1
COMUNICAREA VERBALA
In forma ei orala si scrisa se instituie istoriceste intr un
factor si un mechanism essential al vietii sociale. Comunicarea verbala este supusa unor reguli sociale, Nu se poate comunica tot si
orice. De altfel procesul de comunicare solicita o transformare a ceea ce este dat printr-o situatie si coordonatele ei in mod
concomitant intr-o succesiune temporala care-si permiote intelegerea. Prin
medierea vietii sociale s-au desprins si alte tipuri de instrumente de
comunicare: limbajul imagistic al artelor picturalr arhitecturale, sculpturale,
coregrafice, ciinematografice, limbajul figural - symbolic al muzicii, limbajul
symbolic abstract al matematicii si logicii,limbajele
stiintei si limbajele de programare.
Prin comunicare se opereaza schimburi de semnificatii, presupune un vorbitor si un ascultator, un mijloc de comunicare
cunoscut de amandoi sin u in ultimul rand un lucru despre care se vorbeste.
Schema completa a factorilor constitutive ai comunicarii include: un
transmitator (emitator) care transmite un mesaj; mesajul se refera la un context(referent), lucru sau idée; mesajul e alcatuit din
elementele unui cod care trebuie sa fie commune celor doi parteneri, aflati
direct, sau mijlocit, in contact. Se realizeaza comunicare atunci cand un anumit continut cognitive e transmis de la om la altul
prin semen (semn - obiect sau fenomen, insusire sau actiune avand, pentru
subiect, proprietatea de a "inlocui" un alt obiect, fenomen; functia sa este
una referentiala, semantica), care au aceeasi semnificatie pentru vorbitor si
ascultator.
Comunicarea se refera la transmisie si schimb de informatii intre oameni, la
circulatia de impresii, trairi affective, judecati de valoare, comenzi etc., cu
scopul de a obtine modificari comportamentale la
indivizi, manifestate, in reprezentarile, cunostintele acestora.
Istoric si functional, procesele comunicarii umane au stat la baza umanizarii,
insasi a constituirii psihologice si culturale a
oamenilor. Ele au asigurat si asigura transmisia permanenta a
experientei sociale, constituind, totodata, caile cele mai eficiente de
influenta educative, formative asupra generatiilor.
In procesul comunicarii oamenii folosesc multiple si variate modalitati de
comunicare, unele neverbale, precum : comunicare prin
gesture, comunicare afectiv - expresiva (mimica, pantomima), comunicare
practice - operatorie (de efectuare concreta a unor actiuni cui obiecte) etc.,
altele verbale, prin intermedioul semnelor si limbajului sonor sau limbajului
graphic. Toate aceste mijloace au ca trasatura esentiala si definitorie
calitatea lor de a realiza un schimb de semnificatii,
ele functionand numai pe baza acelor elemente cognitive generalizatoare pe care
le percep si le inteleg la fel toti indivizii care comunica intre ei.
2 COMUNICAREA NONVERBALA
Intr-un sens foarte larg acest termen desemneaza orice proces prin care o
informatie este transmisa de la un element la altul,
aceste elemente fiind de natura biologica tehnologica sau sociala. In sensul
strict, el se limiteaaza la acest ultim aspect si poate fi definit ca un process prin care congenerii interactioneaza in cadrul
finalitatilor de supravietuire a grupului prin mijlocirea unor semnale mai mult
sau mai putin specifice. Procesul de comunicare se realizeaza totdeauna intr-un
episod comportamental: un act produs de un membru al
grupului sintetizeaza o modificare de comportament la un congener.
Pentru a diferentia episodul comunicativ de alte forme de interactiune
comportamentale, doua criterii trebuie luate in consideratie: statutul social
al interactiunii si gradul de specificitate al comportamentului declansator. Nu
vom vorbi de comunicare decat atunci cand un episode
comportamental se inscrie in cadrul de finalitati collective garate de reguli
de organizare a speciei sau a grupului.
Capacitatea de specie se realizeaza in diverse coduri conventionale cu
character socioistoric, care fac in plus obiectul reprezentarilor individuale:
comunicarea este din acel moment garate simultan de
catre grup si de catre indivizi. Oricare ar fi gradul de structurare sociala a
speciei si oricare ar fi gradul de structurare specializare ale al semnalului
declansator informatia generate in episodul comunicativ are un
statut dublu: pe de o parte informatia se poate defini ca effect comportamental
al semnalului.
La specia umana de exemplu individual care a invatat o
limba cunoaste valori representative; el cunoaste sensul sau semnificatul. Pe
de alta parte valoarea informative a unui semnal
constituie totdeauna si un effect de interactiune; un comportament nu este
semnal decat prin raporturile functionale pe care le intretine cu contextul
sau.
La specia umana acest effect al contextului este
mediatizat, organizat prin reguli de interactiune sociala care au sistemele
deschise; de exemplu in termini de reguli de folosire si in termini de
ritualuri. Acest effect al contextului confera semnalului valoarea sa informativa.
Fiecarei forme de miscare si organizare a materiei ii corespunde un anumit gen de comunicare cu ambianta. Pentru
sistemele anorganice, materiale, comunicarea cu mediul ambient se realizeaza in
contextual principiului conexiunii universale.
