Modalitati de gestionare a comunicarii

Modalitati de gestionare a comunicarii

1. Modalitatea empirica de gestionare a comunicarii

Istoria si evolutia sistemelor de comunicare interumana au cunoscut mai multe perioade principale, aproximativ delimitate:

- perioada clasica (500 i.e.n. - 400 e.n.);

- perioada Evului mediu si a Renasterii (400 - 1600);

- perioada moderna (1600 - 1900);

- perioada contemporana, care in mod regretabil nu pare a avea o contributie importanta la dezvoltarea teoriei comunicarii, ce devine tot mai rigida si mai rezervata.

In lucrarea "Une logique de la communication" Paul Wetzlewick, Janet Seavin si Dan Jackson au formulat urmatoarele patru axiome ale comunicarii:

- cat traim, este imposibil sa nu comunicam cu cei din jur;

- comunicarea se realizeaza prin mijloace verbale si nonverbale, aflate in relatie stransa unele cu altele, dar nu intotdeauna concordante; uneori gesturile, mimica, miscarile etc. contrazic mesajul verbal explicit;

- comunicarea este un fenomen bilateral continuu, oarecum cu aspect de cerc vicios; ceea ce transmite emitentul determina reactii ale interlocutorului, iar acestea genereaza, la randul lor, reactii ale emitentului de mesaj;

- intre persoanele care comunica exista totdeauna diferente de pozitie ierarhica, indiferent de natura acesteia: statut social, pozitie economica, competenta culturala sau profesionala, forta fizica, ascendent moral, prestigiu, varsta etc.

In natura si, fireste, in societate, ca parte a naturii, intregul comunica cu partile si invers, in ritmuri, cu intensitati si cu mijloace diferite. Orice colectivitate se mentine prin comunicare intre membrii ei: animalele dintr-o turma, pasarile dintr-un stol, furnicile dintr-un musuroi, albinele din roi sau stup, pestii din banc; chiar si celulele vii ale animalelor si ale plantelor isi transmit neincetat informatii prin intermediul anumitor radiatii si al mediatorilor chimici; stelele indepartate ne trimit fotoni si unde gravitationale.

In comparatie cu orice specie animala, omul dispune de un mijloc de comunicare suplimentar - limbajul articulat si cuvantul - de o extraordinara complexitate, fiind probabil lucrul cel mai uimitor din Univers. Invatarea, prin care neajutorata fiinta numita copil se transforma in om, este, in esenta ei, un proces comunicational de lunga durata si de o mare complexitate [4].

Evolutia stiintelor umane a contribuit in mod hotarator la punerea in evidenta si clarificarea logicilor proceselor de comunicare si organizare; campul de cercetare a ramas totusi putin structurat. Exista mult de lucru asupra comunicarii interpersonale in cadrul grupurilor: de exemplu, dinamica grupurilor realizata de Kurt Lewin, analiza tranzactionala, analiza structurii afective a grupului (Jacob, Levy, Moreno). Dar aceasta abordare ofera o viziune esential psihologica asupra comunicarii, care conduce la subestimarea rolului jucat de structura organizationala.

Pe de alta parte, stiintele organizarii si ale managementului, in ciuda largirii campului lor de investigatie, sunt adesea putin interesate de functiile comunicarii. Totusi, in analiza realizata de Michel Crozier, strategiile si comportamentul comunicational al actorilor este esential. Conform acestei abordari, actorii au o marja de autonomie in cadrul organizatiei si dezvolta anumite strategii; puterea este o relatie de schimb care se negociaza, ori esenta acestui proces de negociere consta in informatie si comunicare. Comunicarea este considerata o componenta si o resursa capitala a functionarii organizatiei, dar ea nu este studiata ca atare; unul din motivele acestei situatii este dificultatea de a discerne cu rigoare notiunea de "comunicare in organizatie" vand in vedere ca aceasta se aplica unui teren si unor domenii de actiune radical diferite. Analiza organizatiei ca spatiu si sistem de comunicare subliniaza avantajele si preocuparile comunicarii interne.

Conceptul "competenta de comunicare", elaborat de Hymes, este reluat de etnometodologii care vorbesc de competenta interactionala. Etnografii comunicarii se vor stradui sa descopere caracterul ritual al discursului cotidian si simbolismul social pe care il contine, apropiindu-se foarte mult de interactionalismul simbolic; sunt doar cateva exemple din multitudinea de imprumuturi si schimburi, care de-a lungul anilor se produc intre diferite curente de cercetare din antropologia comunicarii. A nu mai considera ca limbajul este organizat intr-un sistem stabil de simboluri, ci modelat de interpretarile actorilor, in cadrul unei situatii date, reprezinta o optica impartasita de ansamblul cercetatorilor care abordeaza antropologia comunicarii, unde toate tendintele se confunda.

Proslavind analiza interactiunilor comunicative si a limbajului ca activitati sociale, antropologii au contribuit mult la transformarea conceptiilor mecaniciste in conceptii organiciste. Unii au vazut in ea, ca si in lingvistica structurala la vremea ei, un model general de abordare a fenomenelor de comunicare [5]. Pentru a-si realiza obiectivul - reconstituirea ansamblului de reguli, rituri, norme culturale care formeaza comunicarea -, antropologii insereaza comunicarea in lumea vietii concrete, istorice si socioculturale, in care prevaleaza reprezentarile interindividuale si colective, precum si elaborarile sensului comun.

Comunicarea innoieste radical formele dominarii sociale; o face insa discret si chiar fara ca mediatorii care ii gestioneaza dezvoltarea sa fie constienti ca ea aduce cu sine un nou mod de exercitare a dominatiei sociale; comunicarea este asimetrica si inegalitara, dar nu poate fi unilaterala, ea trebuie sa tina seama de reactiile celor carora li se adreseaza (indivizi sau grupuri sociale), mai mult implica o anumita interactivitate.

Caracteristicile comunicarii in campul social sunt:

- asimetria, rezultat al importantei crescande a dispozitivelor comunicationale folosite astazi de cea mai mare parte a institutiilor sociale;

- diversificarea modalitatilor de exercitare (discurs argumentativ, persuasiv si interactiv);

- faramitarea in spatii care se juxtapun sau chiar se suprapun (comunicarea politica se suprapune uneori cu cea publica, comunicarea publicitara de asemenea);

- participare diferita in functie de clasa si de grup social (acces la media in functie de modalitatile de exercitare a controlului social);

Document online: Test grila management Document online: Managementul inovarii, spiritul de initiativa si de intreprinzator

- tendinta spre o anumita intrepatrundere cu viata profesionala, precum si cu spatiul privat; in acest sens, dispozitivele comunicationale vor ajuta la compatibilizarea miscarii de individualizare a practicilor sociale cu participare la spatiul public.

Revigorarea tonusului motivational are in vedere motivatia interioara, bazata pe convingere, nu vizeaza motivatia exterioara, bazata pe constrangere, care da desigur unele rezultate, dar numai pe termen scurt si sub supraveghere continua. Democrit spunea: "Cel care se foloseste de indemn si de convingere spre virtute, va izbuti mai bine decat acela care recurge la lege si la constrangere".

De la sociologia grupului primar (asa-zisa psihologie a lui Samuel Andrew Stouffer) si pana in prezent s-au inregistrat numeroase mutatii organizationale si relationale, caracteristicile si pattern-urile general-valabile schimbandu-se, iar efectivitatea militara fiind rezultatul noii paradigme a inlocuirii armatei de masa cu cea profesionalizata (a grupurilor mici, inalt motivate), in care, conform conceptiei lui Janowitz, trebuie sa-si gaseasca materializarea oportuna si operativa autoritatea, comunicarea, ierarhia, sanctiunea, statusul, rolul social si socializarea [6]. De cele mai multe ori, analiza organizatiei militare nu se face cu metode si tehnici adaptate la specificul acesteia, ci cu metode si tehnici preluate din literatura organizatiilor de tip civil.

Comunicarea organizationala nu poate fi privita in afara managementului, ea reprezentand o componenta majora, fundamentala a acestuia; evolutia managementului a determinat aparitia unor forme specifice de comunicare manageriala pentru fiecare etapa de dezvoltare a sa. Managementul apare ca activitate practica o data cu civilizatia, in procesul de diviziune a muncii, dar ca domeniu de sine statator, ca stiinta, managementul s-a separat si a capatat o existenta relativ recenta. Acest fenomen s-a datorat si faptului ca el este legat, in cadrul unei institutii, de organizarea economica, de realizarea activitatilor economice generatoare de bunuri sau servicii.

Factorii comuni tuturor organizatiilor sunt: oamenii, obiectivele, structura si managementul. Interactiunea dintre oameni, obiective, structura si capabilitatea de a gestiona eficient resursele umane si nonumane ale organizatiei determina succesul, respectiv esecul acesteia, precum si nivelul sau de performanta.

Intr-un fel sau altul, latura psihosociala a comunicarii a stat, e drept, in mod empiric, in atentia oamenilor pe masura devenirii lor ca fiinte rationale. Din vremuri imemoriale, cand nu aparuse inca notiunea de informatie, cu atat mai putin aceea de comunicare, ne-au ramas de la inaintasi nenumarate proverbe, maxime si cugetari continand constatari admirabil formulate, principii si indrumari de mare valoare practica, privind folosirea cuvantului - suportul central al comunicarii - in modul cel mai potrivit cu scopurile urmarite. Iata cateva exemple: "Vorba dulce mult aduce", "Cuvantul taie mai mult ca sabia", "Una este a intelege un lucru si alta este a-l accepta", "Tacerea spune adesea mai mult decat vorba", "Vorba lunga dovedeste o gandire mai putin inteleapta", "Cine nu stie de cuvant, nu intelege nici de ciomag".

Relatiile verticale in si intre organizatiile militare, intre oameni si organizatii, in intimitatea manifestarii lor, urmeaza reguli de mult "batatorite", dar impun si reguli inca neaflate; gestionarea lor atenta si pragmatica determina decisiv institutia performantei.

Modalitatea stiintifica de gestionare a comunicarii

Schimbarile mai vechi sau mai noi din cadrul international - explozia informationala, diversificarea si migratia rapida a factorilor de risc - determina o accentuare fara precedent a necesitatii cresterii gradului de profesionalizare a organismelor militare. Eficacitatea institutiei militare - atat in timp de pace, cat si in timp de criza sau razboi - depinde in mod neconditionat de profesionalismul acesteia.

Comunicarea spontana in organizatii nu poate fi satisfacatoare nici pentru organizatii, nici pentru oameni. Cu cat organizatiile sunt mai complicate, cu cat in interiorul organizatiilor se desfasoara activitati pentru satisfacerea mai multor necesitati sau a unor necesitati ce presupun interactiuni deosebit de bine corelate, cu atat necesitatile de gestionare a comunicarii se amplifica.

Cercetarile asupra comunicarii interpersonale pot arata complexitatea proceselor de comunicare. Ele constituie deci un antidot impotriva iluziilor, iar analiza comunicarii in interiorul grupurilor se concentreaza asupra fenomenelor de influenta tip leadership, de constructia unor retele de comunicare si de structurare care sta la baza formarii ansamblurilor umane de orice natura.

Comunicarea in noul spatiu public innoieste radical formele dominarii sociale; o face insa discret si chiar fara ca mediatorii care ii gestioneaza dezvoltarea sa fie constienti ca ea aduce cu sine un nou mod de exercitare a dominatiei sociale. Ea este un "catalizator" al schimbarii sociale, intrand in mod necesar in interactiune cu indivizii si grupurile sociale carora li se adreseaza; paradoxal, ea presupune o anumita participare din partea "tintelor" pe care reuseste sa le defineasca cu o precizie din ce in ce mai mare.

Experientele de psihologie sociala au pus accentul pe factorii organizationali: Claude Flament a studiat influenta gradelor de centralizare a grupurilor asupra eficacitatii comunicarii, Claude Faucheux si Serge Moscovici au aratat constrangerile specifice ale sarcinii de indeplinit; in aceeasi ordine de idei, lingvistii cauta sa inteleaga logica comunicarii verbale in situatii de munca.

Procesul comunicarii apare ca un sistem de emisie-receptie a informatiilor - constituite in mesaje - si purtate intre cel putin doi interlocutori. In ultimii 50 de ani, fundamentele teoretice ale stiintelor informatiei si comunicarii s-au imbogatit cu aporturi multiple; totusi, in ciuda negarilor si criticilor, cele trei curente fondatoare initiale ocupa un loc central:

- modelul cibernetic;

- abordarea empirico-functionalista a comunicarii in masa;

- metoda structurala si aplicarea sa in lingvistica.

In prezent, cercetatorii cauta sa analizeze rolul contextului social si institutional. Ei arata in mod deosebit influenta comunicarii informale si a dimensiunii simbolice (prestigiu, statut, putere, rituri, relatii) din sanul unei organizatii. Din aceasta cauza, numeroase tentative de reorganizare si de schimbare se lovesc de apararea individului care nu accepta aceste transformari decat prin raportarea la o semnificatie pe care le-o acorda; specialistii in comunicare nu au ajuns la o terminologie bine definita in ceea ce priveste notiunile utilizate.

Epoca moderna a reprezentat boom-ul dezvoltarii comunicarii sub toate aspectele ei. Progresul tehnico-stiintific a favorizat aparitia telefonului, a automobilului, a trenului, intensificand comunicarea nu atat intre indivizi, cat mai cu seama intre comunitati; de asemenea, a determinat crearea de noi sisteme si modalitati de comunicare.

In arhitectura comunicationala, piatra de temelie o constituie, indubitabil, informatia. Pentru a atrage atentia asupra noii abordari militare a informatiei (componenta determinanta a razboiului clasic, parte preponderenta a razboiului modern), unii specialisti militari invoca patru

asertiuni (legi ale informatiei din arsenalul atribuit inginerului Edward A. Murphy jr. din Fortele Aeriene ale SUA), astfel [7]:

- "Informatia pe care o ai nu este cea pe care o vrei";

- "Informatia pe care o vrei nu este cea de care ai nevoie";

- "Informatia de care ai nevoie nu este cea pe care o poti obtine";

- "Informatia pe care o poti obtine costa mai mult decat poti sa platesti".

Acest aspect ludic-amar arunca o lumina difuza asupra incercarii de revolutionare a domeniului national prin programe si strategii de imediatete si perspectiva (Joint Vision 2010, de pilda) in cunostinta de faptul ca traim "durerile facerii, daca nu cumva lehuzia de dupa nasterea unui nou tip de razboi" numit metaforic dupa experienta "Furtuna in desert" (razboiul din Golf), infowar. Si, daca "informatia este cheia razboiului modern", atunci putem vorbi de o noua ordine internationala (succesoare a ordinii economice, superioara acesteia si dinamizand noua ordine) politica. In investigarea fenomenului militar din punct de vedere comunicational, unii specialisti considera ca actul informational - analizat din perspectiva aspectelor amintite - pune in evidenta si o alta valenta importanta a transferului de informatii - valoarea, care ramane un concept pragmatic. Judecata ca succesiune de evenimente ce pot fi inscrise cu ajutorul simbolurilor, capabilitatea de a extrapola esente mai presus de intamplari si date, din care se pot trage concluzii originale, informatia este prezentata pentru uzul militar, in cinci ipostaze de studiu: energie, mesaj, eveniment, marfa si rol de cunoastere.

Cuplul de factori "comunicare-informatie" (diada existential-relationala), depinde de instrumentul indispensabil prin care gandirea actioneaza asupra realitatii obiective, asupra relevarii lumii obiective, asupra lumii inconjuratoare, care este fara indoiala limbajul. Acesta, fie ca e oral, fie ca e scris, trebuie sa faca posibil (audio-vizual si mintal-imaginativ) drumul comunicational cu patru puncte obligatorii de trecere: indiciul, semnul, simbolul si semnalul.

Fara informatie, comunicarea nu presupune acel "praxis cognitiv" intr-un raport simbiotic cu cultura, eficienta acesteia fiind data, pe de-o parte, de existenta, completitudine, vehiculare si viteza, iar pe de alta parte, de inraurirea relationala asupra comunicarii in organizarea sociala si de efectul (informational, interpretativ, culturalizator, recreativ etc.) avut in plan functional. De aici, necesitatea binara a unui sens si a unei referinte, cum spunea Iulian Popescu [8], analizand tipologiile comunicationale: activ-pasiv, pasiv-activ, activ-activ, pasiv-pasiv, propuse de Denis McQuail "pentru a releva relatia complementara, complexa, interactionala dintre structurile comunicationale si organizarea sociala". Fara indoiala,

cunoasterea mecanismului interactional informatie-comunicare, in functie de norme si relatii de putere este o necesitate.

Capacitatile de comunicare din interiorul unei organizatii cuprind doua dimensiuni, ambele diferentiate: specializare profesionala si socializare.

Comunicarea profesionala este intretinuta de necesitati active in organizatii, de intrarile si iesirile din organizatie, dar si de pozitia activa a oamenilor; presiunile exercitate de necesitatile oamenilor, evolutia posibilitatilor lor de manifestare profesionala, modificarile ce intervin in domeniile private ale existentei lor fac ca oamenii sa exercite asupra organizatiilor, in special in epoca actuala, diferite presiuni diversificate, de la presiuni organizante la presiuni dezorganizante, de la presiuni favorabile oamenilor la presiuni ce pot sa produca modificari patologizante in procesorii lor de informatii. Reperele mentionate justifica afirmatia ca relatiile dintre oameni, in organizatii, sunt departe de a fi cele favorabile si lor, si proceselor din organizatii, deoarece sunt produse de procesori de informatii complicati, ce se constituie sub influente contradictorii.

Consider ca fiecare comunicare este inevitabil influentata de particularitatile psihosociale ale persoanelor implicate. Fiecare om este impins in actiune de anumite motivatii, se raporteaza la un cadru de referinta, are un nivel de instructie si educatie, idealuri si aspiratii, ceea ce influenteaza modul de "receptie" si de "emisie" in procesul comunicarii.

O axioma arhicunoscuta afirma ca cine are informatii dispune de putere. Practica releva ca cele mai bune rezultate in conducere le obtin acei comandanti (sefi) care dispun si de informatii complete, reale si oportune, iar mijlocul prin care acestea ajung - atat la comandant, cat si la executant - circulatia ascendenta, descendenta si pe orizontala - este comunicarea; iata de ce organizatia militara este indiscutabil conditionata de calitatea actului comunicarii.

Am convingerea ca stradaniile cadrelor militare, de la toate nivelurile ierarhiei militare de ameliorare a comunicarii, prin studiu si prin decantarea propriei experiente, pot juca un rol de prima marime in directia corectarii fenomenelor disfunctionale din sfera relatiilor interumane, deci in functionalitatea organizatiei militare.

Ca parte a organismului social, armata este un sistem destinat sa actioneze in situatii deosebite. Pentru aceasta, ea se pregateste printr-o activitate intensa de instruire, pe parcursul careia este nevoie de o la fel de intensa comunicare intre comandanti si executanti. De pilda, comandantii de plutoane si companii, cadrele didactice din institutiile de invatamant consuma cea mai mare parte din timpul lor de munca schimband mesaje, comunicand cu cei pe care ii instruiesc si ii educa.

A evalua, a lauda, a sanctiona, a hotari, a motiva etc. sunt toate actiuni legate de actul de comanda; punerea acestora in practica nu este simpla daca nu se cunoaste dificila arta a comunicarii prin care comanda se manifesta si prin care se ajunge la subordonat. Dispunand acum de un apreciabil spatiu pentru manifestarea initiativei in materie de comportament fata de subordonati, o parte deloc neglijabila dintre tinerele cadre isi tin cu greu sub control anumite porniri si impulsuri generate de increderea prea mare in puterea retetelor educative rapide, neglijand in mod nepermis activitatea formativa, in centrul careia se gaseste comunicarea.

Acesti comandanti de subunitati lasa in prea mare masura mana libera gradatilor, ei insisi tineri, lipsiti de experienta activitatilor militare, mai putin motivati pentru indeplinirea atributiilor ce le revin, unii cu inclinatii cam "excentrice" in materie de tratare a subordonatilor. Iata de ce consider ca acolo unde apar asa-numitele "practici neregulamentare" exista lacune in ceea ce priveste comunicarea si trebuie luate de urgenta masurile care se impun pentru revenirea la climatul favorabil ce este indispensabil organizatiei militare.

Si in cazul comunicarii interpersonale, si in cel al comunicarii de grup, conducatorul militar poate influenta calitatea comunicarii, atat in calitatea sa de initiator si coordonator al comunicarii (emitator), cat si in cea de receptor. La emitator existenta unor dificultati in capacitatea sa de transmitere a informatiilor poate influenta negativ procesul comunicational datorita unor cauze cum ar fi: insuficienta documentare, tendinta de a transforma dialogul in monolog, utilizarea unui limbaj neadecvat persoanei, iritabilitatea, lipsa de atentie sau de abilitate in dirijarea si controlul dialogului.

Concluzii

Comunicarea ramane factorul coagulant al grupului, chiar si in momentul cand in aceasta structura inchisa - cum sunt si subunitatile militare - apar diferente de opinii, situatiile conflictuale care pot conduce la marginalizare, la scoaterea in afara grupului a disidentilor. Dar ceea ce trebuie remarcat este faptul ca aceste grupuri mici, in care informatia circula orizontal, isi creeaza totusi "obisnuinte" care dau nastere unor "linii de influenta" ce coreleaza, dirijeaza si imprima activitatii o anumita directie. Desi nu sunt inca institutionalizate, aceste "linii de influenta" anticipa in mod "natural", la nivel microsocial, structurile de forta care actioneaza la nivelul macrosocial al societatilor, acolo unde interactiunea sociala si comunicationala (se) realizeaza (intr-) un cadru formal, organizat [9].

Note bibliografice

[1] Culda, Lucian, Devenirea oamenilor in procesualitatea sociala, Bucuresti, Editura Licorna, 1998, p. 179

[2] Culda, Lucian, Organizatiile, Bucuresti, Editura Licorna, 1999, p. 163

[3] Ibidem, p.173

[4] Aradavoaice, Gheorghe, Comunicarea in mediul militar, Bucuresti, Editura Academiei de Inalte Studii Militare, 1997, p. 16

[5] Lohisse, Jean, Comunicarea - de la transmitere mecanica la interactiuni, Iasi, Editura Polirom, 2002, p. 167

[6] Revista Gandirea militara romaneasca, Statul Major General, Nr. 6/2001, p. 143

[7] Revista Gandirea militara romaneasca, Statul Major General, Nr. 3/2002, p. 38

[8] Popescu, Iulian, Postfata (la D. McQuail, Comuncarea), Bucuresti, Editura Institutului European, 1999, p. 261

[9] Ibidem, p. 265