Interviul radio - interviul inregistrat, in direct sau prin telefon

Interviul este considerat in radio un gen jurnalistic fundamental, fiind prezent in majoritatea emisiunilor. Dialogul dintre jurnalist si interlocutor reprezinta cel mai eficient mijloc de a obtine si transmite o informatie catre public, mai ale in radio unde se lucreaza cu cuvantul rostit. Nimic nu este mai convingator pentru ascultator decat informatia primita direct de la intervievat, acesta fiind considerat ca prima si cea mai credibila sursa.

Interlocutorul poate fi o personalitate, care are exercitiul interviului, dar poate fi si un om obisnuit care nu este un bun vorbitor, dar detine informatii pe care reporterul le transmite publicului prin intermediul conversatiei.

Daca incercam sa definim interviul trebuie spus ca in teoria genurilor jurnalistice s-au dat mai multe definitii.

Pe langa faptul ca interviul are rolul de a furniza informatii, de a fi o sursa majora de informatii, in radio el capata o particularitate si anume el este prezentat publicului, aproape in forma in care s-a desfasurat fiind element de sine statator in continutul programului. Interviul este o conversatie in cadrul careia un jurnalist pune intrebari, uneia sau mai multor persoane pentru a afla informatii, opinii, explicatii etc. si care permite cunoasterea unui fapt sau a unei situatii. Fata de presa scrisa, interviul radiofonic nu poate fi „redactat” decat intr-o mica masura. Nu exista posibilitatea reformularii unei idei si nu se poate completa, corecta sau nuanta o afirmatie.

Metoda interviului a fost folosita cu mult inaintea aparitiei presei si este des utilizata in diverse stiinte. Interviul de presa foloseste mijloace si metode, in functie de tipul media pentru care este realizat. Interviul in radio capata alte conotatii prin prezenta efectiva a intervievatului, cu vocea si tonul folosit, cu emotiile pe care le poate avea, cu ezitarile pe care le manifesta atunci cand intrebarea adresata il surprinde sau il pune in incurcatura.

Radioul foloseste interviul mai mult de cat alte mijloace media pentru ca prezenta la microfon a unei singure voci poate duce la monotonie, iar aparitia unei voci noi inseamna si un element sonor nou, care de obicei capteaza atentia publicului.

Interviul in radio are mai multa credibilitate de cat atunci cand este reprodus prin tiparire, unde un cuvant sau o afirmatie pot fi interpretate gresit de multe ori intentionat. Publicul unui radio este mult mai numeros si mai eterogen de cat cel a unui ziar. Un post de radio are un public tinta caruia i se adreseaza dar se stie ca acesta este uneori in miscare putand migra foarte repede catre alte posturi.

Teoreticienii in domeniu Garvey & Rivers[1] ,Langlois, au stabilit tipologii ale interviului in functie de mai multe criterii, cu structuri mai mult sau mai putin arborescente.

Criteriile dupa care se poate stabili o tipologie sunt date de rezultatul relatiei reporter – interlocutor.

Reporterul de radio foloseste modul de adresare directa cand realizeaza un interviu. Vorbeste cu interlocutorul si in acest mod publicul devine martor la aceasta discutie.

Radioul se raporteaza diferit la publicul sau, atat prin structura programelor difuzate cat si prin subiectele abordate. Un post de radio in FM are un public care prefera anumite tipuri de programe, o muzica de un anumit tip si diferite modalitati de expresie publicistica. Postul public are si el un public tinta, mai numeros si mai diversificat ca preferinte.

Tipologia interviului poate fi stabilita in functie de urmatoarele criterii:

Modul de realizare; relatia dintre reporter si intervievat; continutul comunicarii.

Modul de realizare este dat de circumstantele in care poate fi abordat subiectul si interlocutorul ales de reporter care de multe ori hotaraste singur cum si cu cine realizeaza interviul.

Interviul inregistrat ramane cel mai des folosi in radio pentru ca ofera posibilitatea unei pregatiri minutioase inaintea inregistrarii, iar apoi poate fi prelucrat prin montaj, curatate de „balbe” si repetitii suparatoare. Interviul inregistrat prezinta si marele avantaj ca se poate constitui intr-o marturie si chiar in document sonor, ce poate fi pastrat in fonoteci pentru mai mult timp, mai ales cand interlocutorul este o personalitate.

Interviul in direct este luat intervievatului direct in timpul emisiei, astfel incat apar unele dificultati atat pentru reporter, care-si asuma un anumit risc in abordarea interlocutorului pentru ca nu mai exista posibilitatea de a reveni, cat si pentru intervievatul emotiv la care pot aparea unele inadvertente in exprimare.

Interviul prin telefon este frecvent utilizat in radio pentru ca se inregistreaza o crestere a operativitatii, fiind evitata pierderea unui anumit timp pentru deplasarea reporterului la locul inregistrarii. Acest tip de interviu este transmis tot in direct si se realizeaza de cele mai multe ori cu personalitati cunoscute. Tendinta transmiterii in direct a emisiunilor si implicit a materialelor continute in emisiune este evidenta la majoritatea posturilor de radio pentru ca se obtine un spor de operativitate si actualitate.

Relatia dintre reporter si intervievat reprezinta un alt criteriu in stabilirea tipologiei interviurilor. Intre cei doi se creeaza o relatie directa cu unele diferente in ceea ce priveste durata relatiei dar si tipul acesteia.

Interviul instantaneu este realizat de reporter fara o pregatire prealabila. Aflat la aeroport, la o conferinta de presa sau chiar pe strada el poate aborda unul sau chiar mai multi interlocutori pe un subiect de larg interes pentru public. In majoritatea cazurilor la interviurile instantanee relatia reporter intervievat este de scurta durata.

Interviul pregatit presupune o relatie pe o durata de timp mai mare. In acest caz se parcurg mai multe etape de la alegerea intervievatului pana la finalizarea materialului. Reporterul se documenteaza atat in legatura cu subiectul ales cat si asupra celui care urmeaza sa-i fie interlocutor, pentru

a-l cunoaste cat mai bine, pentru o abordare eficienta.

Interviul poate fi realizat cu unul sau mai multi interlocutori, in functie de subiectul ales fara ca acesta sa capete aspectul unei dezbateri.

Continutul este un alt criteriu in functie de care putem stabili tipologia interviului. Langlois si Mc Leish au clasificat interviul, in functie de continut, in trei mari categorii cu mai multe subdiviziuni, insa este de preferat ca tipologia sa fie mai putin arborescenta.

Interviul informativ este cel mai des folosit in radio, avand in vedere functia principala a radioului care este de a informa. Interviul informativ este prezent atat in jurnalele de stiri cu o durata de pana la 60 de secunde, cat si in emisiunile radiofonice.

Reporterul foloseste intrebari deschise la care intervievatul da raspunsuri complete prin care furnizeaza elementele semnificative in legatura cu informatia primara prezentata inca din lansarea interviului.

Interviul de opinie – in acest caz se porneste de la un fapt si se solicita parerea unuia sau mai multor interlocutori. Interviul in care sunt abordati mai multi interlocutori alesi aleatoriu se numeste sondaj.

Sondajul se regaseste in literatura de specialitate si sub forma de „vox pop”, abrevierea de la „ vox populi”. Cei intervievati sunt abordati instantaneu, de obicei pe strada, iar intrebarile vor fi in legatura cu un fapt care intereseaza sau afecteaza majoritatea oamenilor. La acest tip de interviu rolul reporterului devine secundar, importante fiind raspunsurile celor abordati.

Lucrare: Generatia asteptata - IIFF Anonimul - film Document online: Istoria cinematografului - pe ani

Intrebarile trebuie sa fie simple si clare, iar subiectul sa fie de maxima actualitate si sa preocupe intr-o masura cat mai mare publicul.

Reporterul are desigur si posibilitatea sa influenteze publicul prin selectia raspunsurilor, dar si prin alegerea locului unde face inregistrarea asa incat sa nu manifeste acea impartialitate de care trebuie sa dea dovada un jurnalist si face montajul in functie de convingerile sale personale. Din acest motiv sondajul este uneori contestat.

Interviul de analiza este realizat de obicei cu interlocutorii care au abilitatea sa analizeze un eveniment. Putem da ca exemple interviurile realizate cu personalitati din viata politica sau din lumea financiara, care prin natura preocuparilor lor pot aborda in profunzime un fenomen. Reporterul este in acest caz mai solicitat, atat in alegerea interlocutorului cat si in documentarea pentru subiectul abordat.

Interviul de comentariu este apropiat de interviul de analiza pentru ca si in acest caz se apeleaza la un expert care are abilitatea si posibilitatea sa comenteze un eveniment. Si in acest caz trebuie manifestata o mai mare atentie la folosirea termenilor specializati care trebuie sa fie explicati. Langlois considera intrebarea „ ce parere aveti despre . ” ca fiind de baza pentru interviu de comentariu. Aceasta intrebare da libertatea intervievatului sa dezvolte raspunsul sau pana la comentariu.

Interviul interpretativ presupune atat analiza cat si comentarea unui fapt sau eveniment pentru a fi situat in context, interpretat. Si la acest tip de interviu putem spune ca predomina intrebarea „ de ce . ”, care da posibilitatea interlocutorului sa de informatii suplimentare in legatura cu anumite actiuni.

Interviul de promovare este cel prin care se atrage atentia asupra unor succese obtinute in stiinta, sport, cultura, invatamant. De exemplu un elev de liceu a obtinut primul loc la o olimpiada internationala de matematica. Prin realizarea unui interviu cu elevul premiat, se promoveaza nivelul invatamantului romanesc.

Interviu afectiv are in vedere interesul oamenilor pentru problemele si situatiile in care sunt pusi uneori semenii lor. Desigur ca acestia pot trai situatii placute sau mai putin placute. In situatiile mai putin placute, cum sunt accidentele feroviare sau de avion, soldate cu accidentati sau decedati, abordarea rudelor acestora de catre reporter devine mult mai dificila. Astfel devine foarte necesar ca reporterul sa ajunga la un nivel maxim de sensibilitate pentru ca in abordare sa gaseasca intrebarile si pozitia corecta, adecvata fata de gravitatea momentului in care se gaseste interlocutorul.

Interviul de personalitate urmareste atragerea atentiei asupra unei personalitati, uneori deja cunoscuta, alteori necunoscuta. Interviul de personalitate presupune o documentare cat mai minutioasa. Intrebarile folosite de reporter pot fi amicale, iar modul de abordare adecvat acestui tip de interviu.

Interviul portret – radioul este in dezavantaj fata de televiziune unde exista si imagine, dar cu atat mai mult devine mai interesanta si atractiva munca jurnalistului de radio prin faptul ca trebuie sa suplineasca lipsa imaginii prin mijloacele de care dispune.

Portretul realizat cu ajutorul interviului poate fi deosebit de expresiv daca reporterul a facut o buna documentare. El trebuie sa faca portretul moral prin structurarea dibace a intrebarilor si uneori chiar portretul fizic folosindu-se doar de cuvantul rostit.

Interviul dezbatere presupune existenta mai multor interlocutori care participa la dezbaterea unei teme de larg interes. Reporterul devine moderator in acest caz si este cel care da coerenta subiectului pus in discutie prin modul cum conduce discutia.

Dezbaterea nu trebuie sa fie anosta, in care toti participantii sa fie de acord, ci mai degraba sa aiba un caracter polemic, dar sa fie decenta, pe idei bine argumentate si sustinute de invitati, astfel incat sa prezinte interes pentru ascultatori.     

Criterii de clasificare a interviului in radio

Intrebarile reprezinta structura de rezistenta pe care se va construi apoi interviul. Ele vor fi concepute si ordonate de realizarea materialului pentru a da coerenta mesajului jurnalistic, dar ar fi bine ca ele sa nu fie redactate in intregime pentru ca exista riscul ca reporterul sa le citeasca, iar cel care asculta poate sesiza ca sunt citite. Intrebarea trebuie sa aiba o structura a frazei clara si inteligibila, dar sa nu semene cu cea pusa de un anchetator.

Intrebarile pot fi inchise , la care raspunsul poate fi dat prin „da” sau „nu” si deschise , la care raspunsul poate sa fie mai detaliat.

Intrebarile de incalzire sunt puse de obicei de reporter la inceputul unui interviu. Acestea pot ajuta interlocutorul sa treaca de la starea anterioara in atmosfera interviului sau il ajuta sa treaca peste starea de emotivitate creata de noua sa postura.

Intrebarile de atac sunt cele cu care se intra direct in subiectul abordat si sunt folosite in special la interviurile pentru jurnalul de stiri, unde timpul alocat este foarte scurt.

Intrebarile de sprijin - cu ajutorul carora se cer anumite precizari, cum ar fi despre termenii de specialitate sau afirmatii care trebuie sa fie completate cu elemente suplimentare.

Intrebarile de relansare se pun atunci cand interlocutorul divagheaza de la subiect. Unii intervievati o fac in mod intentionat pentru a evita raspunsul la intrebarea la care nu vor sa raspunda.

Intrebarile de controversa si obiectie apar de obicei atunci cand unele afirmatii ale intervievatului intra in contradictie cu faptele cunoscute de reporter. Asta presupune o buna documentare prealabila, pentru a putea prezenta argumente solide in controversa cu interlocutorul.

Intrebarile agresive - exista reporteri care cred ca modul incisiv, dur, de a formula intrebarile este cel mai indicat, insa rareori se dovedeste valabila aceasta abordare.

Deoarece sursa de informare este intervievatul, reporterul trebuie sa manifeste respect fata de acesta pentru a obtine cat mai multe informatii. Desigur ca nu este de dorit sa se alunece in latura cealalta, in care reporterul pierde controlul discutiei, care incepe sa fie condusa de interlocutor.

In cazul interviurilor mai lungi, unde exista riscul ca ascultatorul sa porneasca aparatul de radio mai tarziu- nu stie cine este intervievat si care este tema abordata in material – se practica nominalizarea, prin care se face din nou o prezentare a interlocutorului si punctarea , in care reporterul face o sinteza acelor spuse pana in acel moment.

Reporterul trebuie sa manifeste o mare atentie atunci cand formuleaza intrebarile pentru ca exista unele intrebari care nu trebuie puse. Acestea sunt urmatoarele :

Intrebari care dovedesc lipsa documentarii ;

Intrebari generale, vagi ;

Intrebari la care se sugereaza raspunsul ;

Nu trebuie puse mai multe intrebari intr-una .

Structurarea intrebarilor inaintea de realizarea interviului este necesara.

Intrebarea trebuie sa aiba o forma jurnalistica in sensul ca nu seamanacu intrebarea pusa de un anchetator, dar sa nu se alunece nici in latura cealalta, in care intrebarea are forma unui mic comentariu si reporterul vorbeste mai mult decat intervievatul .

Reporterul trebuie sa indeplineasca niste conditii cand realizeaza un interviu. Acesta se afla in relatie directa cu interlocutorul cand inregistreaza interviul, astfel incat sa impuna anumite conditii atat in ceea ce priveste conduita acestuia in relatia cu intervievatul, cat si in ceea ce priveste raportarea lui, ca om de presa, la interlocutorul sau.

Infatisarea reporterului, vestimentatia, devine un element important inca de la inceputul relatiei intre reporter si interlocutor. Reporterul trebuie sa foloseasca vestimentatia adecvata atat locului unde face inregistrarea cat si in functie de tipul de interlocutor. Modul de adresare potrivit pentru interlocutorul sau este de asemenea important.

Reporterul trebuie sa-si trateze interlocutorul cu respect indiferent de functia acestuia si cu decenta necesara oricarui jurnalist. Prin acest fel reporterul demonstreaza ca-si respecta publicul sau.

O calitate esentiala a reporterului este aceea de a sti sa asculte. Interlocutorul trebuie sa simta ca este urmarit cu atentie de reporter, deoarece poate sa creada ca cele spuse de el sunt neinteresante atunci cand il vede pe reporter urmarindu-si mai mult notitele din agenda sau reportofonul cu care inregistreaza. Este bine sa urmareasca privirea cu atentie si uneori chiar sa-l aprobe, prin inclinarea usoara a capului.

Jurnalistul de radio nu trebuie sa cedeze microfonul. Manevra de recuperare a microfonului de la interlocutor ii pune pe ambii intr-o situatie jenanta.

Interviul in radio este inregistrat cu ajutorul magnetofonului de reportaj, astfel incat reporterul este pus in situatia sa faca anumite manevre tehnice pentru inregistrare. El ar fi bine sa manevreze tehnica cu discretie pentru ca nu toti oamenii sunt familiarizati cu mijloacele tehnice folosite de jurnalisti.

Tonul vocii ales de reporter trebuie sa fie colocvial, apropiat de cel normal intr-o discutie cu un prieten, in functie de circumstante si tema interviului.

Reporterul de radio trebuie uneori sa-l formeze discret pe interlocutor. Un interviu pentru presa este inregistrat si apoi prelucrat conform limbii literare, in cazul in care interlocutorul a mai facut unele greseli de exprimare sau dezacorduri gramaticale. La interviul radiofonic acest lucru nu mai este posibil deoarece cuvantul rostit de interlocutor si imprimat pe banda magnetica nu mai poate fi corectat. In cazul in care reporterul sesizeaza o exprimare gresita a intervievatului si vrea sa o corecteze poate reformula intrebarea care contine si exprimarea corecta.

Reporterul nu trebuie sa-si exteriorizeze sentimentele prin cuvinte sau sunete ca replica la afirmatiile interlocutorului. Sunetele care exprima mirarea, dezaprobarea sau aprobarea si chiar entuziasmul reporterului nu fac o impresie buna nici interlocutorului si nici publicului.

Reporterului ii este interzis sa emita opinii personale atunci cand realizeaza un interviu. Isi va reprima aceasta tendinta pentru ca-si asuma un risc mare si in fata interlocutorului care nu intotdeauna este de acord sa fie contrazis. Reporterul nu trebuie nici sa califice evenimentul sau faptul, rolul sa fiind doar acela de a transmite informatia obtinuta prin interviu catre un public, interpretarea urmand sa o faca acesta. Aceasta conditie este necesara in general la majoritatea genurilor jurnalistice cu exceptia genurilor de opinie, unde comentariul jurnalistului este necesar.

Interviul pregatit presupune o anumita etapizare strict necesara inainte de realizare.

Reporterul primeste de obicei din partea realizatorului de emisiune sarcina sa realizeze un interviu pe o anumita tema, dar de cele mai multe ori el este pus in situatia sa desprinda din multitudinea subiectelor din jurul sau pe cel care este plin de semnificatii.

Documentarea este etapa in care reporterul trebuie sa culeaga toate datele necesare realizarii interviului. El se foloseste de toate sursele oferite de biblioteci, colectii de ziare si legi pentru a afla cat mai multe in legatura cu tema propusa. Unii specialisti mai mentioneaza si existenta etapei de predocumentare care este de fapt reprezentata de permanenta cautare de a imbogatii bagajul de cunostinte al reporterului.

Alegerea intervievatului este urmatoarea etapa parcursa de reporter. Intervievatul trebuie ales cu mare atentie pentru ca el poate fi chiar portarul unei institutii daca se constata ca el detine cele mai multe informatii cu tema aleasa .

Reporterul propune intervievatului tema, scopul interviului, postul unde va fi difuzat si durata. Daca obtine acordul de la intervievat trebuie sa obtina unele date in legatura cu acesta.

Dupa alegerea intervievatului reporterul poate sa treaca in etapa urmatoare : pregatirea intrebarilor . Structurarea si ordonarea acestora vor da coerenta si consistenta materialului rezultat.

Inregistrarea interviului se face la o data si un loc ales de comun acord cu intervievatul. Alegerea locului este un element important deoarece reporterul trebuie sa tina seama si de cateva detalii tehnice.

Prelucrerea materialului presupune copierea pe banda de magnetofon sau introducerea materialului inregistrat in computer pentru montaj. Aceasta operatie se numeste in limbajul radiofonic „ fonotecare” . o mai mare atentie trebuie manifestata la eliminarea pauzelor care uneori sunt semnificative .

Montajul trebuie facut cu mare atentie atunci cand se scot pasaje mai mari din inregistrare. Exista riscul ca dupa o taietura sa nu se simta in intonatie punctul care semnifica terminarea frazei.

Difuzarea interviului se face de obicei in cadrul unei emisiuni radio. In conceperea si realizarea unui interviu trebuie avut in vedere anumite considerente de ordin stilistic, dar si de intindere in timp. Durata poate ajunge chiar la 15 minute dar de obicei timpul alocat intr-o emisiune este de 3-4 minute uneori chiar mai putin.

Conformatia interviului este cea specifica oricarui material jurnalistic. Introducerea sau „lansarea” contine informatii in legatura cu localizarea, prezentarea intervievatului si tema sau scopul interviului.

Dupa ce s-a facut lansarea urmeaza continutul interviului pe structurarea intrebarilor . numarul intrebarilor puse de reporter este dat de tipul de interviu, dar si de tipul de intervievat, astfel incat vor fi suficiente 4-5 intrebari adresate unui intervievat matur.

Finalul interviului nu presupune neaparat o concluzie a reporterului, acest putandu-se termina cu o afirmatia intervievatului care semnifica foarte mult pentru tema aleasa. Afirmatia din finalul interviului poate oferi ascultatorului o tema de meditatie si acesta poate sa extraga singur o concluzie.

Interviul nu trebuie sa fie o convorbire sterila intre reporter si intervievat, ci sa aduca ceva inedit in atentia publicului. Folosirea unui singur unghi de abordare lasa loc si altor abordarii viitoare pe care le poate avea reporterul.