Ecranul televizorului este un plan in
doua dimensiuni( inaltime si latime),
dar pentru a mari impresia de participare la evenimente, trebuie creata iluzia
celei de-a treia dimensiuni- profunzimea.
Apropierea sau distanta fata de
obiectul filmarii influenteaza in mod diferit perceptia psihologica a imaginii.
Mintea privitorului patrunde in spatiile pe care nu le vede pe ecran, suplinind
mental elementele lipsa din ansamblul respectiv.
Cadrul trebuie facut astfel incat privitorii
sa poata extinde elementele din imagine si in afara ecranul; de aceea, imaginea
trebuie sa contina detalii si indicatii suficiente. Exista cateva puncte
strategice( majoritatea punctelor de articulare si a punctelor de forta ale
corpului) care nu trebuie “taiate” in compunerea cadrului: ochi, nas, gura,
varful barbiei, gat, bust, cot, articulatia maini, a genunchilor, a gambelor,
deoarece sunt linii naturale de intrerupere, care nu trebuie sa coincida cu
marginile ecranului, ci sa se situeze ori in interiorul ori in afara acestuia.
Cel mai eficien mod dea crea un camp
vizual adecvat este difuzarea imaginii in prim plan, plan secundar si fundal
