REPORTAJUL - trasaturi si functii specifice

REPORTAJUL

1. Definitie; trasaturi si functii specifice; delimitarea de alte genuri ziaristice

intr-o epoca in care memorialul de calatorie - cea dintai forma semnificativa a reportajului scris - era ilustrat de personalitati de prima marime ale vremii Dinicu Golescu (socotit pe drept cuvant „parintele'' reportajului romanesc) publica acea ,.lnsemnare a calatoriei mele facuta in 1824,1825, 1826', punand la indemana istoricilor genului un model de referinta, iar la cea a teoreticienilor lui. posibilitatea afirmarii catorva dintre cerintele de baza ale reportajului.

Astfel, respectul pentru adevar si comunicarea lui ca atare ( cum

puteam -se intreaba Dinicu Golescu - ochi avand, sa nu vaz, vazand, sa nu iau aminte, luand aminte, sa nu aseman, asemanand, sa nu judec binele, si sa nu pohtesc a-1 face aratat compatriotilor mei?',precum si judecata proprie asupra realitatii descrise si militantismul reporterului (care .judecand binele, si aratandu-1 compatriotilor o face pentru ca ..sa-1 sadim in pamantul nostru, spre rodire inmultita'**, sunt considerate de Dinicu Golescu legile de capatai ale scrierii sale. ale reportajului, asadar.

Ulterior, istoria reportajului avea sa probeze justetea cerintelor formulate de Dinicu Golescu. cerinte care, asociate imperativelor ulterioare ale genului, ar putea duce la o cat mai exacta definire a sa . Este de observat. insa.

trei tipuri de definitii:

a) definitiile de autor, care au meritul de a veni, de obicei, din partea
celor care practica reportajul. Atunci cand F. Brunea -Fox afirma ca
..Reportajul trebuie sa fie un fragment de viata din care unii sa inteleaga ce
este viata, iar altii cum trebuie traita', sau cand Geo Bogza defineste
reportajul ca fiind „povestirea in chip realist a unor fapte reale', ei pun in
circulatie observatii interesante si intemeiate pe o activitate gazetareasca
proprie, desfasurata la cele mai inalte cote calitative :

b) acceptiile pe care le dau reportajului diferitele scoli nationale de
presa, acceptii care. atunci cand nu sunt calculi dupa definitiile curente in
scolile nationale cu o teorie de presa dezvoltata ( S.U.A., Germania , Franta
de ex.), avanseaza observatii care, chiar daca partiale, sunt interesante, totusi,
precum ..participarea afectiva' sau „proeminenta persoanei intai';

c) definitiile de dictionar, care se bucura de cea mai larga circulatie, au
si o rigoare stiintifica mai mare decat cele invocate anterior. Astfel,
Dictionarul limbii romane contemporane defineste reportajul drept „Articol
de ziar cuprinzand relatarea unui fapt, descrierea unui loc etc. pe baza unor
informatii culese la fata locului', iar Petite Larousse -„Articolul de ziar scris,
dupa anchetare, de catre reporter'.

Operativitatea, competenta, contactul nemijlocit cu realitatea, caracterul strict personal al relatarii, veridicitatea afirmatiilor - iata doar cateva dintre notele comune cu care se incearca delimitarea locului detinut de reportaj in campul genurilor ziaristice .

La randul sau, reporterul este fie „ziarist trimis sa culeaga si sa transmita, de pe teren, diferite informatii'(Mc dictionar enciclopedic), fie Jurnalist care culege informatii, notatii de toate felurile' {Petite Larousse).

Dincolo de neajunsurile fiecareia in parte, multimea definitiilor care circula cu privire la reportaj, citita cu grija, permite depistarea unor puncte de contact, a unor parti comune - premise ale definirii cat mai exacte a genului.

Lucrare: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Document online: Istoria cinematografului - pe ani

Este de observat. insa ca. luata separat, nici una dintre notele mai sus amintite nu este suficienta pentru a desemna univoc reportajul, de unde concluzia ca, in incercarea noastra de definire a genului, ar trebui sa luam in considerare atatea note. caracteristici, trasaturi cate sunt nu numai necesare, ci si suficiente pentru acoperirea specificitatii genului. Or, dupa parerea noastra, acestea ar fi in numar de 4 (patru), si anume:

a) ACTUALITATEA. inscrisa ca imperativ categoric in definirea presei, actualitatea guverneaza, asadar, si prezenta reporterului in campul ziaristicii. intreaga istorie a reportajului confirma, cu forta evidentei, angajarea reporterului in problematica de cel mai acut si imediat interes al timpului sau. Pentru ca reportajul nu poate fi conceput in afara actualitatii imediate. Chiar si atunci cand reporterul face apel la istoria unei intamplari sau a unui om. lucrul se intampla pentru a putea fi mai bine intelese sensurile si semnificatiile unui eveniment la ordinea zilei. Reportajul traieste exclusiv ca marturie a vietii curente a societatii, iar militantismul, angajarea reporterului presupun cauze de stricta actualitate;

b) AUTENTICITATEA . Cerinta de baza a genului, alaturi de actualitate, se cere garantata in reportaj - spre deosebire de alte genuri ziaristice, ca stirea . de ex. - de prezenta nemijlocita a autorului la evenimentul relatat. ..Daca nu am vazut cu proprii nostri ochi si totusi scriem (reportaj - n.n.). atunci se cheama, ca sa spun asa. ca masluim, afirma Geo Bogza. Din momentul in care ne comunica fapte la desfasurarea carora nu a fost martor direct, reporterul a intrat in domeniul fictiunii; el (reporterul), poate fi considerat romancier, nuvelist, autor de „momente si schite', orice, dar nu reporter'.

Conditie necesara pentru autenticitatea reportajului, prezenta nemijlocita a reporterului la evenimentul relatat este departe de a fi suficienta, intrucat reporterul nu este un simplu „grefier al clipei'. El (reporterul) este chemat sa selecteze, sa ierarhizeze evenimentele in functie de un cat mai larg interes social, sa patrunda la cauze, sa descifreze resorturile psihologice, morale, sociologice, ideologice etc. care-i anima pe eroii sai. sa surprinda contradictiile, dar si tendintele dezvoltarii, sa puna si sa - si puna intrebari si sa sugereze solutii. Pentru ca numai asa se probeaza spiritul de analiza al reporterului, capacitatea sa de sinteza, competenta profesionala, maturitatea culturala. Altfel reportajul va fi o marturie a adevarului biografic, statistic, procentual, fizionomie, al gesticulatiilor, cu alte cuvinte, marturia acelei realitati vizibile, de suprafata, care nu se suprapune, matematic, realitatii esentiale, de profunzime. in felul acesta, reportajul va avea - si trebuie sa aiba - intamplari reale, dar nu va avea evenimentul de larga rezonanta sociala, situat in centrul de interes al actualitatii: va avea - si trebuie sa aiba - eroi cu identitate reala, dar nu va avea modele umane de comportament, de atitudine, de constiinta , nu va avea eroi in acceptia moderna, de personalitati exemplare, elemente active, stimulatoare, angajate, responsabile.

Sunt reporteri care cred ca sinceritatea lor este si garantia autenticitatii. Sigur ca, in absenta sinceritatii, autenticitatea reportajului este iremediabil minata. Dar la fel de minata este si atunci cand sinceritatea se exerseaza pe aspecte de prim contact ale intamplarilor narate. in absenta capacitatii reporterului de a patrunde dincolo de aparente, in miezul definitoriu al evenimentului, acolo unde „adevarul nu se confunda totdeauna cu dreptatea'.

Prezenta nemijlocita a reporterului la eveniment nu este - sau nu ar trebui sa fie - una exclusiv fizica, pasiva, ci una vie. iscoditoare, inventiva, pasionata;

c) ATITUDINEA. ,.Eu cred ca un om pasionat este si talentat. Talentul este o forma a pasiunii. in orice caz, nu poti fi indiferent si talentat *', afirma candva Geo Bogza, la o intalnire cu tinerii reporteri. Si daca afirmatiile lui Geo Bogza sunt ele insele expresii ale pasiunii, ele nu sunt. de aceea, mai putin adevarate, daca prin pasiune intelegem implicarea, angajarea, atitudinea, controlate de o conceptie clara, de convingeri ferme, de pe pozitiile carora reporterul investigheaza realitatea si isi concepe opera.

Pentru un gen care informeaza in scopul formarii, al antrenarii la actiune constienta, apelul la afectivitate este indispensabil. Participarea afectiva a reporterului la cele relatate, atitudinea sa explicita fata de fapte, sporesc forta de influentare a reportajului prin trezirea, la cei carora li se adreseaza, a acelor resorturi afective, care transforma sovaiala, nehotararea, in fermitate si partizana! „Simbrias in slujba unor interese care-i erau straine, reporterul presei de odinioara n-avea. in general, nici un fel de atitudine.Pioau peste el ideile, opiniile, curentele. El ramanea impermeabil la ele: omul-fulgarin ', scria candva I. Peltz. pacatuind poate printi-o generalizare nepermisa, dar afirmand cu destul temei ca lipsa atitudinii dezumanizeaza reporterul pana la transformarea acestuia intr-un obiect. De abia prin cucerirea dreptului la atitudine, reporterul isi cucereste demnitatea, iar prin demnitate -dreptul de a fi ascultat;

d) PLASTICITATEA. in lumea presei circula, mai de mult. o metafora a lui Geo Bogza. potrivit careia un reportaj trebuie sa fie ca cele doua poze obligatorii cand te ia in evidenta militia (o, tempora !); clare din fata si clare din profil. Tot el explica insa. ca reporterii, spre deosebire de oamenii legii, au dreptul si datoria de a potrivi unghiurile de lumini si umbra astfel incat, fara a falsifica fata si profilul, sa scoata in evidenta semnificativul.

Aceasta subliniere a semnificativului se face prin apelul reporterului la mijloacele si procedeele literare ce tin de compozitie (naratiune, dialog, portretizare), de imaginea artistica (metafora, comparatia, hiperbola), de stil (lirism, ironie, dinamism), de vocabular etc. Asadar, reportajul reclama talent literar, pentru a reda realitatea intr-un mod sensibil, plastic, neconventional, intr-un chip care sa releve esentele, semnificatiile faptului de viata care face obiectul reportajului. Dar, daca izbanzile reportajului tin de foarte multe ori de aceasta vecinatate cu literatura, tot aici isi au originea si multe din esecurile sale. Pe cai regresive, de la plasticitate s-a ajuns la culoare, iar de la culoare la pitoresc si senzational care. prost intelese, au cantonat adesea reportajul in zone de interes periferic, indepartand reporterul de la rosturile lui adevarate.

Si totusi, senzationalul este una din formele prin care reportajul isi asigura o masiva adeziune a publicului; numai ca el trebuie cautat nu in pitoresc si excentricitate, ci in tot ce reprezinta un efort de schimbare spre mai adevarat mai bine si mai frumos in viata sociala, pentru ca, indiscutabil, acolo unde exista devenire, exista si contradictie, exista suficient dramatism, culoare si relief.

Asa cum aratam, nici una dintre aceste patru note specifice reportajuiui-actualitatea, autenticitatea, atitudinea, si plasticitatea- luata separat nu este suficienta pentru a descrie univoc reportajul: luate impreuna insa. ele reprezinta specificul genului, reusind sa-i delimiteze cu precizie locul in campul genurilor ziaristice. Nici unui alt gen ziaristic nu-i convin toate cele patru note specifice reportajului, luate impreuna. Daca stirea reclama actualitate si autenticitate, plasticitatea ar constitui, cu siguranta, o piedica in calea comunicarii directe, impusa genului; cat priveste atitudinea, presa vehiculeza o multime de stiri de mare interes, care nu solicita participarea afectiva nici a emitatorului, nici a receptorului.

Un bun interviu trebuie sa fie unul de actualitate, dar autenticitatea lui este una de alt registru decat cea a reportajului, fiind mediata de interlocutor, iar plasticitatea poate lipsi in foarte multe cazuri, fara nici un fel de daune pentru interviul care urmareste, de exemplu, doar scopuri ce tin de informare.

Ca si reportajul, ancheta se apleaca asupra unor obiective de stricta actualitate; sunt insa multe cazuri in care partizanatul, presupus de atitudinea afectiva, ar vicia rezultatele investigatiei. Pe de alta parte, ancheta, urmarind, de regula, stabilirea sau restabilirea unui adevar, opereaza mai de graba cu mijloacele stiintei, refuzand plasticitatea, care poate constitui o sursa de eroare in aprecieri care se cer exacte.

insemnand, de regula, o expunere asupra unei teme politice, economice, culturale etc, articolul presupune - am putea spune ca se naste chiar- din atitudine, dar autenticitatea sa nu este data de apelul la fapte strict determinate, sau la persoane cu o identitate precisa, ci de coerenta ideatica. Iar partizanatul sau se exprima prin forta argumentului, nu prin cea a imaginii ce tine de plasticitatea reportajului.

Iar dintre genurile ziaristice care presupun atitudine si plasticitate, pamfletul nu este rostuit, destinat sa indice riguros evenimentele si persoanele reale la care se refera in exercitarea misiunii sale critice, eseul tine, de regula, de logica interna a esafodajului ideatic, iar cronica literar-artistica se refera la o realitate de grad secund: literatura si arta.

Ramane, asadar, reportajului calitatea de a intruni toate cele patai cerinte amintite, fiind singurul gen ziaristic care nu poate exista in absenta nici uneia dintre ele.

Functiile specifice ale reportajului, de prospectare, descoperire si promovare a valorilor, in scopul formarii si antrenarii opiniei publice la actiune constient - constructiva, trimit cu necesitate, asa cum am vazut, la imperativele actualitatii, autenticitatii, atitudinii si plasticitatii.

Evident, delimitarea reportajului de celelalte genuri ziaristice are virtuti mai degraba didactice, ,,viata la zi'' a reportajului fiind una nu numai de buna vecinatate cu celelalte genuri, ci si de permanente imprumuturi, de convietuire pe teritorii comune, in reportaj putand fi regasite adesea stiri, interviuri, fragmente de articol sau ancheta, materie pamfletara etc.

Ajunsi aici, propunem pentru reportaj urmatoarea definitie: GEN ZIARISTIC IN CARE SE RELATEAZA CU MIJLOACE LITERARE, PRIN PRISMA UNEI ATITUDINI PERSONALE, EVENIMENTE AUTENTICE CARE AU ECOU IN REALITATEA IMEDIATA.