Bazele Contabilitatii - bilantul contabil - obiectul si metoda contabilitatii

Bazele Contabilitatii

Suport de curs

Obiectul si metoda contabilitatii

Obiectul contabilitatii

Repere istorice

Definitia contabilitatii

Sarcinile si functiile contabilitatii

Utilizatorii informatiei contabile

Reglementarea contabilitatii in Romania

Metoda contabilitatii

Principii contabile

Procedee contabile

Bilantul contabil

Definire, rol, functii, feluri, forme ale bilantului contabil

Structuri bilantiere privind:

Activul

Capitalurile proprii

Datoriile

Tipuri de modificari in bilant

Contul de profit si pierdere

Veniturile

Cheltuielile

Rezultatul

Contul - procedeu specific al metodei contabilitatii

Notiune, necesitate, continut

Structura si forma contului

Reguli de functionare a contului

Dubla inregistrare si corespondenta conturilor

Analiza contabila si formula contabila

Sistemul de conturi, clasificarea conturilor, planul de conturi general

Documentele contabile

Documentele justificative

Registrele contabile

Situatiile financiare

Evaluarea - modalitate de recunoastere a elementelor patrimoniale

Exemple privind inregistrarea in contabilitate a pricipalelor tranzactii economice si financiare - monografie contabila.

Obiectul si metoda contabilitatii

Obiectul contabilitatii

Proiect: Cum sa treci de capcanele proiectelor SAPARD - un proiect de valoare mica Proiect: Compania Aplast - produsele companiei Aplast

Repere istorice

Inca din Antichitate omul a resimtit nevoia unor liste de cheltuieli. De la simpla evidenta a averii si pana la afacerile negustorului, contabilitatea a devenit un sistem informational cu implicatii asupra resurselor la nivelul economiei. Contabilitatea are deci un rol indispensabil in societatea omeneasca.

Primele evidente contabile au inceput sa fie tinute odata cu aparitia scrisului la sumerienii (ani 3000 I.Ch.). Utilizand o vergea ascutita de lemn, scribul scria pe placa de argila umeda numele partilor, obligatiile asumate de acestea si obiectele comercializate. Partile semnau atestand astfel corectitudinea datelor inscrise. 

Aparitia si utilizarea papirusului va inlesni si mai mult inregistrarea si detalierea tranzactiilor comerciale. Este si o perioada in care apar primele forme de control a inscrisurilor contabile. Un obstacol in calea dezvoltarii evidentei contabile il reprezenta lipsa unei unitati de masura comune pentru toate bunurile tranzactionate. Cea mai insemnata contributie adusa de greci in contabilitate o reprezinta utilizarea unor monede de schimb incepand cu anul 600 I.Ch., aspect ce va determina si o dinamizare a activitatii financiar bancare. Contabilitatea a fost si este dependenta de dezvoltarea economica. De aceea de-a lungul timpului contabilitatea parcurge un proces de modernizare accentuata in Europa, odata cu dezvoltarea batranului continent. Aparitia ei era conditionata de existenta unui sistem numeric accesibil si de un mediu prielnic de dezvoltare. Simplitatea si usurinta sistemului numeric arab au rezolvat acest lucru. Raspandirea in Europa a sistemului numeric a fost realizata cu ajutorul Papei Silvestru al II-lea (ani 999 - 1003). Pana la acest moment se utiliza sistemul numeric roman, care era greoi. Prosperitatea republicilor italiene duce inevitabil si la dezvoltarea contabilitatii. Astfel apare contabilitatea in partida dubla ce isi are originea in Genova sau Venetia, veritabile centre ale comertului in aceea vreme. Aparitia si dezvoltarea contabilitatii in partida dubla au fost asadar determinate de necesitatea ordinii in socoteli.

Cel mai vechi fragment de contabilitate care a fost descoperit, dateaza din anul 1211 si reprezinta registrele unei banci comerciale italiene. Dincolo de toate avantajele unei evidente contabile riguros organizate, propagarea contabilitatii in partida dubla catre alte regiuni ale Italiei a reprezentat un proces de lunga durata, cu piedici greu de trecut. Era invocat  "secretul afacerilor", iar contabilii se temeau ca divulgarea cunostiintelor si initierea altora in tainele contabilitatii le-ar fi diminuat pretuirea de care se bucurau. Un argument in sprijinul celor afirmate il constituie spusele lui Wolfgang Schweicker, un pioner in lumea lucrarilor de contabilitate aparute in Germania la mijlocul secolului al-16-lea: "Nu vreau sa afirm ca inaintea mea n-ar fi existat contabili buni, acestia sunt si astazi, dar ei tin contabilitate in secret si nu o dau la lumina zilei sau nu-si dau osteneala sa o arate si altora."

Sub influenta schimbarilor intervenite in mediul economic, contabilitatea va parcurge la randul ei drumul de la o forma primara catre una complexa, capabila sa satisfaca cerintele tot mai diverse ale utilizatorilor informatiei contabile. Cadrul ingust al tranzactiilor efectuate pe baza de numerar a fost largit o data cu instituirea creditului. Faptele bazate pe increderea creditorului si angajamentul debitorului de a-si duce la indeplinire obligatiile au constrans contabilitatea sa-si dezvolte aparatul de calcul. Dupa aparitia creditului, in sfera inregistrarilor au intrat, alaturi de miscarile de bani si marfuri, datoriile si creantele. Necesitatea de a oglindi aceste drepturi si obligatii a dat nastere contului. La inceput, partile lui erau asezate una dupa alta: deasupra debitul si dedesubt creditul.

Acesta a fost, de fapt, punctul de plecare in evolutia contului spre forma clasica, cu debitul la stanga si creditul la dreapta. Debitul indica ceea ce persoana, al carei nume il purta contul, a primit de la partenerul sau, iar creditul ceea ce persoana respectiva ia dat acestuia.

Ulterior, conturilor de persoane li s-au alaturat cele pentru marfuri, bani sau alte bunuri. Personificarea conturilor a continuat, considerandu-se ca fiecare cont poate fi asimilat unei persoane sau ca reprezinta o persoana. Contabilitatea medievala italiana s-a bazat pe urmatoarele registre principale: memorialul; cartea mare; jurnalul. In afara de aceste registre principale existau si registre "particulare". Initial, memorialul a servit doar pentru operatiunile de credit.

Acest registru descriptiv alimenta Cartea Mare care, la inceput, oglindea tot numai operatiuni de credit, dar nu in forma descriptiva, ci intr-o prelucrare pe conturi individuale. In jurnal se prelucra, in formule contabile, memorialul. In vederea gasirii contului debitor si a contului creditor aparea mereu aceeasi intrebare: cine primeste si cine da? Dupa stabilirea conturilor corespondente, contul care primeste se debita si contul care da se credita.

Aparitia stiintei contabilitatii este datata in anul 1494, atunci cand s-a publicat prima lucrare cu continut contabil ce apartine calugarului franciscan si matematician Luca Paciolo, cu titlul "Suma de aritmetica, geometria proportioni et proportionalita", lucrare ce rezerva un capitol special privind "Dubla inregistrare". Sunt insa dovezi materiale potrivit carora, existau reflectari contabile cu mult timp inaintea lui Luca Paciolo, dovezi ce dateaza din anul 1100 si chiar mai devreme, pe teritoriul unor orase ale actualei Italii ca Roma, Venetia, Genova, Pisa etc. si de asemenea la "Hansele germane". Insusi Luca Paciolo in cartea sa celebra recunoaste ca nu el a creat contabilitatea, ci nu face altceva decit sa descrie un mod de inregistrare ce se practica in timpul sau. Contabilitatea din totdeaua a fost considerata o stiinta sociala, deoarece ea studiaza unele din activitatile pe care le desfasoara oamenii si care influenteaza in mare masura existenta lor. Din totdeauna continutul obiectului contabilitatii a fost abordat, studiat in contextul procesului reproductiei sociale, unde contabilitatea urmareste acele laturi ce vizeza activitatile economice desfasurate in sfera productiei si circulatiei si care se exprima in etalon banesc. Evident ca prima definitie a contabilitatii a fost data de insasi intemeietorul ei, respectiv Luca Paciolo, care de altfel a si dat acestei stiinte denumirea de contabilitate. Luca Paciolo scria ca " . obiectul contabilitatii il constituie tot ceea ce dupa parerea negustorului, ii apartine pe sume, precum si toate afacerile mari si marunte, in ordinea in care au avut loc".

Nicio alta lucrare nu a impulsionat atat de mult organizarea calculului economic si prin aceasta activitatea economica insasi, ca opera contabila semnata de Luca Paciolo. Adept al principiului "ubi non est orde, ibi confusio" , adica  "unde nu este ordine, domneste confuzia", Paciolo trateaza la un nivel superior cunostinte din domeniul creditului, finantelor si contabilitatii. Prin opera de pionerat a savantului matematician, stiinta conturilor dobandeste o deosebita insemnatate, iar cunostintele de contabilitate se raspandesc in intreaga Europa. In perioada urmatoare aparitiei lucrarii lui Paciolo, se manifesta un interes deosebit pentru cunoasterea "artei calcului economic". Perioada cuprinsa 1494-1600, este numita de profesorul Dumitru Voina, drept faza evolutiva a contabilitatii, respectiv secolul cel mare.

Prin adoptarea unor conceptii progresiste sau chiar prin realizarea unor studii economice originale, literatura economica romaneasca isi face simtita prezenta incepand cu sec. al XIX-lea. Astfel, in 1819, la Iasi, apare "Didascalia", un veritabil manual despre comert, finante si calcule contabile, scris in limba greaca.

Dupa o asteptare de douazeci de ani, in Scheii Brasovului iese de sub lumina tiparului "Pravila comertiala" avandu-l ca autor pe Emanoil Ioan Nichifor. Nu trebuie omis faptul ca in anii '30, la Scoala Comerciala a Capelei romanesti din Brasov, se predau cunostinte despre contabilitate, legislatie economica, etica si psihologie comerciala. "Pravila comertiala" contine, de altfel, primele principii ale contabilitatii in partida dubla.

Un alt centru remarcabil al invatamantului economic romanesc il va reprezenta Academia Mihaileana din Iasi, incepand cu anul 1842, centru ce se poate mandri cu profesori precum Ion Ghica sau Ion Ionescu de la Brad.

Perioada scursa pana la sfarsitul secolului al XIX-lea va fi una a aparitiei a numeroase traduceri, dar si lucrari originale in domeniul contabilitatii, in asezaminte de cultura economica, cum ar fi Bucuresti, Brasov, Iasi sau Galati. Prima jumatate a secolului XX va fi una de rapida ascensiune a culturii economice romanesti. Este perioada in care la Bucuresti ia fiinta Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (anul 1913). O a doua academie de profil se infiinteaza la Cluj in anul 1920.

La Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale, scoala profesorului Spiridon Iacobescu va demonstra universalitatea patrimoniului si permanenta egalitate a structurilor acestuia. Patrimoniul este definit drept un ansamblu de drepturi si obligatii cu respectivele lor obiecte de drepturi si obligatii, evaluabile in bani. Iata asadar, pe de o parte realitati concrete, iar pe de alta parte raporturi juridice privind aceste realitati.

Impotriva scolii patrimonialiste de la Bucuresti, in oaza economica de la Cluj, prof. Ion Evian va incerca, in lucrarea "Teoriile conturilor", sa inlature elementele juridice din contabilitate. Adept al literaturii germane, autorul considera contabilitatea doar un supliment aritmetic al stiintei economiei intreprinderilor. Istoria contabilitatii analizeaza astfel aparitia primelor insemnari contabile si dezvoltarea lor in forme cat mai corespunzatoare nevoilor societatii omenesti. Ea ofera exemple convingatoare despre supletea si puterea de adaptare a acestei stiinte, care, in decursul veacurilor, i-a permis sa faca fata noilor cerinte, corespunzatoare fiecarei etape de dezvoltare a societatii umane.

Ca stiinta, istoria permite explicarea fenomenelor si fortelor ce actioneaza asupra lor.

Conceptia materialista despre istorie porneste de la teza ca productia si, alaturi de productie, schimbul produselor ei constituie baza oricarei oranduiri sociale; ca, in fiecare societate care apare in istorie, repartitia produselor si odata cu ea, impartirea sociala in clase sau stari sociale sunt determinate de ce anume se produce si de felul in care se face schimbul acestor produse. ^{Relatiile sociale de productie si de schimb si-au gasit expresia, la inceput , in insemnari contabile izolate, iar mai tarziu in sistemul acestora. In aceste conditii, contabilitatea este strans legata de procesele economice si de ratiile de productie, care se schimba in diferitele etape istorice ale societatii. Pe masura dezvoltarii fortelor de productie si a relatiilor de productie, contabilitatea a dobandit anumite particularitati si a devenit mai importanta si mai necesara.}  

Definitia contabilitatii

Contabilitatea este stiinta si arta stapanirii afacerilor, se ocupa cu masurarea, evaluarea, cunoasterea, gestiunea si controlul activelor, datoriilor si capitalurilor proprii, precum si a rezultatelor obtinute din activitatea persoanelor fizice si juridice. Astfel contabilitatea trebuie sa asigure inregistrarea cronologica si sistematica, prelucrarea, publicarea si pastrarea informatiilor cu privire la pozitia financiara, performanta financiara si fluxurile de trezorerie - pentru necesitatile utilizatorilor de informatie.

Sarcinile si functiile contabilitatii

(A)  Sarcinile contabilitatii:

Definirea cu exactitate a obiectului de studiu si a sferei de cuprindere;

Precizarea metodei de cercetare a obiectului si a procedeelor ei, urmarind definirea de norme si principii generale, bazate pe o terminologie precisa, identica pentru toti utilizatorii informatiei contabile; Stabilirea rolului si a locului pe care-l are in cadrul stiintelor si a evidentei economice;

Elaborarea mijloacelor pentru aplicarea in practica a contabilitatii (documente, registre, fise etc.) in vederea asigurarii comparabilitatii informatiei contabile in timp si in spatiu;

Inregistrarea cronologica a operatiilor economice si financiare, prelucrarea si pastrarea informatiilor cu privire la situatia patrimoniului, informatii necesare atat pentru nevoi proprii ale unitatii, cat si in relatiile ei cu actionarii si asociatii, clientii, furnizorii, bancile, cu organele fiscale si cu alte persoane fizice sau juridice.

Controlul operatiilor patrimoniale efectuate, a exactitatii datelor contabile, in vederea asigurarii integritatii patrimoniului. Din contabilitate rezulta informatii privind existenta si miscarea averii unitatii, marimea ei pe locuri de pastrare, persoanele in responsabilitatea carora se afla etc. In realizarea, acestei indatoriri, contabilitatea foloseste inventarierea pentru controlul faptic al averii si balantele de verificare pentru asigurarea exactitatii datelor contabile.

Contabilitatea are sarcina de a contribui prin datele si informatiile ei la cresterea eficientei economice, prin urmarirea folosirii judicioase a factorilor de productie care sa asigure recuperarea cheltuielilor din venituri si obtinerea de profit.

Furnizarea datelor si a informatiilor necesare intocmirii regulate a documentelor de sinteza care dau imagine fidela patrimoniului, situatiei financiare si a rezultatelor obtinute, astfel incat aceste informatii sa poata fi utilizate de toti utilizatorii la luarea deciziilor economice. Ca urmare, contabilitatea trebuie sa asigure intocmirea de catre toti agentii economici a situatiilor financiare anuale ale intreprinderii, compuse din bilant, contul de profit si pierderi, anexe si raportul de gestiune (al administratorilor), a bilantului pe ansamblul economiei nationale, precum si a executiei bugetului de stat.

(B)   Functiile contabilitatii:

Functia de inregistrare (oglindire) consta in capacitatea ei de a reflecta operativ, precis si in complexitatea lor procesele si fenomenele economice ce apar in cadrul unitatilor patrimoniale, care se pot exprima valoric.

Functia de informare (cunoastere) rezida in furnizarea de informatii asupra structurii si dinamicii patrimoniului, a stadiului desfasurarii proceselor economice si a rezultatelor obtinute, la sfarsitul unei perioade de gestiune in scopul fundamentarii deciziilor. Din contabilitate rezulta informatii exacte privind gospodarirea mijloacelor materiale si banesti, volumul si dinamica productiei obtinute, costurile de productie, veniturile obtinute, profitul sau pierderea etc. Aceasta functie reprezinta o rezultanta directa a functiei de oglindire (inregistrare) a operatiilor economice si financiare prin folosirea unor principii si reguli proprii, contabilitatea avand rolul de instrument de cunoastere a realitatii.

Cresterea eficientei functiei de informare este conditionata de folosirea pe scara larga a mijloacelor de culegere si prelucrare automata a datelor in scopul obtinerii de informatii operative, rapide si de calitate, necesare luarii deciziilor la toate nivelurile conducerii.

Functia de control gestionar este legata inseparabil de functia de informare. Ea consta in verificarea cu ajutorul datelor contabile a modului de pastrare si utilizare a valorilor materiale si banesti, de gospodarire a fondurilor verificarea gradului de realizare a indicatorilor previzionati, a termenelor de achitare a datoriilor fata de terti si de recuperare a drepturilor, controlul respectarii disciplinei financiare etc.

Datele din contabilitate si documentele de evidenta servesc ca mijloc de proba in justitie pentru a dovedi realitatea unei operatii, raspunderea materiala, respectiv vinovatia sau nevinovatia persoanelor care au participat la efectuarea ei.

De remarcat faptul ca functia de control gestionar nu se intalneste la celelalte forme ale evidentei economice.

Functia previzionala. Contabilitatea nu se limiteaza doar la oglindirea mersului activitatii agentilor economici, datele ei reprezentand o sursa exacta si completa pentru analiza economico-financiara a activitatii si a stabilirii rezultatelor, dand posibilitatea descoperirii tendintelor viitoare, a fenomenelor si proceselor economice, adica a prevederii lor si a luarii deciziilor curente si de perspectiva. Datele ei servesc la elaborarea Bugetului de Venituri si Cheltuieli, al unitatilor patrimoniale si a fundamentarii programelor.

Utilizatorii informatiei contabile

Investitorii actuali si potentiali sunt interesati de castigurile care pot fi obtinute in investitia intr-o anumita intreprindere, impreuna cu riscurile aferente. Prognoza dividendelor care vor fi platite in viitor de catre intreprindere ar fi informatia cea mai relevanta pentru acest grup. Cum o asemenea informatie este extrem de dificil de procurat, dat fiind faptul ca nerealizarea prognozelor sanctioneaza conducerea intreprinderii, investitorii se vor limita la un surogat, respectiv la evolutia profitului si la marimea dividendelor acordate in trecut. Conducerea intreprinderii are nevoie de informatii operative in forma rezumata. Managementul intreprinderii utilizeaza informatiile furnizate de contabilitatea de gestiune in vederea indeplinirii functiilor sale: planificarea, organizarea si controlul activitatii intreprinderii. Managerii folosesc informatiile contabile la intocmirea sistemului de bugete (bugetul vanzarilor continuand cu bugetul productiei, al aprovizionarilor rezumate in bugetele generale), dar mai ales in faza de control a realizarii planurilor si programelor.

Salariatii doresc informatii privind stabilitatea locurilor de munca, dar si despre masura in care li se repartizeaza o fractiune justa din valoarea adaugata de intreprindere.

Creditorii financiari sunt bancile si alte institutii similare interesate de lichiditatea si solvabilitatea pe termen lung a intreprinderii, de capacitatea ei de a rambursa la termen creditele contractate, impreuna cu dobanzile aferente.

Creditorii comerciali sunt furnizori de bunuri si servicii, a caror preocupare este lichidarea pe termen scurt a intreprinderii.

Clientii au in vedere continuitatea relatiilor comerciale cu intreprinderea, in special in situatiile in care aceasta se afla in situatie de monopol sau oligopol pe piata respectiva. Informatiile furnizate de contabilitatea financiara, intre care profitabilitatea pe sectoare de activitate, dau o imagine asupra evolutiei posibile a relatiilor comerciale.

Nevoile informationale ale guvernului se individualizeaza la nivelul institutiilor sale. Ministerul Finantelor Publice colecteaza informatii din contabilitatea financiara pentru elaborarea prognozelor veniturilor statului, Comisia Nationala pentru Statistica centralizeaza raportarile statistice ale intreprinderilor in vederea elaborarii conturilor nationale, inclusiv calculul indicatorilor macroeconomici, precum produsul intern brut. Oficiul Concurentei este interesat de informatiile furnizate de contabilitatea de gestiune, respectiv de structura costului de productie si de modul de stabilire a preturilor anumitor utilitati (apa, canalizare, transporturi pe calea ferata, telefonie etc.). Alte ministere colecteaza informatii sectoriale (veniturile din industrie, agricultura, servicii) sau informatii privind gradul de ocupare a fortei de munca. In Romania, guvernul joaca un rol important in procesul de normalizare a contabilitatii, adica realizeaza impunerea unor reguli unitare de pregatire a informatiilor contabile si de raportare a lor.

Publicul se asteapta ca intreprinderile sa furnizeze informatii despre impactul activitatii asupra comunitatilor locale, asupra mediului inconjurator, ca si despre aspectele etice pe care le implica desfasurare activitatii unei intreprinderi, iar organizatiile pentru protectia consumatorilor sunt interesate de reflectarea in preturi a calitatii produselor sau serviciilor. Cererea de informatii nefinanciare este o consecinta a modificarii raporturilor sociale si a deplasarii accentului de la cresterea economica la dezvoltarea durabila.

S-ar putea crede ca situatiile financiare ale unei intreprinderi sunt proiectate astfel incat sa satisfaca necesitatile informationale ale tuturor acestor utilizatori.

O prezentare sintetica si sugestiva  problemelor puse de aceste interdependente a realizat-o Michel Capron, care, caracterizand contabilitatea ca practica sociala, afirma: "Dincolo de constatarea cifrata a drepturilor si obligatiilor care retin atentia juristilor, dincolo de traducerea scrisa a realitatii economice a intreprinderii pe care o percep economistii, contabilitatea raspunde multiplelor finalitati care sunt si ele produsul istoriei economice si sociale.

Producatorii si utilizatorii informatiei contabile formeaza un fel de sistem care, pentru a functiona, trebuie sa gaseasca proceduri de validare: pe de o parte, standardizarea contabila si, pe de alta parte, garantia oferita de profesionisti

Contabilitatea este o stiinta dar si o tehnica de informare pentru diversii actori economici:

in primul rand pentru intreprindere (manageri, salariati, actionari/ asociati);

in al doilea rand pentru partenerii intreprinderii (clienti, furnizori, banci, stat, investitori actuali sau potentiali, creditori, organe fiscale, organe de control, organe de analiza si planificare).

Reglementarea contabilitatii in Romania

Contabilitatea intreprinderii (firmei) se organizeaza la nivelul intreprinderilor care produc bunuri, executa lucrari, presteaza servicii. Contabilitatea firmei este organizata in dublu circuit, si anume:

• contabilitatea financiara presupune urmarirea, controlul si prezentarea fidela a patrimoniului, in ansamblu si pe structura, a situatiei financiare si rezultatului exercitiului, prin intermediul documentelor de sinteza, in scopul furnizarii informatiilor necesare elaborarii deciziilor economice. Are un caracter unitar pentru toti agentii economici, se organizeaza pe baza unor norme elaborate de autoritati.
• contabilitatea interna de gestiune (numita si manageriala) are ca scop urmarirea analitica a gestiunii interne a unitatii, calcularea costurilor de productie, stabilirea rentabilitatii pe produse, lucrari, servicii, intocmirea bugetelor pe feluri de activitati, furnizarea de informatii necesare in procesul decizional.
• contabilitatea institutiilor publice este organizata la nivelul institutiilor si administratiei publice, unitatilor publice autonome persoane juridice din invatamant, sanatate, aparare, cultura si arta etc. si urmareste executia de casa a bugetului statului, bugetelor locale, bugetului asigurarilor sociale de stat, gestiunea datoriilor publice si alte operatii financiare specifice sectorului neproductiv.
• contabilitatea nationala este organizata la nivelul economiei nationale si prezinta sintetic activitatea economica a unei natiuni urmarind evolutia indicatorilor macroeconomici, modificarile in structura de ramura si teritoriala a economiei, marimea si structura avutiei nationale, relatiile financiare si fluxurile monetare. Contabilitatea nationala se obtine pe alte cai decat prelucrarea documentelor justificative, apelandu-se la statistica, serii matematice, centralizari de situatii financiare ale entitatilor juridice si multe alte proceduri, toate insa respectand regulile contabile.

Organismele normalizarii contabile

Companiile, intreprinderile, institutiile, societatile de orice fel si marime, persoanele juridice din intreaga lume intocmesc "conturi" si situatii financiare pentru a fi prezentate utilizatorilor de informatii, proprietarilor, controlorilor, administratorilor, organelor fiscale, dupa o metodologie unica - iar aceasta este contabilitatea.

Importanta contabilitatii in economia moderna este evidenta. Asa se face ca organisme tot mai simandicoase din Uniunea Europeana si de pretutindeni se ocupa de organizarea si functionarea contabilitatii ca o componenta fundamentala a afacerilor.

Poate ca nu este lipsit de importanta sa amintim cateva din organismele specializate, mai ales ca, in continuare, ne vom mai intalni cu ele:

• Corpul Expertilor contabili si Contabililor autorizati din Romania (CECCAR);
• Comitetul pentru Reglementarea Contabilitatii (ARC);
• Federatia Expertilor Contabili (FEE);
• Federatia internationala a Contabililor (IFAC);
• Grupul Consultativ European pentru Raportare Financiara (EFERAG);
• Consiliul pentru Raportare Financiara (FRC);
• Consiliul pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASB);
• Fundatia Comitetului pentru Standarde Internationale de Contabilitate (IASCF);
• Consiliul pentru Interpretarea Standardelor Contabile (SEC).

La toate acestea se adauga comisii, consilii, asociatii etc. zonale si internationale, inclusiv din afara Europei, astfel incat se poate spune ca soarta contabilitatii se afla in cele mai bune maini (si, evident, minti).

Organizarea contabila si asigurarea ei corespunzator pretentiilor europene este totusi atributul fiecarei persoane juridice detinatoare si administrator de patrimoniu, initiatoare si decizionara de acte comerciale, economice si banesti pentru ca, dupa cum spune Legea contabilitatii (nr.82/1991, republicata), contabilitatea nu trebuie confundata sau redusa la intocmirea si clasarea de documente sau alte inscrisuri, ci la conducerea financiara a societatilor si institutiilor, intr-o maniera care sa corespunda exigentelor actuale: integrarea europeana, libera circulatie a bunurilor si a banilor, transparenta in utilizarea resurselor si a fondurilor comunitare, intarirea capacitatii de rezilienta financiara intr-o economie concurentiala si plina de obstacole.

Instrumente de lucru uzuale

• I.A.S. - Standardele Internationale de Contabilitate;
• I.F.R.S. - Standardele Internationale de Raportare financiara;
• I.P.S.A.S.- Standardele Internationale de Contabilitate pentru Sectorul Public;

I.S.A. - Standardele Internationale de Audit.