Contracte
Efectele contractului de donatieEFECTELE CONTRACTULUI DE DONATIE SECTIUNEA I EFECTELE DONATIEI INTRE PARTILE CONTRACTANTE 61.Preliminarii . Contractul de donatie valabil incheiat , da nastere la o serie de obligatii , de cele mai multe ori in sarcina donatorului , iar in anumite cazuri , obligatiile i-au nastere si pentru donatar . De asemenea , contractul de donatie produce efecte si fata de terti . Este si motivul pentru care se impune cu acuitate ca analiza continutului donatiei sa se faca de la caz la caz , spre a deslusi adevarata vointa a partilor . Numai astfel se vor asigura calificarile reale si se vor produce efectele urmarit de parti la incheierea liberalitatii . 62.Transferul dreptului de proprietate . Fiind un contract translativ de proprietate , principalul efect al donatiei consta din transmiterea proprietatii din patrimoniul donatorului in cel al donatarului . Donatia poate avea ca efect si stingerea unui drept si a obligatiei corelative (remiterea de datorie ) . Daca dreptul transferat este o creanta , operatia intervenita intre parti se analizeaza ca o cesiune de creanta cu titlu gratuit aplicandu-se regulile corespunzatoare ( art. 1391 si urm . C . civ. ) , cu derogarile care rezulta din natura gratuita a transferului . Cel mai frecvent , obiectul contractului il constituie un drept real . In acest caz , ca si in materie de vanzare , transmiterea sau constituirea dreptului opereaza prin efectul realizarii acordului de vointa [1] in forma prevazuta de lege ( forma autentica sau forma actului juridic care realizeaza indirect donatia ), dar neconditionat de predarea bunului care formeaza obiectul donatiei , cu exceptia darurilor manuale care se realizeaza prin traditiune . §1.Obligatiile donatorului 62.Obligatia de predare . Odata ce contractul de donatie a fost perfectat , donatorul are obligatia de a preda bunul donat in temeiul si conditiile stipulate in contract . Pana la predarea bunului , donatorul are obligatia de a-l conserva . De asemenea donatorul raspunde si pentru pieirea sau deteriorarea bunului din culpa sa . Daca donatorul nu isi executa obligatia de predare , donatarul poate cere executarea silita a acestei obligatii . Obligatia de predare a donatorului nu se justifica in cazul darului manual a carei incheiere valabila este conditionata de predarea bunului . 63.Obligatia de garantie . Consta in obligatia donatorului , de a face tot ce ii sta in putinta pentru a asigura donatarului stapanirea linistita si utila a lucrului donat . In materia donatiilor art. 828 alin ( 1 ) C . civ. dispune ca „ donatorul nu este responsabil de evictiune catre donatar pentru lucrurile daruite ” . Donatorul nu este in principiu obligat a garanta pe donatar pentru evictiunea totala sau partiala a lucrului daruit si nici pentru viciile ascunse ale lucrului intrucat pe de o parte , el n-a inteles a da mai mult decat are , iar pe de alta parte , donatarul care a primit un folos gratuit nu se poate intoarce impotriva donatorului pentru a-i cere mai mult decat acesta a vrut si a intentionat sa-i transmita . Daca la contractul de vanzare – cumparare , legea prevede obligatia de garantie vanzatorului ce va functiona chiar daca partile nu au stipulat-o in mod expres in contract , la donatii legea tace cu desavarsire , dispunand chiar , prin art. 828 C . civ., ca „ donatorul nu este responsabil de evictiune catre donatar ” . Donatarul evins poate sa exercite , in calitate de reprezentant al donatorului , o actiune in garantie pe care insusi donatorul ar fi putut s-o exercite impotriva autorilor sai , daca el a fost cel evins [2] . Prin exceptie , donatorului ii revine insa obligatia de garantie in urmatoarele cazuri : a)Daca prin contractul de donatie , donatorul s-a angajat in mod expres sa garanteze pe donatar pentru evictiune sau pentru vicii ( art. 828 alin (2) C . civ. ) intrucat dispozitiile art. 828 alin (1) nu au caracter imperativ . Asadar , donatorul va trebuii sa despagubeasca complet pe donatar pentru prejudiciul cauzat de evictiune , devenind aplicabile prin analogie dispozitiile referitoare la garantie din materia vanzarii. In practica judiciara s-a aratat ca donatorul garanteaza impotriva evictiunii daca o „ atare raspundere a fost asumata in mod expres prin declaratia sa , ca bunul nu este grevat de sarcini sau servituti”[3]. b)Articolul 828 alin ( 3 ) C. civ. prevede ca donatorul este responsabil de evictiunea provenita din faptul sau personal . Astfel , de exemplu , donatorul vinde imobilul dupa ce anterior il donase , sau doneaza imobilul dupa ce anterior in vanduse . In acest caz , de cate ori evictiunea provine dintr-un fapt personal al donatorului , se vor aplica prin analogie dispozitiile legale privitoare la obligatia de garantie a vanzatorului in contractul de vanzare – cumparare . Donatorul va raspunde fata de donatar si atunci cand va ipoteca bunul , obiect al donatiei inaintea efectuarii formelor de publicitate , in acest caz , el fiind intotdeauna de rea -credinta . Donatorul va restitui de asemenea donatarului de buna-credinta toate cheltuielile , inclusiv cele voluptorii facute cu bunul donat daca , cu rea-credinta , a instrainat bunul altei persoane [4] . c)Donatorul va raspunde pentru dol si neglijenta sa grava ori de cate ori va provoca un prejudiciu donatarului .De asemenea , donatorul va raspunde de viciile ascunse ale bunului donat daca a fost de rea -credinta , avand cunostinta de aceste vicii la data incheierii donatiei si necomunicandu-le donatarului . d)In cazul in care , donatia impune anumite sarcini donatarului , dobandind in parte caracter oneros , art. 828 alin final decide ca donatorul raspunde pentru evictiune , insa numai in limita sarcinilor impuse donatarului . In limita sarcinii impuse donatarului , contractul ce donatie este un contract sinalagmatic cu titlu oneros , astfel ca apare justificata solutia legiuitorului prin care se impune obligatia de garantie donatorului asimilat vanzatorului , motiv pentru care donatorul nu raspunde numai pentru evictiune , ci si pentru viciile ascunse ale lucrului donat . 64.Obligatia de garantie in dreptul comparat . In Franta desi nu exista nu text similar cu art. 828 din codul nostru civil se admite aceiasi solutie in lumina principiilor generale In ipoteza in care , dobanditorul cu titlu oneros al unui imobil deja donat , indeplineste primul formele de publicitate , titlul sau va fi opozabil celui al donatarului , acesta fiind evins . El are actiune in garantie contra donatorului , intrucat evictiunea sa datorat faptului sau . In Italia , obligatia de garantie , este tratata in art. 334 din cartea a II-a sub titlu Garanzia per evizione , care prevede ca donatorul este tinut de garantie doar in patru cazuri enumerate limitativ , si anume:
1. daca s-a promis expres garantia ; 2. daca evictiunea se datoreaza dolului sau faptului personal al lui ; 3. daca s-a dat in constituirea unei dote ; 4. daca este vorba de o donatie care impune sarcini donatarului sau o donatie remuneratorie , cazuri in care garantia e datorata pana concurenta sarcinilor sau prestatiilor primite de donatar ; Codul civil german reglementeaza si el raspunderea pentru evictiune la contractul de donatie in art. 523 . Astfel alin ( 1 ) prevede ca in cazul in care donatorul a folosit dolul pentru a ascunde cauza evictiunii , el trebuie sa repare prejudiciul astfel cauzat donatarului . Aliniatul al doilea , reglementeaza ipoteza in care donatorul s-a obligat sa predea bunul pe care mai intai trebuie sa-l procure . Donatarul poate pretinde despagubiri pentru neexecutare daca la dobandirea bunului donatorul a cunoscut pericolul evictiunii sau i-a ramas necunoscut printr-o neglijenta grava . In final , art. 523prevede ca dispozitiile de la materia raspunderii vanzatorului in caz de evictiune isi gasesc aplicarea corespunzatoare in toate aceste ipoteze in care se poate angaja raspunderea donatorului. §2.Obligatiile donatarului 65.Donatia cu sarcina . In cazul in care donatia este pur gratuita , donatarul nu are nici o obligatie , ci numai o indatorire de recunostinta fata de donator sanctionata prin art. 831 C. civ. care prevede posibilitatea revocarii donatiei pentru ingratitudinea donatarului . In lipsa de stipulatie contrara , donatarul nu este obligat sa plateasca datoriile donatarului , fiindca el este un succesor cu titlu particular . Daca donatia a cauzat sau marit insolvabilitatea donatorului , creditorii lui o poate ataca cu actiune pauliana ( revocatorie ) , fara a fi obligati sa dovedeasca complicitatea donatarului la fraude debitorului donator . Daca donatarul este solvabil si sa obligat sa plateasca – in limitele permise de principiul irevocabilitatii donatiilor – datoriile donatorului , actiunea pauliana urmeaza a fi respinsa pentru lipsa de interes . Sarcina , este o obligatie impusa donatarului , care dupa cum se stie , dupa acceptarea donatiei este tinut sa o execute . Desi sarcina se aseamana cu o conditie rezolutorie ( intrucat nici una nici alta nu afecteaza nasterea dreptului in caz de realizare a conditiei sau de revocare a donatiei pentru neexecutarea sarcinii efectele sunt retroactive ) , ele nu trebuie confundate , deoarece regimul lor juridic este diferit , cel putin sub doua aspecte [5] : a)In cazul conditiei rezolutorii , chiar daca este potestativa din partea donatarului [6] , nu creeaza nici o obligatie pentru el , fiind liber sa actioneze cum doreste , fara riscul de a-si vedea angajata raspunderea , caci conditia ( rezolutorie ) este numai o modalitate care , in caz de realizare , desfiinteaza dreptul afectat de ea . In schimb , sarcina obliga pe donatar , in caz de neexecutare putandu-se recurge la masuri de executare , creditorul avand dreptul la actiune in executare ; b)Conditia opereaza de drept , in schimb revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii trebuie sa fie ceruta justitiei . De asemenea , partile pot stipula in contract un pact comisoriu expres prevazand revocarea ( rezolutiunea ) de drept in cazul neexecutarii sarcinii . In lipsa clauzei de revocare de drept , potrivit dreptului comun instanta poate acorda termen de gratie [7]. Sarcina este o prestatie ( a da , a face , sau a nu face ) care nu trebuie sa fie imposibila , ilicita , sau imorala . De asemenea , sarcina poate fi stipulata fie in favoarea donatorului , fie in favoarea unui tert , fie in favoarea donatarului insusi . Daca sarcina este impusa in favoarea dispunatorului si ea absoarbe intreaga valoare a liberalitatii , contractul nu mai reprezinta o liberalitate , ci un veritabil contract cu titlu oneros , supus regulilor ce guverneaza aceste contracte , si nu a celor de donatie . Daca sarcina impusa donatarului este in folosul unui tert , contractul contine o stipulatie pentru altul , respectiv o donatie indirecta grefata pe o donatie directa cu conditia ca stipulatia sa fie facuta donandi causa . Daca sarcina in folosul unui tert , absoarbe intreaga valoare a liberalitatii , ea reprezinta o liberalitate indirecta in favoarea tertului . Atat in cazul in care prestatia impusa donatarului este in folosul dispunatorului cat si in cazul in care prestatia este in folosul unui tert , sarcina constituie o conditie rezolutorie potestativa din partea gratificatului si , de valoarea acestor sarcini , contractul ramane sau nu o liberalitate [8] . Daca sarcina este impusa chiar in sarcina donatarului , ea nu altereaza natura pur liberala a donatiei si se justifica „ numai daca donatorul are un interes cel putin moral la executarea sarcinii ” , in caz contrar sarcina devine o conditie . In cazul sarcinii stipulate in favoarea donatarului insusi , donatia este de fapt pur gratuita , insa cu posibilitatea revocarii pentru neexecutare . In toate cazurile , cand donatia este cu sarcina , aceasta devine un contract cu titlu oneros ( in limita sarcinii ) si sinalagmatic ( indiferent de intinderea sarcinii [9] ) , cu obligatii reciproce pentru fiecare parte .De asemenea , pentru a fi in prezenta donatiei , sarcina nu trebuie sa fie principalul , ci accesoriul , adica sa nu absoarbe foloasele gratuite , anihiland liberalitatea[10] . Astfel , se poate cere indeplinirea prestatiei care formeaza obiectul sarcinii cu daune interese si donatarul nu ar putea , fara consimtamantul donatorului , deci fara un nou contract , sa se elibereze de sarcina , abandonand bunurile daruite . SECTIUNEA a II – a OPOZABILITATEA EFECTELOR CONTRACTULUI FATA DE TERTI 66.Prevederi legale . Contractul de donatie produce efecte doar intre partile contractante ,iar pentru a devenii opozabil tertilor este necesara indeplinirea anumitor forme de publicitate [11]. Aceste forme de publicitate difera dupa cum obiect al contractului il constituie un bun mobil ( corporal sau incorporal ) sau un bun imobil : a)daca dreptul transmis prin contractul de donatie poarta asupra unui bun mobil corporal , opozabilitatea contractului fata de terti se realizeaza potrivit art.972 si 1909 C . civ. , prin transmiterea posesiei bunului donat . Daca un bun mobil a fost donat succesiv la doua persoane , fara a se fi transmis vreunuia dintre acestea posesia bunului , primul donatar va fi proprietarul bunului . Daca, dimpotriva , donatorul a gratificat doua persoane , si a trimis uneia dintre acestea bunul , aceasta va fi proprietara bunului „ chiar daca titlul sau este cu data posterioara ” [12] cu conditia ca posesia sa fie de buna credinta ( art. 1909 C . civ. ) . b)daca donatia are ca obiect un bun mobil incorporal ( un drept de creanta ) , donatia este opozabila tertilor de la data notificarii donatiei catre debitor sau de la data acceptarii de catre debitor a cesiunii si deci a calitatii de creditor a donatarului , printr-un act autentic . Potrivit art. 1394 C . civ. , daca donatia transmite un drept de creanta ce are ca obiect o chirie sau o arenda pe o perioada de cel putin doi ani, opozabilitatea fata de terti se realizeaza prin inscrierea in cartea funciara . De asemenea , art. 21din Legea 71996 privind cadastrul si publicitatea imobiliara prevede necesitatea inscrierii in cartea funciara , in partea a III-a a cartii referitoare la inscrisurile privind desmembramintele dreptului de proprietate si sarcini , a locatiunii si cesiunii de venituri la un imobil , pe o perioada mai mare de trei ani . c)daca donatia are ca obiect un bun imobil , este opozabila tertilor de la data inscrierii dreptului in cartea funciara , potrivit Legii 71996 . Potrivit art. 22 din aceasta lege sunt supuse inscrierii in cartea funciara „ dreptul de proprietare si toate celelalte drepturi reale asupra unui imobil ” , cu exceptia drepturilor dobandite „ prin accesiune , succesiune , vanzare silita , uzucapiune si a celor dobandite de stat si de ori ce persoana prin efectul legii , prin expropriere sau prin hotarari judecatoresti ” [13] care sunt opozabile tertilor fara a mai fi necesara inscrierea in cartea funciara . 67.Persoanele care pot si care trebuie sa solicite inscrierea donatiei . Din interpretarea art. 49 din Legea nr. 7 1996 rezulta ca inscrierea in cartea funciara poate fi solicitata de orice persoana interesata. In cazul contractului de donatie , interesant sa solicite inscrierea in cartea funciara este donatarul intrucat acesta, a dobandit un drept real imobiliar prin contract si urmareste realizarea unui interes ocrotit juridic . Pot solicita de asemenea inscrierea in cartea funciara atat donatorul cat si succesorii universali sau cu titlu universal ai donatarului . Donatarul incapabil sau minor poate solicita el insusi inscrierea donatiei , deoarece inscrierea este un fapt material , un act de conservare . Cat priveste persoanele care sunt obligate a cere inscrierea donatiei in cartea funciara, din coroborarea art. 820si art.815 C . civ. si art. 124 si art. 147 C. fam . , rezulta ca in cazul donatiei facuta unui minor sau interzis , tutorii si ascendentii care au acceptat donatia minorului au obligatia legala de a solicita inscrierea donatiei . Potrivit art. 820 C. civ. , incapabilul vatamat in drepturile sale prin inscrierea donatiei de catre persoanele obligate la aceasta , are o actiune in daune impotriva acestora pentru pierdere suferita . 68.Prioritate . Dobanditorul cu titlu oneros care nu si-a inscris dreptul in cartea funciara , poate cere instantei de judecata sa-i acorde prioritate fata de inscrierea efectuata de un tert care a dobandit ulterior imobilul cu titlu gratuit s-au fiind de rea credinta la data incheierii actului [14] . In consecinta , inscrierea donatiei in cartea funciara nu este opozabila tertului care anterior a dobandit cu titlu oneros acelasi drept , chiar daca acesta din urma nu a inscris dreptul sau in cartea funciara . Actiunea prin care tertul dobanditor cu titlu oneros solicita prioritate este actiunea in rectificarea inscrierii in cartea funciara si este supusa prescriptiei extinctive in termen de 10 ani de la data cand s-a inregistrat cererea de inscriere a dreptului dobandit de donatar , exceptand cazul cand dreptul material la actiunea in fond nu s-a prescris mai inainte [15] . Nu pot invoca lipsa inscrierii dreptului dobandit prin donatie donatorul [16]si succesorii sai universali si cu titlu universal precum si persoanele obligate sa solicite inscrierea si reprezentantii lor . In aceasta ultima categorie intra donatarul , succesorii sai universali si cu titlu universali cat si reprezentantii legali ai minorului si interzisului . 69.Sanctiune . Sanctiunea nerealizarii publicitatii prin inscrierea dreptului in cartea funciara consta in inopozabilitatea dreptului dobandit de donatar fata de terti . Potrivit art. 819 C .civ., inopozabilitatea dreptului dobandit prin donatie poate fi invocata de orice persoana interesata , exceptand persoanele care au obligatia de a realiza ele insele inscrierea in cartea funciara sau reprezentantii lor , precum si donatorul . Lipsa inscrierii dreptului dobandit prin donatie in cartea funciara poate fi invocata astfel de orice persoana interesata si care este terta fata de contractul de donatie incheiat . Amintim astfel pe dobanditorul cu titlu gratuit sau oneros al unui drept real asupra unui imobil ce face obiectul donatiei neinscrise cat si creditorii chirografari ai donatorului . Intra astfel in categoria tertilor , putand invoca lipsa inscrierii donatiei si astfel a inopozabilitatii dreptului transmis si succesorii cu titlu particular ai partilor [17] . [1] Decizia plenului Trib . Suprem , nr. 361985 , in C.D. , 1985 , p . 117-119 , in care se arata ca acest efect nu este inlaturat nici prin eventualitatea reducerii donatiei , pana la cotitatea disponibila , in favoarea mostenitorilor rezervatari . Numai ca , din momentul reducerii donatiei si in limitele ei , se produce rezolutiunea dreptului de proprietate al donatarului. Precizam ca nici existenta obligatiei de raport al donatiei nu afecteaza caracterul translativ de proprietate al contractului . [2] C. Hamangiu , I . Rosetti –Balanescu , Al Baicoianu , op . cit . , 490 . [3] T.M.B., dec . nr. 9181990 , in Culegere de practica judiciara pe anul 1990 , Ed. Sansa S.R.L. , 1992 , p . 63 . [4] D. Alexandresco , op . cit . , p .333 . [5] Fr. Deak , op . cit ., p. 170 . [6] Conditia potestativa contravine principiului irevocabilitatii numai daca este din partea donatorului . [7] Cas. I . ,dec . nr. 3631912 , in C . civ. adnotat , vol. II , p .247 . [8] Ion Dodaru , op . cit . , p . 366 . [9] Trib . Suprem . s. civ. , dec . nr. 15731971 , in Repertoriu de practica judiciara pe anii 1969-1975 , p135 . [10] V.Ssoica . Rezolutiunea si rezilierea contractelor civile , Ed . All , Bucuresti , 1997 , p.73 . [11] Ion Dogaru , op . cit . , p . 336 . [12] Art. 972 C . civ. [13] Art. 28 alin (1) si (2) si art. 92 din Legea nr. 71996 . [14] Art. 30 din Legea nr. 71996 [15] Art. 37 alin (2) din Legea nr. 71996 . [16] Intre parti donatia este valabil incheiata si produce efecte juridice din momentul exprimarii consimtamantului celor doua parti in forma autentica , iar inscrierea in cartea funciara priveste opozabilitatea acestor efecte fata de terti [17] Ion Dogaru , op. cit ., p.397 .
|