Comunicare prin credinta in contextul interculturalitatii europene

Motto: "Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad" (Evrei 11:1)

Europa Ce este Europa?

O conotatie a Europei provine din astronomie. Sub acest nume este vorba de al patrulea satelit ca marime al planetei Jupiter, descoperit de Galilei si botezat astfel de catre un astronom german. Conotatia care ne intereseaza mai mult pentru aceasta lucrare este insa cea geografica. Europa reprezinta continentul penultim in ordinea marimii (dupa el urmeaza Australia), ocupand 10,4 milioane kilometri patrati. El era locuit, in 1990, de 787,7 milioane de oameni. Marginita de Oceanul Atlantic, de Marea Mediterana, Oceanul Arctic, Marea Neagra, Marea Caspica si Muntii Urali, Europa preia o cincime din suprafata terestra a Pamantului. In aceasta suprafata sunt incluse si insulele si arhipelagurile ce-i apartin: Novaia Zemlia, Islanda, Insulele Britanice, Corsica, Sardinia, Sicilia, Creta, Malta, Cipru.

Cum intreaga Europa se afla in febra unui progres continuu de inflorire (CECO - CEE - UE), iar concluziile nu sunt inca nici pe hartie, randurile cuprinse in aceasta prezentare nu au ca scop decat sa creeze o imagine de ansamblu cu o intreaga problematica si semne de intrebare. Fara indoiala ca raspunsurile se vor ivi candva dar pe moment ne limitam la unele reactii si trairi prezente, neavand pretentia ca s-au cuprins toate aspectele legate de comunicarea dintre religie, cultura si societate in contextul european.

A defini cultura inseamna a defini insasi conditia umana, in unitatea si varietatea ei, in incercarile nesfarsite de a crea, de a lasa posteritatii valori inestimabile. Prin cultura, omul isi depaseste mediul de existenta si da sens vietii sale.

Conceptul de cultura poate fi definit folosindu-ne de o perspectiva interdisciplinara care ar putea descifra articulatia diverselor sale aspecte si implicatiile socio-umane. Numai printr-o privire de ansamblu in toate ramurile vietii sociale si in toate disciplinele educationale ne putem face o idee completa in legatura cu ceea ce reprezinta de fapt cultura.

Cultura nu apare ca un ansamblu de limbaje, simboluri si semnificatii care sunt integrate intr-un ansamblu amplu si complex, proces de comunicare. Cel care da tonus si culoare acestui ansamblu este omul, interesat mereu de ceea ce il inconjoara. In aceste sens, Edgar Morin afirma ca "omul este o fiinta culturala prin natura pentru ca este un fel de a doua natura a omului o natura secundara, aparuta prin imbogatirea naturii primordiale fara insa a vorbi de o ruptura radicala intre cele doua realitati. Ele se combina permanent in fiinta umana.

Pentru om, cultura reprezinta mediul specific de existenta. Ea delimiteaza un domeniu existential, caracterizat prin sinteza dintre obiectiv si subiectiv, dintre real si ideal.

Dupa Ovidiu Drimba, cultura include in sfera ei atitudinile si actele privitoare la spirit, la intelect; sferei culturii ii apartin datinile si obiceiurile, credintele si practicile religioase, divertismentele, operele de stiinta, filosofie, literatura, muzica, arhitectura, pictura, etc.

Importanta ei ca intreg, indiferent de modalitatile de abordare, nu poate fi pusa la indoiala. In acest sens, Lucian Blaga afirma ca omul nu poate evada din sfera culturii intrucat i-ar afecta calitatea de om: "Exodul din cultura ar duce la abolirea umanitatii ca regn". Existenta umana este, deci, o existenta culturala, cu tot ceea ce implica aceasta conditie.

In raport cu personalitatea umana, cultura reprezinta tot ceea ce omul a dobandit in calitatea lui de membru al unui grup social. Ea este un sistem de idei, de obiceiuri, habitudini, modele comportamentale si reactii caracteristice pentru modul de viata al unei societati. Fiind un rezultat al dorintei de cunoastere asupra lumii, un mecanism de adaptare in lupta pentru existenta, cultura este "numele colectiv pe care il dam diverselor creatii ale omului".

Cultura ia nastere prin comunicare. Comunicarea inseamna o actiune sociala, un act fundamental al fiintei umane, ce implica intregul comportament al omului, nu doar limbajul; un act ce influenteaza comportamentul celorlalti, o interactiune vie intre actorii care participa la definirea situatiei existentiale in care se afla.

In acest inteles, comunicarea este privita ca o componenta definitorie, structurala, a existentei umane si a culturii. Asadar, comunicarea este actul cultural primar, ce presupune un schimb interactiv de masaje intre indivizi, grupuri, societati, culturi. Ea face posibila continuitatea si coeziunea vietii sociale, fiind un tip de actiune sociala. In lumea contemporana, circulatia informatiei este decisiva si a devenit o necesitate vitala pentru societati si indivizi. Sistemul mediatic a fost asemanat cu sistemul nervos al societatii.

Comunicarea este principalul instrument de integrare a individului in societate si de modelare a culturii sale. Nimeni nu poate insa ignora ca "limbajul este faptul cultural prin excelenta". Omul nu poate fi inteles decat relational. Comunicarea e baza existentei in colectivitate, e piatra de temelie fara de care nu se poate vorbi de societate, de grupuri sociale bine organizate, ce respecta niste legi si sunt dominate de institutii.

Comunicarea este deci un factor constitutiv al culturii, un factor definitoriu si structural, fara de care nu putem intelege nici o forma de cultura. Ea inseamna un permanent schimb de informatii, mesaje si semnificatii intre indivizi si grupuri, ceea ce da consistenta si bogatie fenomenului cultural. Ea este esenta vietii sociale a omului, intrucat viata in comun, stocarea informatiilor si transmiterea mostenirii sociale catre noile generatii nu ar fi posibile fara existenta multiplelor forme de semnificare si de comunicare.

Referat: Organizatia - caracteristici constructive si functionale Referat: Principiile managementului calitatii

Cultura si comunicarea sunt o pereche conceptuala in toate stiintele care cerceteaza conditia umana. Ambele intervin in raporturile dintre individ si societate, ambele au o functie majora in integrarea sociala si in transmiterea experientei cognitive si practice. Ele nu sunt identice, dar nici separate daca intelegem ca viata in comun, deci viata sociala, in datele sale elementare, nu este posibila fara comunicarea cotidiana.

In realitate, cultura si comunicarea formeaza un cuplu ciudat. Nici una nu se explica fara cealalta. Ele interfereaza dar nu putem pune semnul egalitatii intre ele.

Omul comunica prin intreaga sa fiinta si prin toate formele de manifestare, nu numai prin cuvant. Individul nu-si poate trai viata fara sa se manifeste in relatie cu altii, adica sa-si exprime prezenta, gandurile, interesele si aspiratiile. Orice gest are o semnificatie pentru ceilalti, astfel ca putem indrazni sa punem semnul egalitatii intre comunicare si comportament.

Daca admitem ca intr-o interactiune orice comportamnet are valoarea unui mesaj, altfel spus, ca este o comunicare, urmeaza in mod firesc ca nu putem sa comunicam, fi ca vrem, fie ca nu vrem. Activitate sau inactivitate, vorbire sau tacere, orice are valoare de mesaj. Astfel, comportamentele noastre ii influenteaza pe altii, iar acestia la randul lor, nu pot sa nu reactioneze la aceste comunicari si, prin insusi acest fapt ii comunica.

Comunicarea interculturala reprezinta de fapt o uniune de comori la nivel spiritual din care nu poate fi omisa religia. Comunicarea interculturala inseamna nu numai noi deschideri spre alte orizonturi culturale, dar si o achizitionare de noi informatii care permit cunoasterea si respectarea celui de langa noi, acceptarea reciproca si mai ales o imbunatatire a propriei culturi. Exista si acea temere care poate aparea de a nu-ti pierde indentitatea culturala in incercarea de a comunica cat mai adanc, de a prelua sau de a da celorlalti propriile pareri.

Acesti lucru poate fi evitat insa atunci cand punem respectul pentru individ deasupra oricarui lucru. Chiar fara a exagera, pot sa afirm ca perceptele biblice sunt cele care ar putea orandui un astfel de respect si o atitudine de ascultare, de ajutor reciproc, indiferent de subiectii pusi in discutie.

Expresia "cultura europeana" s-a accentuat, vrand-nevrand, odata cu inceperea progresului de integrare europeana, care, prin amploarea pe ccare a luat-o se andreapta sre cunoasterea celuilalt, spre intelegerea lui si apropierea de el prin toate domeniile de activitate, fie social, politic, economic sau religios.

Cultura europeana, in masura in care se va impune sub aceasta titulatura, poate devemi o carte sacra a culturii mondiale. In ea, orice fila s-ar dovedi foarte importanta pentru ca, in lipsa uneia, intregul ar fi nearmonizat si instabil. De aceea, e necesar ca inovatia si traditia, vechiul si noul, sa intre im aceeasi sinteza in drumul spre viitor.

Orice s-ar intampla avem totusi o atitudine: cultura, religia, societatea, toate fundamentate pe comunicare si sustinute impreuna de om, constituie un cerc luminos care are centrul in transcendent pentru ca nu exista aspecte ale creatiei care sa nu aiba legatura cu divinitatea. Totul depinde de noi cum stim sa le folosim si sa le pastram pentru posteritate.

Religia, ca si arta, filosofia sau istoria, este o atitudine in fata lumii si a vietii. Aceasta atitudine a umanitatii, oricat de primitiv constienta de sine, a marcat timpul si a dat o anumita specificitate fiecarei particele din teritoriul planetei. Indiferent de domeniul supus discutiei, religia isi are locul sau bine stabilit intrucat, in lume, ea regularizeaza raportul dintre om si misterul vietii, al mortii.

Cine uita de religie rateaza viata deoarece ea constituie un factor determinant implicat in toate relatiile de viata. Statele europene au tinut cont in Constitutiile lor de aceasta realitate in complexitatea ei. Constiinta religioasa crescanda se confrunta insa cu o schimbare de perspective generata de noul context al Comunitatii Europene. Spectrul larg al relatiilor juridico-religioase privitoare la Bisericile de stat si laicitate, neutralitate si cooperare, isi are originea in imanenta diversitate din tarile comunitare.

Religia reprezinta legatura libera si constienta a omului cu fiinta superioara. In acest sens comunicarea nu numai ca este ceruta, dar se impune ca fundament in sustinerea sentimentului religios atat in relatia dintre om si Dumnezeu cat si in cea dintre semeni.

Problemele religioase detin pretutindeni un loc aparte in viata publica. De fapt, dintotdeauna religia a fost esentiala pentru manifestarea fiintei umane, incat pana in momentul de fata nici o societate nu s-a putut lipsi de ea.

Mai mult, "religia isi poate pune amprenta asupra culturii si prin modelarea instrumentelor statului, avand potentialul de a promova cauze politice cel putin in ceea ce priveste mentinerea ordinii si posibilitatea de a-i predispune pe oameni sa manifeste retinere si autocontrol". Cand evaluam relatia dintre religie si cultura trebuie sa avem in vedere asa-numita religie practica, adica religia asa cum se manifesta ea la nivel social.

Religia este astfel integrata in ansamblul culturii, ansamblu care, la randul lui, se rasfrange si se manifesta prin valorile religioase. In nucleul fiecarei culturi se afla valorile si credintele religioase, ce interfereaza cu valorile estetice, morale si politice, influentand intreg ansamblul.

Fara indoiala, religia reprezinta un factor determinant implicat in toate relatiile de viata. Statele europene au tinut cont in Constitutiile lor de aceasta realitate in complexitatea ei. Date fiind situatiile tensionate contemporane, in care religia joaca un rol special, Uniunea Europeana nu poate prelua pur si simplu unul din sistemele religioase existente. Se impune o rezolvare pragmatica a problemelor aparute la acest nivel cu luarea in considerare a fiecarui caz in parte si in acelasi timp cu privirea orientata in directia corecta. Toate aceste lucruri ne confirma inca o data ca incercarile istorice de marginalizare a religiei, ca un simplu fenomen social trecator, au esuat si ca e nevoie de o mai mare responsabilitate fata de ceea ce apare in jurul relatiei dintre om si divinitate.

Acest lucru este cu atat mai necesar cu cat cultura postmoderna se arata a fi una intortocheata si neorientata definitoriu, ceea ce tensioneaza relatiile si alimenteaza necomunicarea. De fapt, "postmodernitatea in care se pare ca am intrat vine sa distruga vechile repere, sa angajeze altele neexperimentate inca, sa dilueze valorile normale cu care omul s-a obisnuit". Aceasta face ca, intr-o lume profund secularizata, religia sa nu aiba un loc fixat si determinat cu necesitate.

Manifestarea unei entitati religioase intr-un spatiu cat mai larg de subiecti, pe cat este de frumoasa ti interesanta, pe atat este de greu de realizat, de vreme ce imaginea actuala a Europei pare a se caracteriza printr-o fragmentare din ce in ce mai accentuata in ceea ce priveste sentimentul religios. Fara indoiala ca diversitatea culturala poate sustine creatia si implicit aparitia unor lucrari valoroase in toate domeniile, insa acest lucru nu este valabil si in cazul religiei.

Tocmai de aceea, ideea de europenizare a culturii constituie o mare provocare intrucat in masura in care ar fi realizabila ar duce la contopirea sau chiar la pierderea particularului in universal, la disparitia specificului care da culoare vietii. Cu atat mai dificila este problema in ceea ce priveste situatia religie. Lucruri care dainuie de secole, greu poti sa le schimbi sau chiar nu te poti atinge de ele date fiind situatiile sociale si politice existente. Mutatii si miscari culturale au mai fost si acum se asteapta acest lucru si din partea religiei. Cum cele doua domenii se conditioneaza, e posibil sa avem tot felul de surprize placute sau mai putin placute.

Faptul ca popoarele ortodoxe sunt si astazi in conditia de zone subdezvoltate ale Europei, zone ale periferiei si ale semiperiferiei europene este explicabil prin factori istorici bine cunoscuti. Stim ca in traditia sa, catolicismul a asimilat valorile divine cu ideea de stat, biserica fiind considerata un stat al lui Dumnezeu pe Pamant. Credinta catolica a preferat intotdeauna valorile, fiind animata de spiritul juridic roman, de disciplina religioasa, de autoritati, de vointa de putere.

La randul sau, protestantismul, s-a nascut din intalnirea spiritului crestin cu popoarele germanice, mediu in care libertatea individuala a fost asimilata cu absolutul. Viata religioasa protestanta este dominata de problematizare, de neliniste interioara, precum si de un acut sentiment ak datoriei rationale.

A da suflet Europei inseamna a-i arata tinta spre care sa se indrepte. Uniunea Europeana trebuie sa includa religia in dimensiunea sa institutionala. Ignorand acest lucru nu face decat sa conteste aspectele esentiale ale vietii cetatenilor ei. Epoca noastra impune astfel o noua relatie intre unitate si diversitate, o comuniune intre credinta si comunicare care, de altfel, este prezenta inca de la inceputurile omenirii.