Caracteristica
definitorie a presei radiofonice este oralitatea; informatia este
transmisa folosind cuvantul rostit. Acest fapt determina anumite
caracteristici particulare are presei vorbite, ceea ce diferentiaza
acest gen publicistic de celelalte, si anume de presa scrisa si
audio-vizuala (televiziune).
Prima
caracteristica sta sub semnul maximei latine „Littera scripta manet, volat
irrevocabile verbum” – litera scrisa dainuie, cuvantul rostit
zboara irevocabil. Daca in cazul presei scrise, receptorul poate
reveni asupra textului pentru a descifra semnificatia mesajului, in cazul
presei vorbite acest lucru nu mai este posibil. Motiv pentru care mesajul care
este transmis trebuie sa fie accesibil si concis. Un al doilea aspect
al presei vorbite, desi valabil pentru toata presa, este efemeritatea. Un fapt auzit este mai
greu de retinut decat unul citit sau vazut .
A doua
caracteristica majora a presei vorbite este accesibilitatea. Aceasta este un plus al radiodifuzarii,
fata de alte canale de comunicare in masa. Pentru a asculta
radioul nu este necesar ca publicul sa depuna un efort foarte mare
si nici sa renunte la alte preocupari. De asemenea, este un
mijloc accesibil si persoanelor cu deficiente de vaz sau celor
nestiutori de carte, dar si unor indivizi sau comunitati
care traiesc in zone izolate, unde presa scrisa este mai greu
accesibila.
A treia
caracteristica este rapiditatea
cu care receptorul intra in posesia mesajului. Presa radiofonica
reuseste sa transmita informatia mai rapid decat presa
scrisa sau televiziunea, acestea din urma avand nevoie de un anumit
timp pentru a prelucra si transmite stirea. Daca in cazul presei
scrise informatia ajunge la cititor, in majoritatea cazurilor, a doua zi,
evenimentul transmis prin intermediul radiodifuziunii este perceputa de
ascultator aproape simultan cu momentul producerii sale. Aici trebuie
mentionata concurenta pe care o face televiziunea, dar radioul
pastreaza un avantaj, oferit de materialul tehnic necesar
transmiterii, care este mult mai redus decat in cazul transmisiilor
audio-video.
Din
aceste caracteristici ale presei radiofonice se nasc si anumite
necesitati care trebuie indeplinite de jurnalistul de radio. Desigur,
aceste calitati nu suplinesc calitatile jurnalistului in
general.
Prima
calitate necesara este ceruta de specificul oralitatii
acestui canal de comunicare in masa, si anume vocea. Aceasta trebuie
sa aiba un timbru placut si tonalitati care
sa „atraga” ascultatorul. De asemenea, modulatiile vocii
trebuie sa fie adaptata mesajului transmis. Si nu in ultimul
rand suplinirea prin intermediul vocii a vazului, care este simtul
cel mai folosit de om in colectarea informatiilor din mediul
inconjurator.
A doua
calitate este puterea de sinteza si concizie. Avand in vedere ca
retinerea informatiilor primite prin intermediul auzului este
dificila decat a celor captate prin vaz, jurnalistul trebuie sa
selecteze, intr-un timp scurt, notele esentiale ale evenimentului si
sa ocoleasca informatia nesemnificativa. De asemenea, el
trebuie sa foloseasca un limbaj adecvat, cat mai simplu si
accesibil, fara sa „ingreuneze” mesajul cu cuvinte care pot crea
obscuritate, nonsens sau echivoc.
