Efectele contractului de vanzare-cumparare

EFECTELE CONTRACTULUI DE VANZARE-CUMPARARE

§ 1. Consideratii generale

Prin efectele unui contract se inteleg obligatiile pe care acesta le creeaza in sarcina partilor contractante.

In cazul in care contractul cuprinde clauze indoielnice, interpretarea acestora se face potrivit regulii generale inscrise in art. 983 C. civ., si anume, in favoarea debitorului.

In materia contractului de vanzare-cumparare, art. 1312 C. civ. contine o regula speciala si derogatorie, potrivit careia vanzatorul trebuie sa explice clar obligatiile sale, iar daca intelesul actului ar fi indoielnic, clauzele neclare se interpreteaza in contra vanzatorului. Ceea ce inseamna ca se interpreteaza in favoarea cumparatorului atat clauzele referitoare la propriile obligatii, cat si cele referitoare la obligatiile vanzatorului.

§ 2. Obligatiile vanzatorului

Potrivit art. 1313 C. civ., vanzatorului ii revin doua obligatii principale, si anume:

a. obligatia de a preda bunul vandut in posesia cumparatorului si de a-l pastra pana la predare;

b. obligatia de a-l garanta pe cumparator impotriva evictiunii si de a raspunde de viciile ascunse ale lucrului vandut.

Partile pot sa modifice obligatiile prevazute de lege sau pot sa stipuleze si alte obligatii accesorii (de exemplu, informatii asupra utilizarii si pastrarii bunului).

Codul civil nu prevede obligatia vanzatorului de a transmite proprietatea asupra lucrului vandut, intrucat aceasta obligatie se executa prin insasi incheierea contractului, concomitent cu transmiterea proprietatii transferandu-se si riscul pieirii fortuite a lucrului care urmeaza sa fie suportat de cumparator conform regulii res perit domino. Regula nu se aplica in cazul bunurilor de gen, cand proprietatea si riscurile se transmit in momentul individualizarii lor si nici in cazul bunurilor viitore, cand transmiterea proprietatii si a riscurilor se realizeaza in momentul in care bunul exista si poate fi predat cumparatorului in starea convenita de parti.

Din momentul incheierii contractului, cumparatorul este indreptatit sa perceapa si fructele lucrului cumparat.

A. Predarea lucrului vandut

Prin predarea bunului de catre vanzator se intelege punerea bunului la dispozitia cumparatorului, astfel incat acesta sa‑l aiba in posesie efectiva si sa‑l poata folosi in calitate de proprietar.

Vanzatorul are si obligatia accesorie de a pastra si conserva lucrul vandut pana la predarea sa cumparatorului.

Bunurile imobile se predau potrivit art. 1315 C. civ., daca partile nu au convenit altfel, respectiv prin remiterea titlului de proprietate, iar daca bunul care formeaza obiectul

vanzarii este o constructie (cladire sau apartament) si prin predarea cheilor.

Bunurile mobile se predau, potrivit art. 1316 C. civ., prin consimtamantul partilor daca vanzarea are ca obiect lucruri viitoare sau daca cumparatorul le avea in detentie in momentul incheierii contractului de vanzare‑cumparare cu titlu de comodatar, depozitar, locatar, ori prin traditiunea reala in cazul bunurilor mobile corporale, sau prin remiterea titlurilor in cazul mobilelor incorporale (de exemplu, recipise, chitante, tichete).

Bunurile individual determinate trebuie predate in starea in care se aflau la momentul incheierii contractului de vanzare‑cumparare, impreuna cu fructele percepute din ziua vanzarii, precum si cu toate accesoriile acestora (art. 1324‑1325 C. civ.).

In privinta bunurilor generic determinate, precizam ca vanzatorul, in absenta unor clauze expres stipulate de parti, va putea sa‑si execute aceasta obligatie prin predarea unor bunuri de calitate mijlocie (art. 1103 C. civ.).

Vanzatorul este obligat de a preda bunul vandut in marimea prevazuta in contract, astfel cum prevede art. 1326 C. civ.

Momentul predarii lucrului de catre vanzator este lasat de lege la aprecierea partilor.

Daca partile nu au stipulat un termen, se vor aplica dispozitiile generale, ceea ce inseamna ca aceasta se face imediat sau la cererea cumparatorului.

In ceea ce priveste locul predarii, potrivit art. 1319 C. civ., daca bunul este individual determinat, predarea se va face la locul unde se afla bunul in momentul incheierii contractului. In toate celelalte cazuri, predarea trebuie sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorului), deoarece plata este cherabila, iar nu portabila (art. 1104 C. civ.).

Dovada predarii lucrului vandut de catre vanzator se face potrivit regulilor generale referitoare la executarea obligatiilor.

Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare) sunt in sarcina vanzatorului, iar cheltuielile de ridicare de la locul predarii (incarcare, transport, descarcare) revin cumparatorului, daca partile nu au stabilit altfel (art. 1317 C. civ).

In caz de neexecutare (totala sau partiala) a obligatiei de predare a bunului de catre vanzator, cumparatorul poate invoca exceptia de neexecutare a contractului sau poate cere rezolutiunea contractului cu daune‑interese sau executarea in natura a contractului (art. 1320 C. civ.).

B. Obligatia de garantie

Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca acesta trebuie sa faca tot ceea ce ii sta in putinta pentru a‑i asigura cumparatorului o posesiune linistita si utila.

Obligatia de garantie a vanzatorului prezinta un dublu aspect:

vanzatorul trebuie sa‑l garanteze pe cumparator de linistita posesiune a lucrului vandut (art. 1336 C. civ.), deci contra evictiunii;

vanzatorul trebuie sa‑l garanteze pe cumparator de utila folosinta a lucrului, prin urmare contra viciilor acestuia, care il fac impropriu intrebuintarii dupa destinatia sa (art. 1336 si art. 1352 C. civ.).

a. Garantia contra evictiunii (art. 1337-1351 C. civ.)

1. Notiunea de evictiune. Prin evictiune se intelege pierderea in tot sau in parte a proprietatii bunului cumparat sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar ca urmare a valorificarii de catre vanzator sau de catre o terta persoana a unui drept care exclude, in tot sau in parte, dreptul cumparatorului asupra acelui bun.

Evictiunea isi are sorgintea, de regula, in fapta unei terte persoane, iar, uneori, si in fapta personala a vanzatorului.

Potrivit art. 1337 C. civ., vanzatorul este, de drept, obligat sa‑l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, precum si de sarcinile care n‑au fost declarate la incheierea contractului.

De regula, evictiunea rezulta dintr‑o hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, prin

care se consacra dreptul tertului asupra bunului care a format obiectul contractului de vanzare‑cumparare si de care cumparatorul a fost deposedat.

2. Conditiile de existenta a obligatiei de garantie contra evictiunii

a. Sa fie vorba de o tulburare de drept. Vanzatorul nu poate fi tinut raspunzator pentru simpla tulburare de fapt a cumparatorului care nu are un temei juridic. De altfel, contra tulburarilor de fapt cumparatorul se poate apara singur prin mijloacele puse la indemana de lege, cum ar fi, de exemplu, prin actiunile posesorii.

Prin urmare, pentru ca vanzatorul sa fie tinut de aceasta obligatie trebuie ca dreptul invocat de tertul evingator sa fie un drept real sau un drept de creanta.

b. Vanzatorul este tinut de aceasta garantie atunci cand cauza tulburarii provocata de tert cumparatorului este anterioara sau concomitenta vanzarii, stiut fiind ca vanzatorul nu raspunde de imprejurari ulterioare incheierii contractului si predarii lucrului, exceptie facand situatia in care evictiunea provine dintr‑un fapt personal al instrainatorului.

Proiect: Tactici catre o confruntare directa - tactici razboinice Proiect: Negocierea - forma de comunicare in relațiile umane

Mai mult, vanzatorul nu raspunde nici pentru uzucapiunea inceputa anterior incheierii contractului, dar desavarsita ulterior, de­oarece cumparatorul devenit proprietar avea posibilitatea sa intrerupa cursul prescriptiei achizitive.

c. O a treia conditie pentru antrenarea obligatiei de garantie contra evictiunii este necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator. In cazul in care cumparatorul a cunoscut pericolul evictiunii, se prezuma ca a acceptat sa suporte consecintele acesteia.

Sarcina probei cunoasterii evictiunii de catre cumparator revine celui care pretinde aceasta (vanzatorului).

Deosebit de garantia contra evictiunii rezultand din fapta unei terte persoane, vanzatorul este tinut garant contra evictiunii rezultand si dintr‑un fapt personal.

Prin fapt personal, in intelesul art. 1339 C. civ., se intelege orice fapt sau act (anterior contractului, dar tainuit fata de cumparator, ori ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract) savarsit de catre vanzator sau succesorii sai (universali sau cu titlu universal) de natura a‑l tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului.

In acest caz este irelevant daca tulburarea este de fapt sau de drept.

Intr‑o asemenea situatie, cumparatorul se va apara prin invocarea unei exceptii personale, numita exceptie de garantie, intrucat "cine trebuie sa garanteze pentru evictiune nu poate sa evinga".

Potrivit art. 1339 C. civ., aceasta obligatie a vanzatorului de a nu il tulbura pe cumparator este de esenta vanzarii si deci nu poate fi inlaturata sau modificata de parti, caci "orice conventie contrarie este nula".

3. Modul de functionare a obligatiei de garantie contra evictiunii. In cazul in care cumparatorul este pe cale de a fi evins, el este dator sa-l cheme in garantie pe vanzator in procesul intentat de tertul reclamant.

Pe langa chemarea in garantie a vanzatorului in procesul intentat de tert, cumparatorul are si o alta posibilitate, si anume, are deschisa calea unei actiuni directe (in dezdaunare) impotriva vanzatorului. In aceasta situatie, insa, cumparatorul se expune la pierderea pretului, a daunelor‑interese si a cheltuielilor de judecata, daca vanzatorul face dovada ca ar fi avut mijloace potrivnice, necunoscute de cumparator, pentru a respinge pretentiile tertului - exceptia procesului rau condus (art. 1351 C. civ.).

In concluzie, atata vreme cat evictiunea nu s‑a produs, vanzatorul nu trebuie sa comita nici un fapt sau act juridic care ar putea sa-l tulbur pe cumparator (obligatie de a nu face).

In ipoteza in care evictiunea este iminenta, vanzatorul este de drept obligat sa‑l apere pe cumparator sub conditia, insa, ca paratul-cumparator sa-l cheme in garantie (obligatie de a face).

In fine, daca evictiunea s‑a produs, vanzatorul este raspunzator de daune (obligatie de a da).

4. Efectele obligatiei de garantie contra evictiunii

4.1. Evictiunea totala. Evictiunea este totala in situatia in care cumparatorul pierde in intregime proprietatea asupra lucrului care a format obiectul vanzarii‑cumpararii.

Potrivit art. 1341 C. civ., in caz de evictiune totala se produc urmatoarele efecte:

a. Vanzatorul trebuie sa restituie integral pretul, caci, de vreme ce cumparatorul a fost evins, detinerea pretului de catre vanzator este lipsita de cauza (art. 1341 pct. 1 C. civ.);

b. Cumparatorul are dreptul si la valoarea fructelor naturale si civile pe care a fost obligat sa le inapoieze celui care l-a evins (art. 1341 pct. 2 C. civ.);

c. Cumparatorul este indreptatit si la restituirea cheltuielilor de judecata, precum si a cheltuielilor contractului (autentificare, taxe de timbru etc. ‑ art. 1341 pct. 3 si 4 C. civ.);

d. De asemenea, cumparatorul are dreptul la daune‑interese (art. 1341 pct. 4 C. civ.). Potrivit art. 1344‑1345 C. civ., daunele datorate de vanzator pentru evictiune constau in diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de bun intre momentul incheierii contractului si deposedarea cumparatorului, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare, daca sporul a fost sau nu previzibil, ori vanzatorul de buna-credinta sau de rea‑credinta.

Tot cu titlu de daune-interese, vanzatorul este obligat sa restituie si cheltuielile necesare, precum si cheltuielile utile. In cazul in care vanzatorul a fost de rea‑credinta, datoreaza si cheltuielile voluptuarii, adica cele facute in scop de lux (art. 1346 C. civ).

4.2. Evictiunea partiala. In caz de evictiune partiala, cumparatorul pierde doar o parte a proprietatii sau sufera o restrangere a dreptului de proprietate asupra bunului care formeaza obiectul vanzarii‑cumpararii. Evictiunea partiala da dreptul cumparatorului de a alege intre a cere rezolutionarea vanzarii si mentinerea ei cu despagubiri pentru pierderea incercata.

Potrivit art. 1347 C. civ., cumparatorul poate cere rezolutiunea vanzarii numai daca

evictiunea partiala este atat de importanta, incat el nu ar fi cumparat daca ar fi putut sa o prevada. In aceasta ipoteza, cumparatorul restituie lucrul asa cum a ramas dupa evictiune, primind in schimb pretul si despagubiri ca in cazul evictiunii totale.

In situatia in care cumparatorul opteaza pentru mentinerea vanzarii, cu toata evictiunea incercata, sau nu poate cere rezolutiunea vanzarii, el are dreptul de a pretinde valoarea partii pierdute, valoare calculata la momentul producerii evictiunii.

5. Modificarea obligatiei de garantie contra evictiunii. Garantia contra evictiunii este de esenta vanzarii, astfel ca vanzatorul este de drept obligat sa‑l garanteze pe cumparator. Aceasta garantie poarta denumirea de garantie de drept.

Potrivit art. 1338 C. civ., "partile pot prin conventie sa adauge, sa micsoreze sau sa stearga obligatia de a rasupunde de evictiune". Garantia majorata, micsorata sau inlaturata se numeste garantie de fapt (conventionala).

Cu toate acestea, legiuitorul limiteaza efectele clauzei de exonerare de garantie contra evictiunii in doua situatii, si anume:

a. Vanzatorul va raspunde pentru evictiunea care a rezultat dintr‑o fapta personala a sa sau a succesorilor sai in drepturi, indiferent daca fapta a fost savarsita anterior sau ulterior incheierii contractului de vanzare‑cumparare (art. 1339 C. civ.), afara daca in clauza de exonerare s‑ar fi mentionat expres fapta pentru care vanzatorul intelege sa se exonereze.

b. Tot astfel, daca s‑ar exonera de raspundere pentru evictiunea provenita din fapta tertilor, vanzatorul nu se poate exonera de obligatia restituirii pretului, afara de cazul cand in contractul de vanzare‑cumparare se mentioneaza expres ca bunul este cumparat pe riscul cumparatorului sau ca acesta cumpara cu toate ca avea cunostinta de pericolul evictiunii (art. 1340 C. civ.).

Clauza de exonerare scuteste insa, in toate cazurile, pe vanzator de plata daunelor‑interese.

b. Obligatia vanzatorului de garantie contra viciilor

1. Notiunea de vicii ascunse. Vanzatorul este dator sa asigure cumparatorului folosinta linistita a lucrului. Asa fiind, el este tinut raspunzator in cazul in care lucrul vandut are unele defecte (vicii) care il fac impropriu intrebuintarii in scopul pentru care a fost cumparat sau care sunt de natura sa‑i micsoreze intr‑atat de mult valoarea de intrebuintare, incat, daca cumparatorul le‑ar fi cunoscut, n‑ar mai fi cumparat lucrul sau nu ar fi platit acelasi pret (art. 1352 C. civ.).

In cazul in care viciile pot fi inlaturate prin repararea bunului, cumparatorul va putea cere acest lucru.

2. Conditiile obligatiei de garantie contra viciilor. Pentru a fi antrenata raspunderea vanzatorului, viciile trebuie sa indeplineasca cumulativ urmatoarele conditii:

a. Viciile sa fie ascunse. Potrivit art. 1353 C. civ., vanzatorul nu raspunde de "viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga".

Viciul are caracter ascuns daca el nu poate fi observat la o atenta verificare a lucrului si, evident, cumparatorul nu l‑a cunoscut si nici nu putea sa‑l cunoasca, iar vanzatorul nu l‑a incunostintat despre existenta acestuia. Sarcina probei cunoasterii viciului

de catre cumparator incumba vanzatorului.

Raspunderea pentru viciile ascunse ale lucrului va reveni vanzatorului, chiar daca a fost de buna‑credinta, adica nu a cunoscut viciile.

Posibilitatea cumparatorului de a lua cunostinta de viciile lucrului se apreciaza in abstracto, avandu‑se in vedere un cumparator prudent si diligent. Prin urmare, in situatia in care se cumpara un bun pentru a carui cunoastere sunt necesare cunostinte de specialitate, daca cumparatorul nu apeleaza la o persoana calificata in domeniu, inseamna ca si‑a asumat riscul cumpararii unui bun afectat de vicii.

b. Viciile sa existe in momentul incheierii contractului, adica viciul ascuns al lucrului sa fi existat anterior sau sa fie concomitent vanzarii.

Pentru viciile care survin ulterior vanzarii-cumpararii, vanzatorul nu poate fi tinut raspunzator, deoarece, prin efectul transmiterii proprietatii, riscurile trec asupra cumparatorului.

In cazul in care transferul dreptului de proprietate asupra bunului urmeaza sa aiba loc la o data ulterioara celei a incheierii contractului de vanzare‑cumparare, vanzatorul are obligatia de a raspunde pentru viciile ascunse ivite intre momentul incheierii contractului si transferul dreptului de proprietate.

Daca vanzarea s‑a efectuat sub conditie suspensiva, viciul ascuns trebuie sa existe la momentul indeplinirii conditiei.

a.     Viciile sa fie grave. Se considera ca viciile sunt grave daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau naturii sale sau atunci cand acestea ii micsoreaza intr‑atat valoarea de intrebuintare incat, in cazul in care cumparatorul

le-ar fi cunoscut, nu ar fi cumparat bunul sau ar fi platit un pret mai mic.

Raspunderea vanzatorului pentru viciile ascunse ale lucrului se antreneaza indiferent daca acesta le cunostea sau nu, respectiv daca a fost de buna sau de rea-credinta.

Dovada intrunirii cumulative a cerintelor legale care conditioneaza raspunderea vanzatorului pentru viciile lucrului cade in sarcina cumparatorului.

3. Efectele raspunderii pentru vicii ascunse. In cazul in care descopera ca lucrul vandut este afectat de vicii ascunse, cumparatorul are facultatea de a cere, potrivit art. 1355 C. civ., fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului.

In cazul in care vanzatorul a fost de rea-credinta este tinut, potrivit art. 1356 C. civ., si la plata de daune‑interese, inclusiv beneficiul nerealizat.

- Actiunea prin care cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii este numita actiune redhibitorie. Aceasta actiune este admisa in cazul in care, datorita viciului, bunul este impropriu intrebuintarii potrivit destinatiei sau naturii sale ori valoarea de intrebuintare este intr‑atat de micsorata incat, in cunostinta de cauza, cumparatorul nu ar fi incheiat contractul. Nu se cere, insa, ca bunul sa fie absolut impropriu utilizarii potrivit destinatiei sale normale.

Daca actiunea redhibitorie a fost admisa, cumparatorul va trebui sa restituie lucrul in starea in care se afla, iar vanzatorul sa restituie pretul incasat si sa‑l despagubeasca pe cumparator pentru cheltuielile ocazionate de incheierea contractului. Aceste despagubiri sunt datorate de catre vanzator chiar si atunci cand cumparatorul nu mai poate restitui bunul

datorita viciilor ascunse.

- Daca cumparatorul nu cere rezolutiunea contractului, el va pastra bunul, putand solicita reducerea corespunzatoare a pretului, proportional cu paguba provocata de viciile ascunse si restituirea partii respective din pretul achitat (art. 1355 C. civ.). Actiunea de reducere a pretului este numita actiune estimatorie sau quanti minoris, caci aprecierea valorii lucrului se apreciaza prin expertiza.

Actiunea redhibitorie si cea estimatorie nu se pot exercita concomitent, cumparatorul fiind obligat sa opteze pentru una dintre ele.

Cumparatorul are si posibilitatea remedierii defectiunilor de catre vanzator sau chiar de catre el pe seama vanzatorului, cand aceasta reparare este posibila si cand ea nu ar ocaziona cheltuieli disproportionate in raport cu valoarea lucrului. In aceeasi masura se poate cere si inlocuirea de catre vanzator bunului defect.

4. Termenul de intentare a actiunilor. Potrivit art. 5 din Decretul nr. 167/1958, "dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie".

In cazul in care viciile au fost ascunse cu viclenie, adica vanzatorul a fost de rea‑credinta (a cunoscut viciile), actiunea redhibitorie si cea estimatorie se prescriu in termenul general de prescriptie extinctiva, adica in termen de 3 ani.

Aceste termene incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu la implinirea unui an de la predarea lucrului de orice natura, cu exceptia constructiilor cand termenul incepe sa curga cel mai tarziu la implinirea a 3 ani de la predare (art. 11 alin. 1‑2 din Decretul nr. 167/1958).

5. Modificarea conventionala a garantiei pentru vicii. Nefiind reglementata prin norme imperative, partile pot conveni asupra agravarii raspunderii vanzatorului pentru vicii, instituind si raspunderea pentru viciile aparente sau pentru cele aparute ulterior vanzarii s.a.

Daca vanzatorul a fost de buna‑credinta, partile pot conveni limitarea ori inlaturarea

garantiei pentru vicii (art. 1354 C. civ.). In cazul in care vanzatorul a fost de rea‑credinta, clauza expresa de exonerare sau limitare a raspunderii nu poate fi invocata contra cumparatorului de buna‑credinta, vanzatorul facandu‑se vinovat de dol prin omisiune.

C. Alte obligatii ale vanzatorului

Alaturi de obligatia predarii bunului si cea de garantie sub cele doua aspecte, vanzatorul isi poate asuma si alte obligatii accesorii cum ar fi, de exemplu, sa‑l instruiasca pe cumparator asupra pastrarii si utilizarii bunului vandut, indeosebi la bunuri casnice electro-tehnice si electronice de folosinta indelungata, autoturisme etc.

Desigur, asemenea informatii sunt utile pentru cumparator, dar, in acelasi timp, in cazul nerespectarii lor intocmai de catre acesta, sunt de natura sa exonereze de raspundere pe vanzator si aceasta chiar daca defectiunea apare in perioada de garantie.

§ 3. Obligatiile cumparatorului

A. Plata pretului

Potrivit art. 1361 C. civ. "Principala obligatie a cumparatorului este de a plati pretul la ziua si la locul determinat prin contract".

Plata pretului trebuie facuta vanzatorului, insa ea poate fi facuta si unei alte persoane, indicata de vanzator.

Cat priveste locul platii pretului acesta este cel stabilit de parti prin contract (art. 1361 C. civ.). In cazul in care partile nu au convenit nimic cu privire la acesta, plata pretului se va face acolo unde are loc predarea bunului (art. 1362 C. civ.), respectiv la domiciliul vanzatorului, plata fiind portabila.

In ceea ce priveste modalitatea de plata a pretului, aceasta se poate realiza:

- fie sub forma unei sume globale care sa faca obiectul unei prestatii unice;

- fie in mod fractionat, esalonat in timp, in rate la anumite termene, de regula lunar, caz in care vanzatorul isi poate lua masuri de precautie in vederea garantarii platii pretului, rezervandu-si prin contract proprietatea lucrului pana la achitarea ultimei rate.

Potrivit art. 1363 C. civ., cumparatorul este obligat sa plateasca dobanzi, pana la achitarea integrala a pretului in urmatoarele cazuri:

- daca partile au convenit expres prin contract acest fapt;

- daca lucrul vandut si predat este producator de fructe (naturale sau civile) ori alte venituri;

- in toate celelalte cazuri numai daca cumparatorul a fost pus la intarziere printr‑o notificare.

In cazul in care vanzatorul refuza primirea platii pretului, cumparatorul se va putea elibera de aceasta obligatie printr‑o oferta reala, iar daca vanzatorul refuza in continuare, cumparatorul va putea consemna suma la Casa de Economii si Consemnatiuni, cerand instantei de judecata sa valideze plata astfel facuta (art. 1114 C. civ.).

In caz de neplata a pretului de catre cumparator, vanzatorul poate sa‑si exercite dreptul de retentie asupra bunului pana in momentul platii. Pentru exercitarea dreptului de retentie de catre vanzator, trebuie intrunite doua conditii:

- creanta privind pretul sa fie exigibila;

- cumparatorul sa nu fi dobandit detentiunea bunului care formeaza obiectul vanzarii.

In situatia in care bunul a fost predat cumparatorului, vanzatorul va putea cere executarea silita a obligatiei de plata a pretului, avand un privilegiu special care-i confera dreptul de a fi satisfacut cu preferinta fata de alti creditori, din pretul bunului vandut (art. 1737 pct. 1 C. civ.). Actiunea in plata pretului are caracter personal si se prescrie in termenul general de 3 ani.

Vanzatorul poate opta si pentru a cere rezolutiunea contractului de vanzare‑cumparare pentru neplata integrala sau partiala a pretului, inclusiv a dobanzilor. Actiunea in rezolutiunea vanzarii poate fi introdusa de urmatoarele persoane:

- in primul rand de vanzator;

- de succesorii sai universali, succesorii cu titlu universal si chiar de catre cei cu titlu particular, daca actiunea se cuprinde in legat;

- de creditorii vanzatorului pe calea actiunii oblice;

- de catre tertele persoane care l‑au platit pe vanzator si s‑au subrogat in drepturile acestuia prin actiunea subrogatorie (art. 1106‑1107 C. civ).

Actiunea in rezolutiunea vanzarii are un caracter real (art. 1368 C. civ.), ceea ce inseamna ca poate fi intentata impotriva oricarei persoane in posesia careia se afla bunul vandut.

Rezolutiunea are drept consecinta desfiintarea cu efect retroactiv a vanzarii‑ cumpararii, cu consecinta repunerii partilor in situatia anterioara, ducand, in principiu, si la desfiintarea tuturor drepturilor constituite in favoarea tertelor persoane de catre cumparator asupra bunului vandut.

B. Luarea in primire a lucrului

Cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la termenul la care vanzatorul este obligat sa‑l predea. Prin urmare, aceasta operatie trebuie executata la termenul stabilit in contract, iar in lipsa unei asemenea stipulatii, potrivit obiceiului locului (art. 970 alin. 2 C. civ.); daca nu exista un obicei, indata dupa incheierea contractului.

In cazul in care cumparatorul refuza preluarea lucrului (mobil), vanzatorul il poate pune in intarziere, iar daca cumparatorul persista in refuzul sau, vanzatorul are un drept de optiune intre consemnarea bunului in depozit, cu autorizarea justitiei si pe cheltuiala cumparatorului si rezolutiunea vanzarii cu daune‑interese.

Daca vanzarea-cumpararea a avut ca obiect bunuri (mobile) alterabile sau supuse fluctuatiei de valoare, intrucat vanzatorul ne le poate consemna in depozit si astepta o hotarare judecatoreasca, rezolutiunea se produce de drept si fara punere in intarziere dupa expirarea termenului prevazut pentru ridicarea lor, daca termenul a fost stipulat numai in favoarea vanzatorului (art. 1370 C. civ.).

C. Suportarea cheltuielilor vanzarii‑cumpararii

Potrivit art. 1305 C. civ., cumparatorul este obligat sa suporte cheltuielile vanzarii, daca partile nu au stipulat altfel.

Aceste cheltuieli care incumba cumparatorului ca un accesoriu al pretului constau in cheltuieli propriu‑zise ale actului, taxele de timbru, de autentificare a actelor in cazul bunurilor imobile. Tot in sarcina cumparatorului sunt si cheltuielile ocazionate de ridicarea si transportul bunurilor.

Partile pot prevedea, insa, ca aceste cheltuieli sa fie suporte in comun sau chiar

numai de catre vanzator.