somajul. Pentru neokeynesistii, politica monetara este mai putin eficace decat politica bugetara. Monetaristii considera ca politica monetara are o inciden ta economica importanta pe termen scurt. In schimb, economistii promotori ai resurectiei neoclasice sust in inutilitatea sa totala din cauza posibilitatii pe care o au agentii economici de a anticipa efectele sale

Realitatea economica, mai nuantata decat aceste pozi tii teoretice, demonstreaza ca politica monetara poate influenta activitatea economica, temperandu-i evolutia sa ciclica s i act ionand pentru restabilirea echilibrului macroeconomic. Conditia esentiala insa a unei politici monetare san atoase o reprezinta asigurarea stabilitatii puterii de cumparare a banilor. In acest sens, mentorul scolii monetariste de la Chicago, Milton Friedman, considera ca sursa tuturor dezechilibrelor economice manifestate in ultimele decenii in lumea occidentala a constituit-o marele val inflationist din anii '60. Ministrul britanic al economiei afirma: 'Daca ma veti intreba care este prioritatea majora actuala si pentru totdeauna, raspunsul va fi salvgardarea stabilitatii'

De altfel, s i in Romania, in primul articol al Legii nr. 34 din 29 martie 1991 privind Statutul Bancii Nationale, se stipuleaza: 'Banca Nat ionala a Romaniei stabileste si conduce politica monetara si de credit, in cadrul politicii economice

si financiare a statului, cu scopul de a mentine stabilitatea monedei nationale', [subl.noastra].

Vom face distinctia necesara intre politica monetara si politica bancara. Aceasta din urma vizeaza organizarea profesiunii bancare, func tionarea sistemului bancar astfel incat sa se asigure protectia depunatorilor, sa se evite riscurile ce ar putea surveni dintr-o gestionare necorespunzatoare a resurselor monetare s i a creditului, care ar provoca efecte negative asupra intregii activitati economice daca avem in vedere faptul ca economiile contemporane sunt prin excelen ta economii monetare. Intre politica monetara si cea bancar a exista o stransa interdependenta deoarece prima este promovata si aplicata indeosebi prin intermediul sistemului bancar care are in frunte banca centrala sau de emisiune, cea care, de regula, fundamenteaza si conduce politica monetara.

1. Obiectivele politicii monetare

Pentru atingerea multiplului obiectiv denumit 'careul magic' si ramas de referinta pentru politica economica generala - crestere economica , somaj scazut, stabilitatea preturilor (inflatie redusa) si echilibru extern - politicii monetare ii revine un rol deosebit, poate cel mai important intre toate celelalte componente ale angrenajului implicarii statului in economie. Cele patru varfuri ale 'careului magic' sunt de fapt si obiective ale politicii monetare - primele trei pe plan intern, iar al patrulea cu actiune atat pe plan intern cat si pe cel extern.

Realizarea acestor obiective este cu atat mai dificila cu cat ele se afla in conflict. Astfel, urmarirea relansarii economiei ar putea fi in detrimentul stabilitatii puterii de cumparare a monedei nationale, depreciind-o. Pe de alta parte, revalorizarea acesteia ar putea avea ca pret cresterea somajului sau scaderea competitivitatii exporturilor si sacrificarea echilibrului balantei de plati externe. Iata de ce dozarea atenta a intensitatii act iunilor pe plan monetar, corelata cu fazele evolutiei ciclice a economiei si cu anticiparea corecta a efectelor, a intervalelor de reactie, constituie o condit ie esent iala a succesului politicii monetare. In plus, ea nu poate fi promovata decat in combinatie cu alte politicii economice si in special cu cea bugetara, cu care trebuie sa fie perfect armonizata.

In esenta, politica monetara se realizeaza prin actiuni asupra a trei obiective intermediare: masa monetara, rata dobanzii si cursul de schimb

In ceea ce prive ste primul obiectiv, politicile monetare promovate in diferite tari ale OCDE difer a in func tie de agregatul monetar urmarit, considerat cel mai stabil, si constau in practica de a fixa in avans o rata de crestere anuala a masei monetare, mai ales pe baza recomandarilor monetaristilor, care o considera drept singura modalitate de interventie acceptabila. Acest tip de politica a fost practicat dupa 1974 intr-o serie de state occidentale lovite de primul soc petrolier, dar, ca urmare a unei instabilitati neasteptate a vitezei de rotatie a agregatelor monetare, survenita la inceputul anilor '80, increderea in utilitatea acestora pentru conduita politicii monetare s-a diminuat.

Politicile de stabilizare a ratelor dobanzii la un nivel scazut, dar variabil in functie de conjunctura, sunt de inspiratie keynesista. Cresterea ratelor dobanzii reale, ajunse la nivel maxim in anul 1984, a avut insa drept consecinte agravarea problemei indatorarii tarilor in curs de dezvoltare neposesoare de petrol si un recul important pe planul investitiilor. Tendinta scaderii lor in toate tarile OCDE, mai ales dupa 1986, s-a datorat reducerii inflatiei, asana rii finantelor publice, reducerii fiscalitatii, care au determinat si o anumita relaxare a politicilor monetare.

Politicile cursului de schimb vizeaza mai ales realizarea echilibrului balantei de plati, putandu-se realiza fie prin admiterea variatiei lui pe termen scurt, pentru a incuraja intrarile sau iesirile de capitaluri straine, fie prin introducerea controlului asupra schimburilor valutare, fie prin folosirea conjugat a a ambelor cai. Preocuparea pentru supravegherea cursului de schimb este cu atat mai importanta cu cat economia este mai deschis a relat iilor economice internationale. Este evident, de exemplu, ca un stat cu o larga deschidere spre piata mondiala nu poate ramane indiferent la aprecierea cursului de schimb al monedei sale, care ar dauna economiei nationale prin faptul ca ar descuraja exporturile.

Toate cele trei obiective sunt intr-o stransa interdependenta, determinandu-se reciproc. Impreuna, ele trebuie sa fie subordonate unui obiectiv principal: asigurarea conditiilor favorabile unei cresteri economice

intr-un cadru de stabilitate a preturilor.

2. Instrumentele politicii monetare

Pentru dirijarea sistemului monetar in directia realiz arii obiectivelor politicii monetare, banca centrala in economia contemporana are la dispozitie trei instrumente clasice: manevrarea ratei rescontului sau politica de rescont, operatiunile 'open market' si variatiile cotelor rezervelor obligatorii. Alte instrumente, ca incadrarea creditului bancar si altor surse de finantare, controalele administrative asupra ratelor dobanzii, selectivitatea creditului si controlul operatiunilor cu strainatatea, au inceput sa fie abandonate in practica politicii monetare a tarilor occidentale incepand cu anii '80.

. Manevrarea taxei rescontului a fost considerata ca piesa dominanta a politicii monetare datorita dublului sau efect: asupra volumului creditului ce se putea acorda in economie, deci asupra marimii masei monetare daca avem in vedere functia de emisiune a creditului, si asupra costului creditului, adica ratei dobanzii.

Scontarea reprezinta operatiunea prin care o banca varsa detinatorului unui efect de comer t (trata, bilet la ordin etc.) valoarea acestuia inainte de scadenta, dupa ce a scazut dobanda aferenta pentru perioada cuprinsa intre momentul preluarii efectului de comert si momentul scadentei lui. Aceasta dobanda scazuta reprezinta taxa scontului, a carei marime se afla sub influenta taxei rescontului.

Rescontarea reprezinta operatiunea la vedere prin care banca de emisiune achizitioneaza de la bancile comerciale efectele de comert deja scontate de acestea, monetizandu-le la o valoare diminuata cu suma corespunzatoare taxei de rescont, calculate pentru durata creditarii bancii comerciale, adic a pana la scadenta efectului de comert preluat (in general mai putin de trei luni).

Eseu: Subsistemul metodologic managerial Lucrare: Oboseala in munca - cauzele oboselii

Taxa rescontului poate fi deci definita ca rata a dobanzii de baza a Bancii Centrale aplicata la cumpararea inainte de scadenta a unui efect de comert de la o banca comerciala (care l-a scontat deja clientului sau), ea fiind dedusa din valoarea nominala a efectului de comert respectiv

Este evident faptul ca nivelul taxei de rescont influenteaza in mod direct taxa scontului, adica pretul la care bancile vand o parte din lichiditati det inatorilor de efecte de comert, Acesta din urma va fi mereu superior taxei de rescont. Banca Centrala fixeaza nivelul taxei de rescont in functie de impulsurile pe care doreste sa le imprime pietei monetare si, prin intermediul acesteia, economiei. Atunci cand intentioneaza sa relaxeze creditul, reduce rata de rescont, ieftinindu-l. Dimpotriva, atunci cand doreste sa tempereze activitatea economica, mareste nivelul ratei de rescont, scumpind creditul.

Desi prin efectele sale cantitative si valorice politica rescontului pare a fi foarte eficace, exista o serie de factori care- i diminueaza eficacitatea ei ca instrument de control al lichiditatii bancare   : in primul rand, banca centrala nu-l poate folosi decat in masura in care ba ncile comerciale au nevoie de refinantare; in al doilea rand, banca centrala nu are intotdeauna puterea de a stabili un nivel al taxei de rescont care sa descurajeze efectiv o cerere excesiva de credite, mai ales intr-o perioada cu o inflatie in crestere, cand elasticitatea cererii de credite fata de cost (de rata dobanzii) este foarte redusa ; in al treilea rand, in tarile occidentale, daca se mareste costul creditului intern prin intermediul ratei de rescont, necesarul de refinantare al b ancilor comerciale la banca centrala se poate diminua deoarece dobanzile ridicate vor atrage capitalurile flotante internationale. Astfel bancile comerciale nu vor fi obligate sa apeleze la banca centrala, efectul ratei ridicate a rescontului devenind foarte slab sau chiar nul.

Pentru a-i spori eficacitatea, in tarile dezvoltate politica de rescont se realizeaza cu plafoane multiple si elastice si cu taxe diferentiate.

2.2. Politica de 'open - market'

Ca si manipularea ratei de rescont, politica de 'open market' este de origine britanica. Ea reprezinta insa instrumentul esential al politicii monetare americane.

Interventiile Bancii Centrale pe 'open market' constau in vanzarea sau cumpararea pe piat a monetara, catre sau de la celelalte banci, a unor efecte publice sau private, demonetizandu-le, adica retragand o anumita cantitate de moneda atunci cand le vinde, sau, dimpotriva, monetizandu-le, adica permitand patrunderea monedei b ancii centrale in schimbul titlurilor, atunci cand le cumpara. In felul acesta se modific a structura masei monetare din circulatie in defavoarea sau favoarea lichiditatii.

Si politica de 'open market' are un dublu efect - cantitativ si de pret : cand Banca Centrala vinde titluri reduce cantitatea de moneda legala pe piata monetara si provoaca sc aderea pret ului (cursului) titlurilor tranzactionate, in timp ce atunci cand cumpar a titluri de pe piata monetara efectele sunt inverse (creste cantitatea de moneda legala si se majoreaza cursul titlurilor). Supunandu-se mecanismelor pietei, politica de 'open market' este mai eficace decat manevrarea taxei de rescont. Totusi, functionarea sa presupune un anumit volum de titluri negociabile.

Combinata cu politica de rescont, politica de 'open market' contribuie la elasticizarea acesteia si la potentarea lor reciproca. Tendinta generala este de crestere a volumului s i de diversificare a structurii de titluri negociabile, ceea ce determina extinderea pietei monetare si cresterea volumului operatiunilor de 'open market'.

2.3. Variatia cotei rezervelor obligatorii

Politica rezervelor obligatorii consta in obligatia pe care o impune banca centrala bancilor comerciale de a-si detine sub forma de moneda legala o parte din disponibilitatile atrase din economie. Aceast a masura are, pe de o parte, un caracter prudential, marind gradul de lichiditate al ba ncilor comerciale, iar pe de alta parte, diminueaza resursele de creditare ale acestor banci si, implicit, capacitatea lor de a crea moneda prin credit. Introdusa pentru prima data in SUA, in anul 1913, aceasta politica s-a generalizat dupa al doilea razboi mondial in aproape toate tarile industrializate.

Variatia cotei rezervelor obligatorii este foarte eficace deoarece afecteaza direct multiplicatorul creditului, poate fi practicata sub forma cotelor diferentiate in functie de structura masei monetare, dand rezultate bune atat in economiile in care exista bilete de banca intr-o proportie mare, cat si in cele in care predomina moneda scripturala.

In ce consta mecanismul de influentare a masei monetare pe aceasta cale? Variatia masei monetare este:

M = E 1 , in care:

r + b − r b

M = cantitatea de moneda nou creata

E = volumul rezervelor lichide excedentare (care pot fi acordate sub forma de credite)

r = rata sau cota sau coeficientul rezervelor obligatorii

b = preferinta pentru moneda scripturala (gradul de ramanere a fondurilor in sistemul bancar).

K 1 este multiplicatorul creditului.

r + b − r b

Sa presupunem ca bilantul consolidat al sistemului bancar comercial este

Deci cota rezervelor obligatorii este sau 0,2. Daca mai

presupunem c a preferin ta pentru moneda scripturala si, respectiv, pentru numerar este b = 0,375 si ramane constanta, creatia potentiala de moneda este:

Multiplicatorul creditului in acest caz este K = 2.

Daca rata rezervelor obligatorii se reduce de la 20% la 12%, bilantul consolidat al sistemului bancar comercial devine:

Creatia potentiala de moneda devine:

Deci, multiplicatorul creditului a devenit 2,22, iar potentialul de creditare si, implicit, de creatie monetara devine mai mult decat dublu. Aceasta datorita faptului ca reducerea cotei rezervelor obligatorii de la 0 la 0,12 a actionat asupra ambilor factori ai creat iei monetare: atat asupra multiplicatorului creditului, care a crescut de la k = 2 la k = 2,22, adica nu prea mult, cat si asupra bazei multiplicante (DE, adica rezervele excedentare), pe care insa a influentat-o mult mai puternic: a dublat-o.

Din acest exemplu rezulta efectul cantitativ deosebit de puternic al politicii rezervelor obligatorii, motiv pentru care banca centrala trebuie sa o utilizeze cu prudenta. Este evident ca ridicarea ratei rezervelor obligatorii are un efect deflationist, in timp ce reducerea ei are un efect invers, inflationist.

In tarile dezvoltate, adeseori politica rezervelor obligatorii este asociata pe termen scurt operatiunilor pe 'open market', exercitand o influenta mai regulata.

2.4. Instrumente de politica monetara utilizate in Romania

In Romania, aflata inca intr-o faza incipienta a funct ion arii mecanismelor economiei de piata, sunt folosite ca principale instrumente de politica monetara regimul creditelor de refinant are acordate de Banca Nat ionala bancilor comerciale si politica rezervelor obligatorii. Intr-o mult mai mica masura se mai foloseste selectivitatea creditului, sub forma creditelor directionate spre unele activitati, in special agricultura sau constructia de locuinte, cu dobanda subventionata.

Prin regimul creditelor de refinantare, care imbraca formele creditului structural, a creditului de licitatie, a creditului special si a creditului lombard (overdraft), se prefigureaza folosirea instrumentelor de politica monetara caracteristice economiilor de piata dezvoltate, cum sunt rata de rescont sau operatiunile de 'open market'. Astfel, in cazul creditului structural, banca comerciala beneficiara , autorizata sa preleveze in mod succesiv, in limita unui plafon, sume dintr-un cont deschis la Banca Nationala, garanteaza aceste credite cu efecte de comert si alte titluri acceptate de creditor; rata dobanzii in acest caz reprezinta de fapt rata sau taxa oficiala a rescontului. Creditul de licitatie prefigureaza politica de 'open market' deoarece, acordat pe o perioada de maximum 15 zile, este garantat cu titluri de stat si alte hartii de valoare acceptate de Banca Nationala.

Politica rezervelor obligatorii a fost instituita in ianuarie 1992, aplicandu-se nediscriminatoriu, tuturor bancilor, nu atat din motive prudentiale, cat mai ales pentru a o folosi in calitate de instrument de politica monetara. Ea vizeaza limitarea capacitatii de creditare a bancilor comerciale si, deci, posibilitatea lor de a crea moneda. Init ial, cota rezervelor obligatorii a fost fixata la 10%, iar apoi aceasta a inregistrat o tendinta de scadere.

Confruntata cu problemele marilor dezechilibre provocate de economia de comanda, politica monetara romaneasca, pe fondul restructurarii sistemului financiar - bancar, a urmarit ca obiectiv fundamental stabilizarea macroeconomica. Prin politica dobanzilor real - pozitive, s- a reusit in anul 1994 o diminuare semnificativa a inflatiei, ajungandu -se la o relativa si efemera stabilizare macroeconomica. Ramanerea in urma a restructurarii si eficientizarii sectorului real al economiei, tendintele de folosire a instrumentelor monetare pentru compensarea efectelor intarzierilor in reforma economica au provocat recrudescenta infla tiei in prima parte a anului 1997 si, in consecinta, un nou salt al ratelor dobanzii pentru temperarea ei si recastigarea increderii in moneda nationala. Este de subliniat insa ca si politica monetara restrictiva are reversul sau deoarece, pe fondul decapitalizarii agentilor economici datorita inflatiei si deprecierii monedei na tionale, dobanzile ridicate descurajeaza procesul investitional, accentuand scaderea productiei afectata deja de diminuarea drastica a puterii de cumparare a populatiei care restrange cererea de pe piata interna.

Iata de ce politica monetara nu poate avea eficacitate pe termen lung in absenta unei coordonari cu toate celelalte componente ale politicii economice, orientate strategic pe directia cresterii economice reale.