Reguli de evaluare a stocurilor

REGULI DE EVALUARE A STOCURILOR

La evaluarea stocurilor se disting trei momente principale[1] starii lor patrimoniale:

a)        evaluarea la intrarea in patrimoniul intreprinderii;

b)        evaluarea la inventariere;

c)         evaluarea la bilant.

Evaluarea stocurilor la intrarea in patrimoniu

La intrarea in patrimoniu, stocurile sunt evaluate in functie de modalitatea lor de dobandire, astfel:

pentru stocurile din cumparari (materii prime, materiale consumabile, marfuri, ambalaje), evaluarea se face la cost de achizitie.

Conform normei contabile internationale IAS 2 "Stocuri", costul de achizitie cuprinde pretul din factura minus discounturi aferente cumpararilor, taxele vamale si alte taxe nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli directe imputabile achizitiei de stocuri. Taxa pe valoarea adaugata, fiind recuperabila, nu intra in costul de achizitie a stocurilor.

pentru stocurile din productie proprie (produse finite), evaluarea se face la cost de productie.

Costul de productie include, conform definitiei date de norma contabila internationala IAS,  cheltuieli directe de productie si o cota parte de cheltuieli indirecte de productie, fixe si variabile, ocazionate de transformarea materiilor prime in produse finite. Obligatia includerii unei cote din cheltuielile indirecte de productie in costul de productie interzice evaluarea numai la costurile directe sau variabile. In optica nomei IAS 2, incorporarea cheltuielilor fixe indirecte in costul de productie trebuie bazata pe capacitatea normala de productie a intreprinderii. Norma contabila internationala IAS 2 defineste capacitatea normala de productie ca fiind productia ce se poate obtine in medie, pe mai multe perioade (exercitii) si in circumstante normale, tinand cont de pierderile ocazionate de lucrarile de mentinere (reparatii si revizii) prevazute.

Costul de productie este dependent de nivelul de activitate realizat. Deci, cu cat nivelul de activitate este mai ridicat, cu atat costul unitar este mai redus, deoarece cheltuielile fixe de productie sunt repartizate asupra unui numar mai mare de unitati fabricate.

In norma internationala de contabilitate IAS 2 sunt incluse in costul stocurilor numai cheltuielile suportate de firma pentru aducerea stocurilor in locul si starea in care se afla, fiind excluse din valoarea stocurilor cheltuielile excesive generate de ineficienta productiei cat si cheltuielile posterioare constituirii stocurilor, cum sunt:

consumurile anormale de materii prime, manopera si alte cheltuieli de productie;

costurile de stocaj, altele decat cele care separa doua etape ale procesului de productie;

Analiza: Programarea strategica a unei afaceri Referat: Grupul Aquila - distributie active, transportul international si intern si a serviciilor logistice

cheltuieli generale care nu contribuie la aducerea stocurilor in locul si starea in care se afla;

costurile de distributie.

pentru stocurile provenind din aport la capitalul social sau obtinute din productie proprie (plus in gestiune, donatii primite, etc.) evaluarea se face la valoarea de utilitate (valoarea actuala) a stocului respectiv.

Evaluarea stocurilor cu ocazia inventarierii se face la valoarea actuala sau de utilitate, denumita si valoare de inventar.

Aceste valori se stabilesc in functie de utilitatea bunului respectiv in intreprindere si pretul pietei. Valoarea de inventar este deci egala cu valoarea actuala, care este o valoare estimata, ce se apreciaza in functie de piata si de utilitatea bunului pentru firma.

Valoarea de utilitate sau pretul pietei, ca baza de evaluare a bunurilor la inventariere, se identifica, in principal, in functie de destinatia lor:

activele destinate vanzarii (marfuri, produse finite) li se stabilesc valoarea de inventar sub forma valorii nete de realizare care este data de pretul de vanzare, din care se scad cheltuielile ramase de efectuat pentru comercializarea lor, cum sunt cheltuieli de transport, comisioane cedate, etc.;

materiile prime si materialele consumabile, destinate utilizarii in exploatare se evalueaza la costul lor de inlocuire(de reaprovizionare).

La inventariere pot fi constatate si stabilite valori actuale, care delimiteaza stocurile in trei categorii:

stocuri care nu prezinta deprecieri si pentru care valoarea de inventar este egala cu valoarea contabila;

stocuri care au suferit deprecieri, care se evalueaza la pret posibil de valorificat si la care, ca urmare, valoarea de inventar este mai mica decat valoarea contabila;

stocuri la care utilitatea sau pretul pietei creste si deci valoarea de inventar este mai mare decat valoarea contabila.

Evaluarea stocurilor la inchiderea exercitiului prin bilant se face la valoarea de intrare, respectiv valoarea contabila pusa de acord cu rezultatele evaluarilor la inventariere.

Astfel, valoarea de intrare (contabila) se compara cu valoarea de utilitate (de inventar):

pentru stocurile la care au rezultat diferente in plus intre valoarea de inventar si valoarea de intrare, in bilant, acestea sunt evaluate la valoarea de intrare. Deci plusul de valoare nu se inregistreaza in contabilitate;

pentru stocurile la care s-au constatat diferente in minus intre valoarea de inventar si valoarea lor de intrare, acestea se evalueaza in bilant la valoarea de inventar, iar minusul de valoare datorat unor deprecieri probabile se inregistreaza prin intermediul conturilor de provizioane. Daca din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care au fost calculate si inregistrate provizioane, se obtine valoarea de inventar ca valoare neta care se inscrie in bilant.

Principiul prudentei cere ca plusurile de valoare intre valoarea de inventar si valoarea de intrare sa nu fie inregistrate, acestea nefiind realizate, iar pe de alta parte pentru minusurile de valoare acelasi principiu cere constituirea de provizioane din care aceste minusuri sa fie acoperite in caz ca la valorificarea stocurilor, minusurile de valoare se confirma total sau partial.

Potrivit normei contabile internationale IAS 2 , la inchiderea exercitiului, stocurile trebuie sa fie evaluate la costul lor sau la valoarea neta de realizare, daca aceasta este inferioara.

Valoarea neta de realizare[2] a unui stoc este reprezentata de pretul de vanzare estimat, realizabil in conditii comerciale normale, diminuat cu costurile necesare pentru realizarea vanzarii (cheltuieli de transport, comisioane privind vanzarile, etc.).