Verificarea si certificarea bilantului Definitii prealabile

Pe baza studierii practicilor internationale in materie de audit vom prezenta care sunt pasi obligatorii de urmat si documentele care se incheie intr-o misiune de audit legal al conturilor anuale si certificarea bilanturilor, avand in vedere si legislatia noastra in materie de audit .

Fiind vorba de un audit legal, expertul contabil, fie ca isi desfasoara activitatea pe baza de contract, fie pe baza unui mandat de cenzor, trebuie sa aplice o metodologie de control care sa asigure spre deosebire de celelalte forme de control ale statului - acea opinie independenta in masura sa judece sau sa apere in mod egal pe toti utilizatorii informatiei contabile, pe toti actorii participanti la viata economico-sociala dintr-o intreprindere si anume: actionarii, statul, salariatii, bancile, tertii debitori si tertii furnizori etc.

De fapt asa se explica necesitatea unui organism profesional de experti independenti, care sa asigure - prin intermediul informatiei contabile - un interes public, adica, sa asigure administratia ca agentii economici respecta legea, dar sa asigure si agentii economici ca respectand legea, nu pot face obiectul unor actiuni pecuniare netemeinice.

Potrivit art. 29 din Legea contabilitatii nr. 82/1991 bilanturile contabile sunt supuse verificarii si certificarii prin care se confirma ca acestea dau o imagine fidela, clara si competenta patrimoniului, situatiei financiare si rezultatului exercitiului.

Pentru a se putea pronunta cu privire la imaginea fidela, expertul sau cenzorul trebuie sa se asigure ca urmatoarele criterii sunt respectate: exhaustivitatea (toate operatiile care privesc intreprinderea sunt inregistrate in contabilitate), realitatea (criteriul realitatii operatiilor presupune ca toate elementele materiale din scripte corespund cu cele identificabile fizic si ca toate elementele de activ, de pasiv, de venituri sau de cheltuieli reflecta valorile reale si nu fictive sau care nu privesc intreprinderea in cauza), corecta inregistrare in contabilitate si prezentare in conturile anuale a operatiilor. Aceasta presupune ca aceste operatii trebuie: sa fie contabilizate in perioada corespunzatoare, urmarindu-se deci respectarea independentei exercitiilor, Sa fie corect evaluate, adica sumele sa fie bine determinate, aritmetic exacte, urmarindu-se deci respectarea tuturor regulilor si principiilor contabile precum si a metodelor de evaluare, sa fie inregistrate in conturile corespunzatoare conform planului contabil, sa fie corect totalizate, centralizate, astfel incat sa li se asigure o prezentare in conturile anuale conforma cu regulile in vigoare.

Controlul acestor obiective este planificat in functie de factorii de risc si de importanta relativa a acestora, care difera de la intreprindere la intreprindere. Riscurile nu au toate aceeasi posibilitate de a se realiza, iar din acest punct de vedere se disting, in general, riscuri potentiale si riscuri posibile.

Riscurile potentiale, adica cele care sunt susceptibile, teoretic, de a se produce daca nici un control nu este exercitat pentru a le preveni sau pentru a detecta si corecta erorile care ar putea sa se produca. Aceste riscuri sunt comune tuturor intreprinderilor .

Riscurile posibile, adica, acele riscuri potentiale impotriva carora intreprinderea nu dispune de mijloace pentru a le limita. Cand astfel de mijloace lipsesc exista o mare probabilitate ca anumite erori sa se produca fara a fi detectate sau corectate de catre intreprindere.

Pe parcursul exercitarii misiunii sale, expertul cauta sa identifice riscurile posibile in scopul adoptarii controlului si evaluarii incidentei erorilor asupra conturilor anuale. Intr-o intreprindere expertul se confrunta, de regula, cu urmatoarele categorii de riscuri: riscuri generale, riscuri legate de natura operatiilor tratate, riscuri legate de conceptia si functionarea sistemelor, riscul de nedescoperire cu ocazia auditorului.

Riscuri generale specifice intreprinderii, sunt riscuri de natura sa influenteze ansamblul operatiilor intreprinderii. Fiecare intreprindere, in functie de sectorul in care isi desfasoara activitatea, de structura, talie si organizare poseda caracteristici proprii care fac mai mult sau mai putin probabila concretizarea riscurilor sale potentiale. Pentru a controla o intreprindere, expertul trebuie sa identifice deci caracteristicile proprii care o disting de celelalte, iar pentru aceasta sunt cercetate si analizate informatiile urmatoare: activitatea intreprinderii si sectorul din care face parte, organizarea si structura intreprinderii, politicile generale ale intreprinderii (financiare, comerciale si sociale), perspectivele de dezvoltare ale intreprinderii, organizarea administrativa si contabila, politicile contabile ale intreprinderii.

Informatiile de mai sus permit aprecieri cu privire la riscurile generale urmatoare: riscuri legate de situatia economica a intreprinderii, riscuri legate de organizarea generala, riscuri legate de atitudinea conducerii.

Riscuri legate de natura operatiilor tratate. Conturile anuale reflecta operatiile tratate de catre intreprindere. Datele prezentate prin contabilitate pot fi impartite in trei categorii, fiecare fiind purtatoare de riscuri particulare: date repetative (rezulta din activitatea obisnuita a intreprinderii), date punctuale (complementare celor repetitive dar care sunt puse in evidenta la intervale de timp mai mult sau mai putin regulate), date exceptionale (din operatii sau decizii care deriva din activitati curente).

Intreprinderea nu dispune de criterii prealabile, de elemente comparative, de personal experimentat pentru astfel de operatii, astfel ca riscurile de producere a erorilor si de redactare a acestora sunt foarte importante. Cu cat valoarea (individuala sau cumulata) a unei categorii de operatii (repetitiva, punctuala sau exceptionala) este mai importanta cu atat erorile sunt susceptibile de a avea o influenta anume asupra conturilor anuale.

Riscuri legate de conceperea si functionarea sistemelor. Conceperea sistemelor de descoperire si de tratare a operatiilor, trebuie sa permita prevenirea erorilor sau sa le detecteze pe cele care s-au produs pentru a le corija. Riscurile pot fi limitate mai usor in cazul datelor repetitive atunci cand conceperea sistemelor este fiabila (posibilitatea de descoperire a unor stocuri alterate este mult mai usoara daca sistemul adoptat prevede ca orice iesire din stoc trebuie sa faca obiectul unui document si ca toate aceste documente trebuie sa faca obiectul unei facturi). Deseori insa, chiar daca sistemul conceput este fiabil, el poate prezenta defectiuni in functionare daca controalele interne prevazute nu se efectueaza.

Riscul de nedescoperire cu ocazia auditului. Alegerea de catre expert a procedurilor, a intinderii si datei interventiilor, antreneaza in mod obligatoriu un anumit nivel de risc pe care expertul trebuie sa-l diminueze tot mai mult. Este unanim recunoscut faptul ca nu este posibil, mai ales din motive de costuri si de eficacitate, sa se obtina o asigurare absoluta ca in conturile anuale nu sunt erori, oricare ar fi sistemul adoptat de intreprindere si oricare ar fi tehnicile de control adoptate de expert.

Riscul de audit consta in faptul ca erori semnificative exista in conturile anuale si ca, expertul, nedescoperindu-le, formuleaza o opinie eronata. EI trebuie insa sa inceapa programul de lucru astfel incat sa obtina o asigurare rezonabila ca nu exista riscuri semnificative in conturile anuale si sa limiteze astfel riscul de audit la un nivel minim acceptabil.

Expertii trebuie sa aiba o buna cunoastere a factorilor de risc potential si sa caute in fiecare intreprindere controlata, riscurile posibile care decurg din particularitatile sale si din specificul organizarii acesteia, sistemele adoptate si operatiile tratate.

Cunoasterea factorilor de risc va permite expertului sa acorde atentia cuvenita de-a lungul misiunii sale erorilor posibile care pot avea o incidenta asupra conturilor anuale. Aceasta cunoastere este insa foarte importanta in momentul (planificarii unor lucrari de control cu o cat mai mare eficacitate prin orientarea catre zonele unde riscurile de erori sunt cele mai probabile.

Prin intelegerea importantei riscurilor, opinia expertului conturilor anuale va fi mai bine intemeiata, iar acesta va fi in masura sa dea devize si sfaturi mai utile intreprinderii pentru a ameliora fiabilitatea organizarii contabile si informatiei financiare furnizate.

Pragul de semnificatie este nivelul, marimea unei sume peste care, expertul considera ca o eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea si sinceritatea conturilor anuale cat si imaginea fidela a rezultatului, situatiei financiare si patrimoniului intreprinderii. Expertul trebuie sa isi orienteze lucrarile spre domeniile si sistemele semnificative cele mai purtatoare de riscuri, apreciind importanta relativa a fiecarui element care contribuie la prezentarea informatiei financiare controlata .

La inceputul misiunii, fixarea unui prag global de semnificatie este necesara pentru a determina domeniile si sistemele semnificative. In cursul misiunii, pragurile de semnificatie determinate pentru controlul fiecarei sectiuni a conturilor anuale permit orientarea programelor de munca spre riscurile existente prin stabilirea mai corecta a esantioanelor de corectat, aceasta evitand angajarea in lucrari care nu vor servi la fundamentarea opiniei asupra conturilor anuale. Aceste praguri sunt in general inferioare pragului global pentru a tine cont de cumulul posibil al erorilor constatate. La sfarsitul misiunii, pragul global permite sa se aprecieze daca erorile constatate trebuie sa fie corijate sau sa faca obiectul unei mentiuni in raportul sau, daca intreprinderea refuza sa le corijeze.

Deci stabilirea unor praguri de semnificatie permite: orientarea mai buna si planificarea misiunii, evitarea lucrarilor inutile, justificarea deciziilor referitoare la opinia emisa.