Sistemul traditional de publicare a revistelor stiintifice

Sistemul traditional de publicare a revistelor stiintifice

1.1 Comunicarea stiintifica

Comunicarea stiintifica permite transmiterea cunoasterii stiintifice, pe de o parte, intre indivizi, intre cercetatori si publicul larg, iar pe de alta parte, in cadrul unui sistem inchis, intre cercetatorii specializati intr-un anumit domeniu. Ea joaca un rol fundamental in cadrul activitatii de cercetare stiintifica: ' Communication is the essence of the science' [1]

Plecand de la premisa ca scopul cercetarii stiintifice este progresul stiintei in favoarea intregii umanitati si nu a unei singure persoane, va trebui sa existe neincetat o buna colaborare si comunicare intre cercetatori. Rolul unui cercetator nu se limiteaza la realizarea cercetarii in sine, ci mai ales la comunicarea acesteia. Acest lucru este foarte bine enuntat de Robert Day:

'Nu este necesar ca instalatorul sa scrie despre tevile pe care le-a reparat, nici avocatul despre pledoariile sale, dar cercetatorul, caz unic fara indoiala printre profesii, trebuie sa furnizeze un document scris aratand ce a facut, de ce a facut, cum a facut si ce noutati a adus. Asadar, cercetatorul nu trebuie doar sa faca stiinta, el trebuie sa scrie stiinta'.[2]

Comunicarea stiintifica se situeaza asadar in centrul intregii activitati de cercetare. Cercetatorii trebuie sa stie sa-si aleaga suportul potrivit pentru publicarea cercetarilor. Aceasta publicare, cel mai adesea in reviste de specialitate, reprezinta de fapt o modalitate de validare si valorificare a muncii de cercetare. Orice cercetare stiintifica nu se desavarseste decat prin comunicare sau, altfel spus, ' orice cercetare stiintifica nu poate fi terminata fara ca rezultatele sale sa fie publicate '.[3]

Comunicarea stiintifica poate lua numeroase forme, in functie de care putem distinge doua categorii principale:

1.     Comunicare neformala;

2.     Comunicarea formala.

Comunicare neformal, care reuneste schimburile directe intre cercetatori, realizate in cadrul intalnirilor, congreselor sau conferintelor. Schimburile neformale nu se refera doar la prezentarile in sine, ci si la contactele realizate intre diversi cercetatori cu aceste ocazii.

Structura si forma de organizare a acestor modalitati de comunicare au evoluat considerabil de-a lungul timpului, de la Primul Congres International - Congresul de Medicina de la Roma (1681) si pana astazi, cand folosirea mesageriei electronice permite o larga dezvoltare a acestui tip de comunicare stiintifica, caracterizat prin absenta intermediarilor.

Obiectivele majore ale acestui tip de comunicare stiintifica sunt: schimbul de informatii utile, prezentarea rezultatelor cercetarilor si a realizarilor practice, confruntarea modului de insusire a aceleiasi probleme de catre diversi cercetatori, crearea unei punti de legatura intre diferite tendinte pentru dezvoltarea aceleiasi profesii, contributia, prin ajutor reciproc si informare mutuala, la progresul stiintei si tehnicii[4].

Comunicarea formala, are forme mult mai stricte si mai clar definite, cuprinzand intreg ansamblul documentelor stiintifice scrise: lucrari, rapoarte, teze, 'periodice, etc. In activitatea stiintifica, tehnica si economica, documentele scrise constituie cel mai important mijloc de transmitere a informatiilor in timp si spatiu. Fiecare tip de publicatie raspunde unor anumite imperative si urmeaza un anumit proces de control al comunitatii stiintifice din care face parte, inainte de a parcurge etapele productiei si difuzarii.

Periodicele stiintifice reprezinta o modalitate de difuzare a informatiilor stiintifice si tehnice (1ST) si se situeaza in cadrul global al acestei comunicari stiintifice formate.

Publicatiile stiintifice sunt rezultatele muncii de cercetare intr-un anumit domeniu, sub c anumita forma (revista, raport, lucrare, etc.), pe un anumit suport (hartie, electronic, etc.). Pe de alta parte, aparitia noilor suporturi electronice i-a indreptatit pe specialistii zilelor noastre sa distinga trei modalitati de realizare a comunicarii stiintifice si anume:

1.     Comunicare stiintifica orala, sub forma de reuniuni, conferinte, discutii intre cercetatori, comunicari telefonice, etc. In general, acest tip de comunicare stiintifica se stabileste intre cercetatorii cu interese comune sau cei care apartin aceluiasi domeniu.

2.     Comunicare stiintifica scrisa, care include revistele primare, lucrarile, rapoartele de cercetare si care este forma oficiala in evaluarea si validarea cercetarii stiintifice.

3.      Comunicarea stiintifica electronica, o noua forma de comunicare, care a luat amploare odata cu perfectionarea tehnicilor electronice si dezvoltarea Internet-ului.

1.2 Revistele stiintifice traditionale

1.2.1 Terminologie

Webster 's Third New International Dictionary of English Language defineste revista sau jurnalul astfel: 'o publicatie periodica, care trateaza in general subiecte de interes curent; adesea ele pot fi publicatii oficiale sau semi-oficiale ale unor grupuri speciale' [5].

Periodicele traditionale sunt, publicatii care apar sub acelasi titlu, in fascicule sau volume succesive, pe o perioada nedeterminata de timp, fiecare fascicula sau volum avand un numar de ordine sau o indicatie cronologica consecutiva. Publicatiile periodice sunt: ziarele, revistele, publicatiile anuale (anuare, repertorii, etc.) si colectii ~de lucrari, rapoarte, memorii ale societatilor, ale congreselor si colectiile de publicatii monografice numerotate' [6].

Specialista de origine franceza Francoise Renzetti ofera o definitie generica a periodicelor: 'Prin presa periodica desemnam orice publicatie care, sub un titlu comun, produce periodic un document constituit dintr-un numar variabil de articole. In cazul in care periodicitatea este regulata publicatiile sunt numite jurnal sau revista. Daca publicatiile au o aparitie neregulata, ele sunt produsul unei anumite institutii al carui nume il poarta si au, cel mai adesea, caracterul unor rapoarte de cercetare '[7].

Periodicele se identifica fara ambiguitate printr-un ISSN (International Standard Serial Number). ISSN-vX este un cod standard international, atribuit de Centrul International ISSN (International Standard Serial Number - International Centre [8]), care permite identificarea tuturor publicatiilor seriale, indiferent de tara in care sunt editate, de limba publicatiei sau de alfabetul utilizat, de periodicitate, de suport sau alte caracteristici. Asadar, ISSN-ul este atribuit in egala. Masura publicatiilor seriale tiparite, cat si celor electronice. Criteriul avut in vedere este cel considerat fundamental in definirea unui serial: parti publicate succesiv sub un titlu comun pe o perioada nedeterminata de timp.

ISSN-ul este un cod numeric utilizat doar pentru identificarea unei publicatii seriale; nu are nici o alta semnificatie intrinseca si nu exista nici o relatie intre cifrele componente si continutul acelei publicatii. ISSN-ul se atribuie tuturor publicatiilor seriale, fie ca sunt deja editate, se editeaza sau sunt in curs de aparitie.

In literatura de specialitate nord-americana, termenii 'serial' si 'periodic' nu sunt considerati sinonime perfecte si nu se pot inlocui reciproc in orice context, precum se intampla in literatura de specialitate europeana. Potrivit surselor americane, serialele sunt anuarele, revistele stiintifice, publicatiile unor organizatii, care apar la anumite intervale de timp, deci acele publicatii ce au un continut precis exprimat, spre deosebire de periodice, care pot include articole din cele mai diverse domenii fara a exista obligatoriu o grupare tematica.

In literatura de specialitate romaneasca, termenii 'serial' si 'periodic' sunt considerati sinonime, fund folositi alternativ. 'Periodicul' sau 'serialul' este o publicatie cu aparitie repetata, la intervale de timp egale (zilnic, saptamanal, trimestrial, etc.), al carei continut variat este creatia unor autori diferiti. Tot periodice sunt considerate si alte publicatii in serie, cu aparitie neregulata, dar cu o numerotare consecutiva, cuprinzand materiale informative din unul sau mai multe domenii. In aceeasi categorie intra si materialele stiintifice publicate de o institutie culturala, un centru de cercetare, sub titluri diferite si cu o periodicitate variata'[9].

Literatura stiintifica este constituita dintr-un ansamblu vast si ambiguu de documente, fiind cu atat mai dificil de stabilit o tipologie clara a publicatiilor stiintifice. Specialistii interesati, in general, de comunicarea stiintifica si, in special, de publicatiile stiintifice au regrupat aceasta literatura dupa obiectivele sale diferite. Astfel, au fost distinsi trei poli[10] ai acestui ansamblu:

1.     discurs stiintific primar (comunica rezultatele originale ale cercetarii si este scris de cercetatori pentru cercetatori);

2.     discurs didactic (orientat catre studenti si elevi);

3.     discurs stiintific de popularizare (orientat spre publicul larg).

Termenul de reviste stiintifice apare alternativ cu acela de jurnale stiintifice, acesta din urma fiind direct inspirat din sintagma scientific journal scholarly journal

De asemenea, revistele stiintifice se mai numesc si primare, pe care Joelle Devillard le definea ca fiind, o publicatie in serie, cu aparitie regulata, cu un titlu stabilit si compus dintr-o suita de articole, evaluate de un colectiv de redactie, in functie de criteriile stiintifice'[11]

1.2.2 Repere istorice

Inca de la primii pasi ai cercetarii stiintifice, in Antichitate si in Evul Mediu, informatiile cu caracter stiintific - tehnic sau aplicativ, circulau in cadrul grupurilor de cercetatori. Principalul mijloc de comunicare stiintifica revenea scrisorilor personale, care nu erau, precum astazi, o modalitate privata de corespondenta, ci, din contra, ' erau destinate sa circule in cadrul grupurilor de cercetatori, semanand cu ceea cu inseamna astazi mesageria electronica'[12]. In secolul al XVII-lea, reteaua initiata de Marin Marsenne asigura legatura intre 210 corespondenti europeni prin astfel de schimburi neformale de scrisori[13]. Mai tarziu, oamenii de stiinta au inceput sa caute noi posibilitati de infaptuire a contactelor directe. Dezideratul de a realiza un schimb de idei si de rezultate ale cercetatorilor, de a integra cunostintele dispersate, a condus la aparitia unor cercuri stiintifice, care au capatat apoi o forma de organizare.

In secolul al XVII-lea, comunicarea stiintifica se realiza in cadrul colegiilor invizibile, acele cercuri de savanti din sfere diferite de activitate. Colectivitatile de oameni care se angrenau in astfel de activitati au simtit nevoia sa-si evidentieze rezultatele noi, valoroase, fata de cele fara valoare. Astfel, apar societatile savante, autonome, academiile: Academic Frangaise (1635), Royal Society of London (1660), care cereau membrilor lor ca o noua descoperire sa fie proclamata numai daca nu se regasea in cartile tiparite pana la momentul respectiv. In acest fel, autori precum Boyle, Newton si altii, se supuneau rigorilor stabilite, descoperirile lor fiind evaluate, mai intai, de catre comitetele academice. Acest proces de selectie, de a refera cu competenta si buna credinta, a devenit o cutuma perpetua, care a constituit suportul dezvoltarii corecte a cunoasterii umane, a culturii stiintifice, inca de la inceputuri. Descoperirile, altfel spus, rezultatele validate, au inceput sa fie tiparite. Cea mi: cunoscuta publicatie a acelor timpuri, 'Principia' (1687) lui Newton, a aparut in perioada primelor etape ale dezvoltarii procesului de evaluare. Incepand din martie 1665, noile rezultate au aparut in jurnale cu caracter stiintific, consfintind aparitia si dezvoltarea in epoca a intelectualitatii, care isi etala astfel valoarea spiritului, a educatiei superioare fata de semenii sai. Primul saptamanal literar stiintific si de arta a fost 'Le Journal des Sçavants', apartinand Academiei stiintelor din Paris, fiind urmat, la scurt timp, de 'Philosophical Transactions , revista Societatii Regale din Londra.

Trebuie precizat ca din Evul Mediu si pana astazi, dezvoltarea societatii omenesti se datoreaza Universitatilor si libertatii de gandire academice, pe care acestea au promovato. Conceptul de libertate academica, care ingloba libertatea de a preda cunostinte si de a invata continuu, s-a instalat treptat in societatea vremii, imbratisand libertatea intelectuala ca si o necesitate pentru dobandirea si schimbul de cunostinte noi, in vederea cercetarii necunoscutului din lumea care ne inconjoara. Astfel, se recunostea valoarea intelectuala a exploratorilor noului, care impingeau limitele cunoasterii umane catre un necunoscut inimaginabil, dar care si repercuta benefic asupra intregii societati.

Daca in secolul al XVII-lea, jurnalele sau revistele apar ca o noua tehnologie de comunicare, in secolul al XVIII-lea, ele afirma functiile certificarii descoperirii stiintifice prin introducerea copyright-ului in anul 1709. Jurnalul devine o practica a stiintei sau, dupa cum spune Derek de Solla Price, 'devine nu doar comunicare, ci insasi descoperire' (The Journal paper become not just the communication, but the discovery itself)[14].

LUCRARE: Cinematograful danez LUCRARE: Lista Filmelor Romanesti din Toate Timpurile

1.2.3 Caracteristicile revistelor stiintifice traditionale

Revistele stiintifice constituie cel mai vechi tip de publicatie periodica. Ca ' institutie sociala a stiintei', cum sunt denumite in literatura de specialitate, revistele realizeaza functiile de inregistrare si difuzare a informatiilor si de recunoastere a creatiei stiintifice a autorilor.

Investigand literatura de specialitate sunt evidentiate cel mai adesea patru functii de baza ale revistelor stiintifice[15]:

1.   diseminarea informatiilor;

2.   controlul calitatii cercetarii;

3.   constituirea arhivelor;

4.   recunoasterea autorilor sau comunitatii.

De fapt, revistele stiintifice asigura diverse functii ale comunicarii stiintifice. Privite din punctul de vedere al utilizatorului si respectiv cercetatorului, au fost relevate urmatoarele functii[16]:

Difuzarea lucrarilor de cercetare sau actualizarea cercetarii. Difuzarea implica un factor temporal (viteza de difuzare) si un factor spatial (spatiu de difuzare). Misiunea originala a revistelor stiintifice legata de factorul timp a ramas si astazi aceeasi, chiar daca a suferit unele schimbari legate de multitudinea revistelor. Acestea permit difuzarea rezultatelor muncii de cercetare si, in acest sens, joaca un rol coordonator pentru o comunitate, indiferent de marime.

Controlul calitatii cercetarii. Revista este asociata unei structuri de validare, identificata printr-un colectiv editorial, compus din cercetatori recunoscuti in domeniu. Aceste structuri asigura o evaluare obiectiva a valorii publicatiilor stiintifice.

Conservare (memoria stiintei). Viata unei reviste reprezinta acumularea selectiva a devenirii istorice a unui domeniu. De aceea, longevitatea unei reviste ofera. O mai mare valoare stiintifica. Bibliotecile joaca un rol extrem de important in conservarea revistelor stiintifice traditionale, permitand utilizarea neincetata a acestora.

Recunoasterea autorului. Rezultatele publicate sunt garantate gratie prestigiului colectivului de redactie si a calitatii comisiei de referenti ai editorului.

Promovarea autorului. Publicarea in revistele stiintifice face parte din sistemul recunoasterii stiintifice. Un cercetator este recunoscut prin publicatiile sale si prin indicele de citare al acestora.

Revistele stiintifice raman, in ciuda aparitiei altor modalitati de comunicare stiintifica, suportul privilegiat al publicarii si validarii muncii de cercetare stiintifica. Cercetatorii fiecarui domeniu cunosc revistele de specialitate cele mai prestigioase, precum si regulile sau procedurile de publicare in aceste reviste. Creatia stiintifica din orice domeniu se raporteaza la standardele internationale, se confirma si se valideaza in procesul de comunicare stiintifica international a. Pentru atingerea obiectivului major de acreditare si ierarhizare a revistelor stiintifice se impune stabilirea unor criterii obiective, pe baza carora sa se desfasoare, in mod transparent, acest proces complex.

Criterii de evaluare a revistelor:

Factorul de impact pe plan international. Este cel mai important criteriu de evaluare si reprezinta raportul dintre numarul de citari din urmatorii 2 ani de la data aparitiei articolului in revista respectiva si numarul de articole publicate in acel periodic. Acest indicator este utilizat pentru a clarifica semnificatia absoluta a frecventei citarilor, eliminandu-se favorizarea jurnalelor mari sau a celor cu frecventa de aparitie mai mare. Numarul de citari al unui articol este un indicator ce furnizeaza o masura relativ severa, insa obiectiva, a calitatii unei lucrari stiintifice;

Includerea revistei in baza de date a unui institut de evaluare scientometrica de exemplu: ISI, ICI, IEE, IEEE, etc. ISI (Institute of Scientific Information) din Philadelphia (SUA) realizeaza baze de date cuprinzand publicatiile stiintifice reprezentative din intreaga lume. Bazele de date sunt create pentru a exista o evidenta a celor mai importante publicatii, ce releva rezultatele cercetarii stiintifice din diverse domenii. Astazi, isi selecteaza peste 8.500 reviste stiintifice in cele trei indexuri pe care le realizeaza: Science Citation Index (SCI), Social Science Citation Index (SSCI) si Art & Humanities Citation Index (AHCI);

Includerea revistei in cataloage centralizatoare de rezumate pe domeniu (ex. Chemical Abstracts, Biological Abstracts, Physics Abstracts, Mathematical Reviews, etc.);

Difuzarea in strainatate a revistei;

Schimburi internationale;

Autori din strainatate;

Suportul unor societati stiintifice si profesionale din tara si strainatate;

Prestigiul colegiului de redactie - includerea unor personalitati din strainatate in colegiul de redactie:

Traditia aparitiei;

Ritmicitatea aparitiei;

Amploarea revistei;

Aparitia articolelor in limbi straine de circulate internationala (engleza, franceza, germana);

Rezumate in limbi straine de circulate internationala;

Calitatea comisiei de referenti ai editurii.

Analizand revistele stiintifice din punct de vedere sociologic ele sunt percepute ca si un camp social, fiind totodata:

un camp de bataie important, prin situarea stiintifica si sociala a cercetatorilor aflati in competitie;

un camp de diseminare, uniformizare si dezvoltare a domeniilor;

un camp de putere, in masura in care revistele sunt cel mai adesea asociate institutiilor.

Asadar, dincolo de rolul sau initial de promovare a stiintei, revistele stiintifice par sa fie astazi asociate si misiunii de 'gestionare politica si economica a stiintei'[17].

1.3 Criza revistelor stiintifice traditionale

Sistemul traditional de publicare al revistelor stiintifice si-a demonstrat, de-a lungul secolelor, capacitatea sa de a evalua lucrarile cercetatorilor si de a exploata rezultatele descoperirilor anterioare, in scopul progresului stiintei universale. Cu toate acestea, sistemul a inceput sa aiba unele limite. De fapt, pe masura ce volumul de informatii create, utilizatorii acestora vor ajunge din ce in ce mai dificil la informatia dorita. Bibliotecile, ca principal depozitar si furnizor de informatii al societatii, nu reusesc sa stapaneasca acest ansamblu informational si sa asigure, in acelasi timp, o satisfacere rapida si eficienta a nevoilor de informare. Adesea, se vorbeste de o situatie de criza informationala, dar mai ales de o criza a revistelor stiintifice. Aceasta criza este caracterizata printr-o crestere rapida a numarului de reviste stiintifice, in special a celor tehnice si de medicina (STM), de o crestere a nivelului stiintific al acestora si de o crestere rapida apretului abonamentelor.

Este evident ca urmandu-si cursul logic al dezvoltarii sale, stiinta se confrunta astazi cu

0  inflatie de cercetatori, a numarului de specialist implicati in cercetare, a numarului de

institutii competitionale si a numarului de articole stiintifice. Aceste motive, coroborate cu o

comercializare intensa a editarii stiintifice, au condus spre o crestere exploziva a numarului de

reviste.

Desi nu exista o contabilizare exhaustiva a revistelor stiintifice se poate vorbi actualmente de existenta a zeci de mii de publicatii de acest gen. Deja, in anul 1965, Derek de Solla Price [18] evidentia cresterea exploziva a articolelor stiintifice, al caror numar se dubla la o perioada de 10-15 ani. Actualmente, se apreciaza ca aceasta proliferare fara precedent a publicatiilor stiintifice este 'de peste doua ori la fiecare 7 ani'[19]. In acest sens, Andrew Odlyzo[20] mentioneaza cateva cifre relevante: in anul 1870 erau 840 articole in domeniul matematicii, fata de aprox. 50.000 cate sunt astazi, jumatate din ele fiind produse in ultimii 10 ani. Se estimeaza la peste 25 milioane numarul articolelor stiintifice produse intr-un an, aprox. 100.000 articole fiind publicate zilnic.

Aceasta explozie a literaturii stiintifice pare sa fie doar la inceput. In ultimele decenii, stiinta a progresat enorm, au aparut noi campuri de cercetare, care au antrenat crearea de noi publicatii si o specializare ingusta. Paralel cu aceasta a crescut foarte mult si numarul cercetatorilor, care au fost incitati sa publice cat mai mult, in virtutea rolului important pe care-1 joaca publicatiile in cariera unui om de stiinta. Astfel, s-a ajuns la situatia in care un cercetator nu poate urmari in intregime literatura domeniului sau si, cu atat mai putin, a altor domenii. Studiile de bibliometrie si scientometrie (stiinta care se ocupa cu studii cantitative privind rezultatele cercetarii si tehnologiei) au evaluat numarul jurnalelor fata de numarul total al cercetatorilor, stabilind un raport de 1/10.

Un alt factor de criza este inflatia preturilor revistelor stiintifice. Pe de o parte, acest lucru provine din combinarea mai multor procese: in primul rand, se datoreaza cheltuielilor fixe ridicate, cum ar fi pretul hartiei, care a continuat sa creasca, dar si cheltuielilor de personal, de gestiune si de administrare a colectivelor de redactie.

Pe de alta parte, politica inflationista este influentata de elasticitatea scazuta a cererii, altfel spus, de lipsa de raspuns a abonatului in fata cresterii pretului, revistele fiind mic. Revistele stiintifice prestigioase au monopolizat piata, impunand anumite tarife de abonament. Pe care numeroase biblioteci sau alti utilizatori nu reusesc sa le plateasca decat in detrimentul abonamentelor la alte reviste sau la alte tipuri de documente. Mai mult decat atat, bugetele alocate bibliotecilor sunt in continua scadere in majoritatea tarilor; in S.U.A., incepand din ar. ii '70, marile biblioteci au inceput sa suprime abonamentele la revistele stiintifice mai putin consultate, fiind vizate in primul rand cele straine[21]. Tot in S.U.A., stat cu un potential economic foarte ridicat, intre anii 1988-1992, cinci dintre universitatile nord-americane an sistat abonamentele la 13.021 titluri (reprezentand 5,7 % din totalul numarului de reviste). Mai mult decat atat, aceste masuri au fost luate in conditiile in care in aceeasi perioada bugetele destinate achizitiei de jurnale au crescut cu 30,5%. De asemenea, preturile abonamentelor au crescut cu aprox. 10% intre anii 1991-1995[22].

Spre exemplu, in Franta, Reteaua Franceza a Bibliotecilor de Matematica a relevat o crestere cu 15% a abonamentelor la revistele de matematica intre anii 1992-1993. De fapt, Andrew Odlyzko mentiona si mai clar ca ' o bund biblioteca de matematica cheltuieste in jurul a 100.000 $/an doar pentru abonamente la periodice'[23]. Pretul actual al unei reviste poate ajunge pana la 7.000$, cum este cazul prestigioasei Biochimica et Biophysica, editia de ELSEVIER sau la 60.000F, cum este cazul revistei Brain Research.

Analizand aceste cresteri importante ale preturilor revistelor stiintifice, Michel Salaun [24] ajunge la concluzia ca aceasta stare de fapt este influentata de cauze structurale, conjuncturale precum si de cele legate de actorii acestei piete, mai exact:

cresterea generala a activitatii de cercetare, in consecinta si a numarului de publicatii;

interesele pur comerciale a editorilor, care doresc sa-si rezerve o marja importanta de castiguri;

variatia taxelor si a costurilor de transport.

Un alt mare neajuns al publicatiilor periodice traditionale il reprezinta decalajul mare de timp dintre elaborarea si publicarea lui. Aceasta situatie modifica functia lor centrala de diseminare a informatiilor, mai ales in cazul unor domenii in care valoarea informatiei se perimeaza foarte rapid. Ann Okerson evoca aceasta problema aratand ca:

'In urma cu 100 ani sau poate chiar cu 20 ani, articolele erau publicate in reviste. Deoarece acestea erau mijlocul cel mai rapid de difuzare a noilor idei, a noilor descoperiri. Explozia informationala si conventiile de difuzare a revistelor au generat o situatie in care articolul scris poate astepta chiar mai mult decat monografiile pentru a fi accesibil cititorilor. Dupa cum el asteapta sa fie evaluat, editat si publicat in revista, decalajele de difuzare pot fi-de ordinul a mai multe luni. Unul pana la doi ani de asteptare nu mai este ceva neobisnuit. Mai putin de 6 luni se estimeaza ca fiind rapid. Totusi, avand in vedere ca cercetatorii au nevoie de ultimele idei, din ce in ce mai multe articole sunt distribuite in avans prin medii neformale, liste de difuzare intre colegi si prieteni[25]'.

Asadar, periodicele traditionale nu mai indeplinesc cu succes rolul de comunicare si informare pe care si 1-au asumat inca de la inceput, deoarece, pe de o parte, pretul ridicat a! Revistelor se opune schimbului liber de idei, iar pe de alta parte, compatibilitatea imperativa intre calitatea continutului si actualitatea informatiei este din ce in mai dificil de realizat.

Alte probleme, legate de regasirea si accesul la acest tip de publicatii, sunt in atentie. Se fac eforturi enorme pentru prelucrarea si stocarea lor, dar totusi cercetatorii sunt uneori siliti sa se deplaseze de la o biblioteca la alta in vederea gasirii documentului necesar:

' revista stiintifica are, de asemenea, defecte. Accesul este din ce in ce mai dificil si din ce in ce mai putin public. Cresterea costurilor publicatiilor reduce piata revistelor si nu mai permite decat o difuzare din ce in ce mai redusa[26]'.

Publicatiile tiparite au jucat un rol foarte important in dezvoltarea stiintei si tehnicii. Insa, in ultimii ani, utilizatorii acestora au inceput sa-si manifeste nemultumirea fata de sistemul actual de difuzare a cunostintelor stiintifice si tehnice prin revistele stiintifice.

1.4 Modele noi de comunicare stiintifica

Pentru a intelege sistemul comunicarii stiintifice si schimbarile care s-au produs asupra acestuia in ultimele decenii sunt relevante modelele clasic si modern ale lui William Garvey si Belver Griffith[27], prezentate in anii '70 in numeroase reviste. Aceste observatii vor explica sistemul si diferite modalitati ale comunicarii stiintifice, precum si influenta pe care noile tehnologii au exercitat-o asupra acestui sistem.

Publicarea rezultatelor unei cercetari intr-o revista stiintifica de prestigiu se face dupa un lung parcurs al altor modalitati de comunicare. Dupa ce a fost initiata cercetarea (research initiated se redacteaza rapoartele de cercetare preliminare (preliminary reports Apoi vor avea loc congrese, colocvii si conferinte, care se vor finaliza de regula prin publicarea la cald a unor rapoarte ale manifestarilor in cauza (conference reports, conference proceedings Odata ce rezultatele au fost discutate in cadrul acestor manifestari, cercetatorii demareaza, de regula, redactarea articolului primar[28] (preprint), bazandu-se pe regulile de editare, fixate pentru fiecare domeniu si pe instructiunile impuse de revista vizata. Pentru a accelera difuzarea si dezbaterile in jurul respectivei cercetari, ea va fi supusa studierii diferitilor specialisti. Din domeniu, cu care cercetatorul comunica si discuta lucrarile sale, altfel spus, colegiului invizibil. Apoi va fi trimisa revistei, in vederea evaluarii si validarii de catre un colectiv de redactie competent (peer-review), inainte de publicare.

Odata cu dezvoltarea si generalizarea informaticii si a noilor tehnologii de informare si comunicare, modelul clasic de comunicare stiintifica a fost inlocuit de unul nou, numit modelul modern de comunicare stiintifica. Principalele modalitati de comunicare stiintifica ale sistemului traditional au fost influentate de dezvoltarea retelelor si mai ales a retelei de retele, Internet-u, la diferitele sale niveluri, in functie de domeniu. Congresele si colocviile utilizeaza, din ce in ce mai mult, aceste servicii pentru selectia propunerilor de comunicare, difuzarea programului, publicarea rapoartelor si, mai mult decat atat, pentru video-conferinte. Noile tehnologii de informare si comunicare permit cercetatorilor sa-si difuzeze rezultatele cercetarilor lor prin diferite modalitati:

schimburi directe de articole prin intermediul mesageriei electronice, care este mult mai rapida si mai distributive decat Posta traditionala. Comunicarea electronica creeaza noi comunitati savante electronice, raspunzand nevoii de colaborare intre cercetatori, altfel spus, are loc o revigorare a colegiilor invizibile;

depunerea articolelor pe un server WEB sau pe pagini personale;

depunerea oficiala a articolelor in baze de preprinturi, care permit o transmitere mai rapida a cercetarilor.

Aceasta modalitate s-a raspandit mai ales in sectoarele puternic informatizate, precum astrofizica si matematica aplicata. La initiativa lui P. Ginsparg, in anul 1991, astrofizicienii au creat cu succes diferite baze de preprinturi. Popularitatea acestei modalitati de comunicare este notabila: in medie sunt depuse 2.000 articole pe luna, fata de aprox. 200 cate se depuneau in faza initiala; consultarea atinge 100.000 conexiuni pe zi, numarul utilizatorilor din toata lumea fiind estimat la peste 40.000[29]. Articolele depuse in aceste baze de date sunt supuse si evaluarii stiintifice de catre specialistii in domeniu. Spre exemplu, in domeniul fenomenologiei, 52% dintre articolele inaintate au fost publicate finalmente intr-o revista[30], ceea ce dovedeste ridicatul nivel stiintific al cercetarilor.

S-a pus problema ca in unele dintre aceste domenii particulare, in care bazele de preprinturi au o mare utilizare, acestea (avand asociate si colective de evaluare de un inalt nivel stiintific) ar putea substitui revistele stiintifice traditionale sau electronice. Totusi, pentru moment, revistele continua sa joace un rol privilegiat in difuzarea tuturor cercetarilor, chiar si pentru domeniile inovatoare.

■ depunerea rezultatelor in band de date factice Internationale, rezultate legate indeosebi de articole publicate in reviste (este cazul biologiei moleculare).

Reteaua autorizeaza reluarea schimbului direct intre autori, la fel ca in perioada orala, altfel spus, ' autorizeaza intoarcerea la o conversatie vie, la un schimb constant, sursa unei noi dinamici'. De altfel, 'ea constituie un univers in care fiecare persoana isi modeleaza universul sau informational. Consumatorul, care pana acum era asistat in cercetarile lui, devine un utilizator, care trebuie sa se implice, sa aiba initiativa. El trebuie sa invete sa reactioneze. Se face trecerea de la un mod de cercetare formal la plasticitatea navigarii'[31].

Evolutia tehnologica de la hartie la calculator a modificat practicile colective de transmitere si creare a cunostintelor, transformand si modalitatile de producere si de organizare a acestora. Asistam astazi la o schimbare a spatiului informational si prin aceasta la o schimbare a producerii si circulatiei cunostintelor. Astfel, ' comunitatea stiintifica integreaza in acelasi spatiu, retelele umane retelelor de comunicare, cu capacitatile lor de a produce, comunica si coordona informatiile distribuite intr-un flux constant de informatii noi'[32]. In acest spatiu, prelucrarea si comunicarea informatiilor se concepe simultan, intr-un proces de inginerie a sistemului, ale carui caracteristici majore sunt eterogenitatea (prin integrarea diferitelor forme textuale, multimedia; prin integrarea diferitelor surse) si distributia (utilizatorii cu motivatii diverse; servicii multiple: culturale, stiintifice, comerciale). Prin aceste caracteristici, reteaua permite accesul ' intr-un proces de memorie colectiva, de popularizare a cunostintelor'.

Prin oferta de periodice electronice, editorii vin in intampinarea asteptarilor comunitatii stiintifice prin:

diminuarea decalajului in difuzare: versiunile on-line sunt accesibile mult mai rapid decat versiunile traditionale, constranse de intarzierile postale si intarzierile in difuzare din cadru! Unor institutii;

diminuarea decalajului in publicare: noile reviste on-line urmaresc si se specializeze in difuzarea accelerate a articolelor, in special cele inovatoare;

o mai bund gestiune a articolelor publicate: multiplicarea punctelor de acces pentru utilizatori;

relansarea dezbaterii stiintifice: crearea forumurilor de discutie asociate revistelor (spre exemplu, cazul revistei La Recherche

De asemenea, publicarea electronica favorizeaza unele imbunatatiri calitative precum:

oferirea unui proces de verificare: disponibilitatea materialelor si datelor asociate articolului, care permit o reluare a rezultatelor stiintifice publicate;

asigurarea unei continuari a cercetarii, prin intermediul legaturilor intre date, a referintelor bibliografice sau a articolelor in text integral[33].

Dezvoltarea noilor tehnologii ale informatiei si bibliotecilor numerice a generat multe semne de intrebare asupra rolului pe care il vor indeplini acestea in calitatea lor de intermediar principal al informatiei. Desi s-ar parea ca aceasta calitate este pusa in pericol de catre retelele directe de transmitere a informatiilor, se constata ca utilizatorii individuali nu reprezinta decat 20% din cei care comanda un articol on-line[34].

De asemenea, cresterea neincetata a numarului revistelor stiintifice electronice, fie in paralel, fie substituind revistele stiintifice traditionale, pune problema daca acestea vor ajunge sa substituie in totalitate revistele stiintifice pe suport hartie. Desi asistam zilnic la crearea a zeci de reviste stiintifice electronice, dupa cum se arata si in raportul intreprins de site-ul NewJour, potrivit caruia in perioada 28 apr. - 19 oct. 2000 numarul revistelor a crescut de la 8.727 la 9.567[35], putem spune cu indreptatire ca revistele stiintifice pe suport traditional vor continua sa coexiste impreuna cu acestea. Privind in urma la previziunile ambitioase referitoare la dezvoltarea revistelor electronice facute de specialist in anul 1995, « numeroase cate periodice sunt in curs de pregatire, astfel incat studiile prevad ca, la sfarsitul deceniului, totalitatea revistelor stiintifice vor fi electronice'[36], remarcam faptul ca revistele pe suport hartie exista inca si, mai mult decat atat, continua sa fie utilizate de numerosi cercetatori. Asadar, sistemul clasic de publicare isi va pastra locul sau, chiar si in conditiile unei dezvoltari crescande a tehnicilor de informare.

Putem spune ca asistam doar la nasterea unui nou canal de comunicare stiintifica, care isi va castiga locul sau printre canalele deja existente. O dovada in acest sens o constituie chiar nasterea altor medii de comunicare, care nu le-au suprimat pe precedentele: de exemplu, aparitia cinematografului nu a suprimat existenta teatrului, dupa cum nici aparitia televiziunii nu a suprimat existenta cinematografului.

Daca publicatiile electronice, dar mai ales cele stiintifice, au luat un avant deosebit, motivul rezida in faptul ca cercetatorii (in cazul anumitor domenii) le considera o modalitate de comunicare mai eficace si mai comoda. De fapt, ' scopul crearii unei reviste electronice nu este sa reformeze comunitatea cercetatorilor, ci mai degraba sa introduca aici un nou mijloc capabil sa amelioreze calitatea si eficacitatea comunicarii intre cercetatori'[37]^J.

Principalii editori stiintifici se orienteaza de acum, din ce in ce mai mult, spre oferta in retea a principalelor lor reviste, iar pentru domeniul medicinii, de exemplu, din esantionul tuturor revistelor oferite de 10 editori majori, se poate observa ca 58% dintre titluri (566 din 965 publicatii) au sau vor avea o oferta on-line[38]