Academia de Studii Economie

Facultatea de Relatii Economice Internationale

Referat la contabilitate

Contul de profit si pierdere este documentul de sinteza care masoara succesul dau performantele activitatii unei intreprinderi, in cursul unei perioade date.Apare insa o dificultate, atunci cand se pune problema credibilitatii pe care trebuie sa o atasam rezultatului determinat si explicat cu ajutorul acestui document de sinteza. Tinand cont de faptul ca rezultatele contabile sunt consecinta aplicarii unei serii de postulate si principii contabile, si in prmul rand a independentei exercitiilor, constatarii veniturilor si conectarii cheltuielilor la venituri, importanta pe care o acordam acestui document trebuie sa fie insotita de o doza de prudenta.

Importanta documentului

Contul de profit si pierdere furnizeaza investitorilor si creditorilor informatii necesare previziunilor valorilor, calendarului si capacitati intreprinderii de a genera fluxuri de trezorerie. In felul acesta, investitorii pot sa evalueze cu mai mare exactitatevaloarea economica a intreprinderii, iar creditorii pot sa determine masura in care intreprinderea va fi capabila sa-si ramburseze datoriile.

Intrebarea care se pune este cum reuseste acest document sa ajute utilizatorii in previziunea fluxurilor de trezorerie?

Mai intai, contul de profit si pierdere ofera informatii care sa permita evaluarea randamentului (performantele) trecut(e) al(e) intreprinderii. Si chiar daca un randament pozitiv trecut nu este o garantie a succesului viitor, el permite cel putin o actualizare a celor mai importante tendinte. Pentru ca atunci cand exista o corelatie rationala intre performantele trecute si cele viitoare estimarea rezulatetelor si fluxurilor de trezorerie viitoare nu trebuie puse la indoiala

Pe de alta parte, contul de proit si pierdere ofera utilizatorilor informatie necesara determinarii riscului sau gradului de incertitudine, in legatura cu fluxurile de trezoreire viitoare. Pentru ca, furnizand informatii care explica compozitia beneficiilor - venituri, cheltuieli, castiguri si pierderi - el scoate in evidenta relatiile care exista intre aceste componente. De exemplu, poate fi cuantificata influenta schimbarii in cererea unui produs asupre veniturilor si cheltuielilor, deci, implict asupra beneficiului. De asemenea, clasificarea rezultatelor in cele trei genuri de activitati: exploatare, financiar si operatii exceptionale (sau extraordinare), permite sa se separe ceea ce se obtine din activitatille normale, rezultate care au o semnificatie mai mare, de rezultatele activitatiilor ocazionale si evenimentelor neobisnuite.

Contul de profit si pierdere poate sa fie utilizabil si de alte categorii de utilizatori. Clientii voe sa fie informatii asupra masurii in care intreprinderea le poate furniza bunurile si serviciile de care au nevoie (in varianta comunicarii financiare, din sistemele anglo-saxone). Sindicatele vor sa exammineze rezultatele in vederea de noi negocieri colective. Guvernele, la randul lor utilizeaza informatiile privind rezultatele, pentru fundamentarea politicilor oor economice si fiscale.

Limitele contului de profit si pierdere

Atata timp cat rezultatele sunt determinate pe baza unor structuri contabile cuantificate prin actuinea principiilor contabile in generalrecunoscute, inseamna ca documentul (de sinteza), in sine, comporta anumite restrictii.

Economistii si profesionistii contabili nu au acelasi punct de vedere, atunci cand definesc categoria de beneficiu. Astfel, unii experti contabili nu include in beneficiu anumite elemente care contribuie la cresterea generala si la reusita intreprinderii.In schimb economistul J.R.Hicks (in "Value and Capital,Oxford,1946) defineste beneficial ca "marimea maximala pe care un individ poate sa o cheltuiasca  in cursul unei perioade, fara ca situatia financiara sa se modifice" (definitie citata si in capitolul anterior). Mai mult, conform uneia dintre interpretarile definitiei lui Hicks, nu trebuie masurat numai beneficiul monetar, ci si beneficiul fizic. Acesta din urma reprezinta "masura cresterii bogatiei, care provine din anumite calitati particulare", ca de exemplu, din cresterea gradului de pregatire profesionala. Desi expertii contabili recunosc utilitatea masurarii acestor elemente calitative, este evident ca o astfel de cuantificare prezinta un anumit grad de incertitudine, deoarece contabilitatea nu dispune de un instrumentar de masurare infailibil.

Proiect: Cum sa treci de capcanele proiectelor SAPARD - un proiect de valoare mica Proiect: Compania Aplast - produsele companiei Aplast

Se poate concluziona ca marimea beneficiului depinde adesea de metodele contabile care au fost adoptate. Doua intreprinderi similare care vor adopta, una metoda liniara de amortizare, iar cealalta, metoda accelerata, vor oferi, ceilalti factori fiind egali, doua imagini diferiteprivind rezultatul (cea de-a doua, un beneficiu mai mic, in primii ani de utilizare a imobilizarilor). O analiza temeinica ar trebui sa tina cont de calitatea beneficiilor obtinute de intreprindere. Daca aceasta are tendinta sa utilizeze practici contabile liberale, ea va obtine un beneficiu mai ridicat, dar calitatea acestui beneficiu este una mediocre. Acelas lucru s-ar putea spune despre o intreprindere care ar obtine beneficii mai mari pe termen scurt, ca urmaqre a unor fapte neobisnuite, fapte ce nu s-ar putea reproduce pe o perioada mai lunga.

Cat priveste structura contului de profit si pierdere - modelul francez, regasit, astazi si I practica romaneasca - aceasta este centrata pe clasificarea pierderilor dupa natura si pe posibilitatea de-a determina si de a utiliza, in analiza economica si financiara, soldurile intermediare de gestiune. Desi novatoare la sfarsitul anilor 1970 (cum, de altfel, si in deceniul trecut), aceasta analiza "a la francaise", nu a fost impusa in lucrarile directivei a 4-a.

Conceptul de valoare adaugata este compatibil atat cu abordarea microeconomic act si cu cea macroeconomica, regasite in nominalizarea franceza.

Valoarea adaugata se plaseaza in centrul analizei economice. Vocatia ei este de a fi, in acelasi timp, un parametru semnifacativ al structurii, un indice la performantei si un instrument de gestiune. Ea este o valoare adaugata propusa, dar nu integral vanduta, deoarece este compusa partial, din productia stocata si din productia imobilizata.

In calitate de indice al performantei, valoarea adaugata aduce informatii asupra dimensiunii intreprinderii si grdului de intregrare al acesteia. Ea poate fi un bun instrument de gestiune, cu conditia sa fim precauti, deoarece:

• o crestre a ei nu demonstreaza un progress in gestiune decat daca structura intreprinderii ramane nemodificata;
• o crestre a ei nu trebuie sa fie insotita de o scadere a rentabilitatii.

Analizand criza contabilitatii franceze si caile de iesire din criza, Jacques Richard pledeaza pentru adoptarea unei contabilitati dinamice, o clasificare a cheltuielilor dupa functii si o acreditare a conceptului de valoare adaugata vanduta, in detrimental valorii adaugate produse.

Excedentul burt din exploatare (E.B.E.) este calificat de analistii francezi ca fiind indicatorul cel mai pur al performantei economice, el permitand comparatii utile si relevante, intre intreprinerile aceluiasi sector de activitate.

Claude Pèrochon remarca faptul ca E.B.E. "neutralizeaza" efectele de distorsiune, in comparatiile istorice sau interfirme, care pot fi introduse de:

• structura financiara (cheltuielile financiare, mai mult sau mai putin apasatoare, in functie de rata indatoririi);
• politica finaciara susceptibila de a modula amortizarile;
• rezultatele exceptionale, prin definitie anormale;
• impozitul asupra beneficiilor (legat de diverse decalaje precum reportul deficitar, regimul plusurilor de valoare, etc.).

Tot el cosidera E.B.E. ca fiind prima abordare de ;cash-flow". E.B.E. apare ca un "cash-flow din exploatare", inaintea cheltuielilor financiare si a impozitului.

Capacitatea de autofinantare (C.A.F.) este un concept capital al gestiunii financiare franceze, constituind una din formele "cash-flow"-ului anglo-saxon.

Acest concept trebuie plasat la nivelul cel mai simplu si cel  mai sigur, si anume exploatarea intreprinderii.

Pe baza abordarii substractive, C.A.F. se calculeaza ca diferenta intre incasarile si platile intreprinderii, presupuse de exploatarea aferenta unui exercitiu.

Pe baza abordarii additive, C.A.F. se calculeaza ca suma intre amortizari si rezultat.

Daca din capacitatea de autofinantare se deduc dividentele, se dermina autofinantarea unei intreprinderi, resusa susceptibila sa finanteze investitiile sau cresterea fondului de rulmemt.

In sfarsit, C.A.F. este resursa stabila interna care participa la intocmirea unui tablou de finantare, de tip tablou de utilizari si resurse.

Limitele capacitatii de autofinantare sunt legate, in primul rand, de faptul ca ea nu reprezinta decat un surplus monetar potential. In al doilea rad, ea este influentata (ca si excedentul brut din exploatare si valoarea adaugata) de politicile contabile si fiscale ale intreprinderii, deci si de principiile, conventiile contabile. Daca o intreprindere, prin "obtiunile" sale contabile sau fiscale, procedeaza la "netezirea" proiturilor, o astfel de practica goleste de continut informational capacitatea de autofinantare. Fiind determinate   dupa impozitarea profitului, C.A.F. este influentata de implicatiile fiscale ale politicilor de amortizare si provizionare. In acelasi sens sunt appreciate si implicatiile alegerilor, privind evaloarea stocurilor, evaloarea productiei imobilizate si capatalizarea unor cheltuieli in activul bilantier.