Practici de comunicare interculturala

Practici de comunicare interculturala

Orice persoana care comunica intr-un mediu intercultural ar trebui sa fie atenta la totalitatea elementelor de mediu si, astfel sa utilizeze un mix de tehnici comunicationale pentru a se face corect inteleasa de catre receptori. Indiferent de caracterul comunicarii - national, international, regional, local etc., mesajul transmis trebuie adaptat si in functie de capacitatea de intelegere a receptorului, astfel incat riscul de neintelegere, nedecodare sau de decodare gresita a acestuia sa fie cat mai redus.

Tabuuri si simboluri. Tabuurile pot fi locuri sacre, obiecte sacre, persoane, gesturi si cuvinte sau expresii a caror discutare este interzisa. Prin extensie de la tabuul de ordin religios, se admite existenta unor tabuuri morale si sociale ce privesc obiecte, culori, numere, cuvinte, expresii verbale, gesturi, daruri si comportamente, foarte variate, de la o cultura la alta. Astfel, in tarile islamice, sintagma carne de porc este un tabu. Feregeaua care ascunde chipul unei femei arabe sau dezgolirea partiala a trupului pot fi alte tabuuri.

Culoarea rosie este considerata, in Afganistan, ca fiind a diavolului. In China, culoarea rosie este asociata cu bucuria si cu sarbatoarea, in Japonia, cu lupta si mania, in Europa, cu dragostea, iar in cultura pieilor-rosii, cu masculinitatea. Culoarea verde a drapelului lui Mahomed are conotatii sacre. In Africa, culoarea asociata binelui este negrul, iar cea care simbolizeaza raul e albul.

Unele daruri specifice pot naste confuzie in unele culturi. In Norvegia, de exemplu, florile sunt oferite in numar par, cu pereche. Exceptie fac inmormantarile, unde florile se ofera in numar impar. La japonezi, cadourile nu se impacheteaza in hartie alba (de doliu) si nici cu fundite (doar culori pastel). Tot la japonezi, nu se recomanda cadouri formate din patru piese sau multiplu de patru. In Japonia, numarul patru este cel cu ghinion, la fel cu numarul treisprezece occidental, dar semnifica si moartea. In Anglia, nu se recomanda daruirea de cravate, cu atat mai putin de cravate in dungi. De regula, barbatii poarta cravata clubului din care fac parte.

In Argentina, nu se recomanda daruri formate din cutite sau seturi de cutite pentru partenerii de afaceri, fie ele si de vanatoare. Acestea simbolizeaza dorinta de a rupe o relatie. In casa sau in biroul unor vest-europeni si nord-americani, fumatul poate fi complet indezirabil, deja un tabu, ca si alcoolul in tarile islamice sau ca branza in China (Prutianu, 2004, pp. 190-191).

Conditia femeilor. Statutul social al femeilor si relatiile barbat-femeie comporta abordari specifice in culturi si religii diferite. In Asia si in lumea Islamului, statutul femeilor este categoric altul decat in lumea crestina occidentala. In multe tari islamice, femeile se supun aproape neconditionat vointei barbatilor si sunt lipsite de putere de negociere in relatiile dintre sexe. Ele nu stau cu barbatii la aceeasi masa; de regula, ele pregatesc masa si apoi se retrag. In lumea araba si in cultura rromilor, sotiile se cumpara. Pana la caderea talibanilor, in Afganistan femeile nu aveau dreptul la educatie si la munca.

In Europa Occidentala, teoretic, nu mai exista diferente de comportament si conditie sociala in functie de gen. Egalitatea sexelor ridica, insa, o alta categorie de probleme. De exemplu, sarutarea mainii femeilor intr-o relatie profesionala sau de afaceri nu tine de eticheta curenta. A acorda intaietate pe culoar, la lift sau la usa, a duce geanta sau dosarul unei femei partener de afaceri poate fi un gest frumos in Romania, dar presupune riscul unui refuz indignat sau trezirea de suspiciuni in Occident. A deschide usa pentru a lasa sa treaca o femeie cu rang ierarhic inalt, inaintea unei runde de negocieri sau a unei sedinte de consiliu de administratie, poate fi considerat un gest ofensator.

In culturile orientate spre masculinitate, cum sunt Japonia, Austria, Germania, valorile dominante sunt afirmarea, posesia de bani si de bunuri, dar si o anumita nepasare fata de ceilalti. In tarile feminine, cum ar fi Suedia, grija pentru ceilalti este o valoare dominant ((Prutianu, 2004, pp.192-194).

Modalitati de indicare a respectului. Respectul poate fi indicat prin varsta, sex, statut social, rang ierarhic, titluri, daruri si onoruri, punctualitate, tacere, imbracaminte, pastrarea distantei, atentia acordata zilelor de sarbatoare, orelor de rugaciune sau de siesta, prin gesturi specifice de plecaciune, contact vizual moderat, postura trupului etc.

Varsta, rangul, sexul si titlul sunt insemne ale respectului in tari precum Japonia, Austria, Germania si unele tari islamice. In multe din acestea respectul, pentru persoana in varsta este considerabil. Japonezii si germanii au un inalt simt al autovalorizarii, afirmarii si stimei de sine. Pentru ei, este potrivita doar adresarea formala, folosind apelative, titluri si numele intreg. De asemenea, sunt total contraindicate comentariile critice in public la adresa concetatenilor lor.

Reciprocitatea salutului, cadourilor si a favorurilor este un ritual social important in culturile asiatice, dar si in Brazilia sau Olanda. Salutul obisnuit in Japonia este plecaciunea din talie, cu spatele si gatul rigide, mainile cazute pe langa genunchi si privirea in pamant. Adancimea plecaciunii este proportionala cu gradul de respect (Prutianu, 2004, pp. 194-195).

Perceptia timpului si a spatiului. Un minut, o ora sau o zi nu au aceeasi semnificatie in toate culturile. Problema timpului priveste, in special, punctualitatea, amanarea, graba sau rabdarea si ordinea sosirii la intruniri. Arabii si latinii nu fac mare caz din punctualitate. Balcanicii au obiceiuri bizantine si pot fi chiar agasati de punctualitate si precizie. Pentru unele triburi si confesiuni religioase din Pacific, timpul este ceva cu totul relativ, iar ideea de programare in timp este imperceptibila. In schimb, pentru germani, scandinavi, britanici sau nord-americani, problema timpului, programului si punctualitatii este importanta. Asiaticii si arabii respecta ritualuri complicate, in care durata ceremonialului este mai importanta decat cea a actiunii propriu- zise.

Problema organizarii spatiului priveste, in special, zonele si distantele interpersonale, care trebuie respectate intre partenerii ce apartin unor culturi diferite. Americanii, scandinavii, englezii si germanii, de pilda, au nevoie de un spatiu personal relativ mai mare. Arabii pot negocia mult mai bine aproape. In cultura europeana, apropierea apare fireasca intre barbati si femei aflati in relatii intime, este tolerata si intre femei, dar mai greu intre barbati. In cultura araba, insa, nu este nimic jenant in faptul ca doi barbati merg pe strada tinandu-se de mana.

Intinderea spatiului personal variaza mult in functie de psihologia si temperamentul persoanei, dar si de factorii culturali. In Japonia, de exemplu, spatiul personal este mai mic, iar japonezii suporta mai bine aglomeratia. In schimb, in timpul conversatiei, anglo-saxonii se apropie pana cel mult acolo unde s-ar putea atinge cu varful degetelor, daca ar intinde mana. Romanii discuta bine la distanta corespunzatoare incheieturii mainii, in timp ce arabii si negrii converseaza bine la distanta corespunzatoare cotului. (Prutianu, 2004, pp. 196-198)

Analiza: Stadiul actual privind implementarea unui sistem de management al calitatii conform cu standardele iso 9001:2008 Referat: Procedura de depunere a ofertei de proiect

Gestica. Gestul de a da din cap poate avea semnificatii contradictorii in tari si culturi diferite. In Bulgaria sau Albania, de pilda, a da din cap de sus in jos inseamna  Nu, iar a clatina din cap de la dreapta la stanga inseamna Da. La turci, se semnalizeaza Nu lasand capul pe spate, cu ochii inchisi. Gestul de a face din ochi poate avea alte semnificatii contradictorii, in tari diferite. Gesturi precum privitul printre degete, indicarea cu piciorul (la turci, la arabi) sau mascarea ochilor cu mana pot fi considerate ofensatoare (Prutianu, 2004, p. 199).  

Limba. Diferenta cea mai evidenta dintre doua culturi este data de limba. Diferentele lingvistice sunt usor de depasit. Indiferent de cultura, oamenii folosesc un amestec de limbaj verbal, paralimbaj si limbaj al trupului, ca si o sumedenie de alte simboluri vizuale si semnale acustice. Multi naufragiati in mijlocul unor populatii cu limbi total necunoscute au gasit usor elemente de legatura intre limbi si s-au inteles surprinzator de repede cu bastinasii. Desigur, limba poate ridica bariere intre culturi (Prutianu, 2004, p. 200).

Etica si puterea de argumentare. Problemele care se ridica din acest punct de vedere privesc gradul de importanta pe care il au factorii subiectivi in persuasiunea si argumentatia specifice comunicarii interculturale. Aspectele religioase constituie un prim exemplu. Intr-o relatie cu un fundamentalist arab, de pilda, nu se va putea trece usor peste argumentele de ordin religios. Pe de alta parte, a le aduce in discutie ar putea fi o grava greseala. Aspectele referitoare la perceptia autoritatii si prestantei varstei pot fi o alta sursa de putere sau de slabiciune. Apartenenta politica a partenerilor de negociere si ideologia dominanta imbratisata de ei pot fi o alta sursa de putere, de slabiciune sau de conflict. Titlurile stiintifice, diplomele de master sau renumele universitatilor absolvite pot fi surse de probitate si autoritate (Prutianu, 2004, p. 202).

Contextul religios si politic. Diferentele privind contextul religios sunt adesea insurmontabile. Pe aceasta tema se pune problema daca anumite grupuri, separate prin traditii religioase, pot sau nu sa lucreze impreuna si sa se inteleaga. In comunicarea interculturala, este important sa se tina seama de reperele-cheie ale religiei interlocutorului, care este sistemul politic dominant in tara lui, care este semnificatia sarbatorilor importante si care sunt datele acestora. Neglijentele in construirea mesajelor, excluderea protocolului de pregatire atenta a mesajelor, insotite de mijloace de comunicare din ce in ce mai perfectionate si neglijarea aproape completa a codului cultural si religios, diferit, al partenerilor duc la situatii conflictuale (Prutianu, 2004, p

Imbracamintea. Ca regula generala, tinuta conservatoare si protocolara in stil occidental nu ridica probleme aproape nicaieri in lume. Pentru noi, romanii, cel mai bun lucru este acela de a ne imbraca asa cum o facem de obicei, in propria cultura. Constatam insa ca indienii sau arabii aflati in Europa, inclusiv in Romania, pe termen mai lung isi insusesc portul locului. Cel putin aparent, nu-i obliga nimeni sa o faca. Vom face si noi acelasi lucru intr-o situatie sau intr-o tara in care ar putea fi periculos sau total nepoliticos sa pastram portul obisnuit.

Tinuta de afaceri standard, care inseamna cravat si costum, este  practic, obligatorie si in mediile de afaceri din Europa Occidentala si SUA. In special in mediile bancare, in administratie si in societatile de asigurari, tinuta are caracter cvasiobligatoriu. Este respectata chiar si de seicii arabi, ca si de jurnalistii acreditati la diverse intalniri internationale de afaceri, cu un regim de protocol impus. In cultura asiatica, in particular in China si in Japonia, culoarea deschisa a imbracamintei este inadecvata. In Japonia, costumul si cravata sunt austere si de culoare inchisa. In unele tari islamice, barbatilor le este interzis sa poarte pantaloni scurti. In principiu, femeile arabe nu-si scot feregeaua. Pe plajele Libanului, destule femei din lumea araba intra in mare fara sa se dezbrace (Prutianu, 2004, pp. 201-202).

Multipolaritatea obliga culturi diferite sa coopereze pozitiv sau negativ, implica evidentierea cunoasterii si a comportamentului diferit al participantilor la comunicarea interculturala, pentru ca baza oricarui comportament nu poate fi in afara unui model cultural.

Schimbarile intervenite in domeniul geopoliticii si al geostrategiei, trecerea de la lumea bipolara la lumea multipolara au generat consecinte directe si asupra comunicarii interculturale, mai ales in ceea ce priveste comportamentul cultural strategic.

x

x    x

Intreaga viata si orice relatie sunt dinamice, orice cultura este hibrida si noi insine suntem, intr-un fel sau altul, hibrizi. Interculturalitatea mai presupune si recunoasterea diversitatii reprezentarilor, referintelor, valorilor, dialogului, interogatiei, a existentei unor schimbari reale in spatiu si in timp. O data cu dezvoltarea comunicarii, culturile si identitatile se transforma si fiecare participa la transformarea altor culturi.

Realizand cunoasterea altei comunitati culturale, subiectul raporteaza valorile, miturile, simbolurile, scopurile, aspiratiile, la propriile valori, mituri, simboluri, scopuri, aspiratii, constatand compatibilitatea sau incompatibili­tatea lor. Compatibilitatile sunt evidente cand deschid posibilitatea cooperarii. Interculturalitatea presupune un proces de intrepatrundere a culturilor si edificare a unei culturi comune, constituind un deziderat, o invitatie la un dialog in vederea unei dezvoltari durabile, si, drept urmare, putem conchide ca reflecta dinamica sociala.

Constructia identitatii sociale, interculturalitatea muta accentul pe diferente si diversitate, in acelasi timp incurajand toleranta unei comunitati in raport cu alta si, in acelasi timp, dreptul individului de a adera la alt grup cultural.

In perimetrul intercultural, exista o diversitate a reprezentarilor, referintelor si valorilor; aceasta intra un proces complex de interactiuni, care impun:

(a) distingerea modalitatilor de interactiune si a modelelor de exprimare specifice diverselor culturi si comunitati din perspectiva comunicarii interculturale;

(b) manifestarea functiei interculturale la diferite niveluri (politic, educational, socio-cultural, institutional) si din perspectiva unor abordari diferite (psihologice, sociologice, pedagogice, didactice, antropologice etc.);

(c) recunoasterea importantei competentei lingvistice tranzitorii si a consecintelor sale asupra comunicarii interculturale;

(d) recunoasterea valorilor, a modurilor de viata, a reprezentarilor simbolice, la care se raporteaza fiintele umane, individul sau grupurile, in relatiile cu semenii si in intelegerea lumii;

Intelegerea unor ipostaze culturale cum sunt evolutia culturala, limba, religia, perceptia asupra timpului, comportamentul uman, stilul de comunicare se va asigura o eficienta sporita a comunicarii cu persoanele provenind din alte tari sau culturi. Modul in care se comunica va depinde intr-o maniera esentiala de intelegerea culturii respective, deoarece ceea ce poate fi pozitiv intr-o cultura, poate fi inacceptabil in alta.

Educatia interculturala este esentiala, in primul rand pentru stabilitatea oricarei societatii si sansele ei de dezvoltare durabila, deoarece ne prezinta modalitatea de a trai unii cu altii, dar si, pentru ca sustine egalitatea, respectul si deschiderea spre comunicare cu celalalt.