Spatiul si timpul in comunicarea nonverbala

Spatiul si timpul in comunicarea nonverbala

Spatiul. De obicei, la cursurile de pedagogie propun studentilor un exercitiu: ei trebuie sa-si imagineze ca sunt pentru prima data intr-o clasa, la inceput de an, si trebuie sa predea materia pentru care se pregatesc. Unde vor alege sa stea? in fata, la catedra, unde pot pastra o distanta mai sigura fata de banci, evitand contactul cu elevii chiar din primul moment? Se vor plimba printre banci? Majoritatea cercetarilor vorbesc despre perceperea spatiului ca teritoriu; teritoriul reprezinta un spatiu in care consideram - in mod temporar sau permanent - ca se cuvine sa stam. Spre exemplu, teritoriul unui elev in clasa il reprezinta banca in care sta de obicei; astfel, elevul se va supara daca, venind in clasa, va gasi pe cineva asezat „in locul lui'. in termeni de teritoriu, cum putem interpreta exercitiul de mai sus ? Daca avem de-a face cu un colectiv nou constituit sau daca avem de-a face cu un colectiv care se afla de mult timp impreuna, in aceeasi clasa, situatia este aceeasi?

Joseph DeVito (1988) distinge trei tipuri majore de incalcare a teritoriului, incalcare care nu numai ca va conditiona comunicarea viitoare, dar este ea insasi un act de comunicare: violarea teritoriului (cand cineva intra intr-un teritoriu fara a avea permisiunea de a intra - un coleg care intra in biroul nostru fara sa ne ceara voie); invazia (presupune nu doar violarea unui teritoriu, ci si producerea unor schimbari prin aceasta - parintii care intra in camera copilului si ii fac curat in lucruri) si contaminarea (atunci cand cineva fumeaza intr-o camera in care se mai afla si alte persoane, fara a avea permisiunea acestora).

Nu doar teritoriile conditioneaza modul in care comunicam. intr-un fel, un tip de teritorii il purtam tot timpul cu noi: este vorba despre o anumita distanta in interiorul careia ne simtim mai confortabil atunci cand interactionam cu o anumita persoana. Asa cum am observat cand am discutat teoriile comunicarii, creatorul proxemicii a fost Edward T. Hali. Autorul a observat ca exista o diferenta intre distanta intima (0-0,5 m), distanta personala (1-1,5 m), distanta sociala (1,5-4 m) si distanta publica (aproximativ 4 m), distante pe care oamenii le definesc in functie de prezenta interlocutorului.

Russo (apud Hayes, Orrell, 2003) a initiat un experiment care a intentionat observarea conceptului de spatiu personal: intr-o biblioteca, o colega a experimentatorului a patruns deliberat in spatiul personal al altor cititori (se aseza fie in fata unui cititor atunci cand erau multe alte locuri libere, fie foarte aproape de acesta, apropiindu-si scaunul la aproximativ 30 de centimetri). Concluziile experimentului au specificat ca 70% dintre studentii vizati s-au indepartat intr-o jumatate de ora, altii si-au schimbat pozitia in directia opusa, iar altii au adoptat un contact vizual ostil. Totusi, cu toate ca cei vizati de experiment incercau in mod evident o stare de disconfort, doar un student din opt i-a cerut colegei experimentatorului sa plece.

Observarea distantelor folosite poate indica tipul si intensitatea relationarii dintre o persoana si altele. Astfel, faptul ca un director ramane dupa biroul sau in momentul in care va invita sa comunicati ce aveti de spus presupune mai degraba o distanta formala, pe cand faptul de a va invita la o discutie in doua fotolii poate arata mai degraba o discutie parteneriala. Cu cat cunoastem mai bine o persoana, cu atat ne permitem sa vorbim intr-un spatiu mai personalizat. Joseph DeVito (1988) vorbeste despre mai multe elemente care dezvolta influenta asupra spatiului ca act de comunicare:

1)         Statusul - persoanele care au statusuri egale/echivalente mentin, de obicei, o distanta mai mica intre ele decat persoanele care au statusuri inegale (ganditi-va la alaturarea adoi directori ai unei intreprinderi si a unuia dintre acestia si a portarului intreprinderii; o sa observati ca distanta folosita este diferita in cele doua cazuri). De altfel, influenta statusului este elocventa si referitor la alte dimensiuni ale comunicarii nonverbale. In 1972, A. Mehrabian a cerut, in cadrul unui experiment, unor subiecti sa se adreseze unui cuier pentru palarii ca si cand acesta ar fi, pe rand, o persoana sau alta - s-a constatat ca atunci cand ii vorbeau cuierului ca si cum acesta din urma ar fi fost o persoana cu un status social superior, adresau cuvinte si priviri intr-un punct aflat mai sus pe cuier decat atunci cand presupuneau ca se adreseaza unei persoane cu un statut social inferior;

2)    Cultura - spatiul folosit difera de la cultura la cultura. in literatura de specialitate este cunoscut un aspect intitulat „dansul diplomatic', fenomen care se explica prin influenta exercitata de cultura asupra spatiului. Mai precis, daca doi oameni apartinand unor culturi diferite se intalnesc, spre exemplu un englez care este obisnuit sa pastreze un spatiu mai extins intre el si o alta persoana si un latin sau un arab (pentru care spatiul dintre persoane este mai redus), s-a observat ca latinul/arabul tinde sa se apropie de englez, moment in care englezul se muta insesizabil cu un pas in spate pentru a reinstaura o distanta confortabila, motiv pentru cel din prima categorie (pentru care distanta este inconfortabila din cauza marimii) sa faca un nou pas inainte! ;

3)  Contextul - de obicei, cu cat spatiul general in care se situeaza doua persoane este mai mare, cu atat distanta dintre ele poate fi mai redusa si invers (in general, doua persoane care se intalnesc pastreaza pe strada o distanta mai redusa decat in interiorul unui apartament, deoarece cu cat spatiul general este mai extins, cu atat mai mult simtim nevoia de a avea control asupra acestuia). in acelasi timp, daca, spre exemplu, unul dintre directorii despre care vorbeam mai devreme il intalneste pe portarul intreprinderii la o petrecere a unor prieteni, este de presupus ca distanta folosita va fi mai mica;

4)  Natura problemei discutate - este de la sine inteles ca daca discutam despre probleme personale sau secrete, distanta va fi mai redusa decat daca abordam subiecte impersonale, de interes general.

5)  Sexul si varsta - cercetarile arata ca, de obicei, femeile stau mai aproape una de alta decat barbatii, iar distanta dintre doua persoane de sex opus este mai mare; copiii stau mai aproape unii de altii decat adultii etc.

6)  Evaluarea pozitiva si negativa - distanta este de obicei mai mare cand oamenii se percep negativ unul pe celalalt si scade cu atat mai mult cu cat acestia au sentimente pozitive reciproce.

T.K. Gamble si M. Gamble (1993) vorbesc despre trei tipuri de spatiu: informai, foarte mobil, care ne permite sa tinem persoanele la distanta sau permite apropierea acestora; semifix, care creeaza o anumita distanta (plante, scaune, birouri si alti itemi mobili) si dispune participarea (intr-un restaurant scaunele sunt fata in fata, pentru ca oamenii sa poata conversa, biroul unui sef nu are de obicei un scaun in fata pentru a limita discutia si a o promova doar daca respectivul sef doreste sa iasa de dupa birou, iar in sala de asteptare dintr-un aeroport sau o gara scaunele sunt asezate in linie, deoarece interactiunea este mai putin potrivita, fiind de presupus ca se afla acolo oameni care nu se cunosc unii pe ceilalti si nici nu stau mult unul langa celalalt); spatiul fix consta in obiecte relativ permanente, care formeaza mediul nostru inconjurator (pereti, usi, strazi etc.); magazinele au astfel de rute care trimit la cresterea vanzarilor, iar un exemplu interesant este diferenta dintre apartamentele din tara noastra (unde exista de obicei un hol destul de neincapator la intrare) si cele din tarile occidentale, in care imediat dupa intrare exista un spatiu larg, deschis pentru comunicare, holul nefiind numai de trecere, ci servind drept spatiu comun, de dezvoltare a petrecerii unui timp mai indelungat pentru comunicare.

Un exercitiu interesant este acela de a ne inchipui ca suntem in situatia de a avea o discutie cu mai multe tipuri de persoane (spre exemplu, presedintele tarii, un profesor, un prieten, sotul/sotia etc.); ce fel de distanta abordati - in mod natural - pentru fiecare gen de interactiune ? Observati cat tie important este sa existe distanta potrivita pentru fiecare act de comunicare in parte (ce s-ar intampla daca ati folosi invers distantele - spre exemplu, cu presedintele tarii distanta pe care o folositi fata de sot/sotie) ? Spatiul este, de asemenea, un indicator de status. Un presedinte de corporatie are un birou mult mai mare decat functionarii aceleiasi companii.

Un alt factor important in comunicarea nonverbala este atingerea. in plan general uman, atingerea reprezinta un cadru fertil pentru dezvoltarea unei atitudini pozitive. R.V. Joule si L. Beauvois {apud Mucchielli, 2002) au efectuat un experiment in acest sens: intr-un campus studentesc, un experimentator cerea studentilor intalniti sa fie indrumat spre o destinatie anume. Pe .unii dintre acestia ii atingea, ca din intamplare, pe brat, cu ceilalti nu avea acest comportament. Toti studentii opriti ii aratau drumul spre destinatia dorita. Putin mai departe, un alt experimentator solicita acelorasi tineri un serviciu similar. S-a observat ca 40% dintre tinerii atinsi pe brat au acceptat sa-1 indrume si pe cel de-al doilea experimentator, fata de numai 5% dintre cei care nu fusesera atinsi. O explicatie oferita de autori ar fi aceea ca, in cultura noastra, nu suntem obisnuiti sa-i atingem decat pe cei pe care-i cunoastem foarte bine, atingerea corpului unei persoane fiind semnul transcultural al apropierii fata de acea persoana. Este evident ca atingerea poate facilita, in aceste conditii, deschiderea spre comunicare. Totusi, ea este delimitata de un set de reguli sociale stricte. Richard Heslin (apud Hybels, Weaver, 1989, p. 125) delimiteaza cinci categorii distincte care desemneaza comportamente de atingere: atingerea functional-profesionala (imper­sonala, legata de realitatile unor profesiuni - spre exemplu, atunci cand mergem la stomatolog, acesta intra in distanta noastra intima, dar atingerea este guvernata de specificul activitatii sale); atingerea social-amabila (guvernata de cunoasterea celeilalte persoane, un exemplu frecvent fiind strangerea mainilor atunci cand doua persoane se intalnesc); atingerea apropiat-prieteneasca (implica mai multa intimitate, cum ar fi imbratisarile intre prieteni); atingerea din dragoste (poate imbraca mai multe forme, de la imbratisarea dintre parinti si copii pana la sarutul dintre un baiat si o fata) si atingerea sexuala. Ca si distanta, tipul de atingere poate sa ne furnizeze informatii despre relationarile dintre persoane. Cu cat aceste relationari sunt mai frecvente si au o intensitate mai mare, cu atat atingerile sunt mai intime. Oricum, modul de atingere - ca toate dimensiunile comunicarii -difera de la popor la popor; cercetarile intreprinse de Sidney Jourard, care a incercat sa inregistreze numarul atingerilor in interiorul unor cafenele, au cuantificat 180 de atingeri intr-o ora in Puerto Rico, 110 in Franta si doar doua in Statele Unite.

Timpul. Comunicarea temporala (cronemics) este centrata pe utilizarea timpului -cum il organizam, cum reactionam la el etc. Privind importanta timpului in modul in care comunicati ceva, ganditi-va doar la modalitatile pe care le alegeti pentru a ajunge la o intalnire: la timpul potrivit, mai devreme sau mai tarziu decat ora programata ? Toate acestea comunica ceva. Punctualitatea este o forma importanta de comunicare prin timp. O metafora este des intalnita in managementul timpului: daca cineva spune ca a intarziat doar „cinci minute' la o sedinta in care a facut zece oameni sa astepte, aceasta inseamna ca i-a facut pe toti acestia sa piarda cate cinci minute, ceea ce poate insemna, prin insumare, ca a risipit de fapt cincizeci de minute de timp productiv. O alta forma de comunicare este timpul potrivit: el este reprezentat de legatura dintre timp si anumite activitati sociale (este permis sa suni o persoana intre 9 si 21,15), dintre timp si status (un prieten poate fi sunat si la ora 22, dar nu si directorul de la institutia la care lucrezi), dintre timp si situatie etc.